Se filmează!
12 noiembrie 2009
Pe bune! Ieri a întrat la noi în birou o tipă blondă înaltă superbă şi machiată din cap pînă în picioare, eram eu cu Geisăn, fiind fata aşa frumoasă cum eu nu am mai văzut în viaţa mea reală o tipă pregătită de montaj, ne uitam ca proştii fără jenă – nu o mai aveam în minutele respective, adică pe moment cred că am uitat şi cum ne cheamă, pînă ne-am dezmeticit, ea se uita la noi ca la copii “speciali” după ce ne întrebase ceva ce noi auzisem ca prin apă. Ne întrebase unde se filmează! Eu eram mai lucidă, dar nu ştiam ce filmare, Geisăn era încă pierdut şi a trebuit să-l aşteptăm şi pe el, care a zis că da deci da păi în spate se filmează. Eu m-am întors foarte mirată se filmează ce se filmează şi mie de ce nu mi-a spus nimeni.
În apartamentul lui Maaark aflat în clădire undeva la mansardă în spate, se toarnă un film cu mafioţi dablinezi, în care va juca şi Mark ca el însuşi un mic gangster valutist, i-au dat şi lui un rolişor dacă tot le-a pus la dispoziţie micasa esucasa- vorba tuturor raperilor şi fotbaliştilor de la MTV Cribs, apartamentul este casa dubiosului principal, care nu este Mark, ci altul unul mai urît mai bătrîn şi complet neconvingător pe mine nu m-ar convinge să cumpăr nici un drog de la el, dar poate la nivele mai înalte nu mai arăţi luzer sau libidinos, ci arăţi ca tine normal, doar că ai pistol, mansardă cu glob de discotecă, milioane şi fete de miss.
Azi dimineaţă mi-am luat aparatul cu mine, cu gîndul să mă duc prin spate să trag o poză pe sub manşetă discret, că mi-e jenă, plus că plouă, iar în “platou” nu te lasă, dar cînd am ajuns la servici, am constatat că filmarea se mutase îîn faţa geamului meu, îîn parcarea de sub nasurile noastre! Dacă aş fi fost la etaj, n-ar fi fost nici o problemă, dar cînd stau oamenii practic lîngă tine doar că după geam, e mai greu să scoţi aparatul şi să faci poze, că nu se cade şi nu e film cu public. Uh m-am foit mult, pînă m-am hotărît să atac pe laterală, încep Geisene Geisene, aşaaa aş poza peizajul dar am o inhibiţie… Geisăn zice donbisili! Eu clipesc zîmbesc zic dacă-ţi spun…, dar pot să-ţi dau ţie aparatul, ce zici? Geisăn zice donbisili, fă poză că n-are nimeni nici o treabă cu tine! Hai să căutăm o poziţie mai ferită, ne ducem în spatele unei machete, eu montez aparatul şi îi dau drumul, cînd văd că scrie change batteries înainte să apuc să fac vreun clic, am crezut că mor de frustrare m-au apucat transpiraţiile.
Am reluat atacurile Geisene Geisene, tu ai ditamai camera în aifonul tău prea frumos, ce-ar fi să ne faci un bine şi să bagi cîteva instantanee, a? N-a mai avut încotro şi a început timid să pozeze, după care i-a venit o idee şi a tulit-o afară. Scena care se filma era gangsterul principal intră în maşina lui şi pleacă, asta filmează ei de două ore. Faza e că tot schimbă automobilele, au avut una gri, apoi una neagră. Geisăn afară vorbea cu ăla care părea şef, la cîteva minute s-a întors fără nici o poză, spre enervarea mea, zic ce-ai vorbit.
Ah, am vorbit aşa dragi domni stimate regizor, tot vă văd că vă schimbaţi maşina, ia uitaţi ce idee am eu, de ce nu aţi lua de egzemplu maşina mea, vedeţi ce frumoasă este, bleo, mare, ochioasă, de gansteeeer!
Şi ei ce-au zis? Ei au zis că personajul e dilăr de droguri, nu peşte… Auuu!
17 responses to Se filmează!
Mea placut.
Ca:
1. ai scris (5 fluturashi filfiind aripi aurii, la gazeta de perete mentala).
2. ai incercat sa faci poze, in fel si chip.
3. ca Jason face ce ii ceri tu.
4. ca postul m-a binedispus, de unde eram destul de plictisita (plictiseala de joi la prinz, special flavour).
5. ca esh’ f dragutza in poza cu ochelari si tot am vrut satz spun, da nu stiu care sint aia vechi si care aia noi si nu am vrut sa gafez si sa zic: aia sint mai misto, si sa se dovedeasca ca aia sint cei vechi. Ochisorul dumitale imi indica preferintza advisable pentru colorul verde. De purtat. Tu, nu vio, care ar trebui sa stea cu bleul si movul.
foaaaaaarte tare…tu de ce n-ai cerut un rol de pistolar ma suzi ma?! sau macar acolo, numaratoare de bani..ceva?
