A fost foarte frumos la vot şi foarte nimeni, am primit şi o carte de vizită a unei doctore românce cu cabinet! Bănuiesc că va fi super plin, chiar eu mă voi duce la ea cînd mă voi simţi, că pe mîna doctorilor de aici nu mă mai dau, de cînd m-a trimis ăla să iau aspirină şi io aveam o sude grade febră! Adevărul e că, dacă nu-ţi dă antibiotice, doctoru degeaba e doctor, sper ca doamna să ne dea la toţi ampicilină import direct. Am văzut că acuma se poartă de Oscilococinum, dar la mine nu funcţionează placeboul existent în respectivele granule, eu vreau eritro, ampi, poli, molda, tot ce e mai amar şi mai dureros, cînd mă fac bine, să simt!, am mari speranţe cu noua doctoră!
Iar am nimerit peste un “stilist” care m-a aranjat la bucle, crecă îi inspir să mă chelească ori ceva, nu-mi explic, dar nu vreau să umplu blogul de teorii coafezale, că m-am plictisit chiar şi eu. Trecînd peste aspectul acesta, am mers şi la Burgher Ching, ce m-am bucurat, pentru că noi mîncăm foarte rar acolo iar eu mă dau în vînt după cartofii lor, subit devin foarte plină şi adormită, deci am fost ca să ne cinstim! Apoi mi-am cumpărat un şprei şi DD un fular şi ne-am întors acasă, foarte m-am simţit importantă şi boemă!
“Dezinteres total pentru vot al comunitatii romanilor din Irlanda. Daca duminica, pina la ora 15.30, votasera la unica sectie, organizata la sediul Ambasadei din Dublin, 129 de persoane, la inchiderea urnelor, la ora 21, numarul final al acestora ajunsese la 188.”
vaaaaaaaai, doamna Suzica…..si dvs. la fel ca noi?
adekatelea “canci vot, pixu vot”???