treaba că n-o să fac nimic la servici, nu ştiu de ce am presimţirea asta… şi mai cred că o să mă umplu azi de posturi de-astea minuscule twitereşti!
Deocamdată am descoperit temele de Gmail şi mă joc cu ele, drăguţe, de fete 
N-am somn, îs trează de pe la cinci, pur şi simplu, dar nu-s cheaună ori ceva, ba chiar freşă ca un săpun cu mere şi lămîi! Şi n-am chef să mă duc la birou! Descoperit de la ce era clinchetul! De la nişte cercei pe care o să-i dau la copiii săraci să le clincheze şi lor în pustietatea Africii … am mai scăpat de-o grijă.
Acuma o să bag un cîntec cu care mă înviorez de vreo oră hihih.
Chaka Demus & Pliers - Twist And Shout
Sau la cine nu-i place reghi, varianta clasică…
The Beatles - Twist and Shout
V-aţi prins, disigur, că (iar) ascult manele. Era în autobuz o tipă finuţă în felul ei cu un aipod roz sidefat o minune a tehnicii, următorul meu aipod va fi roz mă jur, şi ah a răzbătut nişe maneluţe din căştile-i rozii (dar proaste), m-a uimit, era cu Adi la Madrid laiv. Voiam să închei cu mîncavaş, dar chiar mă enervează expresia şi e depăşită.
Dimineaţă m-am ridicat direct din somn în fund, aşa de brusc, că DD m-a întrebat mirat dacă gata, mă activez. Mă enervează enorm cînd face haz (tamtaaam ce expresie benga) de obiceiurile mele robotine, dar trebuie să recunosc tristă că are dreptate. Aşa ce mi-aş dori să mă trezesc şi eu feminin şi languros să “întîrzii printre cearşafuri” deschizînd cîte un ochi şi să-mi dau suav la o parte o şuviţă care mi s-a prins de gene, deja sînt pe arătură cu fazele astea, la mine e de-o ţepeneală care mă sperie.
Iar seara mă dau cu cremele-mi care ar trebui să mă întinerească 10 ani peste noapte, drept urmare sînt întrebată foarte serios dacă “mă îmbălsămez”!! Ceea ce mă duce la concluzia că mă culc mumie şi mă trezesc roboată. Ca să fie treaba şi mai bună, de cîteva zile aud un clinchet cristalin atunci cînd merg, îl aud clar în urechi dacă e linişte, cînd mişc piciorul drept. Îl aud şi aş prefera să ştiu că mi s-a desfăcut vreun şurub pe undeva decît să fie de la cap. Rămîne de văzut.
Acum o să plec, la noi sînt nişte reduceri de 20% poate chiar mai mult la unele magazine, mă omoară, este o nebunie în oraş, blocaje peste blocaje, se circulă infect din cauza soldurilor au venit femeile cu maşinile să poată căra toate boarfele, te calci pe picioare, n-am mai şopinguit de cîteva luni, îmi tremură mîinile şi cardul ţopăie agitat în portmoneu, mă duc să mă destrăbălez la modul nesimţit, dar revin, că totuşi eu am un servici. Adios.
de aseară vine şi pe fondul unei lecturi incomode despre care voi scrie, că e interesant!
J. M. Coieţe, a nu se confunda cu P. Coielu, a luat premiul Nobel pentru literatură, fiind al patrulea scriitor sud african care se bucură de aprecierea Academiei, pe criterii politice sau apolitice, nu ştiu, nu mă bag. Nu am citit altceva de el, dar intenţionez să-l aprofundez.
În engleză The Master of Petersburg, traducerea vine cu Maestrul din Petersburg. Eu eram convinsă că titlul este Stăpînul Petersburgului. Prezentare:
Dostoievski (chiar el, chiar personaj) avea un fiu vitreg, Pavel. În carte, Pavel moare inexplicabil picat în cap dintr-un turn, iniţial se crede ca e sinucidere, apoi ni se sugerează că ar fi fost împins, după care ştim că e sinucidere din considerente politice. Petea intrase în gaşcă cu nenea Neciaev, un tembel care avea o organizaţie teroristă anarhistă nihilistă, a făcut oarece ravagii în Petersburg la sfîrşitul secolului 19. Oamenii erau cam kamikaze, ori erau omorîţi chiar de către tovarăşii lor, cînd călcau pe alături, ori se sinucideau cînd erau în pericolul de a fi prinşi, sau pur şi simplu aveau pitici pe creier.
