Gabriela Melinescu s-a apucat sa scrie la jurnalul ei suedez in momentul in care a reusit sa scape din Romania si sa se stabileasca la Stockholm, in 1975. Si aici a inceput, cu rabdare si multa vointa, sa-si construiasca micul ei univers, sa-si refaca viata, sa se dedice mai mult asupra scrisului.Jurnalul este artistic, intr-o atmosfera de om cult, incercind in fiecare zi sa creasca, fie ca un refugiu, fie dintr-o pornire interioara (pe care, bineinteles, nici un artist cu vocatie, nu poate sa si-o reprime).N-am citit decit volumul unu, din 76 pina in 84, primii 8 ani de viata printre straini, in care cunoaste lumea lui Rene, sotul ei suedez, lumea literara occidentala, in care mai intra din cind in cind oamenii de acasa, scriitorii perioadei care mai reuseau sa mai iasa din tara, sau care pur si simplu au fugit din tara.
Personajele care apar cel mai frecvent si puternic in constiinta ei sunt Nichita Stanescu - fostul iubit si tatal ei, ebenist, care s-a sinucis nemaisuportind viata in comunism.
Este un jurnal de scriitor in exil, ca si al Monicai Lovinescu, cu dorul de acasa, cu condamnarea comunismului, incercarea de a se detasa de lumea lasata, chinul de a nu uita limba romana in acelasi timp cu incercarea de a asimila limba adoptata, observarea lumii occidentale (fie lumea suedeza - rece, deprimanta,fie lumea celorlalti occidentali - italieni, francezi - mult mai calda, mai dinamica, mai intreprinzatoare).
*****
Mi-a placut mult cartea, scrisa literar, normal, nu este un jurnal din ala de-l ascunzi prin funduri de sertare, este un jurnal ca un blog
Aspectele care nu mi-au placut sunt doua, primul, mi s-a parut fortat si narcisistic cumva cind o apuca sa spuna cit este de felina, n-am inteles niciodata de ce oamenii simt nevoia sa fie expliciti si mai ales cu fraze de genul eu sunt o felina, stii bine ca eu sunt un luptator… ah, lasa-ma pe mine, cititorul sa te descopar felina, nu mi te baga pe git.
Al doilea il constituie o chestiune personala a dumneaei, problema avorturilor, deoarece nu dorea sa aiba copii. Care na, nu sunt eu in masura sa judec pe nimeni, dar m-a intristat foarte tare cind am citit de doua-trei ori chiar, banuiesc ca mai fusesera si altele inainte, cu Nichita, si asa mai departe, m-a speriat nu stiu cum, mi-a creeat o stare proasta psihica, probabil ca nici ei nu-i era prea bine.
Si dovada ca m-a marcat e ca m-am si visat gravidoasa, si ma gindeam ca ar trebui sa avortez…
Trecind peste, chiar mi-a placut mult si cu greu m-am abtinut de la a trece la celelalte doua volume, dar chiar le pastrez pentru sarbatorile de iarna, sunt bune de citit la caldura, cind afara ploua…
Comentarii recente: