A doua zi dimineata ma uit pe geam, ploua linistit ca toamna, numai bine pentru agricultura, hai sa ne luam dejuneul, mergem la sala de mese si ne ia in primire pensionara hmmm doamna care tinea pensiunea adica, ah vorbareata femeie. Eu aveam nervi de la lectura matinala plus lipsa de cafea i-am zis doamna, baga-mi te rog o canita sub nas si poti susura linistita, ca te ascult. DD a comandat scurt ochiuri sunca ciuperci brinza piine prajita unt marmelada lapte cereale cafea si-o briosa, asa ca doamna a disparut si m-a lasat sa ma trezesc si sa ma apuc sa ma panichez ca o ajungem la spital daca DD mai consuma de parca nu mai apuca ziua de miine.
S-a intors madama cu farfuriile si a inceput sa-mi trancaneasca vai cit a putut sa vorbeasca, mi-a facut istoricul agroturismului irlandez la oras, mi-a aratat harta ei cu Corkul, care era intr-adevar cu mai multe strazi decit a mea, mi-a aratat albumul de familie, mi-a prezentat-o pe mama ei (care calca), pe fie-sa (ah ce copil slab, n-am mai vazut asa ceva), a mai aparut o domnisoara care se imbatase peste masura simbata si acum era mahmura si doamna pensionara o imbarbata si-i punea sub nas niste cirnaciori, eu i-am donat niste cafea.
*** Ma intrerup, ciiite vaci am putut sa vad pe drum! Si eu totusi nu cred ca vacile dorm in aer liber, dar am impresia ca ele nu trebuie neaparat bagate in grajd, nefiind interesate in mod special de conditiile meteorologice. Cu ocazia asta am avut o discutie foarte filozofica despre cum gindesc vacile si care sint sansele ca ele sa se plictiseasca tot rumegind in cimp.
Se facuse doispe deja, doamna era neobosita, DD nu mai termina de mincat, l-am luat de-o aripa hai macar sa vad porcaria aia de cladire, ca ne-am umplut de turism. N-avem umbrela! Dar conteaza?, esti amortit deja de atita alimentatie, nici n-o sa simti!
L-am lasat sub un brad si mi-am vazut cladirea, era sa urlu cind m-am trezit nas in nas cu o statuie ingrozitoaaree. Mai sint citeodata prin centru artisti din astia care-o fac pe statuile si stau nemiscati pina prind pe cite unul si se reped la el, asa am crezut eu, dar era teapan omul ala, adica chiar era statuie.
Cladirea de care zic eu este o galerie de arta, data in functiune in 2005, Lewis Glucksman se cheama ea si e facuta foarte interesant, cu niste piloni, cu lemn, cu ferestre cu nebunii, nu ma dau eu un vint dupa futuristice, dar asta chiar e aiuristica.
O alta cladire care mi-a placut, tot galerie de arta e si in centru, Crawford, ei zic ca au niste bronzuri de Rodin, dar eu nu le-am vazut or fi fost in deplasare, dar au citeva tablouri si sculpturi nnnteresante de artisti locali vechi si noi.
M-am mai invirtit vag prin parc, hai inapoi in centru. Cum sa spun, se desteptase in mine o dorinta nebuna de-a vedea preturile la haine, asa ca am intrat in magazine ca vintul si ca gindul pina am obosit, dar nu am vazut nimic de atractie, asa ca nu m-am agitat.
Dupa o vreme, unde sa mergem acuma? Hai sa mergem… sa mai bem un ceai si-un capucino, ca bine-a mai fost ieri! Ceea ce am si facut, pina m-a apucat pe mine foamea si-am mai mincat o tura, apoi am stabilit ca e timpul sa ne intoarcem la gara, ca am vazut tot ce se putea vedea.
Mai exista la citiva chilometri de oras un castel foarte frumos, Blarney, si acolo exista o piatra pe care cica daca o pupi, capeti elocinta cu carul, vorbesti asa mult si bine ca poti sa ajungi chiar in Parlament, convingi pe toata lumea, oratorezi pur si simplu, minune. Piatra aia e undeva pe la temelie, ca sa ajungi s-o pupi trebuie sa te intinzi pe spate, sa apleci capul in jos intr-un sant asa, cineva sa te tina bine, o pupi si ala esti, nu te mai opresti din vorbit. Data viitoare ma duc direct acolo!
Am mers cu un tren albastru.
hahaha
phoarte phain blogu!
adevaru e ca esti si neajutorata in vorbire, peatra de temelie pupata its treba?
auz, da zce ceva de limba in care te faci oratuare?
deci irlandejii n-are ciini bagaponts!