La Clubul de carte, puck(a) a propus o carte foarte foarte spumoasa sa spun asa, Alina Nelega - ultim@ vrajitoare, care se gaseste de downloadat de pe situl Liternet, lincul e fix in prima pagina a Clubului! Am citit un pic din ea, ahm, mi-a placut tare! E bizariree nu stiu cum, e o mare noutate si incintare pentru mine, avind in vedere ca nu le am cu literatura postmoderna aproape deloc. E scrisa colorat relaxat si-mi place. Zic mai multe cind oi termina-o, am o mostra aici, pentru cine ar fi amator:
~”Fuck, dac-aţi vedea cum arată casa aia! Nici cele mai cumplite previziuni n-o pot anticipa. Cînd am intrat pe sub poarta boltită din Oraşul Vechi, îndreptîndu-ne spre o clădire ce părea Muzeul Naţional de Artă (şi eu, care pentru o clipă, crezusem că locuia în sistemul de canalizare), Bambi, frate-său, intra şi el, cu o geantă elegantă şi pălăria bleumarin cu boruri largi, tip american (Dallas, le zicea într-o vreme), aşezată elegant pe fruntea lui seculară. În geantă avea vreo două milioane de coroane, proaspăt extrase din cîteva bancomate. În timp ce eu încercam să-mi recapăt răsuflarea din pricina cotului pe care-l primisem în stern (locul de unde-mi cresc aripile, cînd e cazul sau, în altă anatomie, osul care protejează sufletul omului), cum încercam să intru înaintea lui pe uşa cu ferecături masive de bronz, Bambi îşi scoate cu eleganţă paltonul şi fularul roşu, din lînă moale, tip Shetland şi, aşezîndu-se la pianul Yamaha din sufrageria Louis XV, interpretează plin de simţire Rapsodia Ungară numărul 2, a posedatului ăluia de nu-l pot suferi, care mi-l tot săpa pe Chopin (element ajutător: pe lîngă că bîrfea, mai era şi plin de negi pe fese) şi pe care-l venerează toţi, Martina inclusiv, că, bineînţeles, în posteritate n-au ajuns veşti despre adevăratul lui caracter şi profilul neregulat al curului său. Asta mă sîcîie pe mine cu valoarea, încă n-am ajuns să-nţeleg cum e, de ce unele chestii se transmit şi altele nu, cum e cu poveştile, care-s bune şi care nu. Poate-mi explică şi mie vreodată cineva, că asta e încă o durere de-a mea, că de-aia m-am şi apucat aici să povestesc despre mine. Da’ o să fie mai clar, ceva mai tîrziu. Deocamdată să revenim la grif şi familia ei. Motor!
Maică-sa apare atunci, într-un scaun cu rotile strălucitor, plin de butoane, ar putea şi decola la o adică, fumînd cigarillos café-crème, şi mirosind a Cool Water , Woman, de mă dă de tot pe spate, trece deci pe lîngă mine vijelios şi mă proiectează sub capacul pianului, iar Bambi se aruncă la virtuozităţi. Nu apuc să-mi trag răsuflarea şi sună cineva la uşă, maman se precipită, se uită la pendula cît statuia Comandorului de lîngă terra cotta emailată, cu porţelanuri de Mainz, aia bate ora şase, uşa se deschide parcă singură şi intră un puhoi de musafiri, unchiul de-al doilea cu a treia nevastă, patroana casei de modă Odalisque , doi avocaţi celebri cu şeful Curţii de Apel, vărul din America şi prietena lui de origine poloneză, campionul mondial la box, categoria heavy, George Bustovski, şeful poliţiei pragheze şi frate-său, pilot de încercare, cu două paraşute, trei mătuşi din provincie, vecinele lor, actorul care a jucat în filmu’ ăla cu junkies de-a luat… nu ştiu ce anu’ trecut (poate Nobelu’, că Oscaru’ precis nu), un trecător care se nimerise şi el pe-acolo, doi gambleri de profesie, cinci politicieni cu damele lor de companie, şase faliţi, un regizor de film, ăla care face filme cu ţigani în underground… Sweet Jesus, era un cazino particular.”
Comentarii recente: