Ieri am fost la miuzeu să văd barcă de vichingi copie vie fidelă a bărcii vichinge mare minune mare.

În urmă cu vreo lună în ziar zicea că să ne ducem pe chei să vedem că vine barca toocmai din Danemarcia, unde se scufundase acum vreo nouă suuute  de ani de ani într-un loc cu nume complicat (Fiordul Roskilde, nu era aşa complicat), au dezfundat-o prin anii ‘60, au descoperit că ar proveni din Dablin, au refăcut-o, au trimis-o la plimbare spre noi, unde au pus-o în curtea muzeului s-o vadă tot irlandezul/românul/japonezul, după care se întoarce la muzeul vichingilor din Roskilde, că lemnul e al lor.

Mai multe despre proiectul ăsta pe http://www.havhingsten.dk/index.php?id=277&L=1

Există şi-o expoziţie în cadrul muzeului, pe care mi-aş fi dorit s-o văd, dar în loc s-o iau la stînga pe-un holişor, am luat-o la dreapta şi m-am trezit faţă în faţă cu un tanc… Pentru că mai există şi-o altă expoziţie cu soldaţii irlandezi, uniforme, arme, maşini de luptă, chiar şi elicoptere! Aşa că am stat şi m-am învîrtit printre alea, drept să spun manechinele sînt sinistre, dar a fost interesant, doar că a anunţat că se închide muzeul şi a trebuit să evacuăm, mai vedem vichingii şi data viitoare.

Peste stradă de muzeu se face bere, asta e fabrica de Guiness, pe după copaci. Muzeul a fost pe vremuri garnizoană, deci e de înţeles de ce e berea peste drum!

Am mai mers într-un parc unde era expoziţie foto cu animale. Eu m-am temut că or sa fie doi cîini obosiţi pe-o canapea, dar nuuu, a fost cu animale sălbatice şi super frumoase poze erau!
Situl omului http://www.stevebloom.com/pages/slide_ebitions.html
Asta am văzut, erau cu explicaţii ce animale sînt şi ce fac ele, dar pe mine mă dureau picioarele şi n-am citit nimic.

Bun şi pe stradă era un nenea cu o motocicletă foarte cocheto-gotică, plecat în ersie prin lume, ne arată motocicleta (care scotea foc pe gură!), noi ii dăm bani, el işi ia benzină (motorină?) şi pleacă să le-o prezinte şi altora, vede şi el Europa, Europa îl vede pe el şi iaca ne bucurăm.

Mai erau nişte tanti care ţopăiau, dar nu ştiu ce era cu ele, că a venit maşina de gunoi şi ne-a dat la o parte.

Bonus poză cu mine în autobuz, de unde îl iau în fiecare zi, eu ţin aparatul în mînă, deci sînt cumva în poză, hehe.

A doua zi dimineata ma uit pe geam, ploua linistit ca toamna, numai bine pentru agricultura, hai sa ne luam dejuneul, mergem la sala de mese si ne ia in primire pensionara hmmm doamna care tinea pensiunea adica, ah vorbareata femeie. Eu aveam nervi de la lectura matinala plus lipsa de cafea i-am zis doamna, baga-mi te rog o canita sub nas si poti susura linistita, ca te ascult. DD a comandat scurt ochiuri sunca ciuperci brinza piine prajita unt marmelada lapte cereale cafea si-o briosa, asa ca doamna a disparut si m-a lasat sa ma trezesc si sa ma apuc sa ma panichez ca o ajungem la spital daca DD mai consuma de parca nu mai apuca ziua de miine.

S-a intors madama cu farfuriile si a inceput sa-mi trancaneasca vai cit a putut sa vorbeasca, mi-a facut istoricul agroturismului irlandez la oras, mi-a aratat harta ei cu Corkul, care era intr-adevar cu mai multe strazi decit a mea, mi-a aratat albumul de familie, mi-a prezentat-o pe mama ei (care calca), pe fie-sa (ah ce copil slab, n-am mai vazut asa ceva), a mai aparut o domnisoara care se imbatase peste masura simbata si acum era mahmura si doamna pensionara o imbarbata si-i punea sub nas niste cirnaciori, eu i-am donat niste cafea.

*** Ma intrerup, ciiite vaci am putut sa vad pe drum! Si eu totusi nu cred ca vacile dorm in aer liber, dar am impresia ca ele nu trebuie neaparat bagate in grajd, nefiind interesate in mod special de conditiile meteorologice. Cu ocazia asta am avut o discutie foarte filozofica despre cum gindesc vacile si care sint sansele ca ele sa se plictiseasca tot rumegind in cimp.

Se facuse doispe deja, doamna era neobosita, DD nu mai termina de mincat, l-am luat de-o aripa hai macar sa vad porcaria aia de cladire, ca ne-am umplut de turism. N-avem umbrela! Dar conteaza?, esti amortit deja de atita alimentatie, nici n-o sa simti!

L-am lasat sub un brad si mi-am vazut cladirea, era sa urlu cind m-am trezit nas in nas cu o statuie ingrozitoaaree. Mai sint citeodata prin centru artisti din astia care-o fac pe statuile si stau nemiscati pina prind pe cite unul si se reped la el, asa am crezut eu, dar era teapan omul ala, adica chiar era statuie.

Cladirea de care zic eu este o galerie de arta, data in functiune in 2005, Lewis Glucksman se cheama ea si e facuta foarte interesant, cu niste piloni, cu lemn, cu ferestre cu nebunii, nu ma dau eu un vint dupa futuristice, dar asta chiar e aiuristica.

O alta cladire care mi-a placut, tot galerie de arta e si in centru, Crawford, ei zic ca au niste bronzuri de Rodin, dar eu nu le-am vazut or fi fost in deplasare, dar au citeva tablouri si sculpturi nnnteresante de artisti locali vechi si noi.

M-am mai invirtit vag prin parc, hai inapoi in centru. Cum sa spun, se desteptase in mine o dorinta nebuna de-a vedea preturile la haine, asa ca am intrat in magazine ca vintul si ca gindul pina am obosit, dar nu am vazut nimic de atractie, asa ca nu m-am agitat.

Dupa o vreme, unde sa mergem acuma? Hai sa mergem… sa mai bem un ceai si-un capucino, ca bine-a mai fost ieri! Ceea ce am si facut, pina m-a apucat pe mine foamea si-am mai mincat o tura, apoi  am stabilit ca e timpul sa ne intoarcem la gara, ca am vazut tot ce se putea vedea.

Mai exista la citiva chilometri de oras un castel foarte frumos, Blarney, si acolo exista o piatra pe care cica daca o pupi, capeti elocinta cu carul, vorbesti asa mult si bine ca poti sa ajungi chiar in Parlament, convingi pe toata lumea, oratorezi pur si simplu, minune. Piatra aia e undeva pe la temelie, ca sa ajungi s-o pupi trebuie sa te intinzi pe spate, sa apleci capul in jos intr-un sant asa, cineva sa te tina bine, o pupi si ala esti, nu te mai opresti din vorbit. Data viitoare ma duc direct acolo!

 Am mers cu un tren albastru.

Sunt suferinda, deci stau acasa, deci am timp sa scriu de Cork ce-am facut care n-am facut defapt nimic, dar eu o sa scriu.

Diferenta intre Dublin si Cork este ca intre Bucuresti si restul oraselor din tara, care sint maricele, dar nu foarte maricele, dar totusi destul de maricele cit sa nu fie ultra-plictisitoare, sa aiba turisti, dar sa-si pastreze aerul provincial atit cit sa prinzi o idee cam cum e in patria respectiva. Oamenii sint mai putini, mai lejeri, emigranti si mai putini, autobuze aproape inexistente, strazi neatinse de mina Salubritatii, baruri in care intri si localnicii se uita la tine crucis, un bulevard mare si un centru in centru, unde s-a concentrat toata atentia Primariei si unde se intimpla lucrurile, restul liniste si pace.

