Pentru că noaptea mă trezesc cu super nervi din cauza nasului curgător şi-a tusei, merg prin casă şi iau cărţi la întîmplare, pe care le citesc tot la întîmplare, ca să fie palpitant. Asnoapte a fost asta:
Oamenii blocurilor locuiesc acolo, în mod fundamental, din nevoi dictate de construirea societăţii noi şi de distrugerea lumii vechi. Să nu uitam: blocurile au fost construite pentru a adăposti, în masă, braţele de muncă inventate şi consumate de industrializare. Oamenii blocurilor au fost, de la bun început, pasageri. (…) Locul nu e al lor, deşi, cu timpul, aceşti oameni au reluat gesturile clasice de integrare: au plantat pomi în faţa blocului, au pus bănci, au montat uşi monumentale pe holuri insalubre. Gesturile evoca împămîntenirea, dar lumea blocurilor nu poate întoarce spre locuitorii ei nimic pe măsură. Spaţiul e străin, căci rămîne ce a fost de la bun început: un loc viran construit. Dacă produce totuşi ceva, spaţiul blocurilor încurajează o lume dizarmonică, o populaţie ai cărei indivizi, neputîndu-se ignora, sunt, adeseori, legaţi prin raporturi ostile. Aşa au învăţat oamenii blocurilor să convieţuiască într-o camaraderie de subzistenţă, într-un model de viaţă lipsit de arta de-a trăi, de fineţea şi discreţia coexistenţei libere, de ceea ce s-a numit, odinioară, şi in România, civilizaţie.
Părinţii mei stau la etajul unu, au o copertină pe care vecinii lor de sus aruncă resturi de ţigări, resturi de mîncare, conţinutul sacului de aspirator, scrisori primite ilicit şi multe multe altele. Copertina este comună la toate apartamentele de la nivel, asta vine opt, maică-mea îşi pune flori vara acolo. Unul dintre vecini are două pisici, care îşi fac nevoile în florile maică-mi, cînd ea iese să-şi bea cafeluţa sau la o şueta cu diverse prietene, sau să-şi admire florile, este o putoare de nu poţi sta, eu nu sînt rea de greaţă de felul meu, dar cînd am fost acasă am crezut că leşin cînd am coborît pe balustrada aia să o spăl. Vecinul e de vină că nu învaţă pisica să facă nevoile în casa lui sub nasul lui?! Sau maică-mea care vrea să aibă flori ca la Sifoane şi se riscă să aibă de fapt nişte ghivece pline cu răhăţei şi mucuri de ţigări? Eu zic că maică-mea.
Cînd a văzut că n-o scoate la capăt cu florile, s-a gîndit să le aducă în casă şi de acolo, la ţară. Pînă atunci, ghivecele fiind mari, că femeile vor leandri şi trandafiri japoneji, cu cît mai mari cu atît e ea mai tare - s-a gîndit să le scoată pe casa scării, că ce-are, doar nu încurcă pe nimeni. Aşa a fost, a scos unul, a plecat la pîine, cînd s-a întors n-a mai găsit niici urmă de ghiveci! L-a scos pe al doilea, care a stat acolo pînă a doua zi şi dus a fost. Maică-mea avea trei ghivece mari de toate, pe toate i le-a luat, deşi ei îi venea greu să creadă că poate să i-l fure chiar şi pe al treilea şi este vorba despre nişte ditamai ghivecele, nu o muşcată ramolită! Deh. Cine e de vină? Prima dată aş fi zis că hoţii, a doua oară aş fi ridicat din umeri, dar a treia oară clar ea e de vină!
Exemplele ar putea continua…
Ce a fost unic şi sacru prin frumuseţea convieţuirii a fost scos, cu buldozerul [prin dărîmarea cartierelor vechi şi înlocuirea lor cu blocuri], dintre valorile nationale. Operaţiunea (…) a lovit în acel centru de echilibru care împiedică anarhia: capacitatea de a trăi împreună, siguranţa că eu sunt eu şi tu eşti de acord cu mine. (…)
Tinerii postcomunişti români trăiesc cu senzaţia acută a unui destin strict individual, excepţional şi autonom. Cu rare excepţii, postcomuniştii generaţiilor noi se raportează numai la victoria profesională, căci geografia spirituală locală a fost devastată şi nu mai are relief. (…) Trecutul a existat şi, prin urmare, nu mai există. Viitorul depinde de un deget bine pus pe hartă.
T. Ungureanu - Tehnica neputinţei la români, Humanitas 2006
!cine ar face asa o oroare?
….tuvia, zi drept, n-ai si niste muraturi cumva? 
azinoapte veneam de la servici undeva pe la doo, ieram si cu barbatelu. pe usa noastra era biletel de amor de la tanti cu apometrele si cu amenintarea perpetua cum ca ea nu-si pierde timpu pretios cate o saptamana la fiecare pana-i gaseste acasa si ca cei care nu respecta asta vor plati evident surplusul de la bloc. pe usa de la intrarea in bloc era afis de la admenestrator cu of course penalitati pt cei ce nu respecta programu de plata (pt a intelege nebunia blocu-i de 600 garsoniere, plin cu babe, cu comunisti regretati si cu ce mai se poate si programu ii dimineata 9-12 si doar odata 17-19 si de regula noi si restu harnicutelor muncitoresti plecam in timpu program. sa ne platim intretinerea). misto, trecem mai departe. ajungem la lifturi, nicunul nu merge, mesaj de amenintare de la liftieri ca dracu sa-i mai pieptene si pe astia (de regula se moare pe branci aici si mobile, paturi si sicrie se duc of course cu liftu pt persoane). ma rog, suntem fitosi, dar sa mergem mai departe. ajungem in casa, deschid sa aerisesc si ca de obicei balconul este invadat de mingiute maro si puf cacaniu. deasupra am cuplu de una bucata baba si patru bucati pechinezi, baba e handicapata la minte, nu are aspirator si ii place curatenia; de fapt se vede. intotdeauna abia astept sa ajung acasa si sa ma gandesc la suflet.