Mai zilele trecute vorbeam cu A. despre o dînsa şi un dînsul care se iubesc şi nu pot fi împreună pentru că ghinion e o situaţie foarte complicată. Asta eu înţeleg, să iubeşti complicat. Cînd dificultăţile întimpinate de cei doi sînt exterioare interiorului universului iubirii lor doar patru genitive, credeam că pot mai mult, eu sînt foarte de acord, dar cînd încep să se complice în interior, pe mine mă depăşeşte. Mintea mea simplă nu prea pricepe de ce ar gîndi cineva atît de deraiat, încît să închizi un om cu tine în casă, într-o cameră nemobilată, doar pentru că suferi tu şi n-ai altceva mai bun de făcut.
Ochii albaştri, părul negru este o carte pe care eu nu am înţeles-o dar schema cromatică pare a fi ceva deosebit.
Sînt doi oameni cu probleme la kap acolo. Un bărbat iubeşte un alt bărbat şi plînge. Într-o seară întîlneşte o femeie care semănă cu bărbatul viselor lui - ochii albaştri, părul negru, îi propune să vină acasă la el să se încuie într-o cameră din viluţa lui pe malu mării - era bogat şi atrăgător!, într-o realitate atemporală aspaţială asexuală, cîte zile or fi nevoie pînă depăşeşte el această fixaţie apăsătoare. Ea poate să plece ziua, dar să vină noaptea să doarmă acolo la el. Bine.
El plînge, întruna, n-am văzut în vreo carte atîtea lăcrimioare cîte a putut vărsa omul ăsta, cînd dormea plîngea, se trezea plîngea, o atingea plîngea, din cînd în cînd plîngea şi ea, că altfel nu se mai putea. Ea dormea - la început îngrijorător de mult, apoi tot mai puţin, ghici de ce! că se îndrăgosteşte de el şi stătea trează să se bucure, că aşa sînt femeile complecse, iubesc fics pe cine nu trebuie! Şi se miră că-s nefericite!
Ea spune că dragostea ar trebui trăită aşa cum o fac ei; trupul părăsit într-un pustiu, în minte doar cu amintirea unui singur sărut, a unui singur cuvînt, a unei singure priviri pentru o singură iubire.
După foarte multe chinuri, pentru că doamna Duras nu se poate abţine să nu bage o erotica mică, cei doi reuşesc să se cunoască unul pe altul în sensul biblic, lucru care iarăşi provoacă rîuri de lacrimi. La final se despart relativ descătuşaţi!, urmînd să-şi găsească fiecare fericirea în braţele altui bărbat, deşi mă îndoiesc, pentru că par foarte absorbiţi în absurditatea lumii.
Am citit că acest roman este inspirat de propria experienţă a scriitoarei care şi-a petrecut ultimii ani din viaţă alături de un bărbat homosexual. Părerea mea este că dacă era fată isteaţă îşi lua un amant tînăr frumos şi hetero, n-o durea capul şi nu îşi frustra personajele.
Ea spune că sînt ca nişte personaje ţinute împreună într-o carte şi că, odată cu sfîrşitul cărţii, vor fi lăsaţi să se piardă în mulţimea oraşului.
ar trebui sa imi placa pt ca imi place duras de obicei si pt ca…well, i live it everyday, in some sick way 
am luat cartea cu cotidianul, am incercat, asta’vara, n’a mers..am zis sa o las pt toamna…n’a mers nici toamna.cred ca o las pt batranetze, cand osa am (sper) mai multa rabdare.De obicei, imi place Duras, d’aia tot incerc
plus, si eu ma complic aiurea, ar trebui sa imi placa…