Scris pe 22-10-2007 capitol Carneţelul lui Suzi

Ziua de astăzi a debutat vag palpitant şi anume a sunat ceasul la 6 jumate, m-am ridicat şi m-am gîndit că, dacă mă ridic de tot, voi fi supăratăăăh şi mai bine mă menajez pe mine şi pe ceilalţi care ar putea suferi, aşa că m-am mai culcat o oră şi după aceea am băgat viteza luminii, am ajuns doar cu o jumate de oră întîrziere, după ce îi trimisesem zemezeu zmeului ză-i zig gă aja ji pe dingolo.

Să nu uit să laud ale mele flori care ah şi-au revenit şi nu mai sînt nevoită să mă duc la mănăstire, chiar!, a venit azi cineva cu căutare pe gugle ce să fac să mă duc la mănăstire. Şi concluzia din postul meu ar fi fost ca să te duci trebuie să nu uzi florile. Oricum e super sinistru să cauţi pe net metode de călugarit…

14-10-07_1157.jpg

Tot astăzi am ajuns la concluzia că-mi trebuie un robot de bucătărie, îmi este indispensabil! La fel de indispensabil ca blenderul pe care nu-l folosesc, făcătorul de pîine pe care iar nu-l folosesc, filtrul de cafea pe care (oh) nu-l folosesc. Singurul obiect care şi-a scos banii pînă acum este ibricul electric şi haaai să zic vaag prăjitorul de pîine, în rest, nu le-am folosit decît foarte puţin, acuma îmi doresc robotul care toacă cică, aşa că o să pot să fac…. zacuscă?! Da! Aşa am plecat cînd m-am infipt în DD direct cum a ajuns la servici, eu l-am sunat şi i-am spus că-mi doresc neapărat robotul respectiv, pe motivul de zacuscă, pentru că altfel începea să-mi enumere cumpărăturile mari (dar şi mici) inutile pe care le fac, vai, păcat că am deja blender, am vazut un model foarte drăgălaş cu blender cu tot şi ar fi fost mai economic ca spaţiu, dar nu-mi pare rău nici aşa. Prost este că chiar se aşează praful pe ele şi praful de bucătărie este mai păcătos decît praful de sufragerie, pentru că conţine şi abur şi fum, deci este moartea estetică a bietelor electronice. Poate o să le duc în sufragerie…

Mi-am mai adus aminte că am venit în avion de la Budapesta la Bucureşti cu A. Pleşu (OMGOMG!) şi acasă l-am văzut la o emisiune a lui H. R. Patapievici, pe Cultural, acuma am înţeles şi cum o cheamă,  situl este http://www2.tvr.ro/inapoilaargument/ - care din păcate nu are emisiunile înregistrate, dar sînt cîteva pe situl tevereului, aici http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=587. Trezanteresan.

Azi citind Dilema, am dat de articolul lui Turcescu, pe care nu-l ador sutălasută, dar mi-a fost chiar milă de el şi mi-a plăcut sfîrşitul articolului.

Trăim perioada apariţiei unor hibrizi sau chiar mutanţi, inclusiv în presă. Începe să-ţi fie ruşine că ai o urmă de carte şi te simţi olog în faţa vitezei cu care se mişcă magneţii publici care confundă, voit, notorietatea cu performanţa.

Ca să mă calmez, mă gîndesc la faptul că Hitler a primit chiar mai multe scrisori decît Elvis Presley. Recunosc, nu-i cea mai liniştitoare perspectivă, dar măcar îmi iese din cap şuieratul lui Dan Diaconescu care-mi transmitea, într-o pauză publicitară, că, odată cu Elodia, a găsit reţeta audienţei maxime: sînt cîteva mii de dispăruţi în toată ţara, aşa că urmează serii noi. Şi multe.

39 comentarii

Oct 23 2007 @ 07:06, Arhi :

tipa cu okelari din stanga, tinand cont de faptul ca ai zis ca nu te imbraci sport in nici o ocazie.

Oct 23 2007 @ 07:25, alegzandra :

asta e inainte sau dupa herstailist? zuper ochelarii!!

Oct 23 2007 @ 08:27, vio :

io vreiam decît să întreb dacă porţ sau nu ochelari… 8-|

Oct 23 2007 @ 09:24, Suzi :

Asta ma intrebam si eu … :)!

Oct 23 2007 @ 09:25, Suzi :

Alegzandra, ce intrebare! Dupa stilist, evident, nu se vede ca am fost atinsa de-o mina inspirata?!:D:D

Oct 23 2007 @ 10:13, Smilla :

Suzi, ce flori frumoase!! cine mai e cu tine in poza? (te-am recunoscut din prima!)

