N-am citit pina la virsta asta Viata ca o prada si imi pare si mie rau, ca oricarui om si cu ocazia citirii ei mi-am dat seama ca trebuie sa ma apuc sa recitesc o gramada de carti pe care le-am citit in liceu, pentru ca ele practic s-au sters din capul meu, au fost puse intr-o debara a creierului in care a plouat, a intrat apa si s-au duuus… de ce-oi fi asa metaforica in ultima vreme, n-am idee, poate Vio are dreptate, a dat toamna-n mine.In Viata ca o prada s-a apucat Preda sa scrie ce-a copilarit el, cum l-a dat la scoala, cum a ajuns la Bucuresti si s-a facut scriitor, cam asta ar fi pe ultrascurt si nici nu vreau sa spun despre carte multe, pentru ca … nu stiu sa scriu comentarii.
Ce mi se pare foarte foarte fain la cartea asta e mai multe, dar m-a dat pe spate sinceritatea cu care scrie, ca si cum as scrie eu in blogul asta (pe asta am dat-o rau), lucru pe care l-am observat si in Cel mai iubit…, desi fraza e dusa pina-n pinzele albe, adica imbiriligata rau citeodata, cind citesti, ai impresia ca vorbesti cu cineva, in bucatarie la o tigara, pe scaun, si incepe si-ti zice ca uite asa si asa si mi s-a intimplat aia si aia, linistit asa, mai rizi mai glumesti mai treci mai departe.
(Am scris vreodata ca Preda imi placea mie cel mai mult la gramatica sa desfac in fraze?! Scrie asa de chinuit, ca e o adevarata provocare sa-l analizezi. De aia l-am iubit din prima).
Personajele sunt romani neaosi descrisi cu mult umor si o oarecare ironie tandra asa, mucalitica, rizi de ele, de tine, de Preda, de toate alea, desi lucrurile sunt uneori grave…
Alteori nu, ca in bucatica asta:
Discuta el cu o doamna care era fana Krishnamurti (care era un folozof, el, care spunea de eliberarea mintii si trairea detasata de prejudecati si doctrine) si ii zice:
”… Repet, cine ii da lui Kirshamurti bani?”
“N-are nevoie, nevoile lui sunt simple, sapa o gradina, ingrijeste un pom…”
“E insurat?” zic.
“Nu…”
“Sa se insoare, zic, sa faca sase copii ca tata si atunci sa vedem cum se impaca cu nevasta, cu copiii. Nu e vorba numai de mincare, ci de o relatie fundamentala a omului care e sursa celor mai violente conflicte… Barbatul si femeia…(….)”
“… Repet, sa ia domnul Krishnamurti o nevasta frumoasa ca si el, pe care s-o iubeasca, sa vedem ce face nevasta cu aceasta iubire, sa ne vorbeasca pe urma, ca Shakespeare, de tradare, gelozie, intelepciune, de indoiala care ca un vierme ne roade sufletul… e al nostru acel vierme, nu vine din afara…”
Ce ti-e si cu filosofii astia…
Comentarii recente: