Alegzandra, am vazut Flags of Our Fathers, cum am putut eu mai bine si mai bine. Cind or sa-mi parvina si Scrisorile din insula aia, le voi vedea cu siguranta.
Sper ca astalalt sa-mi prezinte mai multe chestiuni singeroase si anapoda, ca Flags… nu m-a convins. Si cu asta am fost vag ironica. Bai ce placere au americanii astia sa ne bage cite trei patru chestii asa macabre ca sa ne simtim in atmosfera! Cea mai misto faza a fost cind au gasit un adapost japonez in care-si facusera harachiri si erau cu matele suuuper fain imprastiate!
Revenind, Iwo Jima, americanii trebuiau sa cucereasca o insula japonezeasca, au trimis soldati acolo care s-au dus si-au murit saracii pe capete. Au cucerit insula si au infipt pe-un deal un steag americanesc, au pozat momentul si au trimis poza acasa, a fost tiparita in ziare si lumea si-a mai dres moralul vazind steagul fluturind in gloria neamului hai americanii. Trei dintre cei sase care pusesera steagul supravietuiesc pina cind unui guvernator ii vine o idee nastrusnica si sint adusi baietii in State inapoi pe post de eroi si se desfasoara un mare turneu de promovare a acestor trei eroi.
In aparenta este frumos, nu? Este. Dar in fapt, nu e. In primul rind ca oamenii n-o simteau de-un turneu si nu cred ca e cineva innebunit sa se plimbe prin fanfare cind vii din razboi. In al doilea rind, scopul era cit se poate de meschin, anume stringerea de noi fonduri pentru continuarea razboiului, ca si americanii avusesera pagube ohoho si japonezii erau ciini rai, asa ca pentru finantari era nevoie de un element tare, care s-au dovedit a fi acesti trei baietei, unul cu drag de public, unul care fusese sanitar si ramasese cu destule traume dar pe care incerca sa si le depaseasca si un Indian (nu din India!) pe care razboiul il facuse varza.
Filmul urmareste in paralel trei firicele, ala din razboi cu asaltul insulei, unul din timpul turneului si unul din zilele noastre cind fiul unuia reconstituie intimplarile, de care sincer m-as fi lipsit cu mare drag deoarece mi s-a parut patetic si lipsit de sens.
Daca ma lasa pur si simplu cu doua firicele, as fi fost incintata, ca si asa filmul abundeaza de efecte de capete zburinde si burti spintecate si singe si noroi, care nu-mi plac, nu-mi displac, nimic nou pe tema asta, am spus, in afara de harachireii aia, am mai vazut imaginile alea de citeva productii incoace.
Ah si Ryan Phillippe, suparat mai e, a mai crescut nu mai e chiar asa domnisorica, mi-a placut despre el si indianul a fost ok, s-a chinuit mult in film ca trebuia sa se rateze, ceea ce a si facut cu brio.
Ori ca am vazut atitea prostii violente in ultima vreme, ori ca filmele de razboi devin plictisitoare daca nu incearca sa mai scoata si altceva decit lupte hai cu singe hai cu ploaie hai cu soldati, vin acasa au cosmaruri, nu sint eroi sint eroi copiii lor ii stimeaza, dar ei au flash-backuri de pe cind urcau dealul si i-a lovit tunul. Adica eu cred ca se poate si altfel, asta dejaaa pe mine ma adoarme.
Ca sa nu fiu totusi nedreapta si circotasa, mesajul filmului este unul foarte fain si adevarat, ceva cu eroi, nu mai tin minte, dar e frumos.
Comentarii recente: