Chiar aşa, am cel mai mic bagaj vreodată de cînd fac naveta pe ruta DablinBucureşti încă nu mi-am găsit paşaportul, dar mai am timp, o să se mai adune ceva de cumpărat în aeroport, că s-au trezit să comande uischi, cred că de la căldură se bagă toţi în beci şi sorb pînă se halucinează iar pe soacră-mea a lovit-o cheful de techila - e în faza de alcolism agresiv ex hibiţionist probabil, mă luase să-mi arate ea mie cum bea EA techila nu ca rachiul fără condimente, se bea cu sare şi lămîie, era aşa de bucuroasă de parcă tocmai o inventase şi voia să cheme comisia de brevetare. Eu o să-i spun că la noi aici se bea şi cu piper şi eventual răstorni păhărelul într-o halbă de bere, să vezi atunci ce coctail minunat iese şi cum tace ea cîteva ore.

Acuşica mă duc am programare la cosmetică să mă dezmaimuţesc şi să-mi dea cu oxigen. Sau aerosol ceva o nebunie pentru întinerire instantanee, că argila deja am mîncat-o şi a fost foarte bună. Mi-au propus şi nişte împachetări cu scoci să mă scadă în … circumferinţă? dar am zis las pentru altă dată sînt prea nervoasă că să mai stau şi învelită! Tot la capitolul îmbălsămare, am primit de la Clarins o geantă de plajă gratis! De fapt nu e chiar gratis, că mi-am luat smacuri în valoare, mare afacere am făcut iar sînt o mică pomanagie şi mă mîndresc.

Cam asta am avut de spus nu mai am răbdare să scriu nimica, nu ştiu cînd mă întorc, însă! dacă prind computer şi internet pe undeva (cochetez cu gîndul că au uaiărles la hotel!), o să mai scriu cîte ceva telegrafic şi poze bineînţeles!
Suzi face papa cu mînuţa de la fereastra deltaplanului personal şi dispare în orizont…

Ieri am luat-o pe Betty cu mine să ne jucăm, am făcut cîteva poze citadine aşa, din autobuz, noroc că am nimerit unul cu geamurile cît de cît spălate! Am folosit auto, că la asta mă pricep, de ce să fiu modestă?!

Aşa arată pe dinăntru un autobuz neaglomerat, la parter.

Aşa sînt autobuzele care stau! După cum se poate observa, este atîta lumină, încît becurile cu senzor au crezut că a venit noaptea, deşi era 6 după-amiaza…

Asta e o stradă nu prea spectaculoasă, dar o pun ca să se vadă că şi la alţii sînt magazine de cartier care arată jalnic.

În schimb mai găseşti oameni cu imaginaţie care îşi vopsesc blocurile vesel, mie îmi plac!

Şi un magazin mai vesel, oamenii ăia aşteaptă autobuzul şi par foarte fericiţi.

Mda şi am observat că are zum bun Betty, păcat că îi umblă ochii aiurea şi face tot felul de discriminări!

Tocmai mi se transmite că Optzecea a publicat o plimbare cu poze care arată bestial, pentru cine mai are chef de fotografii, azi e ziua cu poze, hihih.

Să facem cunoştinţă cu Betty, care a venit în sfîrşit! Ah ce ochişor mare are! Domnişoara Miercuri, pe care o voi da în curînd mi se rupe sufletul, pentru că ne-am ataşat una de alta în ultimii … şase ani cred că avem de cînd sîntem împreună, zic Miercuri avea un ochi destul de mititel dar foarte simpatic.

Lui Miercuri i se zice aşa pentru că a venit într-o Miercuri şi pe Betty o cheamă … pentru că nu arată fatal ca altele pe care le-am mai văzut, deci Betty cea urît(ic)ă însă cu farmecul şi personalitatea ei. Sper să înţeleg şi ce scrie în cartea ei.

Asta am avut de zis astăzi, cred.

