Nu ştiu prin ce împrejurare am ajuns să cumpăr cartea The Painter from Shanghai, cred că am citit ceva la ziar, am comandat-o şi cînd am început-o am văzut că scria frumos pe o bulină pe copertă ”dacă v-a plăcut Gheişa o să vă placă şi asta”. Mie Gheişa mi-a plăcut dar nu-mi mai place! Nu ştiu ce am păţit că la un moment dat parcă mi s-au inversat lucrurile în cap şi nişte chestii care-mi plăceau, acuma mi se par infecte. Inclusiv faza cu Gheişa, ori că filmul mi-a stricat bucuria cînd îi vedeam aşaaa bolînzi, ori că m-am acrit eu ca o babă şi nu mă mai încîntă romantizmul ceea ce nu cred, fapt cert este că nu m-am bucurat cînd am văzut că e cu iubire cu de-astea. Doar ca e pe bune.
Cartea e viaţa romanţată a lui Pan Yuliang, care a fost o mare pictoriţă în perioada interbelică.
Vine aşa, ea a rămas orfană la vîrsta de opt ani. Unchiul ei a crescut-o pînă la paisprezece, după care a vîndut-o unei case de prostituţie. Unde a lucrat trei ani, pînă cînd s-a înamorat de ea Pan Zanhua un mahăr din politică, care a (răs)cumpărat-o de la patroană şi a luat-o de nevastă numărul doi (adică mai avea o nevastă, ea venea un fel de concubină legală). O învaţă să scrie să citească îi dă casă masă şi descoperă că are talente, o sfătuieşte să intre la Şcoala de Artă şi mai tîrziu o ajută să plece şi o întreţine financiar la Paris, după aceea la Roma, unde tipa se remarcă blabla. Se întoarce în China unde i se propune să predea pictura şi să expună, dar conservatorii proştii vremurilor îi critică stilul considerînd-o ” o fostă prostituată” cu tablouri “depravate”. În condiţiile astea, Yuliang pleacă iar la Paris, unde trăieşte … pînă moare.
Despre asta este toată cartea, plus alte cîteva lucruri, ca să fie mai beletristic. De fapt, cartea este destul de comercială, e bestselără de clubul femeilor tricotante cu veleităţi de literate, pentru că a ieşit de mîna a doua, iar materialul era chiar mişto.
Mi-am adus aminte cînd am citit Paradisul de după colţ cred că se cheamă, în care vine Gauguin, păi nici nu se compară!
Fiecare cu nebunia lui şi cu norocul lui de cîte vreun scriitor mai mult sau mai puţin talentat, care să-l pună în carte.
in materie de depravare va recomand volumul “Ratacirile fetei nesabuite” orchestrat de maresalul Mario Vargas Llossa.