Eu vreau acum sa-mi iau storcator de fructe si legume, pentru ca sunt convinsa ca voi duce pe urma o viata muuuult mai sanatoasa, ma voi hrani cu delicioase sucuri naturale si piureuri de legume, etc etc. (asa am citit eu intr-o carte). Si oscilez intre storcator simplu (de care, de fapt, am - dar nu-mi place!!) si storcator+robot, care e inutil si foarte scump. Chiar face zacusca, ca poate o conving pe mama sa puna si ea bani? ;))

Oct 23 2007 @ 10:16, Smilla :

P.S. Am vazut si eu emisiunea featuring Diaconescu si Turcescu… e mutant intr-adevar, diaconescu; cu un discurs cinic de genul “u hate me, but u can’t stop watching”, vai ce m-am enervat!!!

Oct 23 2007 @ 10:36, Suzi :

Daa sint foarte frumoase! Mi-i tare drag de ele:)

Eu ce-am vazut… stai un pic sa caut pe ce-am pus ochii…
http://www.comparestoreprices.co.uk/images/mo/moulinex-fp4111.jpg

Asta e cu tot cu blender. Blenderul nu le stoarce (fructele, legumele), le ametzeste acolo si iese suc! Sau ce vrei, coctailuri, milkshakeuri…

Robotul ala nu face zacusca, dar taie toaca bucatzeleste toate zarzavaturile, adica nu mai sta mama ta sa dea prin razatoare nimicanimica!
Si mi-a zis maica-mea ca poate sa toace si carnea, adica sa faca pirjoale/chiftele/etc fara sa mai aiva nevoie de masina de tocat carne!

Oct 23 2007 @ 10:51, tuvia :

da, si face si coca! si multe altele..acu sper sa il folosesti si sa improsti in stanga si in dreapta cu zakuska alla suzi.Cool rame, iti sta bine cu rosu :D

Oct 23 2007 @ 10:57, Suzi :

Da, asa si coca! Bai voi ii stricati fetei placerea de-a-si alege o Suzi si io n-am inima sa sterg comenturile voastre infiltrationiste!:D

Oct 23 2007 @ 11:56, vio :

bănuiam eo că suzi are rucsac roşu :>!!!

Oct 23 2007 @ 13:35, alegzandra :

foarte tare oricum , dar je lampresion ca vuzet diu paris!
si vio rulz cu diversiunili!

ps: pentru specialisti, serios din blender poti sa bei sucul, sau iese doar pireu din fructe?=p~

Oct 23 2007 @ 14:56, Suzi :

Blenderu? Blendeeerul este un vas cu o elice de-aia in fund care toaca ce bagi inauntru. De exemplu daca bagi o portocala cojita o sa ti-o storceasca si-o sa-ti iasa o zeama groasa cu sucu si cu fructu strivit si amestecat. Daca vegetala n-are super zeama (cum ar fi morcovu), nu iese nimica la blender, ca-i trebuie ceva lichid, ori pui apa, ori il combini cu ceva, ca altfel invirte asa si rupe morcovu in bucatzele, dar suc nu-ti iese.
Dar cu blenderu poti sa faci suc cu gheata de exemplu :) ca-ti striveste gheatza, sau chestii cu ou, io de exemplu fac creme pentru prajituri in blender, cu zahar, ca-mi zdrobeste zaharul si-mi ametzeste ouale.

Oct 23 2007 @ 16:00, gugal :

:-b okelarist-o !

sa nu-ti imaginezi c-o sa faci e v e r zacusca cu robotul cel nou.
dar o sa te simti foarte bine s t i i n d ca, daca ai vrea sa faci zacusca, ar fi mai usor, mai rapid, mai…, mai…

Oct 23 2007 @ 16:08, Suzi :

:"> Nuuu nuuu

De ce zici tu ca n-o sa fac io zacusca cu robotu?! Adica ma referez la tocat legumicolele, ca doar nu fierb zacusca in robot! In sensu ca de lene?:) Ah stiiiiu, dar vai sa-mi spui asa de la obraz!!:D:D

Oct 23 2007 @ 16:23, rozela :

bre da’ din ce faceti voi zacusque de-i atata de tocat???? C-am facut si eo (eh, nu-n cantitati industriale, da’ ma rog) de curand si altceva in afara de doo cepe prapadite n-am avut de tocat…[am mai pus ardei copti, vinete, ciuperci si suc de rosii; ah, si verdetzuri la sfarsit, da' cam atat din cate-mi amintesc]

Oct 23 2007 @ 16:30, vio :

rozela zi drept:
ej graviduasăăăă?
ai pruamis ail chip ză sicrit!

