Ah parcă a fost ieri cînd m-am îndrăgostit eu pe serioase prima dată, ce frumos a fost! Ce greu a fost!
Cel mai mult îmi plăcea cînd ne întîlneam şi ne plimbam, dar cînd soarta făcea să avem temee, vorbeam la telefon! Cu orele! Cu zilele! Chiar nu pot sa-mi imaginez ce puteam vorbi atîta… mi se înroşea urechea şi mă durea capul, dar degeaba, nu mă dezlipeam de receptor. Mă gîndesc totuşi era bine că aveam părinţi, altfel sigur făceam vreo nevroză sau infecţie la ureche.
În afară de că ne iubeam, ne certam foarte des. Pentru că se ştie că împăcările sînt foarte frumoase, ei, chiar erau! De obicei eu eram aia care mă certam şi caaam de fiecare dată mă împăcam singură, că-mi treceau nervii şi nu aveam răbdare să mă mai roage nimeni să-mi revin, după care mă enervam că EL nu se mişca mai repede şi iar mă supăram iar îmi trecea, chiar a fost palpitant. Pîna cînd într-o zi ne-am certat şi am uitat să ne mai împăcăm, dar asta e viaţa. Iubirile sînt ciudate, mai ales cînd te gîndesti la ele după ce au trecut.
Am plecat să scriu aceste rînduri cu intenţia să fiu caldă(!) cînd spun că am citit Grădinile Finzi-Contini şi mi-a plăcut pentru că e cu prima dragoste. Şi nu doar asta, atmosfera cărţii este deosebită, personajele sînt de pe vremuri ca să zic aşa, sensibile, educate, politicoase, ea fata ea Micol este inteligentă profundă frumoasă enigmaatică, în plus! era o fată respectabilă! Prin aceasta înţeleg fată de modă veche (oricum era în anii 30-40), adica nu cum sînt femeile în ziua de astăzi…
Frunzăream saituri pentru fete şi aşteptam să-mi vină cuvintele înspre mine să scriu textuleţul, cuvinte de laudă despre carte, e scrisă frumos, m-a lăsat cu un sentiment de nostalgie, chiar mă întrebam cu ocazia ieşirii frunzelor ierbii dacă lumea azi are avînturi inimoase, probabil că da da însă cu dar mi s-a curmat foarte repede cheful de teorii siropoase cînd am citit despre femeia modernă şi implicit despre dragostea modernă (toxică).
Femeia moderna
Titlul este usor peiorativ. Este vorba despre femeia independenta, puternica, dornica de succes (rapid, eventual) si care este intr-o continua lupta cu timpul. Este atat de grabita, incat ajunge prea rapid in patul unui barbat. Nu conteaza daca nu il cunoaste bine pe celalalt. Il poate cunoaste si dupa ce fac sex. Raspuns gresit!
Nu s-a produs inca o mutatie evidenta in constitutia femeii. Inca mai suntem romantice, nu putem disocia iubirea de placerea fizica. Daca in cazul unui barbat, sexul poate fi o simpla satisfacere a unei nevoi primare, femeia are nevoie de afectiune. Si daca nu o primeste inainte de a face sex, atunci va face tot posibilul pentru a o obtine dupa.
Nu poti cunoaste o persoana dupa ce ati experimentat amandoi cea mai puternica deschidere. Vei fi marcata, oricat ai dori sa negi lipsa sentimentelor. Daca a fost bine, te vei simti legata de partener. Te vei indragosti si vei rata sansa de a il cunoaste. Sau vei amana aceasta necesitate.
Placerea fizica iti va intuneca judecata. (…)
Asta îmi aduce aminte de prima mea lecţie despre fetiţe şi băieţei pe care mi-a ţinut-o o prietenă de-a maică-mi cînd s-au gîndit ele că aş fi la vîrsta la care ar putea începe să-mi placă băieţii. Nu dezvolt, că e mult şi delicat, din toată treaba aia eu am înţeles că băieţii vor să se pupe şi nu numai - cu fetele şi fetele nu trebuie să vrea aceest lucru nici în ruptul capului, fiindcă în momentul în care zic da sînt mîncate, se duce şi dragoste şi respect şi tot gata nu mai e nimica, foarte grav. Aşa de tare m-am speriat, că am zis că n-o să-mi placă niciodată vreun băiat în viaţa vieţii mele! - din fericire am scăpat de traumă, ceea ce îi doresc şi domnişoarei care a scris articolul! Şi ajung iar de unde am plecat, vai ce frumos a fost cînd m-am îndrăgostiiit!…
acu’ se pare ca am o si in italiana, but honestly i wasn’t that impressed, nu m’a atins la coarda sensibila…2 slow 4 these fast times..
sau autoarea e o sensibiloasa romantica si eu o bextie cu inima de piatra 
Decit femeile moderne si barbatii in general. Fetele romantice care sufereaza in dragoste si asteapta iubirea cu i mare nu sint animale, ele sint trestii ginditoare.
acum plange si inima mea de peatra…
… 
vai ce-mi place ultima fraza din citatul tau
si cartea n-am citit-o dar din ce zici tu parca imi da senzatia de HP Bengescu, fara ospicii insa