Jurnal de cimitir
28 august 2009
Sâmbătă, 4 iulie 2009. În căutarea unui personaj
Beau o cafea în părculeţul din spatele financiarei 4 de pe Niţu Vasile. Merg apoi înspre cimitirul Buna Vestire. Deşi stau vis-a-vis de el de aproape doi ani, n-am intrat niciodată. E împrejmuit cu un gard de beton, mărginit în dreapta de o bază RATB şi în stânga de tonetele de la Big, câte-au mai rămas (piaţa e în reconstrucţie, graţie lui Piedone).
Nu e nici pe departe prima dată când mă plimb printr-un cimitir, dar e prima dată când mă plimb vinovat, când urmăresc ceva. N-am nici cea mai vagă idee ce urmăresc – mă rog, ştiu că vreau să am un prim contact cu candelăreasa – dar noua mea calitate de “cercetător” e de natură să mă paralizeze. În apropierea intrării dau de doi poliţişti, un el şi o ea, cum e moda sau legea acum. Ea îmi spune “Bună ziua” sau doar mi se pare. Nu răspund, sunt ocupat să mă strecor printre oameni şi pe lângă o tonetă cu maiouri şi lenjerie care blochează trotuarul. Mai încolo cu doi metri, chiar în poarta cimitirului, după o florăreasă cu câteva găleţi, mai este o tarabă. O tanti în vârstă vinde de-ale cimitirului. Candele, lumânări, chibrituri şi o grămadă de alte lucruri pe care n-am inspiraţia să le observ. Mă grăbesc şi trec în pas vioi pe lângă placa de la intrare, care probabil spune “Administraţia Cimitirelor, cimitirul Buna Vestire”. Nu-mi trece prin cap să o citesc. Am intrat.
Cimitirul are un singur drum asfaltat, aleea principală. Pe ea sunt parcate vreo cinci maşini. Undeva în faţă, la vreo treizeci de metri, o altă maşină încearcă o parcare laterală. Cimitirul e de-o parte şi de alta a aleii. Imediat la intrare, pe nişte taburete, stau două femei, cu o masă pliantă în faţă. Vând, şi ele, lumânări. Şi discută. N-am timp să trag cu urechea, mă grăbesc, fără să ştiu de ce, spre capătul aleii, spre gardul din fundul cimitirului. În trecere observ destule cavouri înălţate, de felul celor de la Bellu. Deşi înghesuit şi neîngrijit, cimitirul e frumos, pare a avea multe morminte monumentale, dar nu în exces, sunt destule şi cele simple, cu o cruce de lemn şi multă verdeaţă. Sunt mulţi copaci – aleea e plină de dude căzute – şi multe flori. Pe bănci stau grupuri de câte doi – trei bătrâni. Nu sunt mulţi, în tot cimitirul cred că sunt sub treizeci de oameni. Dinspre capătul aleii vine un tip destul de tânăr împingând o roabă cu pâmânt. Salută pe un bătrân de pe margine, care mănâncă de pe un ziar. Merg în continuare spre capătul aleii şi al cimitirului. Din dreapta cineva îmi spune “Bună ziua, domnule!”, cu deferenţa aia cu care mă salută paznicii (”Să trăiţi!”) combinată oarecum cu falsa politeţe a vânzătorilor din piaţă (”Domnu, şefu, o roşie?”) Nu stau să mă gândesc de ce mă salută, de fapt îmi trece prin cap că e salutul ăla de ţară, transpus din cine ştie ce motiv în spaţiul cimitirului. Cel care mă salută e un bătrân îmbrăcat modest – asta îmi confirmă ideea -, îi răspund cu “Bună ziua” şi ajung în cele din urmă la capătul aleii. Aici dezordinea e parcă şi mai mare: crengi tăiate şi aruncate în dezordine, pământ răscolit, pământ adus cu roaba şi răsturnat într-un morman, nişte tufişuri răzleţe. N-am ce face în faţa gardului, trebuie să mă întorc.
Caut o bancă. Intru pe o alee laterală şi merg până dau de zidul dinspre piaţă. De undeva de după zid un preot cântă “Veşnica pomenire”. Va trebui să revăd topografia locului, după logica mea popa cântă acum printre tarabele din piaţă… Iau un loc pe bancă şi mă gândesc că am faţă de “terenul antropologic” – preţioasă exprimare! – angoase de adolescent amorezat. Nu ştiu ce să zic, nu ştiu ce să fac. Cum ar spune un prieten, mă port de parcă mi-e frică să nu paradesc corola de minuni.
