Imi aduc aminte de un episod din Friends, cind Monica ii explica lui Chandler cum sa te comporti cu zonele erogene ale femeilor si ii desenase un grafic, cu puncte de la 1 la 9. Si tot ii zicea 5, 4, 3, 7, 1, 2 (!), 9…8…9 (extatic) 9… 9… 9
Uite-asa-mi face mie Sotron!
Ce ti-e si cu romanul asta experimental, o fugareala ceva de nedescris, hai si la capitolul 25 da’ mai hai si la 124, fugi inapoi la 26, repede la 78 si tot asa! Mare noroc are ca se intimpla pe la Paris si ca personajele sunt un vis.
O singura problema am: boemi boemi, dar nu prea le aveau cu igiena, fumau, beau, se culcau, se trezeau, beau, fumau, mai pazeau un cersetor, mai serveau o cafeluta la terasa din arondismentul cutare, mai flirtau un pic, mai bagau un jazz, inca un Gauloise, hai la culcare, se mai sexau un pic, trageau un somn si tot asa.
“n-am vrut sa ma prefac ca toti boemii ca haosul asta de buzunar era o ordine superioara a spiritului sau orice alta eticheta de asemenea rasuflata, si nici n-am vrut sa recunosc ca era de-ajuns un minim de decenta (decenta, tinere!) ca sa iesi din atita murdarie”
Dar
“asa ca intotdeauna, mi-era mult mai usor sa cuget decit sa exist”
Caci
“fericirea trebuia sa fie altceva, ceva poate mai trist decit aceasta pace si aceasta placere, un aer parca de licorn sau de insula, o cadere nesfirsita in nemiscare”
(pp. 22 – 23)
Comentarii recente: