Biserici II
22 februarie 2010 | 8 comentarii
Am fost uimită de explozia de comentarii la postul precedent, nu mă aşteptam să găsesc atîta lume interesată de estetica bisericilor!, încurajată de popularitatea pe care am cîştigat-o, voi continua cu locul doi, ocupat de două “doamne” ale bisericilor dablineze, cele mai căutate, iubite şi pozate din urbe.
Cînd vizitezi centrul oraşului, este imposibil să nu te intrige Christ Church, legată printr-un fel de gang suspendat de Dublinia muzeul vichingilor – un obiectiv turistic popular printre tineri mai ales, pe care eu n-am avut încă timp şi curiozitate să-l vizitez. De fapt!, de fapt, ca să nu mint aici, e pe bani, ca şi stabilimentele de mai jos, iar eu nu prea sînt cu dare de mînă cînd e vorba de anumite muzee, hm hm… să mergem mai departe, am dat 6 (!!!) eoro la Christ Church, dacă e bal – chiar dacă e unul pios, bal să fie! Ştiu că sună vag mercantil, dar mi s-au părut 6 ioro prost investiţi şi nu vă sfătuiesc s-o faceţi, dacă vă loveşte pelerinajul, duceţi-vă la St. Patrick’s Cathedral din partea doi, care chiar merită!
Nefiind o persoană religioasă, curiozităţile mele erau istorice sau estetice, impunîndu-mi-se ca o locaţie comercială prin biletul pe care m-au forţat să-l cumpăr, voi spune şi eu!: a fost începută în secolul XI de către un rege viching, de aici şi muzeul de lîngă, are osemintele unui nobil englez din secolul XII care marchează începutul amestecului politic englez în zonă, are vai da, are o pisică şi un şoarece mumificaţi, şi o criptă cu diverse morminte şi statui. Dincolo de asta, este o biserică normală pe interior, nu m-a impresionat vizual cam nimic, în afară de că era cam întuneric şi criptele arătau ca o cramă care se poate închiria la nevoie devine restaurant, aveau muzică ambientală bună.
St. Patrick’s Cathedral este într-o locaţie ceva mai ferită, dar este ab-so-lut su-per-bă! Şi ea e pe bani, nu arată foarte prietenoasă la exterior, înăuntru însă are o mulţime de lucruri de văzut şi locuri de cugetat: avem mormîntul lui Johnathan Swift – care a fost diacon vreo 30 de ani acolo, avem pe toţi pereţii tot felul de plăci şi plăcuţe comemorative, o aripă dedicată eroilor irlandezi din diverse războaie (impresionant pentru mine, cu steaguri arse cu bucăţi de plută), un grup statuar ciudat exact la intrare în stînga cu Richard Boyle, statui ale diverselor personalităţi plus o lojă în care şade preşedinta ca la teatru şi lîngă altar – strane pentru preoţi reprezentativi din diverse regiuni cu drapeluri şi armuri! Clar este cea mai frumoasă biserică de aici miss biserică etapa pe dablin, am fost de-a dreptul încîntată că am vizitat-o.
Vai ştiu că aşteptaţi cu nerăbdare, puţintică răbdare urmează locul I!…
Biserici III
20 februarie 2010 | 10 comentarii
Sînt la modă acuma cîteva lucruri: pozele, topurile şi reviewurile. Aipoadele. Antifumatul. Salvarea animalelor. Salvarea încălzirii blogale.
A început postul era să spun al Crăciunului, catolicii au lent -ul tradiţional, în ziar, preoţii sfătuiesc enoriaşii să renunţe la ipoade şi muzică la căşti, pe locul doi ne propun oprirea de la consumul de carne şi pe locul trei vin becurile, mai serviţi dragi credincioşi cina şi la lumînare, zi tu dacă nu-i verde Biserica! Asta ca să trecem la subiectul de astăzi (şi zilele următoare), după cum se poate observa, ne vom ocupa mai jos de un top în poze şi păreri, al cîtorva lăcaşuri de cult aflate în urbea pe care o onorez cu prezenţa mea , reviewuri despre unde este mai plăcut mai liniştit mai eficace mai central mai bombastic.
Luni am intrat de ploaie într-o biserică la întîmplare, dominicană de dimensiuni medii destul de austeră dacă n-ar fi fost dotată cu radiatoare de-a lungul băncilor, vopsite un bleo pal, mai mult campestru decît ceresc şi care ajutau la confortul lumesc şi vizual al celor prezenţi. Mi-am continuat plimbarea şi am dat peste o altă biserică, am zis clar e voinţa divină să mă plimb din lăcaş în lăcaş, pînă ori mă plictisesc, ori îmi aleg biserica preferată, ori voi avea o revelaţie ceva. Aveam ceva mai important de făcut? Nu. Am descoperit cîteva clădiri deosebit de frumoase, una de-a dreptul impresionantă şi una care va lua un premiu special. Astăzi vorbim despre bisericile de cartier, minunate, pustii, discrete, locuri unde, cu toate că nu îmi place nici singurătatea nici să stau locului, aş fi rămas bine mersi.
Mă uit la poze şi cum să le ordonez? După rit, după nume, după arhitectură sau culoare? Presupun că nu interesează pe nimeni istoria vreuneia, deşi toate au cîte o “poveste” în broşură, sau cu ce se ocupă – sînt aproape catolice, aşa că voi fi sumară foc.
Biserica în care intru cel mai des, pentru că îmi este în drum şi mă uit în tavan – pînă ieri, cînd m-am uitat în podea şi sub o bancă am descoperit o cutie de bere, auu irlandezii sînt pierduţi, este din secolul 19, romano catolică de la mama ei.
Ca să fie treaba bună estetic vorbind, mergem la varianta pe albastru!
Biserica Imaculatei Concepţii este pampam franciscană!…, da’ vezi ce bine seamănă? Bine, şi franciscanii sînt tot un fel de catolici, dar contează pentru dramatism să ne arătăm surprinşi. Franciscanii au început diaceza (cred că e termenul corect pentru “friary”) undeva prin secolul 13, au murit, s-au plictisit, au mai luat foc, clădirea actuală este făcută în secolul 19, mie mi se pare că arată ca un teatru naţional, mi-a plăcut cel mai mult din toate pe care le-am vizitat.
Ca să trecem mai departe pe bază de simpatie de data asta, franciscani -> capucini, tot un fel de franciscani, deci tot catolici, îmi place numele lor, nu ştiu nimic despre istoria bisericii. Este deosebită de ce am văzut zilele astea, are tavanul din lemn, n-am înţeles de ce (acoperişul e din piatră), estetic probabil şi ca să le fie mai cald, ştiu eu?… şi altarul destul de înzorzonat. Ca şi în Marea Albastră, statuia cu Francisc de Assisi.
Ne rugăm ne rugăm dar trebuie să mai şi mîncăm! Restaurantul (bar, club de noapte!) The Church, o biserică din secolul 18, restaurată şi bizară după părerea mea, nu m-am prins cum a fost clădirea respectivă lăsată în paragină, cumpărată de diverse persoane şi folosită astăzi pentru delectare, adică bisericile se vînd?! Era pustiu cînd am fost eu şi înăuntru mi-a fost jenă să intru, dar e spectacular amenajat! Pe saitul lor.
Gata, nu pierdeţi locurile II şi I!
Vise
18 februarie 2010 | 26 comentarii
Ieri am avut două ziare că cine sînt eu să refuz un băiat care îmi dă un ziar şi de ce să spun nu unui al doilea băiat? Pe primul îl iau ca să fiu sigură că am horoscop şi pe al doilea pentru că-mi spune guddei!guddei! Mai nou am prins obiceiul de a le citi pe stradă, vai cînd mă gîndesc ce plictisitoare viaţă aveam ca pieton înainte de a avea căşti şi acum ştiri, nici nu-mi pot imagina, e ca şi cum mi-aş serba serile la umbra lămpii cu ulei lampant! Deşi am aflat că ar fi bine să nu mai citesc ziare în mers pentru că “uite la fel şi-a rupt şi Brian un picior, trimiţînd semeseuri”, ah, acuma, mie mi se pare cititul de ziare mai uşor decît vorbitul la telefon.
Vestea bună este că Cheryl Cole se pare că şi-a dat seama că bărbată-su o înşeală constant cu bună ştiinţă şi nu mai poartă verighetă. Dînsa adică, este la fel ca pe vremea mea, nevasta află ultima, toată lumea îi zice lasă-l fată, că nu e de tine, dar ea zice vai da’ ştii ce băiat bun e?! nu-l cunoşti cum îl cunosc eu, îmi vreţi răul mă invidiaţi. Exact aşa cred că a vorbit Cheryl cu mama şi surorile ei. Desigur, ziarele au puricat şi au scos tot găinaţul pe prima pagină în sfîrşit s-a enervat fata şi-a scos verigheta, i-a aruncat-o în cap înfidelului nesimţitule eu aşa frumoasă cum sînt uite ce păr superb am fac reclamă la şampon (părul tău este obosit, apatic şi fără strălucire? spală-te cu lorelai şi vei fi ca mine pentru că meriţi!) şi tu te culci cu coafezele, măi fotbalistule de divizia C ce eşti!
Apropo de Lorelai, mama vedea telenovela ei pe iutub de la o useră Lorelai_număr, iar mama, cum încă nu a depăşit faza personală de interacţiune pe calea veveului, are impresia că ar cunoaşte-o pe Lorelai_număr de-o viaţă, aproape face parte din familia noastră! Într-o noapte a visat că deschisese iutubul şi dispăruseră episoadele!!! Nu mai exista persoana, mama nu ştie că iuzării se pot şterge, dar vezi, în vis ea află lucruri noi, bun şi a zis ea tristă Lorelai_număr ce mi-ai făcut tu mie, a aflat ea de undeva de sus, că aşa-i la R.E.M., zbori, cazi, fugi, descoperi unde locuieşte iuzărul… în Dacia judeţul Iaşi! şi s-a dus la ea să o întrebe care-i treaba. Doar că s-a trezit a deschis calculatorul şi a răsuflat uşurată, banuiesc că e unul din cele mai puternice coşmaruri pe care le-a avut în ultimii ani.
Eu am avut un vis frumos, cred că mi se trage de la episoadele cu cei trei din barcă, se făcea că mergeam cu trenul, suspendat pe nişte poduri înalte şi în jos se vedeau rîurile Irlandei, care erau din… Cocolinooo bleo, un albastru din acela care se pune la hainele de nounăscuţi şi pe el pluteau ambarcaţiuni albe iahturi cochete cu oameni cu bluze în dungi şi pe margini erau păduri verzi prin care vedeam alergînd căprioare(!!), m-am trezit buimăcită, nu-mi dau seama dacă e un vis dintr-un subconştient infantil sau prea multe reclame sau ambele.
Din lumea
17 februarie 2010 | 12 comentarii
care observă pentru dumneavoastră, ultima zbatere a iernii este consemnată de corespondentul nostru peste hotare, Ovidiule, din scrisoarea căruia cităm:
“iată” (vine-un sol de pace) “un om de zăpadă în concepţia celor de la lacul Sf. Ana şi cum arată în opinia bunicului cu nepotul de la scara vecină. Deh, la mine e încă zăpadă multă.”
___________
Celor care creează pentru dumneavoastră, Mimi ne-a trimis în sfîrşit poze cu bijuurile care n-o lasă noaptea să doarmă, iarba nu-i mai place, inspiraţia nu-i mai tace. Ca să mai spăl un pic din jena care mă cuprinde cînd mă gîndesc la cerceii de la dumneaei, pe care îi port de-i rup şi nu am fost capabilă să le fac o poză măcar, dar promit că voi face un pictorial cînd vine primăvara, că vreau să ies în grădină îmbrăcată sumar să-i pun în evidenţă ! :> (vorbesc serios), aşa, publicăm în premieră absolută mondială o parte din colecţie, pănă la apariţia galeriei pe saitul Artemizei.
Vă mai aşteptăm cu alte minunate (po)veşti de la voi!, nu uitaţi să ne scrieţi pe adresa binecunoscută şi în trei patru cinci zile veţi primi o sumă importantă, sau o veste neaşteptat de bună de la o cunoştinţă îndepărtată sau vă veţi simţi dintr-odată nemaipomenit de inexplicabil de bine!
Incredibil!
16 februarie 2010 | 14 comentarii
Pentru disperaţii zăpezilor dedicaţie de la băiatul de la Vreme. Nu ştiu dacă îl ştiţi, l-am descoperit azi la ziar, aşa ar trebui cîte un entuziast la orice meteo!, dacă ar veni Jim la Irlandia, ar incepe PLOAAAIEEEPLOAAAIEEEE!!!!
Pentru disperaţii tastaturilor, desigur, Vio mă provoacă, saitul cu testul de vitezomanie şi performanţă la tastat, deci măi copii… staţ cuminţ… 
Jurnal de bord
14 februarie 2010 | 21 comentarii
14 februarie, undeva în univers
Dragul meu,
Astăzi dimineață cînd m-am trezit și m-am așezat, ca de obicei, la pupitrul de comandă, alături de prietenul meu Logitech 2C24AWG Shielded Hank, ne-am dat seama că în timpul somnului nava aterizase pe o planetă ciudată, cu o lumină orbitoare, aparent pustie cu excepția unui cîine nerăbdător să-și marcheze teritoriul primprejurul Enterprise-ului nostru, în timp ce coboram trapa să inspectăm locul. Era un maidan înconjurat de case și acoperit cu un fel de covor verde de mușchi, cu nave mici probabil pentru transport personal în fața fiecărei locuințe, cu excepția cîtorva.
De la una din aceste case a apărut o femeie tînără circa 30-35 ani lumină care cînta veselă
Suzi end DeDe sitin in ă trii
Chei ai es es ai en gii…
și se chinuia să scoată dintr-o fantă din ușă destinată scrisorilor un pliant de la Dominos Pizza, era îmbrăcată într-un fel de halat roz cu buline, în picioare avea papuci tot roz, iar în mînă ținea o cutie de bomboane roz în formă de inimă, după ce am salutat-o și mi-a răspuns exagerat de vesel pentru o primă întîlnire, ca să nu mai spun că nu părea deloc impresionată de forma sau culoarea mea extraterestră (extratereștrii, se știe, sînt mici verzi și cu un singur ochi în mijlocul capului, n. aut. ), m-a poftit în casă. Am servit cafea – cu lapte!, pămîntenii au gusturi extrem de bizare și niște biscuiți cu ciocolată (aceștia mi-au plăcut și cred că voi cumpăra și eu cîteva tone pentru acasă), stînd de vorbă am descoperit multe lucruri noi pe care ți le voi povesti altă dată, printre altele am aflat că astăzi este ziua îndrăgostiților aici și voiam să îți spun și eu că comportamentul unui gușter în luna februarie ne poate arăta dacă iarna va fi lungă sau dacă vine primăvara în funcție de cît de repede își mișcă coada în sus sau jos strînga sau dreapta ( acest obicei de a scrie o propoziție lipsită de acoperire științifică precum nuca în perete este modul extratereștrilor de a-și mărturisi sentimentele în special cele pozitive de dragoste, cu cît mai prostești, cu atît mai bine. n. aut.).
Închei aici, că mi se termină bateria, a ta,
SyncMaster 206BW
SyncMaster 206BW și 2C24AWG Shielded Hank în dimineața zilei de 14 februarie 2210, cînd au descoperit o nouă lumină
