ultim@ vrajitoare 2
19 februarie 2007
In afara de faptul ca scriu aiurea, cind am inceput sa scriu pampam, am zis ultima vrajitoare scrisa de Adina Nedelcu – sunt complet la furat cu memoria numelor. Si cu numele in general.
Am citit uichendul asta ultim@ vrajitoare a Alinei Nelega, care, am vazut ca mai are si alte chestii pe Liternet, piese de teatru parca. Se intelege din roman ca autoarea are multe legaturi cu teatrul, prin gramada de referinte la autori de teatru, concepte de teatru, concepte de regie, personajul principal tot mai intra pe la cite o piesa, apoi satira la adresa criticilor de teatru, a ziaristilor spun multe doruri ale Alinei …
Mie mi-a placut faza asta cu ziaristii si criticii de teatru, desi nu pot spune ca o inteleg prea mult, neavind de-a face cu literati in viata de toate zilele, dar unele personaje reale imi place sa cred ca le-am dibuit.
Este o carte complicata totusi, artistica asa, cind esti obisnuit sa citesti cartile la modul taranesc, sa le stii cu cap si coada, este mai dificil sa ti se puna schiuri in picioare sa faci slalom uite-asa stinga dreapta stinga dreapta printre personaje, timpuri, planuri, pentru ca e un monolog cartea asta, urmareste firul gindirii autorului, care spune si spune, sare de la una la alta, isi mai aduce aminte de ceva, mai primeste un mail de la cineva, vine bosul si-l vede, este scrisa ca si cum s-ar apuca Angelina sa ne povesteasca prin ce-a trecut, ca sa ajunga aici. Angelina e un inger, cu prieteni muritori, dar cu tot felul de calitati mai speciale asa.
Are unele faze care mie mi-au placut la nebunie, este un bal mascat acolo printre amintiri, care mi s-a parut foarte … sugestiv, poate si pentru ca se foloseste de o simbolistica pe care eu am gasit-o reusita, ma dau in vint dupa apropouri oculte prin carti.
Rochia n-avea epocă, era doar amplă, lungă pînă la glezne şi căzînd în falduri, iar sandalele care-o însoţeau – două cureluşe maronii încrucişate pe o talpă. Am cusut pe spatele rochiei două reproduceri după cartea de tarot numită Spînzuratul şi m-am numit Johanna Cartomanta, una din femeile învinuite la 1686 că ar fi luat minţile soţiei lui Mihai Apafi I, specialistă în Oracolul Femeilor, în arcanele minore şi majore la întoarcerea boustrophedon şi asasinată la 1701 de urmaşa ei, Trivia Hermina, la o răspîntie de drumuri, într-o noapte de sabat.
Daca am inteles eu bine, la un moment dat, doua personaje devin unul si acelasi, adica se face un transfer de ceva, cumva, ingerul ii vinde sufletul Martinei si devine Martina. Dar cred ca schimbul fusese facut inainte ca povestea sa fie scrisa, asta inseamna ca atunci cind termini cartea, trebuie sa-ti revizuiesti toate perspectivele.
Nu mi-a placut o scrisoare scrisa de grifon catre Dumnezeu, ideea a fost faina, dar cum a fost scrisa mi s-a parut ca nu prea e pe gustul meu, adica exprimarea mi s-a parut neoriginala si mahalagita cumva.
In rest, numai de bine, nu-s eu critica literara, la cit ma pricep, a fost un roman…bunicel. Vag dezlinat si dezorientat mi s-a parut mie, dar la capitolul de scris efectiv, cuvinte, idei, sunet, mi s-a parut excelent.
1 Response to ultim@ vrajitoare 2
Mariana spunea…
asa e, artistica… mi-a zis cineva ca tehnica aia se cheama “stream of consciousness”, adica isi scrie gandurile asa cum vin ele. am citit si eu un pic si mi s-a parut destul de greu de urmarit
2/20/2007 4:24 AM
Suzi spunea…
este destul de greu de urmarit la un moment dat iti oboseste mintea, dar e placuta si haioasa in unele locuri. un pic cinica
spor la lectura
!
ai dreptate, asa se numeste, nu mi-a dat prin cap
2/20/2007 9:33 AM
puck spunea…
Nu ar fi fain sa pui insemnarile de lectura si pe bookaholics? va fi mai usor de comentat
3/06/2007 7:17 PM