Nu pricep cum de muştele nimeresc gaura să intre în casă, unde, faţă de imensitatea naturii, geamul de la bucătărie este o ceva nesemnificativ! Iar cînd se văd înăntru, devin isterice şi se dau cu capul de toţi pereţii bîzîind cum ştim, dar nu mai nimeresc să iasă!
Şi nu doar atît, însă parcă fac intenţionat să se învîrtă împrejurul locului visat şi de mine şi de ele, cred le place să ma calce pe creier cu zgomotul ăla disperat şi insistent!, atunci nu numai că nu le dau afară, dar chiar închid fereastra şi le iau la fugărit pînă pică în mîinile mele, apoi le bag în ciocolată fierbinte şi le savurez cît sînt de crocante!
Iar dacă îmi ia mai mult decît este pragul suportabilităţii pînă le prind, le strivesc le smulg aripile capul picioarele le zdrobesc le fac bucăţele bucăţele, aşa nervi ce am, că nu mai gîndesc normal!
Daca ar fi totusi un mesaj de amor hetero, si io m-as arunca tot la Esmeghiul fata. Am dat in gugle si nu exista nimic relevant! Ciudat.
vaaai si io le iubesc cu patima. cind le vad si le aud mai ales, imi ies din mintsi. le fugaresc si le ucid si le las cadavrele la vedere, da proastele alea de suratele lor nu se lasa impresionate. da nici io.
huo mustele, huo sartre!