Mă hotărăsc să plec acasă. În drum spre ieşire bătrânul care mă salutase îmi zice:
-Domnule, aveţi o ţigară?
Îi dau o ţigară şi i-o aprind. Îmi aprind şi mie una.
-Aveţi pe cineva aici?
Ridică din umeri. N-are. Locuieşte în zonă. Are şaptezeci de ani. Stă prin cimitir pentru câţiva bani. Îi dau ceva mărunt. Se bucură şi îmi mulţumeşte, dar apoi e încurcat; nu ştie de ce mai stau. Îi spun că şi eu locuiesc în zonă, că sunt student şi că am de făcut o lucrare despre cimitire. Nu ştiu sigur dacă despre ăsta sau despre altul, trebuie să văd, să pricep, să aleg. M-ar ajuta, de exemplu, să schimb o vorbă-două cu candelăreasa, ştie unde e? Îmi spune că o găsesc în dreapta, lângă capelă. Îmi ia mâna şi o strânge, îmi mulţumeşte încă o dată şi-mi spune că, dacă mai vin în cimitir, poate mai trec pe la el. E convins că plec, prin urmare chiar o iau spre ieşire, cu sentimentul că n-am realizat nimic. Arunc o privire spre capelă când trec prin dreptul ei, dar ştiu că n-o să caut azi candelăreasa.
Eram la trecerea de pietoni când mi-a revenit în cap o inscripţie pe o cruce de pe aleea principală, aproape imediat după intrare: regrete (sau similar), “a ta soţie mamă şi fiu”.
38 responses to Jurnal de cimitir
Na, că acu nu mai comentează nimeni. Voi aţi fost adolescenţi morbizi? Ascultaţi Dr. Alban sau Sepultura?
Eu prin liceu am fost cu o tipă la groapa comună, să căutăm cranii. N-aveam idee ce mare căutare au ele printre studenţii medicinişti, chiar ne aşteptam să găsim. Tot ce-am găsit mai interesant a fost un femur. L-am lăsat acolo şi-am plecat pe malul mării.
N-are băi cum să scrie “a ta soţie mamă şi fiu”? tre să fie o greşeală, n-ai văzut tu bine!
Cu Vova, chiar, deci e om pînă la urmă…
Pe Ciutacu, Liviu îl ştie de cînd freca menta pe forumul lui Andrei Gheorghe şi era numa cu şapo în gură…
Nu, io n-am fost în cimitir de bună voie niciodată! Există groapă comună în cimitire? Serios? că chiar nu ştiu.
În orci caz, cînd mă duc în cimitire şi reuşesc să nu ţip de groază, citesc pe pietrele funerare anii şi ce mai au de zis şi mi se pare fascinant, ştiu că sună ca dracu dar îs nişte vieţi acolo, care au toate şansele să fi fost mai interesante decît a mea.
Voi n-aveţi sentimente de-astea?!
Eh, sunt multe inscripţii interesante prin cimitire. Făcusem cândva pe forum un concurs de epitafuri, ştiu că lumea a găsit destule lucruri simpatice. Eu îmi amintesc doar unul în engleză, dat drept real pe un site, al unui avocat numit John Strange. Era
Here lies an honest lawyer
And that is Strange.
În cimitirele din Bucureşti am găsit puţină poezie funerară, ţin minte că în cimitirul din Călăraşi (de acolo au fost bunicii mei din partea mamei) erau destule. Dar n-am mai ajuns în ultima vreme pe acolo ca să le notez.
Şi sînt unele morminte care sînt foarte frumoase!
Asta fază cu cimitirul de Săpînţa, io nu-l găsesc vesel.
Revin in 2 ore.
da tu de ce nu i-ai zis buna ziua domnule?
Bine că nu i-am zis “Zîua bună”, la cât de rurală mi s-a părut chestiunea. Acu nu cred că interesează pe cineva autoanaliza mea cu privire la capacitatea de comunicare în medii străine, că eu pot să scriu şi juma de pagină.
La şcoală ne învaţă că, dacă mergi pe teren “la ţară”, cele două puncte în care te duci mai întâi şi mai întâi sunt biserica & crâşma. Dacă la crâşmă mă simt cât de cât în largul meu, în biserică am avut mereu un sentiment de jenă, de inadecvare, probabil pentru că mi se pare că “nu ştiu regulile”. Ei, conversaţia în cimitir cu necunoscuţi îmi dă cam acelaşi sentiment.
Liviu, mi se pare destul de bizar cum te sau nu te relatzionezi tu cu strainii.
Nu am fost si nici nu am devenit morbida, din contra, nu mai poci sa vaz seriale cu spitale, asa ca sar peste serialul unde e un tip care-mi place mult.
Pentru autoanaliza (nu ‘mea’, ca ‘auto’ inseamna ‘mea’, vezi ca te omoara HOmer) despre comunicarea in medii straine, po’ sa scriu o semiteza de doctorat. Despre a ta, vreo 3-4 pagini, usor, fara sa ma strofoc.
Pentru mine cimitirul nu e un spaţiu morbid, mai sus încercam doar să provoc lumea să comenteze pe un subiect mort (sic). Spitalul e altă poveste. Cimitirele sunt cel mai adesea frumoase şi (evident)liniştite. Cele noi, în care spaţiul e parcelat în bucăţele infime, pline de ciment, fac excepţie. Deşi chiar şi acolo găseşti lucruri interesante. Ştii locul ăla în care lumea pune lumânări, sticle pentru apă, vaze pentru flori? Cel mai adesea e ca o firidă în spatele sau în faţa monumentului funerar. Ei, în cimitirul din capăt de Ghencea, cimitir din ăsta nou, e un mormânt în care locul ăsta are o încuietoare CU CIFRU.
Mi-ar plăcea să scrii paginile alea despre cum relaţionez eu.
liviu – Nu imi place si nu merg la cimitir, nici acolo unde, poate, s-ar cadea. Cu atit mai putzin in cimitire noi, adica urite si tzopeshti, dupa gusturile astora de azi cu bani multzi si gust de loc.
Nu mi-ai raspuns la intrebari. E drept ca sint in commentul (al meu, cred ca ultimul) de la postul pe care am stat azi, calare, toata ziua.
Da, te cred ca ti-ar place (eu nu pot sa scriu ‘a placea’, sa scrie asa academia) sa scriu paginile alea. Ca totzi avem doza noastra de nombrilism, mai lata sau mai ingusta. Dar nu e cazul, crede-ma.
Nu m-am prins că-s în urmă cu întrebările. Hai să reiau:
vera: “Liviu – ciutacu nu e domn, iar ‘insipid’ e the understatement of the century, in legatura cu el.
Pai, mai stai printre ei sau cu ei, daca ii grupezi dupa un element comun. Eu nu stiu ca nenorocitu asta de sluga politica a securistului voiculescu zice ‘chapeau’. Tu de ce stii? Ai stat sa-l privesti.
Am vazut ca esti premiant. Dar e a doua facultate, nu? prima a fost ceva mai stiintzifica.
Pai, ai vazut putzin mai sus ca sint relativ atenta la oamenii cu care ma conversez, cum sa nu fi remarcat propensitatea Dvs. catre antropologie?”
Singura întrebare pe care o văd e aia cu facultatea. Da, e a doua. N-am răspuns pentru că mi se părea destul de evident, precizasem ieri că la prima am fost coleg cu DD. Plus că… na, mai tot interogatoriul ăsta nu îmi este foarte pe plac, deşi poate las impresia că mă distrează să fiu subiectul discuţiei.
Ok, am intzeles. S-a mai adaogat un capitol. La paginile alea.
Prezint scuzele mele formale.
Roger and out.
Cind eram tinara mi-era groaza sa merg prin cimitire, este unul in Iasi, un fel de Bellu la scara mai mica, dar ma rog sint personalitatile locale pe-acolo, in fine si ma care maica-mea, ca era o moda acum citiva ani sa-ti cumperi loc de veci si era ea intr-un grup din asta ahtiat dupa morminte bine plasate, deci mergeam sa se plimbe, mai fumau pe o piatra, mai masurau portiunile cu iarba… Fascinant era, daca n-as fi fost eu convinsa ca o sa calc undeva gresit si-o sa pic in vreo groapa!
Mi-am adus aminte de Cuibul de viespi cind se duce tot familionul la cripta alora si incep sa cinte si sa beie si sa plinga/rida mi se pare fenomenala faza aia!
Mi-am adus aminte ca am mintit ca nu ma duc de buna voie in cimitire, am fost sa vad mormintul lui Beauvoir+Sartre … si n-am simtit nimic, din pacate, dar a fost o vizita interesanta!
Καλησπέρα!
Azi ati comentat asa de mult pe blogul ala ca am lasat balta bagajul ce il aveam de facut pentru a ma muta la urmatorul cort si am citit aproximativ juma de ora.
Am remarcat ca Vera initial a crezut ca eu comentez frenetic chiar si in vacanta si s-a luat de mine in loc sa se ia de Liviu. A stat ea pe cioburi de sticla pentru ca l-a confundat pe Liviu dar pentru mine nu a facut niciun sacrificiu ca sa isi ceara scuze. Nu-i nimic, ma bucur ca te gindesti la mine cit sunt in vacanta. Orice tip de gind ai avea.
Liviu, regulile respective cred ca trebuiesc pastrate. Ce e drept, nu stau asa de bine cum sta Vera la enumerarea informatiilor despre principalii suzitori, dar tot ea a uitat-o pe alegzandra si ale sale flori, care si ea este o bucuresteanca si poate i-ar placea si ei o supa vegetariana de la Jane.
Suzi, tu ai fost ametita de atitea comentarii si le-ai inchis, dar eu am citit dialogul asta dintr-o bucata si mi s-a parut foarte interesant. Parerea mea ca trebuia lasat dar de-acum e prea tirziu. Topicul e cam inchis si ne-am mutat in cimitir.
Jurnalul meu de vacanta nu se compara nicidecum cu talentul literar al lui Liviu asa ca eu ma retrag la critica mea hoteliera pe care am sa o inminez cu placere domnilor de aici. Mai ales ca pretind a avea 5 (cinci) stele.
Ar mai fi fost multe de spus dar ar trebui sa scriu vreo ora. Si eu sunt in vacanta si nu la munca, precum altii. A propos Suzi, tu in perioada imediat urmatoare ar trebui chiar sa fii mai activa, nu mai putin activa asa cum ne amenintai dat fiind ca pina se termina contractul cu Geisan nu prea mai ai mult stres. Ulterior, cind vei incepe la noua plantatie cred ca va fi mai greu pentru noi caci va trebui sa dai cu sapa consistent in prima perioada.
Si da, se poate merge in vacante la scoruri avantajoase daca stii sa iti planui din timp. Asta ca sa raspund la inca un subiectel aruncat printre discutiile de ieri.
Καληνύχτα!
ovi – Kalispera back to you, draga.
Da, te-am confundat, da pe tine in bine, adica – te vad si unde NU esti. Asa ca sacrificiile au fost pt. cine le-a binemeritat. Dar haide, sint magnanima, ma sacrific (Ha?) si pentru tine: scuza-ma, ovidiu, ca te-am confundat!
Si eu cred ca suzi nu trebuia sa inchida comments la postul acela, macar sa fi trecut si noi o data de 100, dar te pui cu semishomera irlandeza? Bratz de fier!
Domne, nu am scris de alegzandra, de Ilka, de lektor, de dush, de unele si altele, dar am facut o pauza sa ma duc sa ma pudrez, si cind am revenit, am vazut de la 3 metri cum arata ecranul si m-am speriat ce mult scrisesem si atunci m-am oprit. Si, da, nu e drept si toti omishii sa ma erte, nu ie pesonal, ie de jena, estetzi prea multzi.
Fa poze si sa ne pui si pe noi pe lista celor care vor primi o dare de seama la finalul voaiajului. Pin-atunci, bucura-te major si trimite des cartoline la birou, sa le faci si lor o placere.
Eu, mai nou, căutând să mă obicinuiesc cu viitorul, tot prin cimitire umblu.In Montparnasse, în iulie, am rădicat florile căzute pe pietrele unora, am cetit analitică mesaje lacrimogene, mi-a fost milă teribil de gunoiul din cripta lui Porifirio Diaz, dar nu am luat mătura să fac curat în locuinţa de dincolo a dictatorului. Apoi am aflat, prin deducţie logică, despre Serge Gainsbourg că murise. Altfel de ce să i se fi făcut mormânt cu foto, flori, muţunaşi şi alte alea?
Vera spune bine că există cimitire prin care, poate, s-ar cădea (să mergem). În Sighişoara, prietena mea, pentru că ne plimbam noaptea prin cimitirul săsesc, a găsit de cuviinţă să verifice personal înălţimea unei gropi pregătite cine ştie pentru cine.Dar, cum trebuie să se nimerească, a fost ea. Apoi a ajuns parlamentar.
Suzi, observi că nu-ţi spun nimic. Pentru că nu ştiu.Dar ştiu că mă ierţi.
Ovidiu, bine tu, scrie cronica la hotele, va fi imediat post dupa cimitire, daca-mi permiti
Vera, dar te rugam, cind ai timp si chef, sa faci mici capodopere si despre restul persoanelor de aici, mi-ar face placere (si lor is convinsa). Ce-ti mai fac cioburile? Sper sa nu faci febra.
Monica, ce sa-mi spui? Nu tre sa-mi spui nimic, asta era si dorinta mea espre, dupa cum observ lucrurile au deturnat de de unde eram lamentabila si solemna, au ajuns sa faca misto de mine ca sint shomera prin Irlanda
ceea ce ma incinta teribil!
Ce cautai tu in cimitir noaptea, daca nu-s indiscreta!
monica – hai, ca cu tine (vio=dorina, remarca cacofonia!) mi-e mai usor, azi te-am laudat in loc sa te confund, ca pe altzii.
Lamureste-mi, caci I am slow, tilcul acestei povestiri: a ajuns ea parlamentara fiindca a intrat in groapa din cimitirul sasesc?
Suzi, în cimitir ne-am dus mai mulţi că ne plictiseam într-o tabără.
Vera, dacă mă lauzi, mă simt prost. Ştiu că sunt incomplectă la cap, de ce să-mi fac iluzii? Şi da, eu presupun că de aia a ajuns în Parlament*(se pune majuscula???), că altă conexiune logică nu pot face. În viaţă eu cred că trebuie mereu să-ţi îmbunătăţeşti performanţele. Unde naiba să te duci dintr-un mormânt proaspăt săpat, până îţi vine ceasul, dacă nu acolo, printre distinşii şi eleganţii domni?
Nuuu ca eu il dau pe buching com sa vada tot omul si e asa, cu liniute scris. Oare sa il fac mai literar?
Vera, glumeam, vroiam a fi si eu bagat in seama cu scuzele. daca ma suparam foloseam vocativul ala ce nu il stiu a folosi.
Bun. Foarte bun.
vera, daca io trebia sa remarc ceva, am remarcat, da sint cam incetshoshata. si flaminda, ce chestie
Vio – pai, madam, tzam dat suficiente detalii pentru un creier ca al dtale, sa inzelegi catz citesc viatza pe blog si ca aflu unele si altele. Cu Dorina. Cu cacofoniile. Cu…
Mai scrie dreacu si pi blogu tau, lenevia secolului. Nu pot conta pe o informatzie regulata despre aeronautica Strumpfhozica, ca scrii din an in pashte ce se intimpla in aeroport.
Ma scuzati ca va intrerup cu programul meu de vacanta pe ziua de astazi, dar dupa ce i-am informat si pe ai mei colegi de departament, incerc sa ii informez si pe ai mei colegi de ‘gasca’:
- trezit la 7:50
- spalat pe dinti
- mers la sala de gimnastica si facut sport cam juma’ de ora
- mic dejun copios
- Suzi in http://www.moara-lu-bunicu.org/suzi/coca/#comments : “faptul ca Ovidiu isi petrece vacanta citindu-ne prostiile!”
- mare si plaja si lectura cam 2 ore
- sauna
- vizitat Chania
- masa de dupa amiaza
- sauna si gimnastica
- mare
- mica gustare si berea de seara
- piscina de seara
- tenis de masa si biliard
- nitel tv inainte de somn
Sa-mi mai spuneti voi ca ati plecat in vacanta si sa ma lasati pe mine sa ma ‘cert’ cu vera. Razbunare!
