Mă enervează felicitările! şi pozele! Mă enervează felicitările cu poze! Ai mei au nişte prieteni de familie care nu-s întregi la minte, mi-au trimis o felicitare, adică i-au dat lu taică-miu un plic LIPIT pe care să mi-l înmîneze cînd ajung la mine. Ceea ce a făcut. În plic era o felicitare tradiţională cu un brad şi scria evident tradiţionalul La mulţi ani, în felicitare mai era o poză cu ei doi îmbrăţişaţi zîmbind cald la mine. Taică-miu, foarte ager, zice a am crezut că-s bani şi de aia o lipit plicu. Daaa mi-au trimis zece lei să-mi iau ceva frumos de la Moş Crăciun, taică-miu e de acum o sută de ani.
Treaba nu s-a terminat aici. Am observat de asemenea că oamenii cînd pleacă de acasă se simt obligaţi faţă de ei înşişi dar mai ales faţă de cei rămaşi în urmă, să meargă mult mult! Să vadă cît mai mult, cît mai multe clădiri muzeie magazine, să facă numai lucruri demne de povestit, apte să taie respiraţia celor care vor întreba ei cum a fost acolo? Se pozează cu statuia cu capra cu norul cu podul din stînga din dreapta cu panorama cu bliţul. Este musai obligatoriu să ţi se întoarcă lumea interioară cu cracii în sus, să-ti răvăşeşti metabolismul şi să simţi fiecare zi ca o cursă nebună pentru bifarea obiectivelor.
Dă aşa cîte-o mană de-asta turistică în oameni şi n-ai ce să le faci. Cît au fost ai mei la mine, prietenii lor ne-au hărţuit pur şi simplu să povestim ce am făcut unde am fost cum a fost da aia am văzut-o da aia da aia da aia, poze unde-s pozele, am avut sentimentul acut că ai mei se simţeau prost că nu au făcut ce trebuia şi nu au văzut tot ce era de văzut de simţit de toate, ca şi cum mîine se evaporau şi nu mai apucau să trăiască Dablinul. Nici nu era ideea de trăit Dablin, cît de băgat ghiveci!
S-au întors acasă cu fotografii virtuale, nescoase pe hîrtie s-au dus în vizite şi au primit vizite, nu aveau ce arăta, nu aveau haine nu aveau casa plină de scoici, ca şi cum nici n-ar fi fost…Au luat cadouri la unii căcăcele suveniruri printre care şi pentru familia de care spun. Lipsea totuşi ce era mai important. Nu cumpăraseră o vedeeere!
Ca răspuns la gestul meu generos de-a le dărui şi un sidi cu muzica irlandeză, ce-mi aud urechile mai ieri, zi la mama ce adresă ai acasă să-ţi trimită (ăia doi) (încă) o felicitare! Am rîs şi i-am dat-o. La trei zile primesc o alta, tot cu Crăciunul, tot cu familia X iar te pupă iar îţi doreşte iar îţi face iar îţi drege altă poză cu noi! Bine.
Nu ştiu cum s-au simţit şi ce au gîndit părinţii mei minunaţi, faza este că azi îi zic maică-mi uite dragă iar au trimis tembelii ăia maculatură colorată… Ea tace. După aia zice finuţ dar tu nu le răspunzi? Am zis oh, poantă, să ne băgăm! da, cum sa nu, dă adresa! La secunda următoare îmi dă adresa. Şi mai zice, dacă tot iei, nu iei şi pentru cutare? şi pentru naşă-ta şi pentru matuşă-ta şi pentru vară-mea? Aaaa deci de-asta îmi eşti.. Dă adresele! Pe toate le-am luat la toţi o să trimit neapărat, vederi felicitări şi poze! Cum, n-au ajuns!? Vaaai nu se poate!….
__________
În autobuz s-auzit aşa:
- Alo! Alo! Alo!
…
- Familia Tudosăăă?! Familia Tudosăăă?!
…
- Irlanda vă deranjazăăă! Cum?! Irlaaanda! Vă deranjază!
Toată Irlanda o deranja pe familia Tudosă…
Ce mă enervează!
au facut aia o fatzaaa! eram pe jos 
Suzi e nervoasa. Ce e frumos cand Suzi e nervoasa e ca Suzi scrie frumos, scrie cu patos, scrie distractiv, adica Suzi ne amuza.
Suzi a vrut sa gandeasca la rece. A lasat sa treaca perioada sarbatorilor, ne-a dat o perioada in care ne-a aratat cat de bine si ferice e ea, si deodata a rabufnit.
Intriga e data de trimiterea unei felicitari intr-un mod repetat. Punctul culminant e rugamintea mamei de a raspunde si ea cu acelasi gest, chiar la mai multi.
Finalul e apoteotic. Suzi se razbuna, dar totusi remuscarile unui telefon dat din autobuz catre familia Tudosa raman.
—-
Astept cu nerabdare sa ne scrii despre ce fac parintii lui DD cand ‘or veni in vizita. Dragostea de nora e incomensurabila