Efectele politicului asupra populatiei rurale
20 aprilie 2007
Medicul meu personal care imi da calmante puternice pe sub mina mi-a recomandat in nenumarate rinduri sa stau cuminte si sa evit uitatul la meciurile de fotbal, apoi la meciurile de tenis, dupa aia la patinajul artistic si in final mi-a interzis vizionarea oricarei competitii in afara de cea de biliard ( la care am zis ca mor daca nu ma uit si care a crezut ca n-o sa-mi cauzeze manifestari violente soldate cu tipete si combinatii de cuvinte licentioase care nu fac cinste unei doamne o nu). Punctul culminant a fost asta-vara, cititorii mai vechi stiu si cunosc cum am reactionat in finala Campionatului mondial de fotbal, cind mai aveam foarte putin si ieseam in mijlocul Dablinului sa fac super scandal ca l-au eliminat pe Zidane si eventual sa cer capul lui Ronaldo pe tava la cina.
Trecind la politica acum, ca aici voiam sa ajung, normal, reactiile mele seamana leit cu cele de la vizionarea meciurilor, eu manifestindu-ma la fel de isteric si cu acelasi limbaj de mahala cu care-am fost obisnuita de mica si anume: a[text cenzurat] e[text cenzurat] i[text cenzurat] da!
In 2004 pe mine m-a lovit politica, fortata sa-i ascult parerile lui DD care se tranformase peste noapte in Iocan, am zis stai stai sa vad eu cu ochii mei. Si-am luat la citit ziare si la dat cu parerea marea experta ce ma aflam. Primele victime au fost bietii mei parinti, care au fost sunati si avertizati ca daca nu-l voteaza pe Basescu, eu fiica lor ii reneg! Ei au zis mda mda.
Intr-o zi dupa primul tur primeste mama mea un telefon de la fata ei. Mama statea in mijlocul mosiei admirind frunzele copacilor din zare (ca asa e ea melancolica si poetica la “ruginirea padurilor”), a luat celularul de pe masa, s-a dus unde avea semnal mai bun si mai bun si m-a ascultat.
Dupa 10 minute, a urlat: daca ti-am spus ca-l votez pe Basescu, il votez draga! Cumnata-su era in gradina si a auzit, a holbat ochii la mama, a dat cu sapa-n pamint de nervi, a injurat ceva cu dumnezeu, cu rude decedate, necuratul, a luat la bataie vaca porcul si ciinele, a iesit nevasta, au intrat amindoi inapoi in casa si s-au consultat, dupa care au iesit afara si-a luat-o pe mama la intrebari. Tata a aparut ca din senin si s-a pornit meci, toti patru fiind cu creierele spalate cu diverse marci de detergenti, de stinga sau de centru sau de dreapta.
S-a lasat cu invective care nu mai aveau nimic de-a face cu alegerile, fiind dezgropate animozitati de pe vremea colectivizarii si-ale papusilor lor, ce-au avut de impartit. Sora-sa maica-mi s-a enervat atit de tare, ca a deschis succesiune de mostenire, cu atit mai mult cu cit mama, diplomata foc, s-a dus dupa rezultatul surpriza al alegerilor si i-a urlat sfidator ca iaca a iesit cine-a zis copchilu’ meu, dupa care cred ca a luat-o la goana mare.
Azi mama are de dus la Tribunal cu succesiunea aia, ma gindesc cu groaza ce-o sa fie, mai ales ca de ieri, parinta mea, ambalata din nou de mine care ma fibrilam ca nu mergea nici un site ca lumea in Romania, este iarasi in formatie de lupta.
Presimt ca va fi o repriza memorabila.
17 responses to Efectele politicului asupra populatiei rurale
uai, chiar eram curioasa daca razbate fiorul electoral pana la tine…deci da
da, sint infiorata toata!

adica mint, sint iritata, vag azi, ieri mai mult. de ce? aveai o speranta ca mai gasesti un blog apolitic?
