Dramatic cu poze cu gunoaie

01 iunie 2008


O ce bucurie, avem gard!

Spuneam eu de Stelian, că aşa şi pe dincolo. După ce omul a zidit zidul, el acuma trebuie finisat. La această operaţiune a fost invitat alt mester mare, Găbiţă. Gabiţă a venit într-o zi, a plouat, a promis că vine ieri, cu tovarăşul lui Mădălin (apropo de nume fără inspiraţie, Mădălin e unul din ele). Ei, cred că m-am grăbit cînd am gîndit eu ca o naivă ia uită-te sînt oameni muncitori cu bun simţ români de-ai noştri săracii.

De data asta, picşipoc au venit la un nouă jumate, Mădălin s-a uitat la mine cu un ochi cunoscător evaluîndu-mi organizmul, s-a dezbrăcat fără nici o introducere dezvăluind tatuajul lui cu un leopard în mişcare, a dat drumul la muzică de pe mobilul lui cu două cartele şi a început să mîngîie gardul. La o bucată îl văd cu una ţigara de foi în gură privind melancolic orizontul, întreb pe DD care-i faza? A da a zis că încearcă să se lase de fumat, dar l-a lovit pofta şi mi-a cerut. Mai să fie… La amiază, mă îmbrac să mă duc la magazin să iau hrană, ce-mi aud mie oare urechile? Dacă tot mă duuc, să le iau şi lor patru beri! Beri!

Manelele răsunau de-mi luau ochii, Adrian nu ştiu cum ăla micu mă dispera cu eşti frumoasă şi după aia altă jale cu ce-am pierdut, Mirabela şi Cătălin Crişan mi se păreau ieri chiar culţi o amintire plăcută. De la unu la două au mîncat au băut berile. I-a luat somnul. La patru au spus că se mai duc şi acasă, sînt obosiţi nu mai au inspiraţie. Mai vin luni, că nu-i sfîrşitul lumii.

De după proaspătul meu zid, am auzit cum vecinii mei jucau table, raiul, asta a pus capac, nu mai bine nu făceam gardul şi acuma îi chibiţam şi mîncam seminţe cot la cot cu ei, în loc să mă consum, cu ce-am greşit eu?
M-am prăbuşit în lacrimi pe o gramadă de moloz.


17 responses to Dramatic cu poze cu gunoaie

  1. tuvia spune:

    apocalipsa dupa suzi! :)) ochii ma sperie, tsin sa spun, nush dc am impresia ca se uita mama urat la mine sima trimite sa fac curat urgeeent! :((

    asta e, mesterul roman ramane nu se abate de la regula (bere, manele, somn si treaba neterminata).In alte ordini, la multsi ani pentru copilu’ Suzi :X

  2. Suzi spune:

    La multi ani si pentru copilul Tuvia! \:d/:x :-*

  3. believer spune:

    zidu ca zidu…dar sfertul ala de portret imi place de mor :)
    ai sprâceana, ochi (sing.) si bucle (pl.) foarte frumoase.
    stiam eu ca te alinti când te tot auto-criticai, te-am prins!
    acuma am si dovezi :p

  4. Mann Ehle spune:

    Ai dat peste un muncitor cu suflet de artist şi eşti nemulţumită ? Suzidul se face cu lacrimile vecinilor, care n-o să te mai vadă aşa des, dar o să-ţi scrie ei nişte graffiti de dor pe partea dinspre ei. Şi zi mersi că nu e nevoie de jertfe ca în balada cu Meşterul Manele. Apropo unde e pisica ? Sper că nu în zid… Dacă mai trăieşte spune-ne cum a reacţionat la îngrădirea libertăţii ei de vînătoare în grădina vecină.