Am splin  - şi splină, cred, nu ca vecinul meu Cristi care a scris că ghiocelul este “simboul” primăverii şi l-a bătut mămica lui l-a bătut cam tare că luase bine şi nu foarte bine ca Alina soră-sa de răsuna casa noastră de urlete venite prin pereţii de “beceau comunist” pentru care făcuseră rate ai noştri pe treijde ani dar era “unul din puţinele blocuri proprietate” cum

 le plăcea lor să se mîndrească de parcă ar fi contat pentru noi că blocul e-a lu tata sau a lu Ceauşescu şi după ce l-a bătut i-a dat voie afară unde el s-a urcat pe un “bătător” de covoare să se dea pe bară cu capul în jos doar că i-au alunecat mîinile şi a venit cu burta de asfalt şi i-a crăpat splina de l-au dus imediat la spital altfel mi-a spus mama că putea să moară dar eu nu

 credeam că are cum că numai bunicile de ţară mureau ca bunica lu Gina de la şapte pe care au pus-o să o vadă toată lumea la Asociaţie şi noi plîngeam unde te-ai dus tu bunica la fel ca Gina că aşa îi zisese mămica ei, dar pe Cristi l-au operat şi i-au scos splina şi avea o operaţie cît toată burta lui de opt ani de-ţi era mai mare dragul să te uiţi la şarpele ăla grena şi apoi alb mai alb decît orice piele din lume şi

 să îţi dea voie să pui degetul de-a lungul lui pentru o tură cu bicicleta că zicea că nu-l doare nici dacă împungi, numai să nu-l înţepi că-l doare ca pe orice om cînd îl înţepi am vrut să avem toţi splină cu operaţie dar mie mi-au spus să nu mă urc niciodată pe “bătător” că “eu te-am făcut eu te omor”, nici măcar apendicita nu putea să mi-o scoată ca lu Daniel care îi era foarte rău odată şi cînd au văzut…

 avea apendicita pe stînga şi tăticu lui spunea asta la toţi părinţii de pe scară să ştie şi ei dacă vomită şi îi doare capul pe copiii lor, înseamnă că au apendicita pe stînga noi nu vomitam decît dacă era ceva foarte foarte rău sau dacă mîncam borş care mie nu îmi plăcea şi mă icneam cînd nimeream o bucată de morcovceapăroşieardei mă urecheau şi ziceau că fac “anumea” şi e bun pentru creştere şi aş putea să

nu mai dau “gura pe după dealuri” că oricum nu “pup afară” pînă nu mănînc măcaar pînă începe să se vadă piticul roşu de la mijlocul castronelului după aia mă lua cu ameţeală şi mă doare îmi umflam buricul uite nu!mai!pot! chiar am spus că vreau să mă duc “în lumea mea” să nu

 mă mai pună nimeni să mănînc zarzavat a plîns trei zile nu a vrut să mă mai vadă apoi i-a trecut că aşa sînt părinţii te iubesc “oricît de prost eşti” şi voi mînca borş “cît o să fii copilu meu, după aia nu mă mai interesează” şi mă întrebam dacă mă dau la ţigani ca pe toti ceilalţi copii dar ori că ţiganii nu ne primeau ori că

 nimeni nu avea timp să se gîndească şi la asta cînd “nu-mi văd capu de atîta treabă pleacă de aici” nici unul nu am fost daţi chiar dacă “meritam” şi “o ceream”, în orice caz, asta am acuma aş mai scrie dar deja e o frază cam lungă.

Astăzi m-am relacsat în pauzele mele cotrobăind tot internetul ca să mă uit la rochii de mireasă, că mie îmi plac miresele! Eu am avut un mare şoc cu mine cînd m-am dus la o croitoreasă în acest scop să-mi cumpăr una bucată. Venisem cu o imagine cizelată în ani grei de visat cu ochii deschişi cum va trebui să arăt ca Albăcazăpadaa şi am zis că vreu să fiu ca o prinţesăă zînăă şi am prezentat conceptul meu despre aceste lucruri, dar modista era foarte înţepată şi a zis mda bine, să vedem, eşti cam bondoacă şi cam … tunsă, pică balerina, pică cocul (pe vremea aia nu era cu extensiile), pică trena, fără voalul LeidiDi, pică fundele, eliminăm volanele, îţi propun o rochie “clasică” uite aici îmbrac-o, sînt foarte obosită.

Vreau să spun că eu şi probabil multe alte fete, nu mă duceam să probez rochii cu nemiluita cînd eram tinere, sau eu cel puţin nu am avut ocazia, nu ştiam cum o să fie! Ei bine, a fost ceva de vis, azi nu m-aş îmbrăca cu rochia aia nici să mă baţi, dar cînd m-am văzut ca o varză albă cu corset şi voaluri, mi s-a părut subit că sînt aşaaa de frumoasăă! Şi parşiva, a văzut că eram cu gura căscată, mi-a pleoştit şi o coroniţă pe tărtăcuţă, cu voal cu nebunii, că mi-a dat lacrimile! Iaaa uite ce bine-ţi vine şi a tras o privire fugară spre ceas. Acuma dă-o jos. Vai da n-o mai dau, pe asta o vreau, gata, nu mai încerc nimica! Bine, dar dă-o jos, că ţi-o dau, gata, ai văzut?, n-a fost greu!

După ce am luat-o acasă, m-am probat de multe ori cu ea, îmi plăcea foarte mult, aşa de tare, că am zis că vreau una roşie egzact la fel, pentru cînd o să mă duc la o nuntă unde n-o să fiu mireasă! Ceea ce s-a făcut.

Acuma, cînd am fost la nunta mea şi m-a văzut DD prima dată a rămas cu ochii căscaţi aiurea, dar nu ştiu dacă era de groază (am un sentiment că da, cu toate că nu recunoaşte, pentru că ar atrage discuţii de ani de zile care nu ştiu cum s-ar termina), iar cu rochia doi roşie, a fost că s-a nimerit la o nuntă din oficiu la care a trebuit să ne ducem, dar noi nu ştiam unde, eu m-am împopoţonat cum am putut mai frumos şi cînd am ajuns am constatat că obzeci la sută din nuntaşi erau în plovere, că era iarnă, şi mireasa săraca avea o fustă albă şi o bluză de angora tare drăgălaşă şi toată lumea se uita la mine uimită, nu ştiu ce mai aşteptau, poate bagheta magică să-i fac broaşte pe loc. DD privea fix spre pantofii lui şi m-a întrebat de cîteva ori dacă nu vreau să mă schimb.

Ei, astăzi aş alege altă rochie, încă nu m-am hotărît!

Dar la ora asta mă preocupă altceva: se sau nu se şi dacă se sau nu se de ce (se sau nu se) mai poartă păpuşile pe bordul maşinii cu mireasă la nunţi!

Perspectivă mioritică

Azi zăceam într-o prostraţie rarăă, nu ştiu dacă e de la ploile astea de Octombrie sau sînt dusă de la cap (am spus că am schimbat de trei ori un costum de baie?, prima dată am luat chiloţii de la unul şi sutienul de la altul, a doua oară am luat cu două numere mai mari, şi a treia oară, azi, se pare că e ce aveam în minte acum două zile), în momentul despre care spun era linişte în mintea mea mă uitam în gol lovind cu pixul de dinţi.

Aaa am primit un pix cu delfini care-mi place foarte mult, scrie albastru bleovert aşa, cum e marea în posterele cu Grecia, ce să spun, scriu şi semnez tot ce prind, am scris miii de bileţele le-am pus pe toate birourile, completez formulare, şi acasă l-am luat, dar n-am avut nimic de scris.

Cum stăteam şi mă băteam repede cu delfinii de molari, am început să fredonez absolut din senin ciobanaaaş cu trei sute de uoi… mi-a venit să pling m-am gîndit uite Suzi cum a murit ăla de tînăr, da i-o lăsat răspuns lu oaia lui c-o iubeşte.

La o nuntă la care am fost mai demult, un om a cerut dedicaţie muzicală, ca aşa am eu cunoştinţe neamuri bune care dau dedicaţii la nunţi, cînd am auzit am paralizat, pentru că eu copil fiind păduri cutreieram, romanţe cîntau numai babele şi la înmormîntări! Jale mie şi nu te pot uitahaa / Nam ceţi face astai tralalahaa! De ce am rămas eu în cap că o dat ortul popii, nu am idee.

Care este ca Mioriţa, şi nu o cînţi la nuntă, nu se interpretează aşa ceva, nu citeşti Baltagul în luna de miere (sau Alchimistul), ciobănaşii tragici sînt fo pa-uri în momente de-astea!

M-am dus la magazinul nefericit cu băieţaşu care mă chema la ţigară, am fost acolo că n-aveam încotro, măăăi ghici ce mi-a zis după ce a ridicat delicat dintr-o sprînceană! Mi-a zis! “Religia mea îmi da voie să-mi iau patru (4) soţii” (piruetă). M-a avut la faza asta, imediat în secunda aia eram cu gîndul la ce haine mega voalate mi-aş trage şi cum aş veni io la birou îmbrăcată toată într-o rochiţă de-aia tip sac şi pe cap să am văăl să nu mă vad şi cum m-aş plimba de colocolo ca o mică stafiuţă, aşa de interesant mi s-a părut, că l-am derutat pe omuleţ şi tăceam la tejghea amîndoi. După care eu am plecat, că era prea frumos.

Nu ştiu prin ce împrejurare am ajuns să cumpăr cartea The Painter from Shanghai, cred că am citit ceva la ziar, am comandat-o şi cînd am început-o am văzut că scria frumos pe o bulină pe copertă  ”dacă v-a plăcut Gheişa o să vă placă şi asta”. Mie Gheişa mi-a plăcut dar nu-mi mai place! Nu ştiu ce am păţit că la un moment dat parcă mi s-au inversat lucrurile în cap şi nişte chestii care-mi plăceau, acuma mi se par infecte. Inclusiv faza cu Gheişa, ori că filmul mi-a stricat bucuria cînd îi vedeam aşaaa bolînzi, ori că m-am acrit eu ca o babă şi nu mă mai încîntă romantizmul ceea ce nu cred, fapt cert este că nu m-am bucurat cînd am văzut că e cu iubire cu de-astea. Doar ca e pe bune.

Cartea e viaţa romanţată a lui Pan Yuliang, care a fost o mare pictoriţă în perioada interbelică.

Vine aşa, ea a rămas orfană la vîrsta de opt ani. Unchiul ei a crescut-o pînă la paisprezece, după care a vîndut-o unei case de prostituţie. Unde a lucrat trei ani, pînă cînd s-a înamorat de ea Pan Zanhua un mahăr din politică, care a (răs)cumpărat-o de la patroană şi a luat-o de nevastă numărul doi (adică mai avea o nevastă, ea venea un fel de concubină legală). O învaţă să scrie să citească îi dă casă masă şi descoperă că are talente, o sfătuieşte să intre la Şcoala de Artă şi mai tîrziu o ajută să plece şi o întreţine financiar la Paris, după aceea la Roma, unde tipa se remarcă blabla. Se întoarce în China unde i se propune să predea pictura şi să expună, dar conservatorii proştii vremurilor îi critică stilul considerînd-o ” o fostă prostituată” cu tablouri “depravate”. În condiţiile astea, Yuliang pleacă iar la Paris, unde trăieşte … pînă moare.

Despre asta este toată cartea, plus alte cîteva lucruri, ca să fie mai beletristic. De fapt, cartea este destul de comercială, e bestselără de clubul femeilor tricotante cu veleităţi de literate, pentru că a ieşit de mîna a doua, iar materialul era chiar mişto.

Mi-am adus aminte cînd am citit Paradisul de după colţ cred că se cheamă, în care vine Gauguin, păi nici nu se compară! 

Fiecare cu nebunia lui şi cu norocul lui de cîte vreun scriitor mai mult sau mai puţin talentat, care să-l pună în carte. 

Abia astăzi am văzut ştirea cu:!:

Doamna Omkari Panwar în vîrstă de 70 de anişori şi soţul mneaei Charan Singh Panwar în vîrstă de 77 s-au trezit într-o zi şi au constatat că le lipseşte un băiat. Nu că nu-l mai găsesc, ci că le-ar trebui la casa lor un fiu un moştenitor cineva care să muncească pămîntul. S-au sfătuit ei s-au hotărît să facă acest pas, au vîndut vacile, au ipotecat pămîntul au împrumutat la bancă şi au făcut una bucată fertilizare invitro pentru doamna. Sarcina a decurs normal, naşterea s-a făcut prin cezariană lăsînd în urmă un ginecolog traumatizat pe viaţă, doi gemeni născuţi prematur dar sănătoşi, doi părinţi faliţi dar cu moştenitor, toată lumea este fericită!
Felicitări familiei şi mult noroc micuţilor.

Ce voiam eu să spun este că ne-a întrecut-o pe doamna noastră la 66 de ani mămică şi la cît scandal a fost nici nu mă gîndeam că într-o zi lumea îşi va reveni anotimpurile se vor succeda, soarele va mai răsări şi altă femeie chiar mai în vîrstă! va naşte cînd altele îşi fac testamentele.
Încă nu m-am hotărît dacă e ciudat sau pur şi simplu, viaţă, aşa.

Azi am rîîîs de mi-au dat lacrimile m-am înecat cu cipsurile vai de mine.
Mă abţin în general să mă iau de oameni necăjiţi, fiecare este cu filozofia lui de viaţă şi cine sînt eu să mă dau cu părerea, dar ce să fac dacă sînt unele de-a dreptul incomensurabile!

De data asta a fost Forumul Ortodox, una cu ce naţionalitate era Isuuus şi deloc surprinzător, aflăm că “printr-o minunata taina,spun eu,Domnul nostru si Dumnezeul nostru este si român! De preacurata Sa Maica,mai incape indoiala ca românca este? “. Nu încape îndoială!, domnu MelGhibson (după cum bine îl numea marea doamnă a şcenei Maia în toate interviurile care au urmat, din domnul Mel nu l-a mai scos) a făcut o mare dreptate istorică distribuind o româncă în rolul de mama lui Isus. Apă la moară românaşilor ahtiaţi după leagănul civilizaţiei Burebista.

Dar, disigur, nu despre asta am rîs eu, ci la altceva. Acuma, lu cine i-e ruşine de natură zegzuală să nu mai citească, pentru că vine cu prostii.

Ei, este un subiect foarte serios, în care ni se vorbeşte despre cum NU trebuie să avem plăcieeere cînd ni se întîmplă nenorocirea de-a ne… cum să spun eu delicat? împreuna! Fiind păcat, pentru că ne ia minţile şi ne slăbeşte capacitatea intelectuală spirituală gravitaţională.

Ca să fiu mai clară citez: “Unirea trupeasca sa fie facuta (…) cu o lupta contra gustarii placerii.” Pentru că noi nu sîntem nişte animale (mai ales doamnele, da? nu-i voie!) să ne destrăbălăm ca porcii, noi trebuie să ne controlăm aceste impulsuri diavoleşti şi împreună cu soţulsoţia să discutăm în prealabil să nu cumva să fie bine, că e chiar cu supărare.

Şi pentru persoanele care cred în capul lor mic şi sec că dacă iubeşti pe cineva, tre să-i oferi plăcere d-asta, vă înşelaţi amarrnic. Nu fiţi, mă, rîme sclave ale cărnii scîrbavnice! Dacă totuşi nu te duce mintea cum să faci să fie chiar rău, specialiştii ne explică: 

“Barbatul trebuie sa renunte la miscarea ritmica a bazinului, înainte si înapoi, care e animalica si la gesturile care urmaresc producerea placerii. ”

Şi daacă tot nu ne-am lămurit ce se întîmplă după aia, răspunsul este. “Daca Dumnezeu exista, nu are nevoie de orgasme ca sa faca spermatozoizii sa înainteze. ” Deci da.

Ieri am crezut că intru în scaun mă apuc să fac rădăcini cît am stat să văd finala la Uimbledon. Patru ore jumaate chiar am zis la un moment dat că, dacă mai joacă mult, i se rupe apa lu Guen Stefani, care săraca cred că nici nu mai ştia unde se află.
Cu toate că Suzi inimă Rafa ca să zic aşa, amîndoi au cîştigat în ochii mei.

Am un program cam aglomerat zilele astea, o să scriu mai răruţ că-i mai finuţ, sînt prinsă cu treabă plus! că fac toootfelul de cumpărături, azi am fost şi mi-am cumpărat ochelari, nu ştiu de ce i-am luat, că seamănă leit cu alţii şi pălărie de insolaţie, sînt ruptă de oboseală, dar mi-am tras poză, sper să se vadă, că la alta nu mai stau. Ah pălăria nu e ca a Iuliei, nici ca a Ramonei… dar mai caut!

Cînd mai apuc, mai scriu.

Aici scrie Suzi! is proudly powered by WordPress and designed by XiAP Design Studio (modified Pyxis theme). Other plugins: Audio Player Wordpress plugin, Subscribe To Comments, Seesmic, Search Everything.