Unii spun ca razbunarea e arma prostului si lauda de sine nu miroase a bine.![:-\](http://www.moara-lu-bunicu.org/suzi/smilies/yahoo_question.gif ":-\")
“
ovi – un pic de gratitudine, ca nu te-am lasat singur si te-am tzinut in priza, ti-am dar atentzie si ti-am oferit mental stimulation, da?
heeey! scrisesem si eu neshte chestii si nu au aparut – asta pe vineri noaptea. ma-ntrebam de ce nu primesc mail de comentarii noi… mda, era tare ‘interesant’, insa nu-mi mai amintesc exact ce si cum.
Era la spam, Jane, imi pare rau, nu am vazut pina acuma.
“bine-nteles ca ziceam si io la plezneala cu “duamna”, ca doar n-o sa “duomnesc” neste fiinte destul de dragi mie (pana acum, e drept :D
si da, vera, io-s jane de la cireasa. a zis ceva de mine?
mie tare-mi place-n cimitir in noaptea de Paste, la mine la tzara la bunici – si anume in Tg. Bujor, undeva intre Barlad si Galati, unde se duce toata lumea imediat ce-a luat lumina (acu’ ma-ntreb cine mai sta la slujba…) si-i asea de frumos cu multa lume si multe lumanari si se mai ciocnesc si oua, si se taie si da cozonac de pomana…
in fine, doresc vichend placut si insorit, ca prea se grabeste toamna de data asta!”
La mine la tara se duce a doua zi pe lumina, dar am auzit de dusul noaptea dupa Inviere, mi se pare frumos ca obicei, dar si un pic macabru, desi imi dau seama ca e plin!
Apropo de Inviere, ca mi-am adus aminte, la voi e moda printre copchii, bineinteles, sa te duci la distractie in noaptea de Pasti?
mda, frumoasa moda, n-am ce zice. sunt pline discotecile (ca nu le pot zice cluburi) in noaptea de Inviere. e un fel de a sarbatori si asta, n-am ce zice.
mersul in cimitir in acea noapte o suna macabru, insa pe bune ca-i frumos sa vezi atatea lumanari si atatia oameni vorbareti intr-un loc asa de tacut in mod normal
Dada, cred ca e frumos cu liminari
!
Si la noi sint, si cind eram io copchil erau, vreau sa spun ca abia asteptam sa vina Invierea, culmea e ca eu nu stiu de ce ne mai oboseam sa “luam lumina”, ca oricum nu ajungeam cu ea nicaieri. Ignoranta crasa, ce sa-i faci.
cum nu ajungeam nicaieri? tu nu stii cum muncesc sa apar lumina aia! cum imi cresc palmele sa protejez flacara de orice pala de vant. si cand oricum e stinsa, pandesc alti luminatori sa le cer din nou lumina! ehe, munca, emotii. si-ajung acasa si pun lumanarea intr-o cana cu faina (malai) si ma duc la somn
Au scuze, ma refeream ca si la noi sint cluburile pline si eu ma duceam la distractie, si nu intelegeam de ce sa te mai chinui sa stai acolo, daca tot ajungi in club sau mai stiu eu unde.
Acuma sint totfelu de pahare si eprubete de pastrat lumina pe orice intemperie!
aaa, ce zici tu si ce-nteleg eu!
mergi la biserica sa iei lumina ca asta-i atractia serii, apoi pleci in ‘club’ ca merge toata pustimea, cu absolut orice ocazie. io nu, mi se pare penibil. io ma duc sa pap cozonac
Duduia Jane, nu o lua personal, io zic la toata lumea chestia cu doamna vera. Unless e clar ca omu stie. Si la tine nu era chiar evident.
Si, in general, sint a dracu’, uite, intreaba oamenii astia de p’aici. a
Am gura mare si tasta acida. Alfel, nu maninc omu, doar il intzep. Simtzu umorului o sa te ajute, nu mandoiesc.
Ehe jane, Tg. Bujor, am mers si eu pe la Beresti si la Cavadinesti de Paste pe acolo
Buni harbujii de acolo. 
celalalt set de bunici este din beresti
si da, tare buni sunt, cand eram mica avea bunicu’ multi, imi amintesc mormane de harbuji… 
ce vremuri… 