Acuşica mă duc am programare la cosmetică să mă dezmaimuţesc şi să-mi dea cu oxigen. Sau aerosol ceva o nebunie pentru întinerire instantanee, că argila deja am mîncat-o şi a fost foarte bună. Mi-au propus şi nişte împachetări cu scoci să mă scadă în … circumferinţă? dar am zis las pentru altă dată sînt prea nervoasă că să mai stau şi învelită! Tot la capitolul îmbălsămare, am primit de la Clarins o geantă de plajă gratis! De fapt nu e chiar gratis, că mi-am luat smacuri în valoare, mare afacere am făcut iar sînt o mică pomanagie şi mă mîndresc.

Cam asta am avut de spus nu mai am răbdare să scriu nimica, nu ştiu cînd mă întorc, însă! dacă prind computer şi internet pe undeva (cochetez cu gîndul că au uaiărles la hotel!), o să mai scriu cîte ceva telegrafic şi poze bineînţeles!
Suzi face papa cu mînuţa de la fereastra deltaplanului personal şi dispare în orizont…

Fiecare dintre pisoi are povestea sa. Toti au fost gasiti, cei trei intr-un subsol, mama lor disparuse si mieunau de foame, iar pe ceilalti doi i-am gasit intr-o cutie, langa usa, intr-o seara ploioasa.I-am dus la veterinar, i-am deparazitat intern si extern, i-am hranit cu biberonul. Acum au crescut, sunt maricei, se joaca, se alinta, sunt cei mai draguti pisoi. Cine doreste sa aiba grija de ei mai departe, va fi salvatorul lor.

Ea e Ancuta pisicuta.

El e Irinel motanel.

Aşa arată pe dinăntru un autobuz neaglomerat, la parter.

Aşa sînt autobuzele care stau! După cum se poate observa, este atîta lumină, încît becurile cu senzor au crezut că a venit noaptea, deşi era 6 după-amiaza…

Asta e o stradă nu prea spectaculoasă, dar o pun ca să se vadă că şi la alţii sînt magazine de cartier care arată jalnic.

În schimb mai găseşti oameni cu imaginaţie care îşi vopsesc blocurile vesel, mie îmi plac!

Şi un magazin mai vesel, oamenii ăia aşteaptă autobuzul şi par foarte fericiţi.

Mda şi am observat că are zum bun Betty, păcat că îi umblă ochii aiurea şi face tot felul de discriminări!

Tocmai mi se transmite că Optzecea a publicat o plimbare cu poze care arată bestial, pentru cine mai are chef de fotografii, azi e ziua cu poze, hihih.

Lui Miercuri i se zice aşa pentru că a venit într-o Miercuri şi pe Betty o cheamă … pentru că nu arată fatal ca altele pe care le-am mai văzut, deci Betty cea urît(ic)ă însă cu farmecul şi personalitatea ei. Sper să înţeleg şi ce scrie în cartea ei.

Asta am avut de zis astăzi, cred.

 le plăcea lor să se mîndrească de parcă ar fi contat pentru noi că blocul e-a lu tata sau a lu Ceauşescu şi după ce l-a bătut i-a dat voie afară unde el s-a urcat pe un “bătător” de covoare să se dea pe bară cu capul în jos doar că i-au alunecat mîinile şi a venit cu burta de asfalt şi i-a crăpat splina de l-au dus imediat la spital altfel mi-a spus mama că putea să moară dar eu nu

 credeam că are cum că numai bunicile de ţară mureau ca bunica lu Gina de la şapte pe care au pus-o să o vadă toată lumea la Asociaţie şi noi plîngeam unde te-ai dus tu bunica la fel ca Gina că aşa îi zisese mămica ei, dar pe Cristi l-au operat şi i-au scos splina şi avea o operaţie cît toată burta lui de opt ani de-ţi era mai mare dragul să te uiţi la şarpele ăla grena şi apoi alb mai alb decît orice piele din lume şi

 să îţi dea voie să pui degetul de-a lungul lui pentru o tură cu bicicleta că zicea că nu-l doare nici dacă împungi, numai să nu-l înţepi că-l doare ca pe orice om cînd îl înţepi am vrut să avem toţi splină cu operaţie dar mie mi-au spus să nu mă urc niciodată pe “bătător” că “eu te-am făcut eu te omor”, nici măcar apendicita nu putea să mi-o scoată ca lu Daniel care îi era foarte rău odată şi cînd au văzut…

 avea apendicita pe stînga şi tăticu lui spunea asta la toţi părinţii de pe scară să ştie şi ei dacă vomită şi îi doare capul pe copiii lor, înseamnă că au apendicita pe stînga noi nu vomitam decît dacă era ceva foarte foarte rău sau dacă mîncam borş care mie nu îmi plăcea şi mă icneam cînd nimeream o bucată de morcovceapăroşieardei mă urecheau şi ziceau că fac “anumea” şi e bun pentru creştere şi aş putea să

nu mai dau “gura pe după dealuri” că oricum nu “pup afară” pînă nu mănînc măcaar pînă începe să se vadă piticul roşu de la mijlocul castronelului după aia mă lua cu ameţeală şi mă doare îmi umflam buricul uite nu!mai!pot! chiar am spus că vreau să mă duc “în lumea mea” să nu

 mă mai pună nimeni să mănînc zarzavat a plîns trei zile nu a vrut să mă mai vadă apoi i-a trecut că aşa sînt părinţii te iubesc “oricît de prost eşti” şi voi mînca borş “cît o să fii copilu meu, după aia nu mă mai interesează” şi mă întrebam dacă mă dau la ţigani ca pe toti ceilalţi copii dar ori că ţiganii nu ne primeau ori că

 nimeni nu avea timp să se gîndească şi la asta cînd “nu-mi văd capu de atîta treabă pleacă de aici” nici unul nu am fost daţi chiar dacă “meritam” şi “o ceream”, în orice caz, asta am acuma aş mai scrie dar deja e o frază cam lungă.

Astăzi m-am relacsat în pauzele mele cotrobăind tot internetul ca să mă uit la rochii de mireasă, că mie îmi plac miresele! Eu am avut un mare şoc cu mine cînd m-am dus la o croitoreasă în acest scop să-mi cumpăr una bucată. Venisem cu o imagine cizelată în ani grei de visat cu ochii deschişi cum va trebui să arăt ca Albăcazăpadaa şi am zis că vreu să fiu ca o prinţesăă zînăă şi am prezentat conceptul meu despre aceste lucruri, dar modista era foarte înţepată şi a zis mda bine, să vedem, eşti cam bondoacă şi cam … tunsă, pică balerina, pică cocul (pe vremea aia nu era cu extensiile), pică trena, fără voalul LeidiDi, pică fundele, eliminăm volanele, îţi propun o rochie “clasică” uite aici îmbrac-o, sînt foarte obosită.

Vreau să spun că eu şi probabil multe alte fete, nu mă duceam să probez rochii cu nemiluita cînd eram tinere, sau eu cel puţin nu am avut ocazia, nu ştiam cum o să fie! Ei bine, a fost ceva de vis, azi nu m-aş îmbrăca cu rochia aia nici să mă baţi, dar cînd m-am văzut ca o varză albă cu corset şi voaluri, mi s-a părut subit că sînt aşaaa de frumoasăă! Şi parşiva, a văzut că eram cu gura căscată, mi-a pleoştit şi o coroniţă pe tărtăcuţă, cu voal cu nebunii, că mi-a dat lacrimile! Iaaa uite ce bine-ţi vine şi a tras o privire fugară spre ceas. Acuma dă-o jos. Vai da n-o mai dau, pe asta o vreau, gata, nu mai încerc nimica! Bine, dar dă-o jos, că ţi-o dau, gata, ai văzut?, n-a fost greu!

După ce am luat-o acasă, m-am probat de multe ori cu ea, îmi plăcea foarte mult, aşa de tare, că am zis că vreau una roşie egzact la fel, pentru cînd o să mă duc la o nuntă unde n-o să fiu mireasă! Ceea ce s-a făcut.

Acuma, cînd am fost la nunta mea şi m-a văzut DD prima dată a rămas cu ochii căscaţi aiurea, dar nu ştiu dacă era de groază (am un sentiment că da, cu toate că nu recunoaşte, pentru că ar atrage discuţii de ani de zile care nu ştiu cum s-ar termina), iar cu rochia doi roşie, a fost că s-a nimerit la o nuntă din oficiu la care a trebuit să ne ducem, dar noi nu ştiam unde, eu m-am împopoţonat cum am putut mai frumos şi cînd am ajuns am constatat că obzeci la sută din nuntaşi erau în plovere, că era iarnă, şi mireasa săraca avea o fustă albă şi o bluză de angora tare drăgălaşă şi toată lumea se uita la mine uimită, nu ştiu ce mai aşteptau, poate bagheta magică să-i fac broaşte pe loc. DD privea fix spre pantofii lui şi m-a întrebat de cîteva ori dacă nu vreau să mă schimb.

Ei, astăzi aş alege altă rochie, încă nu m-am hotărît!

Dar la ora asta mă preocupă altceva: se sau nu se şi dacă se sau nu se de ce (se sau nu se) mai poartă păpuşile pe bordul maşinii cu mireasă la nunţi!

Azi zăceam într-o prostraţie rarăă, nu ştiu dacă e de la ploile astea de Octombrie sau sînt dusă de la cap (am spus că am schimbat de trei ori un costum de baie?, prima dată am luat chiloţii de la unul şi sutienul de la altul, a doua oară am luat cu două numere mai mari, şi a treia oară, azi, se pare că e ce aveam în minte acum două zile), în momentul despre care spun era linişte în mintea mea mă uitam în gol lovind cu pixul de dinţi.

Aaa am primit un pix cu delfini care-mi place foarte mult, scrie albastru bleovert aşa, cum e marea în posterele cu Grecia, ce să spun, scriu şi semnez tot ce prind, am scris miii de bileţele le-am pus pe toate birourile, completez formulare, şi acasă l-am luat, dar n-am avut nimic de scris.