Romanul începe cum Dostoievski, dărîmat şi inconsolabil revine din Dresda unde locuia bine mersi pînă la aflarea veştii cutremurătoare, se duce la fosta locuinţă a lui Pavel să-i ia lucrurile. Gazda era o doamnă cu o fetiţă, Matrioşa. Acuma, omul fiind supărat, ce poate face? Se acuplează cu doamna, şi ea văduvă dorită, pe motivul metafizic că într-un moment de mare cufundare in abisurile senzaţiilor mă înţelegeţi, el acolo îl zăreşte pe fiu-so. În afară de asta, o găseşte vag sexuală şi pe fetiţă.
Intră în scenă Neciaev, demonic magnetic inteligent, urmărit de poliţie pentru o crimă, se ascunde, încearcă să se folosească de Dostoievski în scopurile lui demente, o fascinează pe Matrioşa în asemenea măsură, încît o convinge să-i dea otravă unei alte fete din organizaţie, arestată, ca să n-o tortureze, interogheze… Sinistru de-a dreptul. În combinaţie cu o sexualitate subtilă emanată din toţi pentru nasul pervers al lui Dostoievski.
Cartea e ciudată sumbră şi mult mai complexă decît am fluflu-it-o eu, în plus, trebuie citită cu cheie, altfel nu pricepi arta maestrului, de-a dreptul ficţională, în afară de stilul rusesc admirabil, de personajele croite pe modelul celor dostoievschiene, sînt şi combinaţii labirintice între fapte reale şi imaginare, de exemplu! Fiul vitreg al lui D. este real, dar trăit mult şi bine, în schimb copilul lui Coetzee a murit într-un mod neaşteptat şi inexplicabil, fetiţa Matrioşa este un personaj al lui Dostoievski cu care un alt personaj are relaţii mhhh pedofile într-un capitol cenzurat din cartea Demonii, crima de care era acuzat Neciaev este reală.
Cloncluzionînd, m-a impresionat cum a învîrtit cartea, chiar dacă este întunecată rău, personajele sînt bine făcute, dialogurile brici, cîteodată o mai ia pe coclauri şi devine greoi, halucinează, se tot chinuie că nu-l iubea fiu-so şi nu-l ierta, dar în general mi-a plăcut. Cartea cealaltă, Dezonoare, se pare că este chiar mult mai bună, dar este la fel de “veselă”. O recenzie a Maestrului…, aici.
Mă uitam la un episod din Scrubs, nu ştiu cum şi dacă este serialul la noi, în fine, apare o gagică fantomă însărcinată, rămăsese gravidă în Rai, mă gîndeam foarte serios, dacă ar fi să fie! să fie Rai, noi să fim cum sîntem!, am putea să ne îndrăgostim, să vrem, dacă nu ne-am duce chiar asexuali, ahormonali, Dincolo, ce-ar fi?
La invazia de bebeli din ziua de astăzi, de-a dreptul nebunesc, God ar putea fi pe post de dădacă, ceea ce e chiar o fantezie, ca bunicii, n-ai fost foarte atent cu copiiii tăi, dar cu nepoţii eşti chiar soft, vulnerabil!
Un gînd foarte mistico-domestico-adorabil! Au, sper să nu fiu anatemizată…!
Zilele cîte am lipsit am observat cu emoţie dar şi nelinişte că blogul meu este mai vizitat cînd nu scriu decît cînd scriu, ceea ce îmi dă de gîndit, să fie oare vorba cîntecului că eu cel mai bine vorbesc atunci cînd tac? În fine, am fost şi ocupată dar şi inertă, chiar nu am chef să fac nimic, aştept cu mare nerăbdare luna decembrie cînd mă voi duce la Romănia să văd cele trei telenovele turceşti difuzionate de Kanal D, pe una o ştiu deja de astă vară - aia cu Şeherezada şi Kuruţ or smth şi Iubire de argint am văzut pe saitul televiziunii respective cîteva frînturi, că erau ai mei la ţară într-o zi şi m-au rugat să mă uit la rezumatul episodului să le spun! Era la început, cît încă ei se entuziasmau de la o zi la alta şi lucrurile încă se mai întîmplau într-un ritm de bun simţ să-i prindă pe telenspectatori. Eu cred că aici asta le lipseşte oamenilor! O telenovelă latino! Vreau să spun că telenovelele britanice sînt un pişvaiţer cu nişte urîţi plictisitori de te duci în lumea ta, chestia este că durează de ani şi ani şi ani de zile, e ca şi cum te-ai uita la un film cu vecinii, pe care-i ştii de cînd lumea, nu-ţi place de ei, dar te-ai obişnuit şi esti curios de bîrfă.
Apropo de lucruri vechi, socrul meu şi-a descoperit un nou hobi cu care ne chinuie. El avea o cameră de luat vederi şi se filma cînd se ducea la ţaaară sau în vacaaanţă, cînd i se spărgea vreun bibelou sau vedea un curcubeu, în fine, era blindat de filme, s-a decis să le treaca pe dvd. Nu ştiu ce şi cum făcea, e o denumire ştiinţifică, nu contează!, dar acuma face dvduri fluierînd, s-a apucat să facă şi! cu emisiuni de la teve! Şi ne-a întrebat ce dvduri cu emisiuni de la teveu să vă dividiez? Noi am răspuns în cor Divertis, na, dacă e ceva. Astă vara ne-a pus în braţe trei dividiuri cu ei. Ne-am rîs o vreme pînă cînd. După cum ştiţi, Divertis, ca şi altele, se bazează pe lucrurile curente actuale politice sociale, ei bine, noi nu înţelegeam la ce se referă unele glumiţe, dar după un timp ne-am descălţat că urmareăm nişte emisiuni de acum 4 ani… Nu că mi-ar fi displăcut, dar m-am simţit cam nu ştiu cum, n-am văzut niciodată emisiuni atît de antice, parcă eram în maşina timpului! Iar dvdul trei era plin cu episoade din Marco Polo, şi ăla de cînd bunica!
Astăzi am făcut o chestie istorică în istoria blogului, anume am dat primu meu interviu ca blogară femee şi ca om, m-am simţit importantă şi cam tîmpiţică, nu ştiam ce să răspund la unele întrebări, nu că intervievatoarea mea nu ar fi fost foarte draguţă şi răbdătoare, dar emoţiile!… Săptămîna viitoare va apărea, pe Hotcity, o să anunţ aici cînd apare şi să vedem cum apare! Sper să mi se-ndeplinească dorinţa 
. Sănătate, mulţani, să bem acuma, că am nervii supraponderali.
Doamna în lavandă, am scris despre ea acum o vreme, locuieşte la casa Lebăda. Îmi place aici că oamenii pot să-şi boteze locuinţele şi chiar să afişeze pe o plăcuţă la intrare, iar adresa inventată de tine poate fi considerată oficial drept cea bună, dacă eu am chef să-mi numesc domiciliul Suzi, atunci puteţi să-mi trimiteţi scrisori la Suzi, The Suzi House, strada cutare! Şi au nume foarte frumoase, mai ales casele transformate în pensiuni pentru turiştii spanioli, franceji sau japoneji, cînd spui că ai B&B la casa Doi stejari, nu contează că ai un carpen obosit încimentat în trotuar, locuinţa ta poate fi intitulată cum te prinde inspiraţia, important este ca semnul să fie vizibil, pentru poştaşi şi pentru vizitatori.
Cum spuneam Doamna în lavandă locuieşte în casa Lebăda, cultivă petunii de toate culorile, are mozaic cu vişiniu şi bej la poartă, iar uşa este elegant neagră, în mijlocul ei stă înfipt un cap de leu cu un inel în gură, de care ai voie să zdrăngăneşti dacă ţi se face dor de ea. Doamna este vizibilă cu vreo trei sacoşe pline cu nu ştiu ce, la ora, 9, la ora 13 şi cîteodată şi la ora 17.30.
Data trecută cînd am povestit, am spus că locuieşte lîngă un azil de bătrîni, unde domiciliau doi fraţi gemeni leiţi cu mustăţi impresionante şi un alt domn care cred că a prins ambele razboaie, cu parpalac bleumarin şi şapcă, o evaluează insistent şi-şi dau coate. Din păcate, unul dintre gemeni a plecat s-o privească de sus dintre nori, lăsîndu-şi fratele absolut devastat, mi s-a rupt inima cînd l-am zărit, săturat şi absent, în gînd l-am încurajat să facă pasul curtenitor, o ultima nebunie cît mai e timp!, acum nu mai are nici o concurenţă - nu văd alt moş mai prezentabil în zonă, dar se pare că este timid şi nu-şi cunoaşte valoarea.
În vremea cînd ştirile erau încă proaspete şi tristeţea plutea pe alee, Doamna în levănţică a purtat o pălărie neagră cu voaletă, defila pe la orele prînzului, plină de o prestanţă îndurerată îndelung exersată.
Am mai descoperit un cuplu, la vîrsta a treia, au două fete şi trei nepoţi, zilnic îşi încep plimbarea împreună, doamna împinge un cărucior şi domnul îi spune ceva care o distrează teribil, este veşnic zîmbitoare. Sînt de modă veche, cînd lumea se saluta benevol fără să se cunoască, drept urmare îmi spun amîndoi Hello, good morning, how are you, eu le răspund că hello good morning I’m great şi un textuleţ cu vremea, adaptat la condiţiile meteorologice, ei mă aprobă şi îşi continuă mersul. Cred că le ia cel puţin o oră să ajungă la magazin, calea e plină de doritori de vorbă, ei par dispuşi la comunicare, îmi este foarte drag de ei.
Avem o fată nouă, tînără şi sportivă machiată impecabil, îmbrăcată în treninguri deosebite cu tot felul de dunguliţe şi modele, are pălării asortate, o curea peste geacă, merge vag crăcănat şi zîmbeşte spre asfalt, îmi place de ea cum aleargă voioasă în drum spre sală, ah ce viaţă palpitantă, îmi vine să-mi iau un scăunel şi andrele să ies să admir natura umană!
sînt nişte îngălaţi nesimţiţi, am zis. Nu cred că este rea voinţă, cît pur şi simplu părinţii nu i-au educat iar ei sînt prea proşti să se autoeduce. Motivu? Traiu bun.
În bucătăria firmei noastre este un frigider, o chiuvetă, un dulap, un microunde, un prăjitor, un făcător de senvişuri. Marţea vine doamna care face curat şi spală vasele. După ce pleacă ea, lumea foloseşte diverse şi ce poate să facă cu ele?, le azvîrle în chiuvetă pînă cînd se umple. Cînd se umple, se pun vasele murdare lîngă chiuvetă! Cînd rămînem fără căni, să zicem, persoana care are ghinionul de-a descoperi că nu mai are din cea bea, poate să spele una, dar am văzut-o pe Pantera roz uitîndu-se speriată de jur împrejur, se vedea lupta ei interioară într-un final s-a declarat înfrîntă. N-a mai băut cafea! M-am crucit.
Am avut un coleg care mînca fructe cu pîine, pe care le depozita în dulapul din bucătărie. Ele ajungeau să se strice şi să pută, nimeni nu făcea nimic în afară de faptul că deschideau uşa, ah, da, au mucegăit fructele alea ale lui Andrew. Nefiind ale lor, nu puneau mîna, fie din principiul des întîlnit cum că nu mă ostenesc dacă nu e treaba mea, fie logica le spunea că Andrew poate mînca banane putrezite şi s-ar putea să plîngă dacă nu le găseşte, deci le lăsau mai departe acolo.
Un coleg de-al meu, altul, îşi face senvisuri cu caşcaval, cîteodată pune prea mult caşcaval deci cînd este încălzit, dă pe-afară şi zoieşte senvişorul, vai ce chestie. Nu-l spală, s-au adunat atîtea generaţii de caşcaval revărsat pe el, încît pînă la urmă a reuşit să miroase a ars, aparatul a cedat nervos într-un norişor de fum. S-a dus la Geisăn să-i cumpere altul, e obligaţia firmei, cînd s-a angajat, în contract scria că bucătăria este prevăzută ŞI cu făcător de senvişuri. Geisăn, evident, i-a spus că dumnealui însuşi l-a stricat, nu l-a spălat şi n-are decît să-şi ia din banii lui.
Oare cum este la oamenii astia acasă? Nu ştiu dacă sînt nespălaţi, ei par normali, Pit îmi povestea că a avut casa închiriată la doua tipe tinere frumuşele foc, super de elegante şi îngrijite, cînd au plecat ele şi a intrat el, i-a venit să verse în ce hal de jeg putea fi, mîncare stricată sub paturi, perii cu păr în bucătărie, praf cît vezi cu ochii, sertare pline cu gunoaie, ambalaje, farduri, tampoane, gîndaci, cada neagră, buda maro, a spus că a fost absolut şocat şi nu are nici o explicaţie, nu poate asocia scumpetele de fete cu ce-au lăsat în urma lor şi cum trăiau ele acolo! Bine, el tocmai are pe birou trei ceşti de cafea de săptămîna trecută, cu o crustă bleovertă…
Am primit ieri o vedere tare drăgălaşă, de fapt e chiar cochetă, cu două gagici după cum se vede, care stau elegant la o cafeluţă. Vederea, zice textul din poza alăturată, i-a amintit lui Vio de clipele fericite cînd am fost noi la o ciocolăţică într-un colţ dablinez mai prin iarnă, la fel de degajate şi de secsi! Nu am poză cu mine acolo, dar am cu chiar Vio, sper să se remarce asemănarea izbitoare cu fata blondă cu baticuţ şi ochelari! Pentru că sîntem nişte doamne 
Apropo de prietenia între oameni şi chiar şi între animale, fără legătură cu vederile haha, dar cu legătură cu lucruri care îmi plac în univers, am citit ieri la ziar despre o un elefant care s-a împrietenit cu… o oaie, dacă nu mă înşel eu, ambele animale sînt ierbivore, deci oaia are zile! Sau elefantul va avea un comportament oistic, sau oaia va ajunge să behaie ca un elefant, rămîne de văzut. Foarte drăguţ şi emoţionant, articolul este aici.
Dar ca să mă întorc la oile mele, azi dimineaţă iî cotrobăiam computerul lui Geisăn, că stătea singur şi stingher, am zis ia hai să mai vedem ce mai are omul pe aici, că de mult nu ne-am mai băgat nasul!,… era să pic sub birou, am dat de o grămaaadă de poze cu femei cu bustu-n bătaia soarelui, m-am făcut ca sfecla şi am închis repede. Acum înţeleg de ce spune el că pe leptopul ăla are absolut totot vital şi îl ia oriunde se duce!
Aşa arată bradul central pus de Primăria municipalităţii dablineze, importat din Franţa pentru a atrage pe localnici (şi nu numai) să rămînă să îşi facă şopingul în urbea mai sus menţionată. De aia l-au şi făcut devreme, ai două luni de bucurie, să nu-ţi mai vină a lua avionul spre destinaţii însorite sau înzăpezite.
Au pus toate blogurile globurile pe stradă, e ca-n basmele ploioase, doardoar investiţiile se vor desfăşura loco şi nu la Londra sau NiuIorc - cum se întîmplă cînd se apucă irlandezii de cumpărat… Nu m-am hotărît încă dacă e o porcărie sau artă!
Ideea cu bradul natural s-a dovedit a fi un fiasco în anii trecuţi, fiindcă iarna este neîndurătoare cu brazii pe străzile de aici, după două zile de ploaie cu bulburuci plus vîntul care spulberă toate acele, lăsînd în urmă o tulpină, nişte crengi anemice şi o instalaţie stingheră, probabil este mai bine un brad confecţionat doar din globuri.