Turbulări
10 decembrie 2009
Apropo de răpiri, adică nu ştiu de ce apropo, că parcă n-am mai discutat despre asta, existau pe vremuri, cînd lumea se răpea cu căruţa, legi ca şi acuma, ” la 1783 unde pedeapsa capitală se menţine pentru răpitor, în timp ce ajutoarele lui se aleg cu tăierea nasului, tundere şi bătaie.” Asta cu tăierea nasului mă termină. Dar mai departe, că de fapt vreau să vorbesc despre amor.
Se admite un singur pretext pentru răpire: iubirea. Iar zaceala (secţiunea) 39 din Îndreptarea legii glăsuieşte astfel: “când se vor iubi amândoi, răpitorul cu fata cea răpită, şi neputând într-alt chip să se împreune, iar pentru dragostea ce au la mijlocul lor se vor sfătui să se răpească, atunce, cum zic o seamă de dascăli, nu se va certa răpitorul, de vreme ce iaste un lucru cum ar fi turbat de dragoste.“
Da şi mai am nişte versuri deosebite care mă distrează, băi mie nu mi-a făcut nimeni nici o poezie (cred) mă oftică vag faza asta. Mă rog, deci stihuri, acum nu cred că mai există vreun filon creativ popular în afară de banalele manele, militarii au alte mijloace de exprimare, nu mai compun, păcat. Banda vă rog.
Totul devine poezie, (…) divinizarea: “Oglinda, cînd ţi-ar arăta / Întreagă frumuseţea ta; / Atunci tu ca şi mine / Te-ai închina la tine”, dorinţa : “Tu eşti puişor canar / Nu te hrăneşti cu zahar, / Nici măcar cu cînepioară / Ci hrăpeşti o inimioară / Ce-ai făcut-o jerftă ţie / Ce-ai cu ea de gând nu ştie”, nebunia iubirii: “Dă lacrimi vărs pâraie / Cu groaznică văpaie, / Şi sufletul îmi iese / Dă ohtaturi adese./…/ Mă arz peste măsură!/ Slăbesc fără căldură! / Sunt bolnav în picere, / Şi mor făcând tăcere!/…”
Constanţa Vintilă – Ghiţulescu – Focul amorului – despre dragoste şi sexualitate în societatea românească 1750 – 1830
Cum am ajuns eu să citesc cartea respectivă dimineaţă în autobuz n-am idee, dar este interesantă (deşi umpic documentaristică pentru gustul meu matinal, în afară de “plăceri” de genul perlelor de mai sus, nu e chiar Misterele Parisului dar nici plictisitoare!) ca istorie a societăţii şi gîndiirii de iaca acum două trei sute de ani.
Hiacinta a scris o recenzie.
30 responses to Turbulări
ce chestie, eu m-am apucat sa citesc “nunta la romani” de simeon florea marian si e haioasa si plina de cantece pe teme similare, din diferite zone ale tarii, si ma mir si eu ca e o lectura placuta
Da de ce citesti nunta la romani?
Poate vrea sa dea examen in locul meu la Teoria obiceiurilor.
mai degraba ce zice Liviu decat ca sa stiu ce rol au nasii sau cum trebuiau sa fie fetele bune de maritis acum 100 de ani, oricum e foarte interesant! Liviu, tu ce studiezi?
oricum, sunt 4 volume, adica urmeaza vol.2 cu nunta, si apoi nasterea si moartea
Deci tu ce citesti bai? Ritualuri de trecere la romani sau nunta la romani, ca m-ai zepecit, 4 volume… ai răbdare nu glumă.
Litere, Etnologie. Am citit cate ceva din Simeon Florea Marian, dar nu volumele cap-coada, ci doar fragmente care ma interesau. Am citit si Mihai Pop, “Obiceiuri traditionale romanesti”. E totusi o mare diferenta intre Pop si SFM.
voiu a aduce la cunostinta ca rapirea “din dragoste ce o au la mijlocul lor” s-a practicat si acum 50 de ani, care ii multumesc, ca asa am loat finta io, din tata ardelean rapitoriu de moldoveanca di la Iesi. Rapirea s-a savarsit intr-o iarna crunta, cu ajutorul catorva sateni inimosi care au contribuit cu o sanie cu cai, pilote, pufoaice…le-a fost alaturi “raul, ramul”,…recte Siretele, care a inghetat bocna pentru ca amorezii sa poata trece peste dansu spre gara de la Pascani.
Vai Mimi ce romaaantic!, deci tu esti din parinti rapitori!!!
Nu vrei sa desvolti sa casc si eu gura la asa o poveste? 
Mimiiiii, ce frumos!si eu vream sa desvolti!
