Vuieşte lumea internautică cu veleităţi literare din cauza discursului lui Doris Lessing, de fapt doar o foarte mică parte din el. Mă refer la discursul de acceptare a premiului Nobel pentru literatură de pe 7 decembrie.
Avem o cultură fragmentată, unde lucrurile care pînă acum cîteva decenii erau sigure, astăzi sînt puse sub semnul întrebării şi unde tinerii care petrec ani de zile în şcoli nu cunosc nimic despre lume, nu au citit cărţi, fiind specializati doar într-un domeniu sau altul, cum ar fi computerele.
Aceasta minunată invenţie – computerele, internetul şi televiziunea a revoluţionat lumea. Nu este prima revoluţie din istoria omenirii. Tiparul a fost una, care nu s-a petrecut în cîteva zeci de ani, ci în mult mai mult, dar ne-a schimbat concepţiile şi modul de-a gîndi. Iar noi ne-am repezit ca de obicei cu capul înainte să le acceptăm şi, cum nu ne-am întrebat niciodată “Ce se va întîmpla cu noi acum, cînd s-a inventat tiparul?”, la fel nu ne gîndim nici acum să ne întrebăm “Cum se va schimba viaţa, gîndirea noastră datorită internetului, care a sedus o întreagă generaţie cu inepţiile sale, încît chiar şi cei mai cu capul pe umeri mărturisesc că odată prinşi, le vine greu să se desprindă şi chiar ajung uneori să-şi petreacă o zi întreagă pe bloguri?”
(Textul integral, în engleză, aici).
Auzisem că D. L. nu e impresionată deloc de scula mileniului ca să spun aşa, mai ştiam că e o damă tare dintr-o bucată, e normal să aiba păreri categorice. Mai cred şi că D.L. nu vrea să se pună în faţa unui computer pentru că o depăşeşte şi nu vrea să se simtă pierdută şi marţiancă.
Este foarte interesant că ea vorbeşte acolo despre dragostea de cărţi, care, acuma, la drept vorbind, internetul ajută la răspîndirea cărţilor şi la … dezvoltarea educaţiei noastre! zise Suzi cu mîndrie…
Eu nu mă refer doar la literatură, sînt atîtea alte lucruri în alte domenii care sînt disponibile (aproape) gratis, poţi asculta muzică, poti vedea galerii de artă, poti ciţi reviste şi tot aşa, care altfel ar trebui fie să te duci la bibliotecă fie să le împrumuţi fie să visezi la ele! Din punctul de vedere al răspîndirii culturii în rîndul oamenilor, internetul a făcut foarte mult.
Dacă n-ar fi bineînţeles, activităţile triviale care ne mănîncă zile întregi…
… unii oameni sînt de părere că tot valul de bloguri, păreri informaţii personale ale persoanelor particulare, valul ăsta zic se va umfla bine pînă se va sparge şi va face o spumă fermecătoare, dar spumă totuşi, care se va topi în ea însăşi şi gata.
Nu că pe Doris ar interesa-o.
t ca acelea pe care, iniţial, le contestau (adică ziarele, revistele on paper), ceea ce se şi conturează deja, altele se vor stinge fără chinuri. 
plu eu citesc ziare online, sau bloguri 
, sint cazuri in care ajung de la una la alta si vad multe situri si citesc lucruri interesante! Ori eu nu cred ca DL n-ar putea gasi ceva demn de atentia ei in tot internetul asta, care sa merite sa nuanteze cuvintul “ineptii”. 
nu din cauza lui, ci din cauza altor factori contextuali lui. Dar asta este alta discutie.
usiv din cărţi. Despre cărţi am scris eu mai sus, pentru că despre asta se vorbea în propoziţie, ăsta era subiectul - o scriitoare, o autoare de cărţi faţă în faţă cu înfricoşătoarea, firesc, technique. 
!
si asta pe Internet!
si sa mai tragem o gura de Internet ca problema asta din pacate nu o vad rezolvata prea curand
Nu aş fi chiar aşa aspru cu amintita scriitoare. Textul tradus şi postat de tine nu conţine nimic ce m-ar putea stârni, provoca, ofensa. În plus, admir tonul extrem de molcom, fără urmă de dispreţ cu care scriitoarea scrie despre noile tendinţe, la care ea nu doreşte să participe.