Cum stăteam şi mă băteam repede cu delfinii de molari, am început să fredonez absolut din senin ciobanaaaş cu trei sute de uoi… mi-a venit să pling m-am gîndit uite Suzi cum a murit ăla de tînăr, da i-o lăsat răspuns lu oaia lui c-o iubeşte.

La o nuntă la care am fost mai demult, un om a cerut dedicaţie muzicală, ca aşa am eu cunoştinţe neamuri bune care dau dedicaţii la nunţi, cînd am auzit am paralizat, pentru că eu copil fiind păduri cutreieram, romanţe cîntau numai babele şi la înmormîntări! Jale mie şi nu te pot uitahaa / Nam ceţi face astai tralalahaa! De ce am rămas eu în cap că o dat ortul popii, nu am idee.

Care este ca Mioriţa, şi nu o cînţi la nuntă, nu se interpretează aşa ceva, nu citeşti Baltagul în luna de miere (sau Alchimistul), ciobănaşii tragici sînt fo pa-uri în momente de-astea!

M-am dus la magazinul nefericit cu băieţaşu care mă chema la ţigară, am fost acolo că n-aveam încotro, măăăi ghici ce mi-a zis după ce a ridicat delicat dintr-o sprînceană! Mi-a zis! “Religia mea îmi da voie să-mi iau patru (4) soţii” (piruetă). M-a avut la faza asta, imediat în secunda aia eram cu gîndul la ce haine mega voalate mi-aş trage şi cum aş veni io la birou îmbrăcată toată într-o rochiţă de-aia tip sac şi pe cap să am văăl să nu mă vad şi cum m-aş plimba de colocolo ca o mică stafiuţă, aşa de interesant mi s-a părut, că l-am derutat pe omuleţ şi tăceam la tejghea amîndoi. După care eu am plecat, că era prea frumos.

Cartea e viaţa romanţată a lui Pan Yuliang, care a fost o mare pictoriţă în perioada interbelică.

Vine aşa, ea a rămas orfană la vîrsta de opt ani. Unchiul ei a crescut-o pînă la paisprezece, după care a vîndut-o unei case de prostituţie. Unde a lucrat trei ani, pînă cînd s-a înamorat de ea Pan Zanhua un mahăr din politică, care a (răs)cumpărat-o de la patroană şi a luat-o de nevastă numărul doi (adică mai avea o nevastă, ea venea un fel de concubină legală). O învaţă să scrie să citească îi dă casă masă şi descoperă că are talente, o sfătuieşte să intre la Şcoala de Artă şi mai tîrziu o ajută să plece şi o întreţine financiar la Paris, după aceea la Roma, unde tipa se remarcă blabla. Se întoarce în China unde i se propune să predea pictura şi să expună, dar conservatorii proştii vremurilor îi critică stilul considerînd-o ” o fostă prostituată” cu tablouri “depravate”. În condiţiile astea, Yuliang pleacă iar la Paris, unde trăieşte … pînă moare.

Despre asta este toată cartea, plus alte cîteva lucruri, ca să fie mai beletristic. De fapt, cartea este destul de comercială, e bestselără de clubul femeilor tricotante cu veleităţi de literate, pentru că a ieşit de mîna a doua, iar materialul era chiar mişto.

Mi-am adus aminte cînd am citit Paradisul de după colţ cred că se cheamă, în care vine Gauguin, păi nici nu se compară! 

Fiecare cu nebunia lui şi cu norocul lui de cîte vreun scriitor mai mult sau mai puţin talentat, care să-l pună în carte. 

Doamna Omkari Panwar în vîrstă de 70 de anişori şi soţul mneaei Charan Singh Panwar în vîrstă de 77 s-au trezit într-o zi şi au constatat că le lipseşte un băiat. Nu că nu-l mai găsesc, ci că le-ar trebui la casa lor un fiu un moştenitor cineva care să muncească pămîntul. S-au sfătuit ei s-au hotărît să facă acest pas, au vîndut vacile, au ipotecat pămîntul au împrumutat la bancă şi au făcut una bucată fertilizare invitro pentru doamna. Sarcina a decurs normal, naşterea s-a făcut prin cezariană lăsînd în urmă un ginecolog traumatizat pe viaţă, doi gemeni născuţi prematur dar sănătoşi, doi părinţi faliţi dar cu moştenitor, toată lumea este fericită!
Felicitări familiei şi mult noroc micuţilor.

Ce voiam eu să spun este că ne-a întrecut-o pe doamna noastră la 66 de ani mămică şi la cît scandal a fost nici nu mă gîndeam că într-o zi lumea îşi va reveni anotimpurile se vor succeda, soarele va mai răsări şi altă femeie chiar mai în vîrstă! va naşte cînd altele îşi fac testamentele.
Încă nu m-am hotărît dacă e ciudat sau pur şi simplu, viaţă, aşa.

De data asta a fost Forumul Ortodox, una cu ce naţionalitate era Isuuus şi deloc surprinzător, aflăm că “printr-o minunata taina,spun eu,Domnul nostru si Dumnezeul nostru este si român! De preacurata Sa Maica,mai incape indoiala ca românca este? “. Nu încape îndoială!, domnu MelGhibson (după cum bine îl numea marea doamnă a şcenei Maia în toate interviurile care au urmat, din domnul Mel nu l-a mai scos) a făcut o mare dreptate istorică distribuind o româncă în rolul de mama lui Isus. Apă la moară românaşilor ahtiaţi după leagănul civilizaţiei Burebista.

Dar, disigur, nu despre asta am rîs eu, ci la altceva. Acuma, lu cine i-e ruşine de natură zegzuală să nu mai citească, pentru că vine cu prostii.

Ei, este un subiect foarte serios, în care ni se vorbeşte despre cum NU trebuie să avem plăcieeere cînd ni se întîmplă nenorocirea de-a ne… cum să spun eu delicat? împreuna! Fiind păcat, pentru că ne ia minţile şi ne slăbeşte capacitatea intelectuală spirituală gravitaţională.

Ca să fiu mai clară citez: “Unirea trupeasca sa fie facuta (…) cu o lupta contra gustarii placerii.” Pentru că noi nu sîntem nişte animale (mai ales doamnele, da? nu-i voie!) să ne destrăbălăm ca porcii, noi trebuie să ne controlăm aceste impulsuri diavoleşti şi împreună cu soţulsoţia să discutăm în prealabil să nu cumva să fie bine, că e chiar cu supărare.

Şi pentru persoanele care cred în capul lor mic şi sec că dacă iubeşti pe cineva, tre să-i oferi plăcere d-asta, vă înşelaţi amarrnic. Nu fiţi, mă, rîme sclave ale cărnii scîrbavnice! Dacă totuşi nu te duce mintea cum să faci să fie chiar rău, specialiştii ne explică: 

“Barbatul trebuie sa renunte la miscarea ritmica a bazinului, înainte si înapoi, care e animalica si la gesturile care urmaresc producerea placerii. ”

Şi daacă tot nu ne-am lămurit ce se întîmplă după aia, răspunsul este. “Daca Dumnezeu exista, nu are nevoie de orgasme ca sa faca spermatozoizii sa înainteze. ” Deci da.

Am un program cam aglomerat zilele astea, o să scriu mai răruţ că-i mai finuţ, sînt prinsă cu treabă plus! că fac toootfelul de cumpărături, azi am fost şi mi-am cumpărat ochelari, nu ştiu de ce i-am luat, că seamănă leit cu alţii şi pălărie de insolaţie, sînt ruptă de oboseală, dar mi-am tras poză, sper să se vadă, că la alta nu mai stau. Ah pălăria nu e ca a Iuliei, nici ca a Ramonei… dar mai caut!

Cînd mai apuc, mai scriu.

În tot găinaţul în care se află, nu pot să nu găsesc absolut hilar ce i se întîmplă cîteodată.

De ex emplu că bărbat-su face puşcărie şi ea îi zice că-l iubeşte 43v3r, dar totuşi găseşte unul şi mai bun!, Pete Doherty cu care are o aventură, e şi frumos rău pare genul de băiat pentru care chiar poţi să-ţi pierzi minţile.

Îi mărturiseşte lu Blake în timpul unei vizite săptămînale la celulă, Blake face ca trenu şi îi dă papucii. Dar n-are unde să plece, aşa că ea continuă să îl viziteze şi el tre să stea, ce să facă. Fiind şi o damă super bine Amy, Blake spune că deşii nu mai îl interesează ca nevastă, nefiind de viitor mă-nţelegi n-are potenţial de clădit un cămin trainic, totuşi el va continua să întreţină relaţii pur biologice cu frumoasa cîntareaţă, căci încă este sensibil la nurii ei.

Aflăm asta dintr-o scrisoare pe care Blake i-a scris-o unei colege de puşcărie! pe care n-a văzut-o niciodată, dar la care se gîndeşte in sensul murdar hihihoho şi nu se sfieşte, ba chiar i-a arătat viitoarei foste soţii scrisorile şi ea a fost încîntată (bineînţeles!), Blake fiind cu hormonii la plimbare, chiar s-a gîndit la un treisăm, adică ce-ar fi dacă, atunci cînd iesă iel din puşcărie şi iesă şi dama scrisorilor lui fierbinţi, se duc la Amy acasă cu o sticlă/punguţă de ceva şi au o noapte sălbatecă! Şi uite-aşa mai trec zilele lui …

Echipa manageriaaală a fetei a angajat pe un băiet să aibă grijă de ea să nu mai facă prostii, să-i spuna măi Eimi măi, haide nu mai lua de-astea, lasă-le naibii că uite eşti tînără şi te distrugi gîndeşte-te la cîntecele tale, la copiii din Africa, la răsăritul de soare, la pinguini, cîîte lucruri sînt pe lumea asta! În realitate a fost aşa: Eimi i-a spus lu Alex, uite Alecsuţ şi pentru tine aici liniuţa asta, aspir-o, dacă-ţi place, îţi mai dau, dacă nu, io tot îţi mai dau că-s fată bună, o să fie secretul nostru! Din păcate a fost concediat.

După ce-a fost în spital acuma, tac-so s-a gîndit să-i facă bine cu forţa şi-a închis-o în casă, n-a mers, fata lui s-a repezit în stradă şi a început să roage oamenii să-i deie o ţigară, scandal mare! Atunci au hotărît să o sechestreze pur şi simplu la domiciliu, efectiv o ţin încuiată cu badigarzi la uşă, nimeni nu intră nu iese şi nu cred că incalcă nici un drept la libertate! Dar nebunica ce face, dă autografe la schimb cu tutun prin gaura de la uşă pentru scrisori, hahaha. Şi nu-i de rîs.

De cîteva zile citesc tot felul de descrieri ale camerelor foto şi mă încîntă absolut orice este, m-am înnebunit singură, am ajuns la nişte sume astronomice! Noroc cu Dani (mulţumesc, Dani) care, cînd m-a văzut că încep cu “ochişorul care se deschide muuult” şi “trompeţica aceea care poţi să faci de departe”, m-a calmat şi mi-a explicat că mai bine să investesc în altceva banii, cum ar fi maşinuuuţeee tractoraaaşeee, lucru care mi s-a părut de bun simţ, aşa că am cedat. Faza proastă este că alea ieftine sînt mai multe decît cele scumpe şi iar am luat-o pe cărări nebănuite…

Ce am observat eu este că există foarte puţine saituri de fotografie pentru proşti (for dummies) în româneşte, pentru oameni simpli ca mine şi ca tine, care nu înţeleg nimic din picseli şi obiective, văd artistic dar nu reuşesc să redea în imagini ce le spune sufletul, mă gîndesc foarte serios să încep un sait de genul ăsta, cu poze banale, proaste, care să ajute persoanele simple să-şi găsească pacea. Să facă şi la noi lumea lucruri bune pentru neajutoraţi! Să nu ne complecsăm, să ne dezsnobim!

Asta am avut de zis acuma, trag de mine să scriu aici, nu sînt tristă sau ceva, doar că am o stare de plutire absentă boemă. Azi o gagică mi-a cerut o brichetă în schimbul unui joint, chiar mi-a părut rău că n-aveam ceva să-i dau foc, să ne dăm foc, dacă n-ar fi trebuit să mă întorc la muncă, m-aş fi băgat, niciodată nu ştii cînd mai vine o bucurie.

Fiind eu atît de feminină de mi-e şi greaţă vag de starea în care mă aflu, mi-am început o colecţie de pietricele, am pînă acuma vreo cinci, două în formă de inimioaaară, una în formă de hamburgăr, una n-are nici o formă şi una e vişinie.

Azi ne-am şedinţat foarte mult, se pare că am fost trăsnet cu americanii, sîntem pe val, mai vin în două săptămîni iar, eu am sărit în sus de bucurie la aflarea veştii, hăăăhăh chinuiţi-vă voi că mie mi-a ieşit pe ochi tura asta! da’ de ce? că o să fiu plecată! nu poţi să te amîni? nuuu puiuţ, ieu mă duc…

Să-mi iau şlapi roz sau aurii sau cu margarete sau cu mărgele? să-mi iau rochiţă albă sau roşie sau cu ştrasuri? să-mi pun părul pe moaţe sau să-l prind cu clame cu flori sau să mă tund? să îmi iau pălăriuţă sau şepcuţă sau baticuţ? ce să-mi mai fac, că nu mai pot de-atîta ce mi-e drag de mine întruna m-aş mai uita în oglindă şi m-aş pupa!

Habar n-am pe ce lume trăiesc, am o perioadă pur şi simplu de tras la fiare, cine sînt şi cum mă chiamă oare?

Azi am ajuns la concluzia sinistră că am pierdut o sumă de bani pe care nu-i găseam nu ieşeau la inventar, m-au lovit brusc finanţele! După ce m-am dus in budă şi am plîns de nervi pe mine şi pe economia mondială care se duce naibii, mi-am adus aminte că, dintr-un impuls bonom de-a avea un teanc de bilete de autobuz în valuare de două sute de ioro, am făcut o investiţie bună, dar cu mari prejudicii morale, ce-o fi fost în capul meu?

Am reuşit printr-un miracol să-mi stric ipoadele, nu ştiu ce le-am făcut, dar nu mai merg, am sunat la oamenii de la epăl care m-au sfătuit, după ce le-am povestit, să las două trei zile aparatele fără să le tot bag în priză spre încărcare, dar mi-au spus că NU-mi trimit un altul cît stau alea două degeaba! Ceea ce mi se pare revoltător! Nu vreau să fiu rasistă, dar indienii şi pachistanezii nu sînt genul de help-line cu care colaborez cel mai bine…

Apropo de treaba asta, în uichend am primit alt pumn în plexul solar, “cineva” mi-a zis că parcă n-aş “fi fatăăă” la cum mă port cu electronicele, pline de jeg zgîriate trîntite şi exploatate fără suflet. M-a îndurerat, eu sînt o fată fină.

Acuma mă duc să mă uit la aparate foto, m-am hotărit subit să i-l dau maică-mi pe ăsta pe care-l am eu, după ce mi-a arătat zilele trecute ce poze a făcut ea, la modul deschidem uebcamul, eu mă uit în pătrăţelul unde se expune ea, ea ia pozele printate şi mi le bagă în ochi, unde eu nu văd nimica, plus că mi-a spus că păstrează “nişte poziţii” pentru cînd vin acasă, să mă pozeze cu javra, ceea ce mi se pare obscen şi calic.

Revin eu mîine cînd sper să fiu mai înfloritoare, că, slavă cerurilor, ne-au plecat americanii…

Poate n-am fost destul de clară, americanii lu Geisăn erau în Românica, pentru un proiect, Geisăn le-a zis vaaai da’ o ştiţ pe Suzi?! Suzi a noastră este românească şi vă ajută orice orice vreţi, ea vă explică vă dă vă plimbă vă traduce totot face, numa să-i spuneţ! Ne-am scris mailuri nevinovate în care eu am fost rugată să traduc diverse, vineri m-am plictisit am zis că stai să vezi că n-am chef, e mult de tradus, mă duc şi eu acaaasă… las-o pe mîine după-amiază! Omul cînd a văzut aşa debordanţă la mine, mi-a răspuns înapoi că nu mai are nevoie găseşte el un românaş. Între timp primesc sms de la Geisăn “dragă deci nu ştiu, ia vitamine, cofeină stai toată noaptea faci traducerea aia avem nevoie să creăm o supersuper impresie Suzicontezpetinenumadezamăgi!” Am fost cam opărită tot uichendul eram sigură că o iau în freză, aşa că m-am gîndit ca orice femeie normală la cap, nu îmi iese faza cu inteligenţa mea de speriat, măcar să compensez din fizic, să ştiu o treabă, voi arăta impecabil luni dimineaţa! Doamne cînd m-am trezit azi aveam un coooş un coş cum n-am mai văzut de mult! Nu vreau să intru în detalii, dar este aproape să dea în rod, dar încă mai are o zi două de stat dar se vede că e început de lucrat, fix pe mustaţă este, nu ştiu, poate doar în virful nasului sau mijlocul frunţii putea fi ceva mai evident, dar să bat în lemn, dezgustător! Mulţumesc firmelor de cosmeticale pentru marea performanţă la care au ajuns smacurile cu sau fără teste pe animale, nu se vede nimica, sînt perfect emailată!

Ca să nu mă mai lungesc, cînd am dat nas în nas cu Geisan dimineaţă m-a luat de-o aripă mi-a zis că lasă că discută el cu mine cînd o să aibă timp, acuma să ies în faţă acolo să zîmbesc frumos, măcar atîta! Ceea ce am făcut, le-a plăcut de mine, minune!, a dispărut traducerea românaşului anonim, şeful lor a decretat că aia este o porcărie deşi nu cunoaşte româneşte, a rupt foile şi le-a aruncat teatral în sus, da, le trebuie alta, mai bună! Cine o face?! Ah ce nevinovat m-am înroşit şi am zîmbiiiit modest, Geisăn era să crape de atîta umflat în pene! Sînt repusă în graţii, sînt o  fermecătoare, o mare doamnă, mă duc, că sînt importantă!

Bucureşteni, daca îmi iese traducerea şi nu le trag românii ţeapă la americani, e posibil să se construiască un spital la dvs în urbe care va combina spitalu spital ca hotel cu camere de un… treipatru stele şi cu spaaa, foarte fistichiu şi sefe! A, apropo de nave spaţiale, l-am văzut în uichend pe CheptănPicard într-un epizod din Startrec în slipi! şi cu o cămaşă descheiată pe pept, era să leşin, ce-a evoluat filmul ăsta!

Şi nu doar atît, însă parcă fac intenţionat să se învîrtă împrejurul locului visat şi de mine şi de ele, cred le place să ma calce pe creier cu zgomotul ăla disperat şi insistent!, atunci nu numai că nu le dau afară, dar chiar închid fereastra şi le iau la fugărit pînă pică în mîinile mele, apoi le bag în ciocolată fierbinte şi le savurez cît sînt de crocante!

Iar dacă îmi ia mai mult decît este pragul suportabilităţii pînă le prind, le strivesc le smulg aripile capul picioarele le zdrobesc le fac bucăţele bucăţele, aşa nervi ce am, că nu mai gîndesc normal!

Ce m-a distrat cel mai mult este că am găsit dovedite cu acte lipsa de răbdare şi superficialitatea debordantă pe care o manifestăm de cînd cu netul.
Cică nişte cercetaşi au făcut un studiu de cinci ani pe două grupuri de oameni, unii se informau clasic, alţii de pe net. Concluzia a fost că cei cu netul aveau alt comportament şi tendinţa de a face lucrurile la repezeală, sărind de la o informaţie la alta după ce le parcurgeau pe fugă şi de obicei nu se întorceau să revadă sursele.

În urma îmbuibării obişnuinţei cu frunzăritul pe net pe diagonală, “capacitatea noastră de a interpreta un text, de a face legături mentale care se formeaza atunci cînd citim aprofundat şi fără a fi deranjaţi, această capacitate este grav afectată”.

Ce nu m-a distrat este teoria pe care eu o cred adevărată dar nu prea mă afectează conform căreia cu cît mai multe informaţii accesăm pe net, cu atît mai multe indicii lăsăm despre noi, cine sîntem cu ce ne ocupăm ce griji avem şi cinevaii care vor să controleze lumea ne vor controla mai bine. Adica sîntem nişte cobai şi ne prostim văzînd cu ochii.

Sărind de la proşti la geniali, am găsit un textulet Calităţile unui adevărat geniu şi putem să vedem dacă sintem sau nu geniali, dacă avem calităţile următoare: curiozitate, imaginaţie, jucăuşşşeală, creativitate, puterea de-a ne minuna, înţelepciune, inventivitate, vitalitate, sensibilitate, flecsibilitate, simţul umorului, bucurie.  Cîte ceva despre fiecare din aceste calităţi, în articolul de aici, tot saitul este interesant şi merită frunzărit (apropo de ce ziceam mai sus).  Îmi lipsesc două sau trei calităţi din listă, altfel…! Eram atît de aproape…!

Am descoperit acum vreo cîteva săptămîni pe Vampire Weekend, care se pare ca au devenit cunoscuţi prin promovare pe bloguri, acum sînt în plin avînt, simpatici, mie-mi plac. Acuma pun Ox ford Comma, care e haioasă aşa în felul ei.

Dacă stau bine şi mă gîndesc, ar costa un pic mai mult decît făcătorul de pîine cumpărat anul trecut, în care am făcut cam patru pîini din care două au fost dezastruoase, o dată n-am pus drojdie şi a doua oară i-am deschis de atîtea ori capacul, că s-a plictisit şi s-a oprit de tot. Dar ar costa cam jumate din banii pe care i-am dat pe “clape” ia mai acum cîteva luni, la care am cîntat o singură dată, imediat după ce-am cumpărat-o cam zece minute numai cu sunete de vaca de calu de porcu de păsărele şi cîte o notă aruncată aşa de efect.

Avînd în vedere că am găsit 5 euro, se cheamă că-i scad din costul maşinii, deci ar fi la reducere, avînd în vedere că nu aş avea pe ce s-o pun, n-ar trebui s-o iau, dar aş putea s-o pun pe masa de la bucătărie cînd aş avea de cusut, iar dacă vine în valiza ei şi arata bine, pot pune pe ea o boxă. Sau o floare. Sau aş putea chiar folosi valiza în concediu. Şi nici nu ştiu, se mai găsesc pînzeturi din alea în baloturi la metru cum era pe vremuri cînd îşi făceau doamnele diopiesuri? Mai sînt magazine de nasturi, jurubiţe, elastice, bobinuţe?

Ce se poate face cu o maşină de cusut în afară de cusut? Dacă găsesc răspunsul într-o săptămînă, o iau.

N-am fost o fată prea graţioasă, din păcate pentru respectul meu şi pentru cei din jur, mi-am dat seama de asta mult prea tîrziu, dar ce am admirat la mine - retrospectiv vorbind, a fost pasiunea şi inconştienţa. Sînt complet aritmată, mi s-a dovedit cu certificat că aud nişte lucruri anapoda, în al doilea rînd, eram prea înflăcărată, aveam tot timpul senzaţia că nu sînt destul de ecspressivăă şi plusam, mă zbăteam ecscesiv şi ieşea o avalanşă de mişcări haotice pe care eu le credeam foarte artistice. În fine, dintre figurile pe care le practicam cu drag erau două - după moda timpului, văzusem nu ştiu la cine (doctor alban? emsihemăr?), una era aia clasică minunată ca şi cum aş fi avut un făcăleţ uriaş imaginar în mîini, cu care mestecam vîrtos într-un ceaun imaginar imens de mămăligă, în sensul şi inversul acelor de ceasornic, ceva de speriat, se crea un mic cerculeţ în jurul meu şi cînd oboseam, o luam la picioare cu mişcarea doi, jocul de glezne sau nici nu ştiu cum să-i spun, că stăteam cu picioarele la distanţă de un metru unul de altul şi mă balansam ba pe stîngul ba pe dreptul, într-un fel de legănat combinat cu săritura pe loc dar foarte ciudată. Ar trebui să mă filmez!
Dacă se nimerea şi dansul raţei sau cum se mai chema, eram cea mai fericită.

Cînd se termina repriza de dans alert, de obicei fetele şi băieţii care se filaseră în timpul ăsta, pofteau nu-i aşa la un mic moment sentimental venea bluzul, eu participam la aceasta bucăţică de pe tuşă, trăgîndu-mi sufletul, pentru că - evident, nu mă întreba nimeni, n-am înţeles ni-cio-da-tă de ce! Îmi plăcea să cred că erau înspăimîntaţi de personalitatea mea expansivă! Cîteodată eram cam ofticată, că aveam şi eu băieţi “de-o noapte” în inima mea, dar, aparent inexplicabil!, îmi evitau privirile şi chiar o luau în direcţia balcon sau toaletă cînd mă apropiam periculos. Sau invitau pe altcineva la dans repejor, lucru care îmi zdrobea inima, dar o făceau intenţionat, să nu bănuiesc eu că şi ei mă plac să nu creadă ceilalţi care şi ei mă plăceau toţi fără ecscepţie că aşa şi pe dincolo (era imposibil să nu dobor cu şarmul meu pe ring) în urma unei gîndiri alambicate concluzia era că vor la modul pervers să mă mai fiarbă. Abia cînd n-am mai dansat deloc la distracţii, am stat foarte plictisită şi n-am mişcat un deget!, am reuşit să fac rost de-un admirator care să nu mai fugă de mine!

Cam asta e cu dansul, acuma o să pun un clip minunat, pe care ştiu sigur că l-am dansat! Parcă şi acuma-mi tresaltă inima…!

Revin aici cu o nouă variantă intepretată de Drinaaa! Deci vă rog, să ne mobilizăm să ne punem in valoare talentele muzicale, să nu ne ruşinăm digiaba, faceţi o treabă nobilă şi cîntaţi! Mai aştept…

Cînd am citit faza m-am gîndit la Vicky Pollard cînd îşi trăsese prieten.

Şi asta, că nu mă mai pot opri!

Ieri? De banii ăia mi-am luat îngheţată, ca să se ştie, am mîncat de am crăpat, am înfulecat una atît de lacom, că m-a trosnit o durere în frunte drept deasupra ochiului stîng am zis că paralizez acolo ah e super tîmpită durerea de îngheţată, chiar dacă-ţi înfigi un deget în cap şi te împingi să plece, tot degeaba, pînă nu trece răceala aia n-ai ce face.

Din păcate m-a prins o ploaie bulburucată şi n-am avut umbreluţă, c-o mînă pe geantă şi cu cealaltă pe îngheţata doi pe care o lingeam artistic ua dă hel, am înfruntat intemperia şi ea pe mine, acuma mă duc să mor de plictisul mucilor flegmelor transpiraţiilor herpesurilor bîhîîîhîîî scîrbă mi-e, dar a meritat, am fost o leidi ce mamadracului, nu mai era nimeni pe stradă, m-am simţit poetă şi foarte secsi.

Păcat că m-a ciuruit… un fleac.

Deşi credeam că voi simţi monstruos la trezie, nu a fost deloc aşa, sînt vioaie şi optimistă!

Dar. Cînd am ajuns la servici nu am lăsat să mi se vadă pofta de viaţă, am trîntit uşa să răsune, îmi şi place să trîntesc şi am vrut să şi creez un mic moment artistic să fac pe victima situaţiei să îmi alin suferinţa nefăcînd nimica. Pentru asta am avut nevoie să-l impresionez pe M., aşa că am izbit uşa. M. s-a ridicat de la birou a venit spre mine a zis mhhh au mîncat oamenii tăi bătaie… Oamenii mei!

M-am aruncat imediat asupra unui cuţit de pe chiuveta de la bucătărie l-am prins în pumn apoi sus pe birou l-am apucat pe M pe la spate de gît i-am lipiiit lama de beregată şi i-am suflat în ureche ce-ai zis bă nimicule, ce-ai zis? hai repetă ce-ai zis dacă ai tupeu…
Nu. De fapt a fost aşa.
Eu am făcut o săritură de cungfu cu picioruşele în aer l-am izbit pe M. la pămînt din prima, mi-am pus vîrful ciocatelor mele roze cu diamante artificiale pe faţa lui am ridicat degetul arătătator şi i-am şoptit dispreţuitor să nu te mai prind că mai deschizi gura despre oamenii mei… (vj vj vj schemă adică îl fac terci)

Sau mă uitam la el cu ochi de oaie mahmură şi beam un pahar cu apă în timp ce mă gîndeam la variantele de mai sus şi n-avea nici un rost să-mi consum energia buricîndu-mă la el. Deci am făcut-o pe suferinda am dat din mîini a pagubă, nou coment valea la birou.

La prînz cînd m-am dus să-mi iau hrana zilnică, la casa mea aia independenta, am luat ce aveam de luat fără să fur ceva deocamdată, aşteptam să-mi aprobe cardul, mă uitam de-aiurea prin jurul meu, cînd ce să văd! În casă, în tăviţa pentru rest, bine mersi o bancnotă de 5 ioro nou nouţă neatinsă părăsită, în dreptul burţii mele. Mi-am păstrat sîngele foarte rece, mi-am băgat burta în golul ala, să astup tăviţa, m-am uitat stînga dreapta sus jos să văd să nu mă filmeze cu camera ascunsă. Am ajuns la concluzia că locul e “curat” şi oricum nu puteam să stau la nesfîrşit cu burta-n casă, că e şi penibil şi se făcea coadă. Am dus mîna la lingurică absolut degajat am luat-o-n jos la vale să mă mîngîi pe stomacu-mi finuţ pîîînă am atins banii i-am palmat i-am băgat sub bluzică, în pantaloni dar foarte foarte repede şi ţuşti afarăă!

Sînt jalnică, dar ce să mă mai consoleze pe mine după seara de aseară decît mici găinării cu norocul? Ăştia sînt de la “băieţii noştri”, simt.