Sint destule “atractii turistice”, ca peste tot, cum Irlanda a cunoscut un bum economic in ultimii ani, s-au bagat si la turism; in afara de asta, Corkul a fost capitala culturala europeana acum doi-trei ani, asa ca au muncit au largit strazile, au facut hoteluri, au incurajat afacerile, au scos pliante si suveniruri, au bagat autobuze cu hai-sa-facem-turul-orasului, din astea.

Eu m-am dus sa ma uit la vapoare si sa vad o cladire a Universitatii pe care o zarisem la teveu si mi-a placut.
Hah ca am avut ghinion, a plouat groaznic si din centru pina la portul lor cu vapoare nu exista autobuz, era unul dar nu circula in uichend asa ca ar fi trebuit sa mergem pe jos o gramada si am zis hai alta data, acum sa stam in centru unde infloreste comertul cu textile, ne asezam la o terasa si sa ne holbam la trecatori.

Varianta asta am ales-o dupa ce am umblat de nebuni sa cautam pensiunea pe care o rezervasem,  cu o harta printata de capul meu, care dupa aia m-am prins eu ca am ales o harta din aia rutiera de traversat Irlanda, deci strazile erau mult mai rare decit in realitate. Si ne-a mai dezorientat o chestie, la carte zice ca orasul e traversat de un riu, noi am mers pe malul sting al riului, am luat-o la stinga la dreapta ne-am invirtit si ne-am trezit pe malul drept al riului!

Dupa un blocaj si-un atac de panica, ne-am dat seama ca sint doua brate ale riului, care pe harta eu l-am confundat cu o strada, hai inapoi hai inainte hai sa intrebam unde este Universitatea va rugam? Incolo! Dupa alte o suta de stradute, unde e Universitatea? Unde vedeti copacul ala mare! Am gasit si pensiunea spre usurarea mea a fost foarte draguta, ne-am lasat bagajul hai inapoi sa mincam o pizza.

Ne-am intors in centru si am umblat dupa o pizzerie cit de cit normala, dupa multe eforturi am gasit-o si eram super lihniti, eu zic doresc pizza lu Gino (care avea orice poti visa, numai carnea de elefant lipsea de pe ea) super extra large si domnu la fel!  Si mincati cite-o pizza din aia fiecare? Dada, cea mai mare, doua! Nu credem ca doriti chiar specialitatea cea mai mare a casei in dublu eplar, priviti o mostra, mostra avind un diametru de 40 cm, hmmm atunci aia mai putin mare, tot doua, mare sa fie! Mare a fost si DD a facut un bine si-a comandat si bere, asa ca la terminare, eu mincasem cam o jumate de pizza, DD una jumate, era timpit deja de cap de atita pizza si bere, unde sa mai mergi? Ne-am asezat cu burtile in sus pe niste scaune pina ne-am mai revenit, numai bine s-a pus pe plouat.

Eu zic hai sa ne mutam mai la dos sa beau un ceai ca m-a luat reumatizmul, DD poftea la un capucino, intram comandam, si ne da domnisoara: mie in brate un ibric plin cu ceai, o cana si-o butelcuta cu lapte, lu DD o cana imensa cit o halba de bere, cu capucino. Hm toate-s mari in Cork, hai iar afara sa consumam lichidele si sa ne povestim vietile, ca avem timp, la dracu cu vapoarele lor, mie mi-e bine asa. Si noi nu vedem nimica din Cork? Vedem acuma, ne obisnuim cu strada intii. Am luat lista cu obiective turistice la puricat, pe aia o vedem? Nu. Dar pe aia? Mmmnu. Dar aia? Aia da. Nu, ca e plictisitoare. Bine, atunci nu. Ce ne mai ramine? Sa ne odihnim.

Cea mai chicioasa chestie zarita a fost o mica statueta in vitrina unui magazin de “antichitati”, o sirena stind obosita si enigmatica pe un craniu disproportionat, data cu lac maroniu spre invechire, daca ar fi fost mai colorata, as fi cumparat-o fara sa stau pe ginduri.

