Aici scrie Suzi!

Zîna verde

25 septembrie 2008

Citeam dimineaţă că posteritatea este mai obiectivă şi mai fericită că poate citi operele scriitorilor fără să aibă de-a face cu autorii lor în carne şi oase. Voi povesti în cîteva posturi despre ce e vorba în cartea Vieţi scrise de J. Marias. M-a lovit gîndul că, dacă în şcoală, cînd ni s-ar preda literatura, sau poate nu numai, personalităţi, genii, ni s-ar furniza discret amănunte picante din viaţa lor, oare am reţine mai bine materia?

Se iau cei doi meseriaşi, prieteni cu zîna verde, Rimbaud şi Verlaine. Rimbaud începe să scrie devreme în viaţă, în adolescenţă, la 16 ani scria

O vorbă nu voi scoate, nu voi gîndi deloc:
Dar nesfîrşită-n suflet iubirea va să-mi steie.
Ca un ţigan departe voi merge-n tot alt loc,
Ferice prin Natură – ca lîngă o femeie.  (Senzaţie)

În 1871, cînd avea 17 ani, îi trimite o primă scrisoare lui Verlaine (cu 10 ani mai mare decît el, poet deja consacrat, însurat cu Mathilde care fix atunci mai avea foarte puţin şi năştea), cu poeziile lui, răspunsul este “Vino, minunat suflet, te aşteptăm, te dorim”. În septembrie, cei doi se întîlnesc, Rimbaud poposeşte acasă la Verlaine, unde era aşteptat cu oarecare înfrigurare, fiind descris ca un “geniu provincial”, cînd colo se arată un vagabond plin de păduchi împuţit şi nesimţit, de care Verlaine se va îndrăgosti pe loc şi va începe celebra poveste de dragoste cu năbădăi care va dura patru ani.

Mathilde a fost victima împrejurărilor şi a soţului ei, care deşi s-a străduit, după ce i s-a născut fiul, să fie un cap de familie model, după trei zile n-a mai suportat presiunea traiului casnic, a tras o orgie şi se spune că era atît de beat, încît s-a culcat invers pe pat, încălţat, cu picioarele pe pernă, foarte aproape de chipul mult prea tinerei sale soţii, care a privit şocată pîna în zori noroiul de pe cizmele lui. Cînd era sub înfluenţa alcoolului (şi sau a drogurilor), Verlaine devenea destul de violent şi ciudat, o dată i-a ţinut un chibrit aprins deasupra capului şi a ameninţat-o că îi dă foc la păr, altă dată i-a pus un cuţit la beregată şi i-a promis că o omoară, din dragoste bineînţeles.

Avea parte la rîndul lui de acelaşi tratament! Într-o seară, cînd erau la Cafe du Rat Mort, Rimbaud i-a spus lui Verlaine “pune-ţi palmele pe masă, că vreau să încerc ceva”, după care a scos un cuţit şi i l-a trecut de cîteva ori peste mîini. Cînd Verlaine a sărit ca ars de durere şi groază şi a ţîşnit pe uşă afară, Rimbaud a fugit după el şi l-a mai înjunghiat de cîteva ori în picior. Apogeul pasiunii lor a fost atins în episodul de la Bruxelles cînd Verlaine şi-a cumpărat un pistol să se sinucidă, dar a tras trei focuri asupra lui Rimbaud, unul nimerindu-i în braţ, drept urmare omul s-a dus la poliţie şi şi-a denunţat amantul, după care şi-a retras plîngerea, dar prea tîrziu, Verlaine a fost condamnat la doi ani de inchisoare.

Rimbaud se hotărăşte să renunţe la poezie, definitiv (chiar aşa a fost), să plece în lume, să muncească şi să devină bogat. Bogat n-a fost, a murit la 37 de ani, după ce ajunsese la concluzia că arta e o prostie.

Erau prea roşii trandafirii,
Prea neagră iedera pe ram.

……………………………………

Prea blînd şi prea albastru cerul
Şi valurile-n larg prea verzi…  (Verlaine, Spleen)

Fascinant şi foarte morbid. 

După o perioadă de dizgraţie pe la mijlocul secolului 20, absintul a revenit la un fel de modă în ultimii ani, dintre artiştii duşi cu pluta ”blestemaţi” contemporani nouă, Pete Doherty este consumator de absint (printre altele), cu apucături piromane şi mare iubitor de Baudelaire, mă întreb dacă este vreo legătură între una, alta şi cealaltă. Oscar Wilde a spus odată sub efectul licorii că vede cum îi cresc lalele din picioare. Poezie 45 %- 75% pură.