Cînd mă duc la autobuz seara în centru, trebuie să traversez o stradă aglomerată, dar semaforizată. Din acest motiv, cînd este roşu pentru noi pietonii, se face cîte o grămăjoară pe fiecare trotuar, care poate atinge să zic ca la suta de omuleţi. Aceste două turme de miei fără ciobănei se vor intersecta bineînţeles pe mijlocul străzii ca la ruibi zbang; cu puţin noroc, trecerea de pietoni ar putea fi ocupată de o maşină care voia să treacă repede dar s-a făcut roşu şi n-a mai apucat să mai ţîşnească, deoarece pietonii au pornit voios spre celălalt trotuar. În aceste cazuri, şoferul şi ceilalţi călători vor ridica geamurile de la portiere, vor bloca portierele îşi vor propti privirea undeva fix, pentru că altfel sînt mîncaţi, pietonii răcnindu-le insulte în timp ce bat în tabla maşinii… atît cît să nu lase urme, dar să creeze o impresie!
Cînd sînt să traversez, eu mă pierd, ori închid ochii şi mă duc tot înainte, ori mă postez în spatele cuiva şi o/îl folosesc drept scut uman şi meeerg merg mult şi obedient pînă mă văd scăpată! Ieri m-am fixat pe un cuplu care părea apt să mă traverseze, erau foarte îndrăgostiţi, deci compactaţi bine. Aşteptam cuminţi, în spatele nostru se adunase lume buluc, se face verde, start! în şir indian - aşa e o traversare inteligentă, rîme umane din direcţii opuse. Eu ţineam capul în jos, deodată m-am ciocnit de un spate oprit brusc înainte mea, am simţit o apăsare în spate, semn că trenuleţul se oprise. Ce faceţi oameni buni? Cuplul meu era turistic, ăştia sînt cei mai periculoşi, staţionează unde nu te aştepţi sau o iau în direcţii imprevizibile, atraşi de vreo rază de soare sau felinar sau afiş, sau în cazul nostru, s-au întîlnit cu un alt cuplu şi au început să se întrebe diverse în mijlocul furnicarului.
Ambele tabere au numărat pînă la cinci, grupul statuar părea prins de schimbul de impresii parcă era în centrul parcului, ce puteam să facem? am început să împingem! Hei rup să ne comasăm să-i rupem şi s-or mai întîlni ei, că lumea-i mică! S-au trezit cu mine în spate, tamponindu-i încetişor dar ferm, au ridicat din sprîncene şi au dat-o pe italiană, eu am zîmbit alb şi am continuat să presez. Ei au început să gesticuleze, m-am întors să mă asigur, fata din spate mi-a făcut semn că e alături de mine şi iar, fără un cuvînt i-am impins pe malul care ne trebuia în timp ce peste capetele noastre se schimbau informaţii importante despre unde vine nu ştiu ce muzeu şi ce autobuz tre să iei să ajungi în strada cutare.
Ne-au bombănit şi ne-au înjurat probabilmente, agitati nevoie mare, dar dacă ţi-ai găsit la ora şase seara să te plimbi pe centru, uită-te vezi, lumea e la fel de bucuroasă ca tine? Pare să se distreze cînd merge pe stradă? Pare sătulă sau flămîndă, odihnită sau sleită de puteri, merge cu capul pe la basoreliefuri sau tot înainte spre direcţia casă-masă-pat? Chiar nu înţeleg pe oamenii în concedii, de ce trebuie să fie atît de vizibil nonşalanţi la ore de vîrf, de ce se supără cînd sînt aruncaţi de pe podul cu oameni ai muncii? De ce nu pricep că noi, în afară de că ne grăbim să ajungem acasă, îi urîm!, poate dacă ar fi fost un necăjit de-al nostru care şi-a scăpat batista, l-am fi aşteptat, dar aşa, vacanţari? i-am măturat fără milă.
insa io la atata cantitate de morti si raniti mai ina…cre ca lasam geamu jos si le impingeam asa niste metallici de genu’ master of puppets de precis nu se mai auzeau vorbind nici in somn..
De ce trei saptamini?
iar m-a pui sa ma dau dastept… 
la oase ….mama lor de turishti….
p.s. suziko, ce deja vu nastrushnic avusei…masina oprita incapatanat pe trecerea de pietoni, morti, mame, bata beisbol, mortii lu mamele noastre de trogloditi, genti, plase, mortii lu mama lu ala de-i elibera permisu lu prostu cu otomobilu pe trecere, nu va mai tine dracu pe acasa, umblati de nebuni, incurcati traficu, da’ nu te opresti si tu intr-un pom, mortii lu mama lu soferu direct….verde, verde….gata…yeah…