Da’ blonda? Blonda ce e cu ea? Vreau un autograf cu blonda din filmul cu dilarul de droage. Sa nu ma uiti.
Vio, si cit te-am asteptat in ploaie… pina s-o udat de tot Evenimentul.
Vera, multumesc pentru fluturasi!
Ii vad pe aici zburind!
Ochelarii din poza sint ambii noi, varianta a si b, deci poti zice ce vrei despre ei, ca nu se supara!
Dusha, daca stiaaam ca se face film mai demult, ma duceam la casting! Da nu mi-a zis nimeni, dar daca mai dureaza, o sa ma bag discret in citeva cadre…
Azi n-am vazut blonda, era numai cum venea gansterul la masina, deschidea portiera, intra si pleca in tromba, nu era nici o fata, probabil e un moment in care n-avea chef de femei…
au zis bine aia, o masina mare blue si shinny clar e de P.I.M.P., cum zicea fiftycent
mie imi plac aia coloratzi, normal.cand eram la faculta in fiecare zi se filma ceva pe nenoricirea aia de lipscani.
o data erau 100 de soldatzi de la 1800 sau ceva de genu, foarte cald afara, soldati transpirau. Cu arme cu tot!
o data erau o suta de cescutze de cafea si oameni care se prefaceau ca beau cafea, mai bine ma luau pe mine, macar io iubesc cafeaua, iesea mai reclama mai tare.hmm..
iote-acia-i blonda! n-ati vazut-o finca-i noptambula.
Suzi, suspect de cooperant Geisan, de chiar. Nu cumva mi s-a adeverit profetia? Prestezi gratis si se simte obligat sa-ti faca toate pohtele? Ma, sa nu te puie dracu sa-i dai si bani, te rog io frumos!
ovidiu, da cine era atuncia baiatu ala prezbiterianist cu care m-am confersat ceasuri bune?!?! el a zis caci este ovidiu si avea si el evenimentul, plus adevarul!
Ce nenorocire de pe Lipscani, Tuvia?!
Acuma am vazut ca am uitat sa-mi dau ceasul de la blog dupa ora de iarna! Ai insomnii Mimi, vad ca e luna noua…
Eu nu prestez gratis, ca imi da niste bani, dar nu-mi da salariul intreg si nu mi-l da la timp, si oricum voia sa se dea mare cu iphone-u lui, deci i-am facut un serviciu.
Sa fi fost vreun popa Vio care se dadu drept eu. Mi s-a parut mie ca ceva nu e-n regula ca te stiu de oama serioasa. Ma si gindeam atunci ce-o fi in capul femeilor? Dar cred ca dilema se intoarce acum si ramine sa ma gindesc ce-o fi in capul barbatilor.
Ia zi-mi, macar pe al ce se dadu drept eu l-ai luat la ocazie pina la Iasi caci eu asa planuiam…
normal, a coborit in mircea!
Nenorocire, adica is numa gropi si santzuri si santiere and shit.
dar totusi, juma din productziile autohtone se filmeaza acolo, mai ales telenovele de epoca si reclame de kkt.Bine ca numa sunt la scoala.
Va lasa omu nitzel singuri si cind revine, soarecii joaca pe masa.
1. Nu intzeleg ce spune tuvia, cu scoala si altele.
2. Ovidiu – spuselea la Gina, ca i-ai tras clapa lu vio. Lipsa de manere, fff urit.
3. vio – pai nu ceri si tu omului un buletin, ceva, sa te asiguri ca nu e dintr-o banda de ucrainieni, care te vinde ca balerina pe riu in jos, de te trezesti in Hong-Kong, culegind orezul cu penseta? Si ratind puiutzu cu smintinica facut de mama ta?
N-am tras nicio clapa da’ la Kahlenberg acolo la Crestaurant eu m-am asezat la masa 13 care e mai in spate si cre’ca Vio s-a asezat pe la masa 1 care e mai in fata si e si un stilp intre astea doua mese…
nu stiu exact de unde esti, vera, io ziceam ca pe Lipscani ma duceam la scoala (aka la facultate, de fapt…)
tuvia – sint din Bucuresti, dar cred ca pierdusem shirul conversatziei. Da, cu Lipscaniul si zona din jur, ai dreptate. Iar acum, in noiembrie, cind si ploua, tre sa fie un amor.
Hahaha
)
Mortal post! Mai vin pe-aici, numai ca sa-mi fac un pustiu de ras la fiecare postare..
Geisane Geisane ..
Zici ca-i japonez 