Suzi, io zic sa-ti fie teama si sa te rogi ca lucrurile sa se calmeze cit mai repede. Ca te pomenesti ca descopera astia internetul si miine-poimiine rasar ploguri (bloguri politicianiste) peste tot si-ncepe bataia pe vizitatori. Sa stii ca e nasol, ca astia se pricep bine la umor spontan si cind s-or porni sa-si comenteze plogurile unul altuia atunci sa te tii, o sa se transforme tot internetul romanesc intr-o Bascalie.ro de o sa stea lumea numai cu miinile la burta si sa se roage sa se bage pauze publicitare ca n-o sa mai reziste la atit ris non-stop. Nu te vaz prea bine c-o asa concurenta apriga…
?? exista bloguri politicianiste! (nu le-ai gasit inca?hihih)
!
si n-au nici un umor spontan, dar comentatorii lor au! si imaginatie
si chiar e bataie pe ele, cel putin zilele astea bate vintul in vizite daca n-ai ceva despre situatia care este. nu ca ar fi rau, dar zic ca lumea percuteaza foarte bine la subiecte la care pot sa-si dea cu parerea si azi e fierbinte.
Te amagesti si refuzi sa privesti realitatea in perspectiva. Sigur ca sint si acum ploguri, dar stai sa vezi cind or apare actorii grei, care se imbulzeau pina acum numai la teveu. Pai pot sa-si faca toti teveuri ? Normal ca nu, doar citiva sint ciobani cu stare. Insa in ce priveste blogurile pot sa-si faca oricite vor, asa ca stai un pic si o sa-i vezi cum navalesc pe Weblog.ro, Blogger si WordPress dornici sa amuze populatia pe gratis, doar-doar or mai capata voturi cind o veni vremea sa si recistige functiile. De-acum incolo cine va dori sa-si pastreze scaunul de politician va trebui sa stea pe scaunul de la calculator ca sa bage texte glumete si sa raspunda la comentarii, ca teveul si ziarele sint istorie, nimeni n-o sa-si mai arunce ochii pe ele.
pai ca nu e practic, el tre sa faca afaceri si politica, el n-are timp de bloguri, el schimba valuta, ca doar nu e fraier sa scrie blog sa rida lumea de el negru pe alb, pentru asta plateste ziaristi, sa-l slaveasca in ziare, pe care oricum le citeste multa lume, ziaristi cu blog pe care ii citeste o gramada de lume!
e posibil sa apara blogari politicieni, normal, abia astept!
Scopul principal al politicienilor este sa-si pastreze posturile, pentru ca din functie decurg toate celelalte privilegii si oportunitati (de ex. afaceri). Toate activitatile derivate (afaceri, schimb de valuta, jaf, etc.) pot fi delegate la niste oameni de incredere, cine nu pastreaza insa contactul cu votantii isi taie singur picioarele de la scaun. Pentru a-si pastra posturile politicienii sint in stare sa faca orice, asa ca o sa se apuce si de bloguri. Ca o sa angajeze “negri” sa scrie in locul lor asta e altceva, ma indoiesc insa ca va tine, internautii sint greu de pacalit. Asa ca o sa-si suflece minecile si o sa bage ore la calculator daca de asta o sa fie nevoie ca sa fie votati. Iar de ris s-au obisnuit si isi zic ca mai bine ride lumea de ei decit sa-i uite de tot. Vezi si cum fac vedetele aflate in umbra din USA care isi ridica fustele doar-doar si-o mai aduce aminte lumea de ele. Ziarele pe hirtie sint terminate, s-a scos ieri o editie speciala de 75000 de exemplare din Evenimentul Zilei si s-a distribuit gratuit. Crezi ca si-a schimbat cineva parerea despre situatia actuala citind articolele propagandistice din ea ? Nici vorba, influenta ziaristilor asupra populatiei este de ordinul trecutului. Exista ziaristi (in special de sporti) cu blog cititi de multa lume, insa ce spun ei nu mai e luat drept litera de lege, iar comentariile sint de multe ori mai bune decit insemnarea propriu-zisa.
ah vorbesti cu pacat muntealb, nu cred ca influenta ziaristilor e de domeniul trecutului, eu daca nu erau ziaristii nu zbieram la mama sa voteze!
!
e adevarat ca n-or sa mai fie pe hirtie, dar asta nu inseamna ca ei dispar
si eu citesc ziare (care-mi convin, recunosc, numai alea de propaganda pro) pe care le citesc si le ascult, adica cred ce zic unii si ma influenteaza. si ca mine mai sint o gramadaaaa!
ca tot vorbiti de ploguri, na poftim:
http://www.basescu.ro/blog.php
e drept ca nu scrie, ci doar se uita serios si crucis. da’ are intr-o zi commenturi cat alte bloguri intr-o viata.
dada
am impresia ca unii doar tre sa isi (re)deschida un site si restul merge de la sine
exact, exact, uite solutie:
isi face tot parlamentaru plog si baga adsense si tot venitu se varsa la trezorerie. in juma de an nu mai avem nevoie de fonduri post-aderare si dam cu tifla europei, ne intretinem tara pe banii americanilor (si privati, unde mai pui!)
si din patru in patru ani nu mai tre’ sa facem alegeri, tragem un plogfest si gata…
plus ca cu adsensu se face banu grup! eu m-as duce pe blogul unora, serios, sa ma distrez vai ce m-as mai distra
stii cum avea andrea banica site de-ala cu aberatii si greseli de gramatica, poate ca inca-l mai are! eh asa speer eu! asta sper sa fie daca se face ploguri
vai mie, imi place cum scrie muntele alb. ploguri!
suzico, sa stii ca n-am vazut-o ieri pe mama ta in p. unirii unde totusi se adunasera cativa bloggeri, dupa vorba, dupa port.
mama lu suzi are blog si EO n-an stiu????
pua sa fie si plog din partea mea
aici le petit mouton a plans
a? da ce-ai patiiit??
Citind eu comentariul am avut fost lovit frontal şi ameţitor de o revelaţie tulburătoare. Mi-am spus, mă citez, dacă îmi permiteţi, deci ghilimele:
“Iată de ce Cetăţeanul turmetant era în afară de orice ebrietate căci, hâc, votul este o măsură de consultare nu numai electorală dar şi, carevasazică, a familiei mici, care este familia alegătorului după cum plebiscitul consultă vrerea poporului mare şi naţionale. Urale!”
Cuprins de astfel de gânduri potrivnici firii şi devenirii care derivă din cunoaşterea lucrurile şi funcţiile carele este ale lor, după putinţă, pe care le-am spus în multe rânduri şi cu alte felurite prilegiuri, poate dară afirma fără nici o urmă de a greşi vre un poc… cre un pac… ăăăă, nu… nici… o … urma de a reşi… a greşiiii… vre… un… pic… aşa da, că niciodată ţara asta nu a fost mai aproape de dezastrul spre care, nu-i aşa, se îndreaptă. Făcând o analiză rapidă a la buzunarele aceste ţări, respectând zicerea care spune că precum hambarul, aşa este şi cămara, am observat cu stupoare creşterea preţurilor la rachie cu o cansecinţă firească în scăderea gredelor de alcoo.. alcooooo… alcoleooo, alecoleooo, gradelor de alcoolelor, de alcool în sânge. Căci nu se mai poate sta nici un pic într-o astfel de societate, care se pretinzi carevasăzică de nici nu mai ştiu cunoaşte partidele între ele. Că nu vine el unimeninalul, un i animalul… votul unic care să-mi aplic eu ştampbila pe acolo unde cred eu şi nu unde îmi impune salalvmolnic, ăăăă, samavolnic societatea să pun ştamp… fie pe la televizor, la siunile dumnealor, fie prin presiune politică şi cetăţenească. Atât am avut de ăăă hâc ăăă de spus.
Sărut mânuşiţa amabilă domniţă că sunteţi damă bunăăăăăă … rău de bună ce sunteţi domniţă Suzi… hâc, mă scuzaţi… o fi de la angelică că sunt suferind de stomac şi iau angelică.