Pregatiri de Craciun II
23 decembrie 2006
Am trintit pe jos toate pungile si m-am apucat sa inspectez cremele, parfumurile, sampoanele si toate alea, nimic nou sub soare, o singura chestie am gasit si anume pudra cu miros de gardenia o doamne era un vis, urmatoarea investitie va fi clar pudra aia (nu este de dat pe fata!), simteam cum iese bebelusul din mine si ma roaga s-o iau, dar aveam treburi importante de achizitionat, si n-am decit doua miini (si-un autobuz).
Mi-a sarit niste lotiune Johnson pe geaca, miros incintator a copil mic, si am si luat-o, ca n-am rezistat tentatiei de-a avea lotiune Johnson de Craciun, imi vine s-o maninc, deci am achizitionat-o! Sper sa nu ma apuce excesul de zel in perioada urmatoare si sa miros a fund de copil, a usturoi si-a oarece parfum, ca simt cum o sa creasca tensiunea printre persoanele cu care interactionez, cum mi s-a mai intimplat si-n alte dati.
Intr-un colt erau standuri unde puteai sa-ti fac unghiile sau un machiaj de seara, foarte frumos, m-am bagat instant, va rog ceva pentru ochii mei si-un roz pe obraji! Dupa jumate de ora am iesit ca noua cu super fard pe mine si cu niste ochi de libelula, am stabilit cu domnisoara in cauza ca asta e cel mai bun machiaj pe care sa-l prezint in seara de Craciun, cind am 100 (o suta?!?!) de invitati la receptia data de sotul meu, in casa noastra incintatoare nu zau, acum eram imbracata asa de piata, dar in rest sunt ceva de vis, pluteam cu rucsacul meu obosit in spate, si tiriind sapte sacose dupa mine….
Ingrijorata ca nu m-am tinut de lista de cumparaturi m-am repezit ca un vint spre … nu mai stiu, am deviat la florarie, pentru ca m-au atras niste cosulete foarte faine in care se pun florile, dar eu as vrea sa pun hirtie igienica drept sa spun, adica in baie, pentru ca e nevoie de asa ceva, deci mi-am pierdut niste vreme si pe acolo cautind cosuletul ideal pentru 3 suluri cit e rezerva per baie. Boon achizitionat una bucata cosulet!
Inapoi la mincare, ce sa mai fie?! Deja eram obosita, m-am indreptat spre autobuz facind inventarul…
Trebuia sa cumpar de mincare : carne de pui, de porc, de vita, rosii, ardei, zahar, platouri pentru antreuri, fata de masa stralucitoare. Aveam: o tava de cuptor imensa, o mie de bete pentru frigarui, un cozonac in cutie (care m-am jurat ca fac placinta de mere si chec de casa!), o lotiune Johnson de dat la copii la fund, un cosulet albastru pentru in baie.
In autobuz soferul a zimbit sagalnic la mine si mi-am dat seama dupa aia ca eram machiata ca la nebuni, dar m-am facut ca ploua si i-am intins banii super sec.
Am uitat ceva? Ah, da, un saculet auriu pentru pus piine, in care n-am sa pun in veci piine, poate doar capul meu, care-mi va sta unde-mi stau picioarele dupa Craciunul asta….
Responses are closed for this post.