Consider că, în realitate, taman a te azvârli cu atâta lipsă de discernământ în “trend” este de fapt adevărata cale către uitarea de sine, către falsificarea eului, către impersonalitate. Omul vremii sale este doar atât, omul vremii sale, nimic mai mult. El nu are capacitate sa şi transceandă. Rămîne updated, dar şi datat, prizonier al timpului său, lipsit de universalitate.
Distinsa doamnă înnobelată greşeşte puţin când susţine că noi, oamenii recenţi, nu ne întrebăm în ce măsură ne schimbă, influenţează, deformează foamea asta (într-adevăr, pe alocuri patologică) de computer, de media electronice, de virtual. ba, uite că ne întrebăm, nu are decât să citească chiar aici, la Suz pe blog, am adus şi eu de câteva ori chestiunea în discuţie. Eu mă înspăimânt zilnic, şi nu de ceea ce văd la alţii, ci de propria-mi obsesie în ceea ce priveşte acest simplu (aparent) gest al verificării mailului. Apoi, după ce postez câte ceva pe masa pustie, trec la cealaltă activitate febrilă: verificarea eventualelor comments la postarea mea. ŞI intru, şi intru, până mi-e scârbă de mine însumi şi de inumana şi dezonoranta mea dependenţă.
Dacă ar fi să judecăm, Suzi, oamenii după câte de maniaci de computere sau alte gadgeturi îndobitocitoare (şi inutile, în comparaţie cu compul) atunci mulţi din cei care-ţi intră pe blog ar trebui să fie supuşi verdictului tău şi trimişi la plimbare, pe motiv de inadaptare, de înapoiere.
Pentru mine, omul nu se cântăreşte după cantitatea de tehnică pe care o deţine şi o utilizează acasă, ci după gradul de omenie, de spiritualitate, după capacitatea de a relaţiona cu alţii, direct, nu prin sms sau mess. Un laptop deschis în poală te poate face SĂ PARI mai inteligent, dar nu şi să FII. NU m-aş amăgi niciodată să mă cred mai deştept, de e
plu, doar pentru că port ochelari scumpi şi făcuţi din fibre speciale. Într-acolo bat.
Din păcate, iată că tehnica nu ne-a dat şi un om mai bun, nu ne-a schimbat cu nimic în mai bine. Dimpotrivă, ne-a învăţat să ne izolăm şi mai tare, crezând, totodată, că, de fapt, comunicăm, socializăm….
Te-ai gândit vreodata, Suz, cum ar fi dacă am schimba aceste paşnice opinii faţă în faţă, într-o întâlnire omenească, alături de Ovidiu, de Mihaela, de ceilalţi? Faptul “liniştitor” că putem “comunica” online, ne ţine de fapt departe unii de alţii. Nu ne leagă, ci ne instruieşte cum să acceptăm separarea, distanţa, adică, să ne resemnăm.
Nu ştiu cum ajută internetul răspândirea cărţilor…Probabil prn faptul că se pot vinde online, că altfel…Eu unul am crescut 14 ani sub regimul vechi, şi totuşi cumpăram cărţi şi atunci, cu duiumul. Internet nu am decât de 1 an! În acest interval 1990/2007 să nu creadă cineva că m-am oprit din achiziţionat doar pentru că nu am avut acces la net. Se poate şi fără. Poate pe net există la ora actuală informaţie, nu zic, dar m-aş gândi încă o dată înainte să numesc asta şi cultură. La fel cum nu cred în servirea culturii la TV (vezi emisiunea lui IT Morar). De aici şi până să afirmăm că Discovery e un post cultural nu e mult.
Sper ca accesul la aceste informaţii online să fie cu timpul contracost. Oamenii care le-au adunat, generat, aşezat acolo trebuie plătiţi. Iar furtul de genul download, pe care îl practicăm cu toţii, ar trebui şi ăsta să ne dea de gândit. Măcar la cei care au depus un efort ca să compună o piesă, să facă un mix, să filmeze un film…
Scuze pentru lungime.