Pe 23 ianuarie 2002 în Karaki, Pachistan, un tip Daniel Pearl - jurnalist, este răpit şi pe 1 februarie este omorît sadic prin decapitare de nişte oameni terorişti, care se gîndesc ei că D. P. ar fi pe mînă cu Mosadul. Asta am aflat cînd am citit pe un site despre re-editarea cărţii scrise de nevasta lui D. P. despre toată tărăşenia, cum a crezut el că merge să-i ia un interviu unui mare subteran, vorbindu-se cu cineva care ştia despre cineva care avea legatură cu cineva care l-ar fi ştiut pe ăla, ia ţeapă, îl răpesc ăştia, trimit ameninţări că-l omoară dacă nu fac americanii treburi şi bineînţeles că pe americani i-a durut fix în spate. L-au omorît cum am spus, au filmat faza (nu le-a ieşit, se zice, din prima şi l-au şi reconstituit) au trimis-o Ambasadei Statelor na-vă. Na-vă război la rece. Ce să mai spun că nu mi-a mai trebuit mîncare două zile i-am înjurat pe toţi m-am gîndit numai la ce-o fi trăit omul ăla şi nevastă-sa care a stat într-un zbucium o căutare şi-o aşteptare în lumea aia nebună cu anchete ciudate cu torturi bătăi intrigi aiurea, politice religioase, care pentru unul ca mine sînt de domeniul absurdului şi cum o fi să afli că cineva drag ţie este omorît inimaginabil, tăiat în bucăţi şi aruncat la marginea oraşului. În numele cărei dracu idei luptă ei şi omoară, pentru ce Dumnezeu pentru ce credinţă şi pentru ce Rai?
Nu că alţii de-al de noi europenii ar fi indiferenţi la ideea sacrificiului care înnobilează, pe 18 ianuarie s-au comemorat nişte ani de la moartea lui Rudyard Kipling (băiatul cu Dacă şi Cartea Junglei), care ce-a făcut? A făcut şi cînd a început Primul război mondial, i-a zis fiului său mult iubit, du-te la oştire, pentru ţară mori. Cu toate că nu îl încînta ideea de a servi armata, fiul nu a putut să nu fie la înălţimea aşteptărilor tatălui şi s-a dus! unde a murit din prima la cîteva săptămîni după ce a fost încorporat, l-au trimis pe front şi dus a fost în bătălie. R.K. a încercat cam în zadar să-l găsească şi degeaba a fost el înnebunit de tragica suferinţă, comisă chiar de mînuţa lui (căci copilul se pare că putea fi declarat inapt fără probleme, dar tatăl nu şi nu, e o pată pe numele nostru!). L-a căutat atît de mult în disperarea ce l-a apucat şi-a răscolit tot pămîntul şi toate gropile (fără să-l fi găsit), încît şi după moartea lui, în zilele noastre fanii încă mai scotocesc să dea de John Kipling. Dar degeaba a trăit cu conştiinţa încărcată, copilul mort este şi sacrificat pe altarul gloriei.
Ce mi-a venit să spun de război. Pentru că citesc Nimic nou pe frontul de vest şi nu sînt veselă deloc.
Si sint ignorate. 
dar e ceva la care trebuie sa ne gandim vrem nu vrem
ca sa te mai inveselesti, si pt ca cel mai probabil ai o mare apreciere fata de aceasta persoana, vezi: http://www.wickedcoolstuff.com/gebutopa.html