Scris pe 27-11-2007 capitol Carneţelul lui Suzi

Aşa cum promiteam fanilor mei – nu vă văd, dar ştiu că sînteţi acolo!, am revenit astăzi marţi după o mică întrerupere şi sînt foarte fericită să vă rescriu. M-am gîndit că nu am mai abordat de mult sfaturi gospodinăreşti aşadar vă voi prezenta o reţetă de şniţele din fructe de mare…

Se iau cepe verzi, se taie mărunt, nu se prăjesc. Mărar - se taie nu se prăjeşte. Se cumpără frunze de spanac se spală se curăţă se bagă un pic în apă pe oală pe aragaz apa fierbe, după cinci minute luăm scurgem le lăsăm aşa! Brînza de vacă/oaie/capră – oaie nu, doar vaca sau capra sau de soia am văzut mai nou se bagă în castron cu măraru ceapa spanacul se amestecă. Se cumpără sau se confecţionează foi de clătite şi se învelesc normal clătite ca şi cum ar fi cu gem, doar că sînt cu brînză şi mai babane, se bagă la cuptor adio poftă bună.
Eu pot să dezvolt dacă e nevoie, dar sper că am fost clară ca de obicei. A şi se pune smîntină dar am uitat cînd.

Aceasta mîncare am făcut-o eu dorind să îl oftic pe DD, care mă enervase. Ştiind că urăşte spanacul, deoarece îl “gîdilă” pe gîtlej, am zis lasă că vezi tu să mai zici altă dată că ţi s-a blocat brauzăru exact în secunda în care trebuia să-mi comanzi mie lucrurile! Am aşteptat pînă cînd a venit acasă, a înfipt furculiţa în masă a urlat unde-i hrana, dragă!, atunci am înhăţat tava din cuptor şi-am izbit-o în faţa lui na poftim, chicotind în sinea mea de ce verde se va face micuţul cînd va da cu gîtul de spanac. Mi-am pus mîinile în şolduri, am luat poziţie de prim ajutor în spatele lui să-i dau pumni şi un Heimlich eventual, am stat am stat, în zadar mi-am aşteptat răzbunarea, că n-a venit. DD a făcut bine a mormăit şi-a înfulecat, după un timp s-a ridicat s-a uitat la mine bolînd şi-a zis mai vreau.

Poftim? Nu aşa trebuia să se întîmple! Cîteva secunde l-am privit cam pierdută dar instinctul feminin mi-a şoptit că, dacă nu m-am răzbunat, măcar să profit. Da, mai fac, dar este foarte greu mi-e silă şi e iarnă şi întuneric, mă sacrific cu nişte condiţii şi anume să speli în fiecare uichend în baie din tavan pînă-n podea, cuuum îmi place mie cu periuţa de dinţi! pînă pe 31 decembrie, adică de cinci ori! De cîte ori faci treaba asta, ca să fac treaba asta? De cinci minus unu ori, adică pentru fiecare efort! Gata. Gata.

Dacă reuşesc să mă perfecţionez în arta culinară astfel încît să ajung o mare şantajistă pentru a scăpa de orice grijă gospodărească şi spirituală, m-am scos definitiv şi îmi deschid pensiune.

În episodul următor vă voi vorbi despre scoaterea petelor de rugină de pe feţele de masă pentru sărbători!

6 comentarii

Nov 27 2007 @ 14:05, Ovidiu :

livrari la domiciliu nu faci?

Nov 27 2007 @ 14:50, Suzi :

Te consideri santajabil?:)

Nov 27 2007 @ 17:01, Ovidiu :

depinde de obiectul si cauza santajului :D

Nov 28 2007 @ 10:11, dush :

aa..da..io am o intrebare :)) suna bine mancarea..insa..e iarna si de aia nu exista fructele de mare? sau de fapt spanacul la voi acolo e considerat cules din balta? am facut ochii mari..papilele gustative s-au excitat cand au auzit de fructe de mare..ochii cauta..cauta…si damn…branza ceapa spanaciu si marar? hmmm..si carnea? unde e carnea? sau de fapt shnitzelu era un laitmotiv sa balim blogu?

Nov 28 2007 @ 10:34, Suzi :

Da, snitelul si fructele de mare erau o mare capcana… :) Sper sa nu ma injuri preaaa tare…

Nov 30 2007 @ 07:22, dush :

acu no..m-am gandit la zlana ceapa si burduf si mi-am ostoit dorul de fructe de mare…insa promit ca la vara imi iau revansa :))





Comentează:

Click to hear an audio file of the anti-spam word