Ah ce-am mai scrisnit din dinti la Sylvia, ce fiinta complexa si neinteleasa si chinuita putea fi…
Filmul n-a avut cine stie ce rezonante, adica le-a avut, ca s-a ofuscat fata Sylviei Plath, Frieda Hughes, ca impieteaza memoria mamei si chestiuni de genul asta, mmm se poate spune si asa, dar este facut curatel asa, nu are efecte speciale lacrimogene datatoare de e
tari si cutremure, nici nu face talmes-balmes din viata ei, facind-o “papusa sinucigasa”, cum s-a temut F. H..
Ce n-am inteles este de ce l-au bagat pe Daniel Craig, cred ca daca aparea intii in James Bond nu-l mai intrebau de sanatate acum, dar s-a descurcat onorabil si dinsul, desi cred ca l-a enervat si pe el un pic gelozia doamnei cu pricina.
Filmul ne prezinta (destul de impartial asa) povestea celor doi poeti, evolutia nefericita a Sylviei, omeneste indivioasa pe succesul pe care il avea T. H. la vremea cind s-au cunoscut si de altfel dinsa a cam murit cu oful asta, pe de alta parte iubindu-l egoist si posesiv si femeieste, cu accese de gelozie si cu crize de nefericire si de disperare e
erbate si de conditia delicata in care se afla.
Cind ai o cariera nu prea stralucita, un sot care are una, si mai are si lipsuri de-acasa, ce-ti mai trebuie? Copii! Orice femeie moderna ar zice pas, dar in anii ’60 nu prea era la ordinea zilei sa nu faci copii sau sa nu depinzi de un barbat, desi S. P. s-a scandalizat in felul ei, totusi, cum o si afirma, isi dorea practic lucruri destul de banale, sa aiba o familie normala si sa scrie linistita poezii (in masura in care o poeta poate fi normala).
Cum nu intotdeauna literatura iti iese cind ti-e cald si bine, cele mai bune poezii ale dumisale (colectia Ariel, publicata postum) sunt compuse in timp de criza adinca, la 4 dimineata, cu chinuri si cu spasme, poezie urlata, sa intre bine in urechi.
Dupa parerea mea, S. P. degeaba e icoana feministelor si n-are de ce sa-i sara lumea-n cap lui Ted Hughes ca a fost un criminal nenorocit, Sylvia Plath nu cred ca a avut vocatie de eroina si nici nu cred ca si-a dorit lucrul asta, era mult prea chinuita ca sa aiba ragazul sa se agite cu stegulete pentru egalitatea se
or si pe fruntea ei nu scria eliberati femeile, dimpotriva, si-a dorit din tot sufletul sa fie iubita si ocrotita de un barbat, sa faca mincare, sa faca copii, sa mearga la mare, la soare. Doar ca n-a fost sa fie.
Filmul nu straluceste cum stralucesc filmele fie gen Amelie, fie gen Titanic, am ales doua asa, din fuga calului la poluri opuse si cu mare priza, este, ca si Iris, mers pe mina BBC-ului, cuminte si frumos facut, ca sa ne mai cultive si pe noi, muritorii de rind.