Acum cîteva zile am fost pe la Aeroport şi cînd m-am intors am luat autobuzul. Pe care scria Centru. Cînd am ajuns în centru am vrut să ajung pe strada principală, deci am stat în autobuz de lene, l-am aşteptat să facă un mic detur. Pe la Gară. Unde s-a dat toată lumea jos, cu excepţia mea. Şoferul povestea cuiva cum a petrecut Revelionul în Costa del Sol. Lumea aştepta buluc în staţie, dar omul a închis uşile, a continuat să vorbească pînă a terminat ce avea de povestit după care a coborît din autobuz şi a strigat că se întoarce în cinşpedouăjde minute! A stins luminile a încuiat şi dus a fost. Eu m-am aruncat urlînd alo alo nenea nu mă lăsa aicea că e întuneric, dar degeaba, avea o viteză ceva de speriat. Doar oamenii din staţie au căscat ochii la mine şi îmi făceau semne să stau liniştită. Ceea ce am făcut, m-am aşezat calmă pe o băncuţă şi am numărat ferestrele luminate din clădirea Finanţelor.

După un timp s-a întors şoferul, cînd a aprins luminile a dat cu ochii de mine, a tresărit puternic şi-a dus mîna la piept a înjurat cu sete şi m-a întrebat ce caut în autobuzu lui. Eu am rîs timid şi am zis că-mi pare rău dar n-am ştiut că acolo e capătul! Apoi am mai stat de vorbă despre una despre alta, a dat drumul la oameni înăuntru, care m-au privit ca pe un fel de mică vedetă ce eram într-un fel! M-a dus unde-mi trebuia, dacă tot eram amîndoi la o noutate în viaţa noastră, eu să fiu închisă singură într-un autobuz şi el să închidă pe cineva în autobuz. Palpitant.

La servici este un tip care tot timpul cînd mă vede duce degetul arătător la gură şi îmi zice şşş să nu mai spui la nimeni… eu mă uit şi mă uit la el şi nu scot un cuvînt. Mi-am dat seama că îi place să mă blocheze cu diverse treburi, îmi spune o prostie, eu stau şi o mestec şi mă gîndesc să zic ceva inteligent, care nu iese niciodată cînd vrei, absolut niciodată, este testat! Cînd ai nevoie de toată spontaneitatea să dai ce ai mai bun, să laşi pe cineva mască de cît de spiritual eşti, fics atunci nu-ţi iese, mai bine taci.

Faza este că am stat şi mi-am chinuit mintea, m-am întrebat ce să zic, să fac, să clipesc des şi să promit că n-o să scot un cuvînt sau să ţip “cum îţi permiţi” măcar să-l sperii, dar de fiecare dată cînd ne vedem, el îmi repetă idioţenia şi eu îl privesc intens - nici nu zic nimica nici nu fac nimica, rămîn locului socotesc profund în mintea mea pînă trece momentul şi, pentru că sînt şi luzeră, scot un haha ruşinat că vai ce poantă bună ai făcut tu şi vai ce greu m-am prins eu de ea. Probabil o să mă ţină cu “secretul” ăsta pînă se plictiseşte să se distreze de mutra mea de oaie în derivă. Şi sigur într-o zi o să am ce să-i răspund şi tocmai atunci o să inventeze altceva ca să mă chinuie. Ah cîteodată îmi vine să-mi trag una.