Vremea este de neiertat, plouă de îţi vine să stai numai într-un pub cu alcolul în mînă, să refuzi să te muţi de pe scaunul de bar cu vedere centrală la canalul de ştiri, să îţi aduci aminte de toate necazurile şi să încerci să le bei pînă nu mai rămîne nimic. Cu greu mă abţin să nu mă avînt într-unul, am aflat o chestie foarte interesantă.
Este - pe o stradă pe malul rîului care traversează partea turistică a Dablinului şi pe care trec eu cu autobuzul în fiecare zi, un lanţ de bodegi în faţa cărora eu văd oameni la ora 8 jumate cînd mă îndrept cu drag spre birou. Lucru care m-a mirat foarte tare, de obicei alcoalele devin accesibile undeva în jurul orei unsprezece, spun asta din experienţă avînd într-o zi o sete la ora zece şi erau toate acoperite cu un văl negru de decenţă (”hai totuşi să nu fim chiar atît de beţivani”). Radarul meu a început să piuie imediat cum am văzut muritorii fumînd în faţa crîşmei, ia uite acolo se serveşte şi eu nu ştiam! Cu prima ocazie am întrebat care este politica acestor localuri pe chei şi am fost lămurită.
Din vremuri străvechi veneau marinari în port (care acum s-a mutat un pic mai spre mare) şi neavînd unde să-şi potolească focul gîtului, existau aceste minunate colţişoare deschise la orice oră din zi şi din noapte, tradiţie păstrată pe chei cu acordul Primăriei şi indulgenţa puritanilor, pentru oricine are chef timp şi bani, să se ducă să stea. Mai mult, există persoane care o dată, de două, de trei ori pe an, îşi consacră din timpul lor preţios de oameni onorabili şi îşi petrec zile de neagră beţie, stînd într-un astfel de stabiliment bînd fără întrerupere, dormind pe jos chiar la faţa locului, trezindu-se şi luînd-o iarăşi de la capăt, pînă li se termină permisia, dupa care devin iarăşi cetăţeni normali cu scaun hm la cap.
Co… vorbitorului meu i se părea de-a dreptul jalnic să stai să bei de unul singur zile în şir, pe de altă parte o lua ca o cutumă şi nu se amesteca în discuţii cu tentă egzistenţialistă mie mi se pare acum de-a dreptul înţelept, decît să tun să fulger să-mi mănînc şerveţelele de nervi şi splin, nu mai bine mă duc într-un pub, îmi administrez licoarea şi mă întorc peste trei zile cu ochii injectaţi radiind de fericire, mă iau de toată lumea hai, facem pariu că nici azi nu răsare soarele?
!
si acolo m-am dus doar sa verific ca asa e! und habe ich deutsch gesprochen!
la noi aci a plouat nitzel acu 2 noptzi, s’a udat nisipul, dar a doua zi era la fel de uscat ca un fund de bebe, pardon..
ah, ce traditii imbatatoare; am inteles ca si-n Finlanda e obiceiul sa te imbeti de durere ca nu mai rasare soarele si o mai fi si-n alte parti
exact asa o vreme am prins si eu in Santiago de Compostela anul asta (cu o zi de soare) si la bunica-mea in Germania verile tot cam asa erau - pandeam cu frate-meu un colt de cer albastru zile-n sir
ca sa vezi cum s-a potrivit: in uichendul asta am fost prin surprindere la mare si-am mancat la “Oplonj” si-am vazut vaporasul Maria
normal ca le-am spus tuturor ca stiu eu de la Suzi cum e cu oplonju… cam asa a fost, dar mancarea a fost buna