Ah vreau să scriu despre RetBatlăr! După ce am citit Pe aripile vîntului m-am îndrăgostit nebuneşte de Ret şi mi-am umplut un caiet cu decupături din nu ştiu ce revistă, plus, ca să fie tacîmul complet, am găsit un nevinovat în clasă la mine care am stabilit că aduce cu, trebuie să fie ca, neapărat aşa mi s-a întîmplat şi mie, - mi s-a revelat că pînă atunci nu-l iubisem pe (numeprenume) care crezusem că-l iubesc de la a optace (un fel de Ashley?), în tot acest timp îl iubeam de fapt pe Rhett-ul care stătea cu trei bănci mai în spatele meu! Eram o mică Scarlet.
În afară de că am tocat-o pe colegă-mea de bancă cu asemenea insistenţă, încît n-a avut încotro şi a trebuit să se îndrăgostească şi ea de R. - de unde au ieşit nişte mahalagisme şi răutăţi ra-re!, eram amîndouă convinse că ne iubeşte, dar ceva incert şi inexplicabil îl oprea să-şi manifeste dragostea. Ba chiar s-a cuplat cu o altă colegă de-a noastră, pentru noi era clar că e numai de faţadă, să ne tîmpească de gelozie. Dacă nu mă înşel s-a şi însurat cu ea, din aceleaşi motive…
Mai puţin conta că nefericitul pentru care ne scoteam noi ochii era la un douăjdechile plin de coşuri şi îşi rodea unghiile pînă îi dădea sîngele, el reprezenta un întreg univers masculin ideal, cine nu vrea un bărbat cu freza gelată şi mustaţă care să te gîdile cînd te pupă (aşa scrie la carte!) pe un deal în flăcări lîngă o căruţă, se pricepe la modă şi îţi face toate mofturile, dar nu prea mult, că e bărbat şi nu preş, are bani gîrlă şi te iubeşte ca un nebun ca un disperat, o da!
Undeva pe drum l-am pierdut pe Ret - ori mi-am dat seama că e un vis irealizabil, ori mi s-a năzărit că e de un gust îndoielnic, faza este că zilele trecute cînd am spus că sînt literarmente îndrăgostită, m-am crucit de ce personaj complet antipodal am putut găsi pentru noul meu val de afecţiune romanescă.
Aş putea spune că îmbătrînesc. Este vorba despre domnul Malosen ( Benjamin Malaussène din Saga Malaussène de Daniel Pennac), un exemplu de bărbat cuminte al zilelor noastre, nici măcar arhetipal nu este, n-are teveu, nu are carnet, creşte o droaie de copii - fraţi şi surori din florile maică-si care zburdă liniştită, după ce i-a abandonat în grija fiului, nu este carierist, nu ascultă muzică, are un cîine epileptic şi este numai bun de luat de fraier.
Domnul Malosen nu are nimic eroic cavaleresc în el, ce are şi are bine este o inteligenţă mucalită o bonomie senină şi - să dăm romanţei ce-i a romanţei, iubeşte şi el ca omul o femeie. Căreia nu-i rupe oasele într-o îmbrăţişare pasională (puternic) şi nici nu se duce la război ca s-o uite (aventurier), nu, dimpotrivă, îi place să doarmă la pieptul ei maternal (pişăcios) şi o aşteaptă liniştit să mai aterizeze pe la el (cîrpă).
Ori eu am recent nişte gusturi jalnice ori vremurile astea grele spulberă mituri.
![:-\](http://www.moara-lu-bunicu.org/suzi/smilies/yahoo_question.gif ":-\"){kind=small}
” io zic că e de la astenie, totuşi
ei, noua dilema intre metrosexuali si barbatii de moda veche, intre barbatul sensibil si masculul ala feroce, „io, Tarzan, tu, Jane”, cu par pe piept si maini-lopata. yeah, vremurile se mai schimba…