Prustian, de două zile de trei ori pe zi îmi duc aminte de copilărie, pentru că mica mea ipohondrie nu-mi dă pace, acuma sînt alergică la pernă… şi mi-au ieşit bubiţe, normal, cu cît sînt mai neliniştită, cu atît mai multe ele… Şi ce puteam să fac decît să mă plîng la mama, care mi-a trimis imediat pachet cu Clorocalciiin! Este de un gust inubliabil, nu e neplăcut, adică e şi neplăcut, dar acuma deja e mai mult decît atît! Cînd am primit pachetul eram la servici, l-am desfăcut şi am zis ooo să luăm o guriţăăă şi fics după ce-am luat-o am făcut bîîîleaaahbrrrbrrrbblblblblbgrrrrmmnhhhtatatata egzact ca atunci cînd eram mică! Încerc să mă controlez dar, de ce să n-o recunosc, îmi place să mă strîmb, e confortabil şi chiar ai impresia că-ţi mai trece. Nu ştiu dacă nu cumva mi-am dorit medicamentul ăsta pentru că aveam chef de-o alintătură.
Nu mai merge cablul. Ni s-a stricat cutiuţa argintie care ne dădea programe. Aşa sînt nevoită să mă adaptez şi să nu mă mai uit laaa…. programele de cultură la care mă uit de obicei … cum ar fi Discovery History (Biography Hollywood) sau Health and Living (E!) sau Mezzo (MTV Dance), şi să mă mulţumesc cu nişte obosite de programe de am ajuns la My Sweet Sixteen, dacă nu ştiţi ce e aia, vă spun eu, este despre cum îşi face o fată de şaişpe ani petrecerea de ziua ei, cum vin toţi fraierii din cartier şi se uită la ea ce figuri are-n cap şi la sfîrşit i se face cadou o maşină - original!
De exemplu fata din poza de mai jos a vrut să fie un fel de albăcazăpada, a apărut de după o cortină cu artificii şi avea cavaleri de o parte şi de alta după cum vedeţi îi pupă mîna şi ea se simte ca o prinţeesă!

… În episodul cu domnişoara asta, înainte de petrecere prietenul ei i-a spus că nu are nici un chef să mai fie împreună, că el e spirit liber şi vrea spaţiu, că vine la petrecere dar să nu se aştepte să danseze cu ea ori ceva! Ea a plîns mult s-a dus la tata ei şi i-a zis măcar ia-mi Lexusu ăla verde de l-am văzut acolo, tăica-su a zis maşina asta e prea scumpă pentru tine - alte isterii. Dar şi-a revenit repede şi ce-a făcut? I-a zis lu maică-sa că vrea la ziua ei să prezinte un program artistic, planul fiind să danseze din buric special să vadă toată lumea că ea este foarte frumoasă şi secsi şi să-l oftice pe exul. Aşa a făcut, a dansaat pînă cînd el s-a înroşit ca un mic rac fiert la temperaturi nebănuite şi cu un nod în gît i-a zis că stai m-am grăbit cînd ţi-am zis că nu mai vreau. Dar prinţesa a sărit adica tu vii la mine îmi spui că nu-s de nasul tau şi după aia vrei să fii cu mine să dansezi cu mine cu minee?! Cine te crezi tu măi? Ia fă paşi! Şi a plecat cu camera după ea foarte importantă. Exact în momentul ăla un paj a anunţat surpriza serii, cadou din partea părinţilor! Un Roooleeex!!!! (şi un Lexus) Final fericit.
Ăăă, plec în vacanţă pînă pe la începutul lui aprilie, rămîn datoare lu fetele de pe 4buzzideas cu femeia Dablin, dar acuma mă duc pe la alte femei. Chiar, testul cu oraşul a mai fost?
You Belong in Paris |
![]() Stylish and expressive, you were meant for Paris.The art, the fashion, the wine!Whether you’re enjoying the cafe life or a beautiful park…You’ll love living in the most chic place on earth. |

si se mai mira lumea ca americanii ies idioti din tata-n fiu…