Aici scrie Suzi!

Inimioare inimuţe!

27 martie 2009

Am stabilit tema emisiunii, pot să mă relaxez! Ieri mi s-au întîmplat următoarele.

Am terminat cartea şi, dacă musca pe care am înghiţit-o acum două zile mai bîzîia pe undeva prin mine căutînd ieşirea, îmi pare rău pentru ea, dar nu cred că a rezistat presiunii crispării mele interne, cu regret vă anunţ că nu sînt şanse s-o mai vedem veselă şi fără griji cum a intrat. Să ne bucurăm că a fost! Mai am vreo 50 de pagini din Midnight Sun, pe care probabil o să le termin astăzi. Ca să nu intru în servraj, m-am abonat la două bloguri cu temă (sînt tîmpită).

M-a lovit o chestie foarte dureroasă cînd mi-am dat seama că îmi pierd entuziasmul primăvăratec şi cu el şi micul meu balon de săpun de iluzie euforică romantică deci îîh!

Şi trei, ca să fie treaba doi bătută în cuie şi irevocabilă, mergeam pe bulevard. Ploua uşor. Pavelele erau ude. Înainte de a fi ude, fuseseră uscate. Înainte de a fi uscate, fuseseră spălate de un prost cu o masină de spălat strada, care probabil stropeşte un detergent usor, detergentul nu e spălat complet de maşina prostului, cînd plouă, dalele se udă, detergentul se înmoaie, prinde viaţă, devine un duşman de fapt al echilibrului meu precar. Dacă mai sînt şi pe tocuri, deja mă simt ca un fel de Philippe Petit al străzilor dablineze. Ieri eram chiar aşa! Mergeam ţopa ţopa, adică mai mult tronca tronca, tocul drept a alunecat finuuuţ înspre interior, glezna mea s-a dat mai la o parte şi ar fi vrut să dreagă situaţia, dar organismul meu nu s-a riscat s-o preseze, deci m-a trimis pe mine toată înspre asfalt, cît sînt eu de mare. Ca o chifteluţă am aterizat, ca o Hopa-Mitică m-am ridicat instant, am zîmbit printre lacrimi la audienţă şi am tulit-o cît încă mai aveam un dram de mîndrie.

Acasă DD mi-a spus că! în uichend trebuie să mergem neapărat la fotbal, că nu se mai poate, nu am nici un fel de simţ al mişcării pe lumea asta şi el se teme pentru mine şi mă antrenează şi mă fortifică prin fotbal!!, acolo cică e salvarea mea. Sincer, eu cred că nu mai vrea nimeni să joace cu el şi s-a gîndit să mă chinuie pe mine, să-mi rupă vreo coastă, nasul, degetele… Mă temmm de ziua de mîine, chiar nu mi-am dorit niciodată de cînd sînt aici treaba asta, dar acum mă rog din sufletul meu nevinovat la cer să nu mă lase singură cu un hazard de o sută de chile şi să  plouă!