Exuviile Simonei Popescu m-au luat… ca sa spun asa, eu eram Aladin si m-am suit pe covorul fermecat, care eu nu stiam ca e fermecat si cum stateam eu linistita, numa deodata il vad ca se ridica cu mine cu tot si paaa! Nici n-am timp sa ma dezmeticesc, ca deja am luat-o la drum; asta a fost senzatia pe care-am incercat-o cind am inceput cartea. Am deschis-o incetisooor, cu rabdaaare inca o carte despre copilarie, inca o chestiuta frumusica despre care o sa scriu in blog ca asa si asa… pfaai si m-a izbit cu prologu, m-a luat la invirtit, m-a blocat, m-a luat iar, nu m-a lasat deloc!Simona facuta din zeci de alte simone, coabitind in pieile care se schimba mereu si mereu, doar creierul, batrin fidel, inregistrindu-le, tinindu-le minte pentru noile simone, care apar cu fiecare etapa… Simona la 4 ani, cu soarele in burta, Simona devorind carti de bucate leganate intre iadul mincarurilor carnivore si raiul siropurilor, sosurilor, prajiturilor, Simona, ascultind lumea, mirosind, atingind, gustind din fiecare lucru, cu acea curiozitate pe care doar copiii o au, Simona izolindu-se de afara, Simona evadind afara, simone legindu-se, intretaindu-se, schimbindu-se, pulverizindu-se…Simona indragostita cu Hari…
“Apoi mai era jocul cu numere ale carui legi le-am cam uitat. O fetita punea niste intrebari, facea ea acolo niste socoteli pina ii iesea un numar de ordinul zecilor sau sutelor si-apoi se uita intr-o condicuta unde in dreptul fiecarei cifre era scris un enunt simplu si caraghios de felul : te insala sau ii plac blondele, te iubeste dar se fereste; iubeste pe alta; se gindeste la tine; te amageste; o sa va intilniti; o sa va despartiti; o sa va certati; o sa-ti faca o surpriza; o sa primesti un cadou de la el. Si credeam cu sfintenie in verdictele astea – unde mai pui ca, nu stiu cum se facea, ele se mai si indeplineau, mai ales cel cu o sa va certati. Mai era un raspuns acolo la care rivneam eu cel mai mult cind ma gindeam la Hari: o sa te mariti cu el. Doamne, ce mult imi doream sa ma marit cu Hari, sa fiu cu el zi de zi, toata viata (toata viata!), sa-i aduc cafeaua cu lapte la pat, sa ne uitam amindoi cit e ziua de lunga la desene animate sau la filme cu pac-pac (astea ii placeau lui, desi pe mine ma cam plictiseau). Sa va uitati la Vandana si sa plingeti unul pe umarul celuilalt, sa va duceti amindoi la piata, sa aveti cinci copii, un catel si neaparat o pisica, sa te trezesti dimineata linga el, sa stati de vorba despre OZN-uri, despre fantome si monstri, sa va speriati si, tremurind de groaza, sa stati imbratisati ca sa va treaca, apoi sa adormi pe umarul lui, sa va tineti de dimineata pina seara de mina, sa beti limonada sau chiar bere, sa mincati alune si sa va umflati cu inghetata, sa dansati pe muzica lalaita unul in bratele celuilalt, iarna sa stati in jurul focului si asa mai departe”
(p.219)
Am copiat pasajul asta pentru ca eu am simtit (cu patima!) aceste nebunii, si sufletul meu a tremurat la aceste jocuri, si eu am plins dupa un “Hari”, si eu credeam ca o sa ne casatorim si o sa ma iubeasca heheh, faza mi se pare super hilara acum, dar, daca mi-ar pune cineva joculetul in brate, azi, nu sunt foarte convinsa ca as rezista tentatiei de-a-mi face un punctaj scurt.
Sunt muuulte muuulte pasaje pe care as vrea sa le scriu, dar ma abtin, o faza pe care n-as vrea s-o uit, pentru ca mi-a zis cu cuvintele ei ce nu puteam sa spun eu, este ca ea, bolnava fiind la un moment dat, ii era mila de ea insasi, foarte mila, si in acelasi timp ii crestea in suflet o mare admiratie pentru ea, Simona careia ii era mila de Simona bolnava! Ceea ce eu am trait-o si-o traiesc, doar ca nu-mi explicam exact cum statea treaba.
Recuperarea copilariei este o treaba foarte serioasa, pe care toti trebuie s-o facem, ca trebuie sa-i aducem pe astia mici din noi sa mai vada si ei lumina soarelui.
Noi in anul 2000 cind nu vom mai fi copii…
Comentarii recente: