Plictisisme misticisme
05 noiembrie 2009
Mi-am cumpărat o geantă care miroase ca lucrurile din magazinele second-hand de acasă, nu ştiu unde naiba au ţinut geanta aia, că 1. era unica, 2. nu are nici o etichetă, n-am mai văzut pînă acuma obiect pe piaţă fără etichetă din aia cu “100% polyester, made on a ship in Taiwan, do not wash, do not touch, inflamable, poisonous etc etc”, am dat-o cu parfum şi am legat-o de un copac în faţa casei, pînă i-or ieşi aromele. Dar destul cu viaţa mea palpitantă!
Am terminat şi volumul trei din Fata cu tatuaje, cu foc, cu castele în nori, eu nu sînt o persoană prea mofturoasă cînd mă decid să îmi placă ceva, dar mă crezi că m-am plictisit 600 de pagini de am făcut spume? Am fost dezamăgită de ultima parte! Nu ştiu de ce, nu mi-a plăcut, eu creed că primul volum scris a fost al treilea şi apoi primul şi la sfîrşit al doilea şi pe urmă a murit. ( iar am scris clar ca noaptea)
În prefaţa de la Notele unui porc bătrîn, Bucovschi povesteşte cum a înfiinţat John Bryan ziarul Open City după ce şi-a dat demisia şi a fost dat afară de la Herald – Examiner, citez!: because he objected to them airbrushing the cock and balls of the Christ child.
Ce coincidenţă, iaca cine mai are treabă cu Gizăs – dar la nivel mai profund decît hm vizual…! Simone de Beauvoir scrie în memoriile ei (primul volum, Memoriile unei fete cuminţi, Si-mo-ne-noi-te- iu-bim-şi-ca-ti-ne-vrem-să-fim!) că, după ce în copilărie era o crezătoare atît de ardentă, încît voia să se ducă la mănăstire să fie călugăriţă din astea, pe la un treişpe ani a lovit-o revelaţia că nu crede în Dumnezeu, nu are nevoie de el în inima ei, imediat pasul următor, cum ne aşteptam, că doar nu e proastă, a lovit-o conştiinţa singurătăţii şi a mortalităţii ei heheii şi spune că s-a manifestat ca orice om normal prin strigăte de disperare şi mîncat franjurile de la covorul persan din salon. Bon?
Ia să luăm un moment de tăcere să ne aducem aminte ce gînduri aveam noi la 13 ani… Criza mea de conştiinţă a fost cum să nu afle mama că am luat 4 la teză la mate (o da, am luat patru în primul trimestru, după ce-mi cumpărase mobilă “de tineret” în camera mea şi eu “aşa o răsplăteam”), sentimentul de vinovăţie – primul dintr-o serie lungă, m-a urmărit vreo două săptămîni de coşmar, pînă m-am luat cu altele mai importante. Alte probleme de vîrstă? Cîte coşuri am pe frunte, cine îmi cere prietenia, ce ojă o să aibă Florentina săptămîna viitoare? Lecturi! Da, pot spune cu convingere că la 13 ani citeam Cavalerul Pardaian şi Contele de Monte Cristo, în nici un caz viaţa Ioanei Darc, nici Moara de pe Floss în original.
Nu cred că m-am gîndit la Dumnezeu ca fenomen al naturii pînă în liceu şi perisabilitatea fiinţei nu m-a afectat pînă mai zilele trecute, deci avantaj eu.
23 responses to Plictisisme misticisme
Pe mine m-a lovit prima deprimare existentiala pe la 16 ani cand citeam Calea Victoriei a lui Cezar Petrescu.
Da’ atee n-am ajuns fiindca n-am fost niciodata religioasa.
Eh, n-o sa ajung in veci sa fiu si eu o mica Simone de Beauvoir.
La 13 ani puteai citi repede “plictisisme misticisme”? Eu m-am chinuit mult si inca ma mai chinui. Cred ca din grafomanie am sa dau in logoree. de fapt, sigur.
Eu-s in urma cu lectura asa ca citesc momentan eseurile lui Sabato. La 13 ani, dupa cum am mai spus pe aici, eram mai mult cu Asul de trefla – cea mai buna carte existenta pe piata si la ora actuala. Dar nici cu Dumnezeu nu prea le aveam intrucit faceam mai mereu misto de slujbe cind eram obligat fortat dus la biserica.
LP, ce e in Calea Victoriei de te-a depresat?
O, avantaj tu agnostica din start!
N-auzi ca la 13 ani citeam Contele de Monte Cristo? Ala nu era plictisism, astea le bag acu, ca-s blazata, fac naveta si am timpi morti!
Te cara Gina la biserica?
asa am o dorinta suziratoare si scanteietoare in suflet, sa iti cer pritinia! ori de cate ori citesc pe aici cate cevaurile tale care ma fac sa ranjesc si pur si simplu sa ma veselesc in drum spre frigider (apropo de naveta), ca unii oameni scriu in blog. acuma am suris usor ca am anestezie la moaca. da revin cu forte noi. draga suzi!
nu te supara, vrei sa fii pritina mea?
In Calea Victoriei mi-am descoperit te(a)ma vietii: frica de saracie.
Oricum, toate cartile lui Cezar Petrescu sunt deprimante.
Katikaland, iti dau prietenia mea! Mi-o dai si tu pe-a ta (speeer!)!
De ce esti anesteziata? Cresc maselele?
LP, da am observat, drept sa spun nu ie chiar autorul meu cel mai preferat…
La 16 ani, ai luat-o din timp cu saracii, depresii, Hortensia, din astea benga, uh!
Gina la biserica? Ea e si mai prietenoasa cu pochii decit mine.
La 16 ani stiam doar de Camil Petrescu ca m-o obligat la scoala sa-l citesc cu noaptea si razboiul lui. De Cezar am auzit mult mai tirziu asa de incult mi-s. Iar abia acum (noroc de LP) am aflat ca Cezar s-a nascut la Hodora de unde vine vinu’ bun.
stai ghinishor, Suzica…sa vezi ce mishto e cand primesti de la o prietena “sveniruri din egypt moama de mijto a fost ce baieti de treaba sunt si ce piramide inalte au fato”.
miros de mucegai total – letal. cred ca le depozitau (tricouri & papirusuri & geanta) pan’ sarcofage.
iti vine sa le dai foc.
13 ani?
cine mai stie….
a trecut atat de mult timp.
citeam Maugham. si razboi si pace. si Kiritescu.
trebi religioase?
fara preoti si fara actiuni de masa, si totul e ok.
LA 13 ani bai Inah citeai Maugham, Tolstoi, Kiritescu?! M-ai înnebunit…
da, bey. eram un copkil studios.
la 14, a venit randul lui Bellow. si acolo am ramas
p.s. pai, sa ma scuzi. prietena mea, Mary, la 13 citea forsaitsaga, da?
deci, generatie de aurolaci, vorba lu mama.
de la pelicanol ni se trage.
ca si Mary a consumat lipici de-ala in draci. asta ne-a legat
si eream si zodii compatibile, te rog. asta a contat foarte mult in okii ei.
daca ma facea maman cu trei saptamani mai devreme, adio si-un praz verde.
ca tot ziceati de frigider, cezar petrescu e ala cu fram, frigiderul polar?
ps pe animala asta ats vazut-o http://dlisted.com/node/34686 ? scuze caci vorbesc asa urit.
Eu pe la treişpe ani citeam Hugo şi nu-nţelegeam nimic, da’ era mişto că era o carte în mai multe volume şi deci importantă. Şi mai citeam Boccaccio şi înţelegeam prea multe, da’ numai ce mă interesa pe mine atunci. Religios n-aveam cum să fiu, că singura religioasă în tot familionu era bunica din partea tatălui şi religiozitatea ei era tolerată mai degrabă ca o excentricitate. Dup’aia am început să ascult chestii supărate (în perioada aia AC/DC erau demascaţi în presă ca satanişti, aşa că eu cu My Dying Bride, Death, Cynic, Sepultura, Cannibal Corpse, Obituary etc eram clar satanist) şi am avut, aşa, nişte dispute teologico-muzicale cu diverşi din anturaj, în care eu spuneam că nu m-am decis în privinţa credinţei şi ei nu mă credeau. Acu ascult, în memoria vremurilor respective, ( http://www.youtube.com/watch?v=Psy9-_SXIrc ) “Paradise Lost – True Belief” şi-mi place când spune băiatu ăla “All I want is a true belief”.
“Crize de conştiinţă” nu cred că am avut vreodată, adică mi se pare tare termenul, mai degrabă am avut sentimentul că am greşit ireparabil, dar asta la vârste ceva mai mature, la 13 ani îmi era destul de clar că-s perfect.
————–
Pe mine volumul trei nu m-a plictisit, dar, cum am mai spus, mi s-a părut cel mai slab din serie.
Apropo de AC/DC Sepultura, creeeed… prin ’90 aparuse in nush ce revista prima data pe la noi faza cu ca daca le asculti muzica pe invers (de la Beatles parca?) auzi chestii cu dracu si 666 si alte aberatii… vai ce oripilare, ce distractiv!
led zepelin steruei tu hevan!
ce bine, draga mea suzi! pentru ca vroiam ca şi tu să fii prietena mea, nu numa ca şi io să fiu prietena ta! se cer niste floricele din pix, să incununez momentu
Sa pun si eu o caramida la aceasta discutziune intelectuala. La 13 ani citeam vraiste: Cehov, Stendhal (Rosu si Negru si suspinam), Anna Karenina (si plingeam in hohote), Jacques Prevert si eram innebunita dupa el si invatzam poezii pe de rost (aia cu balena), Contele de Monte Cristo.
Dar, sa nu ne pierdem in admiratzii inutile, nu citeam DECIT DIALOGURILE. Orice era descriere, comentariu, consideratziuni despre chestii – saream. Il scoteam din mintzi pe tata, care – discret si smart – urmarea ce citesc. Si ma trezeam ca-mi zice (in vacantza de vara, cind citeam mult), la 2 zile dupa ce incepusem Rosu si Negru in 2 volume: ai terminat deja? Si eu nu intzelegeam cum se prinde asa usor ca am citit doar 1/2, sarind atit de mult din text. Eh.
haha, chiar ma simteam impresionata de ce citea lumea la 13 ani, si eu ma iau de mana cu vera, am citit si dostoievski! mai mult din dialog in dialog, si nu cred ca intelegeam mare lucru, acuma nici nu-mi amintesc decat cine pe cine a omorat :”>
ovidiu, imi place de noua ta fatza, te si tavalesti pe jos cand razi?
alegzandra – na, ca am gasit si eu un suflet sora, care mantzelege. Pai, nu puteam, domne, mantzelegi? sa citesc: casa alba avea coloane cu amorasi si era invaluita in iedera deasa, care iarna… Ce-mi pasa mie de chestiile alea?
Io: action! Adica: interactziune umana, ca asta era tot ce ma interesa. De aia ma si consumam atita cu dragostile si urile lor, pe care le traiam la paroxitate.
Hai sa traiesti, tare mi-a placut sa aflu asta despre tine.