Niste baieti se dadeau cu rolele pe scarile Tribunalului bind cu drag din cutii de Bulmers, peste strada, doi batrini alcolizati vindeau ziare locale intinse pe-o bucata de celofan albastru printre picioarele trecatorilor, intr-un gang doi portughezi rideau si vorbeau la telefon cu iubitele lor si o familie de francezi cu o harta in mina cauta muzeul untului si nimeni nu stia unde e.

Pe un pod trecea o nunta, in spate erau patru camioane, mirele s-a dat jos din masina, s-a dus la camionagii sa-i roage sa-i claxoneze mireasa, emotionata si alba care venea din dreapta, zgomote infernale vreme de citeva minute, publicul mirat, cu urechile astupate, nu stia daca sa traverseze sau sa mai astepte.

Cladiri colorate, in paragina unele, cu placuta la poarta B(ed) & B(reakfast), strazi inguste pe care e imposibil sa nu te ratacesti, si flori mov incapatinate, pe zidul tunelului de cale ferata, trei tigani cu palarii enorme iesind de la demisolul unei case victoriene,  pe malul riului, doi copii cu pelerine galbene pescuiau, injurind vremea, un american nu stia daca poate sa traverseze pe rosu, sa nu primeasca amenda de la politaiul invizibil, bodega Stejarul batrin plina de tineri spanioli inghititi de-a valma de atmosfera locala.

Pe docuri, pustiu, cladirea veche a portului seamana cu o inchisoare, stive de cherestea plictisite in ploaie, mirosea a mil, a alge, a mare, a restaurant chinezesc, dintr-un atelier auto auzeau voci repezite, o engleza pe care mi-e imposibil s-o inteleg, accent corkez.

Am facut stinga-mprejur spre centru, partea cosmetizata europenizata a orasului.

Sfintul Patrick a trait in secolul al cincilea si a ajuns in Irlanda ca sclav, de unde a scapat dupa citiva ani si s-a intors la el acasa in … Anglia cum ar veni. S-a apucat de religie, Anglia fiind pe vremea respectiva colonie romana, aparuse si Crestinismul, care se intindea si avea urgenta de oameni la marketing. Intr-o noapte, Sf. Patrick a avut un vis in care i-a aparut un om din Irlanda si i-a spus ca e nevoie de el acolo, asa ca Sf. P. si-a facut bagajele si s-a intors ca sa-i ajute pe irlandezi. Si s-a apucat de propovaduit, cu mare succes la public.

Pentru a explica Sfinta Treime celor care nu prea le aveau cu vizualizarea conceptelor transcedentale, Sf. Patrick s-a folosit de simbolul trifoiului cu trei foi si le-a aratat cum e treimea, trei frunze cu tulpina comuna (se subintelege si radacina pentru fanii botanicii), care formeaza un singur organism. Va sa zica simbolul Sf. Patrick este trifoiul cu trei foi, nu cu patru.

Legenda spune ca el a alungat serpii din Insula Irlandei, caci nu exista serpi aici si se pare ca n-au existat niciodata conform studiilor speologice zoologice antropologice arheologice si de alta natura, interpretarea istoriologica, ce cuvint nebunesc, este ca Sf. Patrick a combatut credinta păgînă druidica, foarte raspindita in acea vreme pe teritoriile Irlandei si ale Angliei, druizi care aveau in secolul respectiv drept simbol un sarpe.

Se presupune ca ar fi murit pe 17 martie 493 si ca osemintele ar fi in biserica Downpatrick, in Armagh (Irlanda de Nord), desi nu a fost niciodata dovedit, de asemenea, nu a fost canonizat de Papa, pentru ca teoretic nu se incadreaza in nici o biserica.

