Acum trei ani, colegul nostru Fil, care fuma un pachet de ţigări în timpul programului şi purta doar plovere negre cu gît, a intrat în biuro cu o cămaşă hauaiană mirosind puternic a colonie şi a zis la mine şi la Pit: de azi nu mai fumez, vă anunţ că o să vă umplu de lozinci antifumat şi să nu cumva să îndrăzniţi să vă apropiaţi cu putoarea voastră de mine, că fac moarte de om. La scurt timp pereţii birourilor noastre erau plini cu macsime şi cugetări despre cît de greu este să fumezi, plus că-mi era frică să deschid orice meil de la el, că era plin cu babe zbîrcite fără dinţi cu bube şi cu ţigări în gură.
Stătea pe capul nostru să ne facem fraţi nefumători, să ne lăsăm împreună, că n-avem ambiţie sîntem gunoaie lipsite de voinţă.
Pînă la urmă s-a întîmplat că eu într-o zi eram într-o proastă dispoziţie plictisită şi afară ploua mi-era chiar silă de viaţă am zis bine fie, mă las numa taci, după care am tăbărît pe capul lui Pit care ne-a spus că el nu este dependent! El nu vrea să se lase! A făcut-o lată într-un uichend s-a intoxicat şi a zis gata copii sînt al vostru, să ne lăsăm. Ne-am înfipt cîte o pipă medicinală în gură şi am aşteptat să ne treacă.
Cred că nu m-am mai certat cu nimeni vreodată ca în zilele alea, eram ca lupii pe cuvîntu meu, rînjeam sadic şi dacă ne-ar fi arătat cineva o ţigară, cred că eram în stare să ne luăm la bătaie pentru ea. Un alt coleg de-al nostru se lăsase de vreo cinci ani şi ne consilia, ne explica foarte calm că nu este decît o treabă de organizm, după 6-7 săptămîni ne vom simţi mai bine, după jumate de an vor dispărea poftele iar după un an vom fi complet vindecaţi.
La cîteva săptămîni Pit a venit foarte vesel la birou - fumase, era împlinit. Noi am înghitit în sec, dar nu am abandonat.
La aniversarea mea de şase luni nefumăcioase, am plecat într-o mică vacanţă la naşii nostri pentru cîteva zile, am zis gata acuma pot socializa cu fumători fără probleme. Din punctul ăsta de vedere, în Irlandia este bine, că chiar dacă iesi la băutură, de fumat se fumează afară, deci nu te apucă plînsul. De data asta era vorba de mers la cineva fumător acasă, de stat la taclale, care ştim ce periculoase pot fi cînd e vorba de tabieturi de plăcere împămîntenite. Mi-a fost imposibil să stau în faţa a doi oameni care fumează, trag la măsea şi eu să mă uit calmă cum se distrează ei şi îşi nenorocesc plămînii şi ficaţii fără mine, într-un fum orbitor. N-am fost egoistă n-am ţinut la sănătatea mea, cînd m-am întors din miniconcediu la birou, refumam bine mersi. Fil nu s-a reapucat de fumat. În schimb colegul nostru consilierul s-a reluat, după ce i-a născut nevasta, de fericire a cedat nervos şi acuma fumează pe ascuns!
Anul ăsta, Pit şi cu mine sîntem iarăşi în oala cu terapia contratabacului. El s-a apucat chiar şi de alergat, că se apropie un maraton şi vrea să participe, aseară a alergat foarte bine şi foarte mult! de bucurie, s-a oprit într-o crîşmă a băgat bine bine alcol la cap, a ieşit afară şi şi-a aprins cinci ţigări una dupa alta apoi s-a dus şi s-a culcat. Azi mi-a comunicat că el este afară din frăţia nefumătorilor, mă descurc singurică, sînt mai puternică decît cred!
Mă simt singură…ce să mai spun, săptămîna viitoare plecăm iar în vizită la naşi la naiba! Nici nu vreau să mă gîndesc!, mă prinde groaza, hai că pot…!
Mai scriu marţi.
)mai mari decat un om normal 
?
!! si ne mai si omoriti pe noi, astia mai buni
sigur poti!! nu renunta!!! o sa fie greu dar dupa aia o sa fie bine, trust me