Activităţi mic burgheze
5 august 2010 | 22 comentarii
‘Nigella had found a villa in Porto Ercole, a couple of hours outside Rome. It belonged to the family of a British writer called Alan Moorhead, a very famous war correspondent.’ (…)
Nigella, still the restaurant critic for the Spectator at this time, led them on to a forty-five-minute trek to find a restaurant she had heard about. ‘It was in the basement of a farm building somewhere in the countryside of the Maremma region’, Silvester remembers. ‘We had about seven courses, each of which was quite remarkable. That was a great meal, one of the best meals I have ever eaten’.
John and Nigella were glamorous in a Bohemian sense, their sitting room cluttered with books and people, and their kitchen piled with pots and ustensils discovered in foreign flea markets.
‘You do well in life if you team up with someone who makes you feel good about yourself’
Din Nigella – viaţa şi opera, de nu mai ştiu cine, mi-e lene să scot cartea din geantă, asta ca lectură de la bibliotecă, unde mă duc zilnic şi schimb cărţi şi dividiuri, le iau, le frunzăresc, le dau înapoi, îmi place experienţa asta superficială aşa, foarte eliberatoare de prejudecata că trebuie să citim şi să vedem în profunzime, prostii! poţi face ce vrei, vorba lui Alberto Manguel, cititorul are dreptul să doar răsfoiască şi să abandoneze o carte după bunu-(m)i plac. Şi plus că sînt o fană declarată a curbelor Nigellei. 
Cu ocazia asta am văzut Sinuciderea fecioarelor ori cum se cheamă cartea nenelui care a scris Middlesex, ăsta e primul film regizat de Sofia Copolla or smth are coloană sonoră benga. Şi Love in a Cold Climate, ceea ce am citit eu acum o vreme dar nu pun link că nu mă citez singură, foarte mişto făcut, băi deci BBC a ecranizat o grămahadă de cărţi de literatură (la biblio e un raft plin de “capodopere şexpiriene” puse în scene pe care n-am ficaţi să le văd, oricum, m-ar fi scutit acum un secol de-a citi pentru la şcoală cărămizile de volume).
Pentru telespectatorii din România, ghici cîte grade erau azi dimineaţă la mine! Nu vă “fierb” (hihiii): doişpe. Curînd mă duc acasă şi probabil voi sta într-o frapieră ori beci, tre să-mi facă vaccin de aclimatizare, altfel nu văd cum voi supravieţui.
Pe plan cinematic revin, ştiţi serialul Pushing Daisies? Este mortaal şi nu înseamnă să împingi margarete cum credeam eu în naivitatea-mi naivă cînd eram mică, ci chiar să fii decedat! Dar nu e despre macabru in stricto sensu, încercaţi.
Tablou de vacanta (finala)
30 iulie 2010 | Comentarii oprite
Am citeva poze pe care vreau sa le pun aici si pe urma ma duc, gata.
Tablou de vacanţă
30 iulie 2010 | 4 comentarii
Mie îmi place să mă uit la poze de concedii, de peste tot, mai ales la alea frumoase, unde lumea se simte bine, e volubilă odihnită zîmbitoare, se ţine în braţe şi la orizont se văd clădiri impozante fotogenice, peisaje feerice cu apusuri de soare prin stuf ori moschee, mătăsuri aurii exotice sau pelicani prieteni cu pinguinii pe zăpezi, ah…
Cum mă duc eu, se poate întîmpla ceva de genu’ taifun ceaţă pană de curent grevă cefere.
Cînd eram eu demult copil şi mergeam cu toţii la mare, că aşa se purta te duceai cu bilete prin Onete, unii nimereau vreme bună alţii vreme proastă, noi mergeam în perioade calculate cu grijă în timpul iernii conform unor semne naturale cum ar fi pe ce parte s-a întors guşterul cînd a dat prima brumă sau unor semne astrale se ştie că atunci cînd se pişcă luna vine ploaia sau pe baza datelor ştiinţifice precise: cînd avem concediu. Înainte să plecăm, erau alte serii pe care noi le aşteptam să se întoarcă şi să le evaluăm bronzul: dacă vremea fusese bună, se venea cu arsuri de varii grade, dacă vremea fusese jumijuma se venea cu ceva decent şi, dacă plouase, albeaţă pe toate planurile; asta era cam aiurea că toată lumea te compătimea şi se ruga să nu păţească un necaz idem.
De aia spun şi zic, tristeţe mare în tabăra noastră la aceste două obiective turistice. Totuşi, în ciuda norilor, ne-am bronzat de la vînt şi am văzut lucruri interesante!
Într-una din excursii am fost cu autocar organizat frumos şi nenea şoferu’, pe lîngă că ne zicea că în stînga e nu ştiu ce în dreapta nu ştiu ce, ne-a cîntat puţin la banjo cînd mai făceam cîte o pauză, mi s-a părut faain. Dacă am fi stat pe un scaun mai în faţă şi dacă DD ar fi dat-o la o parte pe grasa care i s-a băgat în cadru, ar fi fost un montaj simpatic. Nu ştiu de ce simt oamenii nevoia să dea din cap sau să pocnească din degete.
Tablou de vacanţă
29 iulie 2010 | 6 comentarii
Ştii cum sînt fazele de genul poza asta era înainte (sau după) ce a picat meteoritul sau am aflat că sîntem neamuri cu Papa, pe linia cu coincidenţele, poza a fost făcută cu cîteva ore înainte să declarăm că am făcut o insolaţie blîndă dar convingătoare. Ne-am plimbat o zi întreagă cu bicicletele pe o insulă care nu face obiectul conversaţiei, bătea o briză normală pentru condiţiile geografice însă pedalatul pe dealuri cu vîntul în freză este inconştienţă curată, seara cînd am ajuns la hotel, am constatat cu mirare că sîntem pe jumate morţi.
Am decis mergem pe aproape servim o gustare + o aspirină => somn, DD vede o terasă pe care scria ceva gen “crîşmă” în poloneză ori cehă, îl lovise dorul de tradiţionale şi vai că să descindem acolo că el vrea friptană neapărat că nu mănîncă nici o stridie nimica, e prea epuizat pentru cuizine şi beşameluri, inima îi cere fleică. Ne-am prăbuşit pe o banchetă afară, la doi paşi de noi era o femeie tînără cu un aspirator lîngă ea şi doi copii, ambii cu nişte urşi roz uriaşi în braţe pe care îi pupau şi îi puneau în diverse poziţii, ba în braţe ba pe spate, ba pe bancă, ba îşi dădeau cu ei peste ochi, mama lor bea bere şi discuta cu cîţiva cehi destul de “veseli” care încercau să le fure urşii copchiilor sub rîsetele cristaline ale damei, un fel de “şou” teribilistic fără nici un haz pentru privitori, din ăla penibil de bodegă.
Cînd am apărut noi, oamenii au început să ne trimită ocheade discrete şi mai puţin discrete, rîdeau, se întorceau, îşi dădeau coate, şuşoteau, ca să nu fim paranoici n-am comentat aspectul, eu am zis vreau bere. Chelnerul nu mai venea, îl imping pe DD şi zic tare: Calzberg! bere! mai repede! că mi-e sete, el abia se mişca, eu am pus capul pe masă am aţipit, m-am trezit, am băgat jumate de halbă, m-am sprijinit într-un cot, am constatat că mă ustură pielea pe faţă.
Mă uitam la DD cu o milă nedisimulată, adică îl mîngîiam tandru pe frunte, că era rooşuuu parcă îi aşezase cineva un fier de călcat pe chelie şi vorbea rar şi incoerent. Nu că ar fi contat ce discurs avea, nici eu nu gîndeam prea limpede şi de văzut vedeam cum ar radia căldura pe o şosea şi tu te uiţi prin aburii respectivi înţelegi.
Vine şi mîncarea, servim, comandăm o nouă bere, chelneriţa se uită cu neîncredere la noi, totuşi ne aduce încă una, într-un final DD zice dragă, eu cred că ăştia rîd de noi că tu arăţi cam beată. Eu mă întorc şi spun duios ba dimpotrivă dragul meu, tu ai o faţă de parcă ai stat cu capul în cazanul de făcut ţuică şi nici cuvintele nu-ţi sînt prea la îndemînă. El zice ah pînă acuma nu ţi-am zis nimic, fiindcă ştiu că ai tenul sensibil, dar ai un nas ca o pătlăgică, ochii injectaţi şi mai ai şi jumate de barbă roşie! Nu e adevăraaat!, eu arăt superb, uită-te la tine! Hai la baie dacă ai tupeu! Hai! Eh şi ne-am dus, ne-am lămurit, am băut berile calm şi am plecat, eu tot ziceam într-o zi o să ne aducem aminte şi o să rîdem de întîmplare, pe urmă mi-a venit rău şi nu mai ştiu nimic.
Înainte de muncă
23 iulie 2010 | 1 comentariu
Dimineaţă am plecat devreme spre birou, autobuzul a ajuns la timp şi m-am trezit în centru cu un sfert de oră înainte de program, deci m-am dat jos cu o staţie mai devreme şi am mers o vreme pe chei. În faţa mea era un grup de patru adolescenţi cu rucsacuri în spate, saci de dormit şi folii de aluminiu – din alea de pus pe jos sub saltea, să nu te tragă curentul solului -, printre ei, o fată făcea baloane de săpun pe care vîntul le împrăştia peste tot, şoferii de pe stradă, spre corporaţii, scoteau mîinile prin geamurile portierelor coborîte şi încercau să le prindă. A fost un moment oarecum inedit în candoarea lui.
Podul ăsta verde nu-mi place, imediat după el trebuie să mă ridic de pe banchetă (din autobuz) pentru că “urmează staţia” la care îmi vine rîndul să cobor, pe urmă trec pe lîngă un pub cu ornamente aurii şi un magazin închis acum din motive de recesiune, apoi un hotel ieftin cu o capelă la parter şi un gang în care se cumpără iarbă la negru.
Am observat că dimineaţa apa e liniştită şi puţină din cauza fluxului, clădirea bej din colţ are nişte basoreliefuri destul de mişto. Nu înţeleg de ce Pete îmi dă de muncă fics cu cinci minute înainte de închiderea programului dar ceeel mai mult mă întristez la gîndul că ieri s-au dat ziarele cu o gogoaşă gratis şi eu n-am prins-o pentru că m-am repezit şi am furat un ziar de sub tejgheaua fetei, pe urmă am fugit să prind unşpele, ah ce pierdere!
Eu cam plec
22 iulie 2010 | 18 comentarii
In concediu, care va dura conceptual intr-o forma sau alta pina la jumatatea lunii septembrie, ca citesc cartea How To Be Free a lui Tom Hodgkinson (lincul din titlul cartii ne duce spre saitul omului, puteţi sa-l explorati, contine filozofia lui), unde ne sfatuieste sa ne bucuram de ce avem fiindca oricum nu putem schimba lumea istoria invazia extraterestra (asta cu invazia e bombeul meu), sa ne dam demisia, sa nu mai platim facturile, sa mincam cea mai buna mincare, sa bem, sa privim norii, sa ne invatam copiii sa faca muncile prin casa daca tot au surplus de energie in fizic, din astea, autorul e cel putin ciudat si socialist pentru mine, dar l-am gasit la biblioteca din centru, deci pot eu refuza asemenea provocare?! Am scanat niste pagini din ce am lecturat pina acum, la subsol.
_____________________
Administrative, ca asa e frumos sa faci curat inainte de-a pleca, sa gasesti bine mersi cind te intorci:
- blogul nu e inchis, o sa pun poze ori filme ori ce am eu chef in anumite momente ale zilelor
- comentariile ramin deschise, forumul e deschis in continuare daca pina in septembrie nu se constata nici o miscare va fi inchis din motive evidente ca nu-si are rostul
Am implinit patru ani de blog zilele astea, asadar la multi ani la toata lumea veche si noua! 
______________________
Dînd cu matura, am gasit un filmulet in care nu se intimpla nimic, dar e facut intr-o zi cind stateam pe chei si citeam aiurea, vremea era faina soare colo, intre timp s-a innorat si am revenit la atmosfera dubioasa care numai vara nu se cheama.
Cum spuneam, revin repejor, ca cica am wifi in camera la hotel, asa ca! 
____________________
