Iepuraşi în tren
20 aprilie 2009
Îmi place o chestie de Paşti, care la noi nu e, dar ar fi haios să se întîmple, să cauţi ouă (fie şi de ciocolată), în grădină sau prin casă. Mi se pare un obicei interactiv palpitant!
Scriind asta, mi-am adus aminte de un fel de joc pe care îl jucam cu tata cînd mergeam cu trenul, nu aveam răbdare şi probabil îl omoram de nervi cu “cînd ajungem” “cît mai este” “ce staţie e asta”, aveam obiceiul să-i iau pe ai mei cu “cîte staţii (de autobuz, tramvai, tren) mai sînt pînă ajungem”, deci omul s-a gîndit să-mi dea o ocupaţie şi ascundeam, pe rînd, biletele. Adică, eram în mijlocul de transport, unul din noi punea mîna la ochi, celălalt ascundea biletul şi mergeam pe principiul gheaţă, cald, călduţ, fiebinte pînă găseam ce trebuie. Odată am ascuns biletul sub paltonul unei doamne care dormea (sau se prefăcea, dar nu cred!) şi taică-miu clar că nu avea cum să-i ridice femeii paltonul! S-a dat bătut cînd s-a prins de mişcare şi eu am fost foarte fericită!
Mi-am amintit o altă fază de tren, ah! Prietenele maică-mii, am mai povestit eu de ele – cred, în fine, cînd plecau pe acasă pe la părinţii lor, mă luau şi pe mine de divertisment, care eu n-am avut niciodată probleme cu deplasările, cînd se ivea ocazia, valiza mea era deja la uşă, dar eram destul de calici să nu ne permitem chiar bilete întregi la toate călătoriile pe care le întreprindeam eu pe nepusă masă, deci mergeam cu bilet de copil – pînă în 5 sau 6 ani.
Eram prăpădită, nu arătam de vîrsta realăă, puteam trece lejer drept sub 7 ani pînă pe la 10! Am plecat eu la Galaţi cu două nebune, ele se hlizeau aiurea, vine controlorul, ele întind tichetele, nenea mă vede pe mine şi se gîndeşte să facă conversaţie, zice: cîţi ani ai, puişor? Eu – cu lecţia învăţată, zic urgent cincianişiopluni! El zice o bravo!, şi cîte lumînări a să-ţi pună mămica ta pe tort cînd e ziua ta? Eu – cu lecţia încă neînvăţată, mă înfoi şi zic 7, evideeent! Ce să spun?, a îngheţat aerul în jurul meu, eram foarte fericită să fac anii respectivi, eram conştientă că minţisem unde trebuie, doar că mintea mea nu era atît de perversă ca a însoţitoarelor mele, respectivelor le-a pierit chicotitul şi s-au pregătit să înfrunte amenda, sau, avînd în vedere că eram leftere, debarcarea la Bîrlad!
Doar că eu eram irezistibilă de pe vremea respectivă hmmm, am auzit un rîs sănătos de om cu simţul umorului, contrar aparenţelor şi cerinţelor fişei postului şi, în ciuda penibilului pe care eu nu l-am priceput multă vreme după ce faza a făcut vîlvă în anturajul alor mei, prea bunul controlor s-a făcut că plouă cu soare, mi-a urat toate cele bune cu ocazia împlinirii vîrstei mele onorabile şi mi-a spus că este sigur că voi beneficia de un bilet întreg cum îl merită orice “fetiţă mare”…
Ceea nu s-a întîmplat decît după vreo cîţiva ani, ele au continuat să profite de pe urma naivităţii mele, între timp m-au învăţat să mă exprim în orice situaţie ca şi cum aş avea aproximativ 5 ani, inclusiv mama mea, care m-a obligat să fiu daltonistă atemporală analfabetă greu de înţeles şi complet neajutoată, să conving poliţaii, inspectorii, şoferii, vatmanii, directorul, taxatorii, vînzătoarele, braconierii, inspectorii, pompierii, oriunde era rost de reducere, amînare, ajutor, milă, orice!, nu că m-aş fi simţit folosită (am avut parte de mîngîieri pe frunte, bombonele, compasiuni şi laude), aşa ca fază, au fost vremuri bune…
2 responses to Iepuraşi în tren
rica iepurica e pisica!
![:-\](http://www.moara-lu-bunicu.org/suzi/smilies/yahoo_question.gif ":-\")
“
Da, clar ai stofa de compozitor de muzica pentru copii! Un Mihai Constantiniu al timpurilor noastre…