scuzati ca desvolt doar la ora asta, abea acu putui. deci, trebile au stat cam asa: tata meu, ardelean din Seica Mare, copchil din flori facut de o bastinasa cu sefu de post (un moldovean care erea din A.I.Cuza jud Neamt si tranzita zona), a crescut baiet mare si a voit sa-si cunoasca tatal. a plecat in Cuza, unde a fost bine primit de tacsu (casatorit intre timp) si de rubedenii. a stat cam 3 luni pe acolo, timp in care a cunoscut-o pe frumoasa si telectuala satului la un bal. frumoasa satului era mare vip, ca fusese delegata judetului Iasi la Festivalul Tineretului de la Moscova in anul….? inaintea erei noastre. frumoasa era dupa o prietenie cu un injiner din Corea. bun baiat, da parintii fetii nu l-au vrut, ca are ochii asa: aici urmeaza sa va prindeti cu degetele de colturile esterne ale ochilor si sa trajeti in sus,…si ca rade lumea de ei in sat. il chema Pac Zinzip (se citeste cincip) si-i scria niste scrisori dumnezeiesti, intr-o romana usor stalcita, cu un scris caligrafic frumooos, cum n-am mai vazut. facea niste arabescuri si niste bucle la litere, cam cum vedem prin filme in scrisorile de pe la 1800-900. no, si l-o cunoscut pe tata, care era frumos si n-avea ochii “asa”, da nici pe el nu l-or vrut. aveau pretentii oamenii, ce pisicii lor, ca bunicu era brigadier la colectiva, membru de partid si fost presedinte la ceapeu! si atuncea, daca nu si nu, proaspetele neamuri ale lu taicamiu i-or ajutat sa fuga, precum v-am fost zisa anterior.
da, Suzi, s-o dus. si dupe 7 ani s-o dus la trebonal si s-o dezvortat. asa ca-i cu happy end.
Avind in vedere ca intre timp o curs multa apa pe Siret, amintirea ramine frumoasa, ocolind tribunalul (ma gindesc io)…
Liviu, tu studiezi din pasiune sau vrei sa renunti la IT – e doar o curiozitate intrucit in ultima vreme stiu pe mai multi care au tendinta asta. Asa o fi si in alte bresle? Dupa ce muncesti T ani intr-o profesie, vrei sa o schimbi totul dintr-o data?
Mimi blonda, mie-mi placu tare mult scrierea ta. Vreau continuare / detaliere.
Eu practic am renuntat la IT, am lucrat vreo 20 de ani (din care doar opt sau noua platiti, calculez “lucrat” de la primul joc pe care l-am spart pe un HC85). Nu mai lucrez ca angajat de vreo doi ani, timp in care am facut totusi niste contracte, deh, chiria e destul de mare.
Nu ma vad angajat ca antropolog. De fapt, nu ma mai vad vreodata angajat. Facultatea e placuta, ca altfel n-as face-o.
Aha, suna interesant. Imi aduci aminte de un olandez ce l-am cunoscut acum trei ani in Austria si care era la pensie dar studia, fiind la momentul respectiv la a patra facultate. Era in acel moment ce e drept si profesor consultant la o universitate din Olanda si preda prin diferite tari ale lumii,
Chiria e mare, dar cred ca placerea e si mai mare cind faci ceea ce-ti place.
Focul dragostei este cea mai periculoasa arma a indragostitului . O rapire se transforma intr-o calatorie spre un loc al iubirii.
Deci, domne, sint bouche bee.
Am cazut pe covor de pe scaun, de surpriza si stupefactziune.
Dupa ce o sa-mi revin din cazatura, va trebui sa meditez la aceste doua propozitzii, de mare angajament si vasta rasuflare judetzeana.
Ah, da, si: mimi! te fac direct responsabila, ca tu ai aerat aci povesti damoare indracite.
Atita pot sa zic: gradina e MARE.
Focul dragostei e peripatetic si duce la un loc al iubirii, la care agiungi prin consumul constant de fibra, in lupta impotriva constipatziei.
Trebuie sa procesez, nu patrund chiar asa, dintr-odata.
Sa reiterez, ca sa nu incapa fir de indoiala: gradina e maaaare…
Vera, deci da, ma sinpt vinovata, nu m-am gandit ca povestea mea va declansa astfel de concluzii, simtiri si ziceri zguduitoare. Razvane, te rog io, nu te transpune chiar asa, am mintit si eu ca sa-mpresionez cititorii, dar, uite, pentru tine, voi pastra linia adevarului: numele baiatului cela cu ochii “asa” nu se citea “cincip”. acu ti-ai mai revenit? Domnu Ovidiule, acu am o perioada confiuza, de blocaj oral, verbal, mental,..promit continuare dupa ce-mi recuperez neuronul dintre conuri si lumanari.
Observ ca vocativul e din ce in ce mai folosit pe-aici
ovidiu – de ce nu ar fi? Mimi foloseshte vocativul MASCULIN, in legatura cu care NIMENI nu s-a plins ca ar fi de mauvais gout, ca cel feminin. Nu agrava biata conitza, ca o vezi si asha ca e pierduta printre conuri shi beteli. Luminari, adica.
io am auzit ca cica a zs la telenciclopedica cum ca vero insamna cai adevarat or asa ceva.
o zs bine or no zs bine doresc pentru ca sa stiu, pliz!
Vio – da, aia inseamna, dar in italiana si este adjectiv. Vero=adevarat (masc.), vera=adevarata (fem.). Etc. Probabil veri, vere la plurale, cauta dta, ca io conversez cu 3 oameni deodata. (Sau asteapta Teleenciclopedia, ca poate reiau de unde au lasat-o).
Da ce-are a face cu vocativul romanesc de la nume proprii feminine? Vezi ca acush tzi-l aplic dumitale si n-o sa-tzi placa.
pai vio e deja la vocativ!
domnu Ovidiu, nu-ti fie cu suparare, tre sa remarcati ca vocativu insotea un “domn”. a sa ma-ngrijesc ca pe viitor sa nu mai comit greseala ca nu voiesc a va leziona. acceptati scuzele mele!
Eu nu m-am suparat. Eu doar am remarcat. Fii neingrijorata mimi, viitorul suna bine!