“… autorul căruia îi rămîn profund recunoscător este Alexandre Dumas. (…) era formidabil că romanele lui aveau continuare şi cînd terminai o carte ştiai că mai urmează alta, şi apoi alta iar povestea se prelungea la nesfîrşit. Saga lui D’Artagnan, care începe cu tînărul gascon sosit la Paris ca un provincial neajutorat şi se termină mulţi ani mai tîrziu, cînd se asediază La Rochelle şi el moare fără a primi bastonul de mareşal pe care regele i-l trimite printr-un curier, reprezintă unul dintre lucrurile cele mai importante care mi s-au întîmplat în viaţă. Rareori m-am identificat într-atit cu personajele şi atmosfera vreunei ficţiuni, aşa cum am trăit această poveste, bucurîndu-mă şi suferind odată cu întîmplările relatate. (…) Lui Dumas şi respectiv cărţilor lui le datorez multe dintre lucrurile pe care le-am făcut mai tîrziu, precum şi mult din ceea ce fac şi am devenit astăzi. (…)
(N-am mai recitit nici unul din romanele lui Dumas care mi-au marcat copilăria, adică Cei trei muschetari sau Contele de Monte Cristo, am în bibliotecă volumele respective apărute în La Pleiade, dar, ori de cite ori am încercat să le răsfoiesc, m-a oprit o teamă sfielnică la gîndul că voi descoperi lucruri care nu mi se vor mai părea extraordinare şi că nu mă mai vor impresiona la fel ca la paisprezece sau cinsprezece ani.[…])”
M. Vargas - Llosa - Peştele în apă
Pe buricul Papei dacă n-are dreptate omul ăsta, cred că n-am citit în viaţa mea atîta hîrtie cu atîta viteză ca pe vremea la care citeam Alexandre Dumas şi Michel Zevaco! Ah ce vremuri! Faza e că eu le ziceam muşchetari…
Pfff adica vrei sa zici ca n-a mai fost paliptant?! 
doar athos ce mai era mai interesant, asha, desi tot nu am inteles de ce a spanzurat-o el pe milady cand era ea sotia lui. complicat.
eu le zic si acu MUSHKETARI. asa m-am obisnuit de mic, doar nu o sa ma schimb la 33