  5. Suzi spune:

    Belivera, multumesc frumos, foarte dragut din partea ta sa zici asa de mineee :"> :)

  6. Suzi spune:

    Mann Ehle, parca numai un mester e meloman sufletist!:) Sa stii ca grafitele mi=au aparut deja pe zid:D!!
    Pisica s-a ofticat si a plecat in concediu, dar cind apare, o sa-ti comunic despre starea ei psihica :)

  7. kiki spune:

    suzi, am zis si eu pe mess lu’ sotu’ meu ca si-a pus suzi poza cu ochii si cu sotu’ ei DD; si sotu meu a zis pe mess, ce copila? am dat link ca sa se lamureasca@};-

    asa ce imi place cand oamenii cu blog isi pun poze (semi poze, hai) cu ei, ca eu oricum mor de curiozitate de chipurile oamenilor care imi plac, dar pe care nu ii cunosc

  8. alegzandra spune:

    astia-s ochii care i-au sfredelit pe picsipoc? sau sunt facute de vecini cand trageati cu ochiul peste gard?:D veri nais ;;)

  9. Mann Ehle spune:

    Măi, eu zic că tu ai scăpat ieftin. Să ştii că Mădălin ăla e chiar întruchiparea lui Manole din baladă… Fii atentă aici coincidenţă scoasă din cărţile alea de numerologie (sau aia e cu numerele, nu cu numele, în fine). Avem deci Mădălina Manole cîntăreaţa binecunoscută, iar pe zidarul tău îl cheamă Mădălin şi-i plac Manelele. Vezi coincidenţa, pe el îl cheamă de fapt Mădălin Manole şi-a venit să realizeze balada. Iar în baladă ( http://tinyurl.com/6qujyz
    ) se zice de :

    =================
    Un zid părăsit
    Şi neisprăvit
    La loc de grindiş,
    La verde-aluniş?”
    =================

    Şi asta explică chestia cu fumatul şi privirea lui contemplativă, cînd îşi punea planul la punct. Cînd s-a uitat la tine tu ai crezut că îţi evaluează organismul dpdv estetic, cînd colo el ţi-l evalua din punct de vedere tehnic, adică încerca să evalueze rezistenţa structurală cîştigată prin includerea ta în zid. Apoi ţi-a transmis telepatic să te duci să iei mîncare, ca la întoarcerea ta să vii cu “Prânz de mâncătură / Vin de băutură”. A cerut totuşi bere să nu dea de bănuit, pentru că cine a mai văzut zidar să bea vin în Irlanda. Deci tu veneai spre casă nebănuind nimic, dar ai avut noroc că a ajuns înaintea ta pisica cu o pasăre în bot, ca urmare Manolo ăsta a zidit-o pe ea în locul tău, n-a avut ce să facă, aşa era regula, prima care vine cu mîncare este zidită. Pisica ţi-a salvat viaţa şi acum stă închisă în zid, nu s-a dus în concediu, cine a mai auzit de concediu la pisici, ele sînt tot timpul în concediu…

    ============================

    P.S. Cînd ţi-am spus eu că te pricepi instinctiv la audiovizual nu m-ai crezut. Păi cine să mai aibă ideea cu suzipozele, pardon semipozele potretistice ? Aici se vede artistul din tine, adică să-i laşi pe privitori să-ţi facă portretul din imaginaţie, tare de tot… Lumea nu mai conteneşte cu laudele. Pe cînd un semivideo ?

  10. Suzi spune:

    Vai daca nu reapare pisica in doua zile, o declar zidita! Foarte complicat scenariul tau, dar nu imposibil!:D

    P.S. Pe cind un comentariu video de la Mann Ehle? ;)) :)

  11. Mann Ehle spune:

    O să apară, dar asta nu înseamnă că n-a zidit-o Manolo Manelistu. Ştii şi tu că pisicile au şapte vieţi, una în minus nici nu se observă… Cică a plecat în concediu, ia uite ce mai inventează pisicile din ziua de azi ca motiv de luare a tălpăşiţei… Şi ce ţi-a mai zis înainte să plece ? Că se duce în Dubai să se întîlnească cu un SPP-ist (Societatea de Protecţie a Pisicilor) ? Manolo o fi de fapt soţul pisicii întrupat în om, şi-a făcut un tatuaj felin ca să semnaleze ce e de fapt. Unde-am ajuns, nu mai ştii în ziua de azi care-i pisică şi care-i om.

    =====================

    Bravo pentru includerea extensiei Seesmic, să vedem cine e primul (prima) care sare cu un semivideo.

    Eu i-am testat funcţionalitatea şi merge perfect.

    Mod de utilizare pentru comentariile video Seesmic”

    1) Clic pe textul “Or add a video comment”.

    2) Cine vrea să comenteze trebuie să se înscrie la Seesmic. Înscrierea [registering] e foarte simplă şi se face cu nume de utilizator, parolă şi adresă de poştă electronică direct din fereastra de comentare. După autentificarea automată apare fereastra video de comentare. Ar trebui să se vadă imaginea de la camera video (webcam). Dacă nu se vede, înseamnă că nu e selectată camera care trebuie (există unele programe care se înregistrează drept camere de luat vederi). Camera bună se alege în cazul ăsta din meniul derulant aflat în partea de sus a ferestruicii. Tot de acolo trebuie ales microfonul camerei (dacă are microfon încorporat), pentru că extensia va selecta implicit microfonul plăcii de sunet.

    3) Pentru a începe înregistrarea comentariului se clichează pe butonaşul “Start Recording”. E recomandat să se dea volumul microfonului la maxim în fereastra de comentare (e un glisor roşu la partea de jos a ferestrei). Pentru a opri înregistrarea se clichează pe butonaşul “Stop Recording”. Înregistrarea este apoi vizionată automat (dar poate fi şi vizionată/oprită manual clicînd pe butoanele de Start şi Stop). Dacă a ieşit bine poate fi publicată. Pentru a publica comentariul se apasă butonul “Publish Comment”. Dacă înregistrarea n-a ieşit bine se poate reînregistra clicînd pe butonul “Record Again”. Înregistrarea nu este postată dacă nu se face clic pebutonul “Publish comment”, deci se poate experimenta în voie, făcînd mai multe înregistrări.

    4) Pentru întoarcerea la comentariul de tip text se clichează pe “Back to text comment”.

  12. Rares spune:

    ce-mi place prima fotografie!

  13. Dan D. spune:

    In apararea mesterilor, ca sa nu le ramine renumele aiurea, Stelian e om matur la vreo 35 de ani, constiincios, are alta privire despre viata. Madalin si cu Gabi sint tineri la vreo 20 de ani, nu prea au ai simtul foarte dezvoltat dar fac treaba buna numa ca daca pot sa scape mai devreme o fac :-) Iar cit despre beri, era cald si nu le-au cerut direct, au vazut ca se duce Suzi la magazin si m-au intrebat daca nu poate sa le ia si lor 4 beri, oameni respectuosi.

    Hahaha, Rares, nu ca vreau sa-i stric lui Suzi renumele de fotografa aproape-semi-profesionista, dar imaginea initiala era Suzi in cadrul usii isi facea poza pina imi bag eu capul si scot limba in poza :-) “Geniul” ei binenteles a intervenit cind s-a gindit sa o decupeze si o faca sa apara ca’n Dinasty :-) Personal imi place perspectiva cu bidonu de reciclabile (pe bune).

  14. Suzi spune:

    … te bagi tu repede sa rectifici imi strici bunatate de poza artistica ca impresie! :-w

  15. Oprescu spune:

    Impresia artistica nu le-o mai scoti gata, mai ales ca vad ca Rares e fotograf…

  16. Suzi spune:

    Vai domnu Oprescu! Sa inteleg ca imi cititi blogul si v-a placut poza mea? In ciuda celor ce-am zis despre sustinatorii dvs?! Oh…:)

  17. Oprescu spune:

    Binenteles doamna, mai citesc si eu cite un blog din cind in cind, ce draku, sint si eu om educat. Am gresit in schimb postul…

Leave a Response

Comment Spam Protection by WP-SpamFree

Aici scrie Suzi! is proudly powered by WordPress and the SubtleFlux (modified) theme.

WordPress | În Română

Copyright © Aici scrie Suzi!