Întîi să răspund lepşei primite de la Gramos, ca şi aşa am o dispoziţie intelectuală, mi-e somn.
Ultima carte pe care-am citit-o: Băiuţeii, Matei şi Filip Florian
Ultima carte pe care n-am terminat-o : În căutarea timpului pierdut , M. Proust (dar războiul încă nu s-a terminat!)
Gata, dau leapşa cui doreşte, că mi-e ruşine să zic nume.
***
Săptămîna trecută am citit în Dilema nişte lucruri care m-au intrigat aşa cumva, le copiez mai jos.
“Cu numai două decenii în urmă, cultura avea încă, precum orchestrele simfonice, autori, dirijori, interpreţi şi.public. De la intrarea noastră în era www, valoarea adăugată a „hard discului” personal s-a relativizat, pierzîndu-şi finalmente distincţia şi preţul. Distanţa fecundă dintre creatori şi destinatarii creaţiei s-a redus la zero, fiind înlocuită prin devălmăşia unor vocalize cacofonice. Se uită însă un lucru capital. Personalităţile demne de acest nume nu-şi consacrau diferenţa pentru că acumulau mai multă informaţie decît oamenii obişnuiţi, ci pentru că posedau un instrumentar analitic, o grilă, un stoc inestimabil de discernămînt. Faptul că tot ce se afla depozitat în memoria culturală a lui Noica se poate accesa printr-o simplă căutare pe Google nu face din orice internaut o clonă de-a lui Noica. Nu ce ştii, ci cum înţelegi contează. Harul comprehensiunii, aptitudinea hermeneutică, talentul expresivităţii, simţul măsurii juste şi sentimentul solidar al tragicului nu pot fi „clicate”. „Mouse”-ul nu deţine inteligenţa libertăţii şi nici demnitatea opţiunii. Face din tine, cel mult, încă un „şoarece” captiv în Reţea. În ce mă priveşte, chiar de-ar fi să mă simt încorsetat cu armura lui Don Quijote, rămîn fidel paradigmei sub autoritatea căreia m-am format şi m-am înţeles, făcîndu-mă totodată înţeles. Nu vreau mai mult.”
Teodor BACONSKY - Înţelegere
____
”Mult mai populare sînt blogurile cu „impresii” de tipul „ce carte citesc” sau „ce film am văzut”. Acest mod de abordare exclusiv personal (şi de cele mai multe ori superficial) se pare că are mai mult succes decît unele cronici sau recenzii semnate de personalităţi ale vieţii culturale. Îmi aminteşte de felul cum se „promovau” cărţile bune şi „cu şopîrle” în anii comunismului: din gură în gură, povestite la coadă sau la serviciu, creîndu-se astfel în jurul lor un soi de aură mitică. La fel se întîmpla şi cu filmele de valoare pe care unii aveau „privilegiul” de a le vedea la video. Să fi descoperit autorii de bloguri o posibilă formulă prin intermediul căreia cultura ar putea „să prindă” la public? Ar funcţiona la noi un „sistem” de promovare ale cărui pîrghii sînt micile bîrfe, recomandările „inocente” ale unor persoane obişnuite, neavizate, cărora să li se alăture şi alte personaje populare, însă la fel de neavizate? Oprah Winfrey i-a convins pe americani să citească Război şi pace şi să dea năvală în librării, cînd s-a apucat să vorbească în emisiunea sa despre cărţi. O dovadă că un popor nesigur pe nivelul său de cultură şi de educaţie nu are nevoie de verdicte care să vină din partea unor elite, ci mai degrabă de încurajări din partea unora fără doctorat la Harvard, care ar putea, la o adică, să fie vecinii oricui.”
Adina POPESCU - În aşteptarea clasei de mijloc
____
”Nu a face rating ar trebui să conteze, ci a fi pe lista de opţiuni constante ale unui public selectiv, exigent, degustător.”
Andrei PLEŞU - A sta la televizor
eu sunt de acord cu existenta blogurilor “de parere” “dupa ureche” pentru ca alta sursa de pareri nu am, exista foarte putine emisiuni la teve, in scoala nu se invata nimic iar in reviste sunt oameni care scriu cateodata mai prost decat pe blogurile astea “amatoare”
!!!