Oct 23 2007 @ 18:25, rozela :

hahaha nu, is numai in pofte

Oct 23 2007 @ 20:21, Suzi :

A, eu n-am facut niciodata zacusca, da maica-mea tot timpul are draci cind o face, ca tre sa toace, de unde eu imi inchipui ca asta e cel mai complicat procedeu din lume!

Ti-a iesit buna zacusca? =p~

Oct 23 2007 @ 21:14, rozela :

daaaa, buna (nici eu nu mai facusem niciodata, da’ chiar lesinam de pofta), asa de buna de-al meu imi aminteste in fiecare uichend sa mai fac niste “gutzka” (el asa spune “gasca” da’ s-a gandit sa nu-si incarce memoria cu prea multe cuvinte romanesti, deci foloseste cuvantu-n diverse contexte)

Oct 23 2007 @ 21:23, Suzi :

:D:D:D
Deci e usor de facut gascaaa:D!
Tu mai faci hrana romaneasca din cind in cind?

Oct 23 2007 @ 21:53, rozela :

mmmmmmmmdaaa, cand ma incumet sa vizitez bucataria (lol) altfel al meu e bucatar sef:">:d

Oct 23 2007 @ 22:10, Suzi :

Care face mincare…? Internationala? :"> if ai mei asc…
In orice caz, fericitooooh!!!!:-?x(

Oct 23 2007 @ 22:26, rozela :

hihihi da, al meu gateste mai bine ca mine:) (cel putin asa-l incurajez eo :-$ ) face tot felul de mancaruri cand il chinuie talentele, da’ pentru chiftele, sarmale, bors de perisoare si alte romanisme tot pe mine ma bazez:D

Oct 23 2007 @ 22:32, Suzi :

Ah, deci faci si tu mincari traditionalesti romanesti!:) Cind te apuca poftele, normal..:)
Bors? Esti moldoveanca?![-o<

Oct 23 2007 @ 22:38, rozela :

pi, tu ci crezi?:) moldoveanca, cum altfel?

Oct 23 2007 @ 22:40, Suzi :

Aaaaaiiiii vinîîîî sîîîîti puuup! Di uni ejti ş de-a lu cui:):)

Oct 24 2007 @ 06:49, alegzandra :

in ocazii de-astea ci ne-am face fara diacriticili!!

Oct 24 2007 @ 14:08, Plescaici :

Hai, Suzi zi si mie in ce corp locuiesti (dintre cele 4 din poza) biansur…In secret eu am o preferata :-?

Oct 24 2007 @ 14:14, Suzi :

Care fiind?:)

Oct 24 2007 @ 17:42, Plescaici :

Aleg corpul numarul 1 din stanga imaginii. Dar daca n-am dreptate, Suzi, eu te voi citi pana la ultimul post. Iar daca am, esti bloggeritza mea preferata!:-?

Oct 24 2007 @ 20:00, andreea :

Uitandu`ma atent, prea atent..Ca m`a intrebat mama ce`am vzt asa interesant..de`a crezut saraca ca ma uit la poze porno..eu zic ca Suzi este: Don`soara cu ochelari rosii :P Am eu un feeling.Astept rezultatul :D si de`am gresit cer iertare.

Oct 24 2007 @ 22:03, Suzi :

;) :-$

Oct 24 2007 @ 22:22, andreea :

nu`mi apare commentul..nu ma mai joc :(

Oct 24 2007 @ 22:36, andreea :

nu mai e nevoie de confirmare..am nimerit`o :D iuhhhuuu :*

Oct 25 2007 @ 11:06, Baby bitch :

sigur don’soara cu ochelari rosii, uitandu-ma la celelalte don’soare nu vad pe chipul lor expresia pe care trebuie sa-o aiba cineva care scrie ca tine. deci don’soara din stanga. nu pui o poza si cu tine si cu dd?

Oct 25 2007 @ 11:18, Admin :

Baby bitch, ti-am modificat un pic comentariul, sper sa nu fie vreo problema..

Oct 29 2007 @ 13:08, Baby bitch :

no problem

Nov 04 2007 @ 22:54, s/c :

Suzi e cea din stanga. Dupa “pata mongola” de pe gat. :D





Comentează:

Click to hear an audio file of the anti-spam word