Ca traditie, agricultorii pun in pamint un cartof, indiferent cit de propice sau ne-propice e vremea, pentru a asigura o recolta bogata. Acest obicei se considera a fi de data recenta, datorat foametei din 1845-1849, in timpul careia au murit peste 500.000 de oameni din cauza foamei, cind o boala a cartofilor le-a distrus recoltele (de cartofi, se intelege, care constituiau alimentul principal).

Se sarbatoreste in Irlanda, ca zi nationala, in Irlanda de Nord, ca sarbatoare normala, se organizeaza parade (prima parada a fost organizata in Boston! in 1737) si focuri de artificii si bilci (masinute, tiribombe, baloane, masti etcetera). Si, normal, in America, Australia, Canada, pe unde au tot ajuns irlandezi de-a lungul timpului si s-au apucat sa-si sarbatoreasca patronul.

Si cam pe oriunde, cine care se simte, “toata lumea este irlandeza de Sf. Patrick”!

In ziare, saptamina trecuta au inceput sa spuna ca drogurile iar au luat-o razna prin Irlanda, raportat la numarul din ce in ce mai mare al oamenilor care cer ajutor.

Anul trecut s-au implinit 10 ani de cind a murit Veronica Guerin. Povestea este urmatoarea: V. G. era o ziarista pentru Sunday Independent, cind, prin ’94 si-a dat seama ca drogurile sint o mare problema in Irlanda, dealerii aveau super putere in societate, iar legile nu prevedeau in nici un fel controlarea lor, financiar vorbind. In genere, lumea nu prea se baga, de frica, asa ca s-a bagat ea, curajoasa.
Si a inceput sa scrie despre diversi interlopi, folosindu-le poreclele, si avea o groaza de expeditii detectivistice pentru descoperirea lor, inconstienta curata. Si a dat ea de un baiat bun John Gilligan, dealer super mare si Gilligan s-a suparat tare si-a trimit un mesager s-o avertizeze, care a impuscat-o in picior, in ’95, ca s-o sperie, dar n-a reusit. Vajnica, s-a dus peste Gilligan acasa la el, sa-i ia un interviu, care omul a batut-o bine bine si dupa citeva zile a sunat-o sa-i spuna ca daca nu se potoleste, ii rapeste copilul si i-l violeaza.

Politia i-a asigurat protectie 24 de ore, pe care Veronica nu prea a luat-o in considerare si nu prea a ascultat de sfaturile nimanui, continuind sa atraga atentia asupra mafiei din tara apropos de droguri, pina cind intr-o buna zi de iunie 1996, la o intersectie, pe cind statea la semafor, au aparut doi baieti pe-o motocicleta, care au tras vreo sase gloante in ea, in vazul lumii si-au transformat-o in erou national.

Asta e filmul pe care l-am vazut eu, adica Veronica Guerin, cu domnita Cate Blanchett la microfon. Filmul… nu l-am gasit impresionant deloc. Adica, poate daca nu stii nimic despre personaja, filmul creeaza o imagine cumva, dar daca vezi cit de puternica este impresia pe care a produs-o in constiinta dublinezilor moartea ei si din prisma mortii ei, activitatea de descoperire si de demascare si de condamnare a dealerilor de droguri, iti dai seama cumva ca filmul nu e atit de elocvent pe cit ar trebui, ca este doar o chestie vag comerciala si un fel de hai sa ne jucam de-a filmul de personaj.

Dar filmul are meritul de-a aduce in fata unora un personaj de care altfel n-ar fi stiut.
Si mai pune pentru mine problema eroismului, care in cazul asta, mi s-a parut inconstienta curata, bravada si nepasare cumva. Cind stii ca viata ta si a familiei tale este in primejdie, si tu sa nu te opresti, de dragul adevarului, este probabil eroism. Cind ti se ofera protectie, pe care tu o pasuiesti, pentru ca nu se conformeaza stilului tau aventurier (adica nu putea sa vorbeasca cu diversi hoti, dealeri, ca vedeau ei masina politiei) si sa te apuci sa te duci in gura lupului efectiv cu mina-n buzunar, asta mi se pare bravada si naivitate.

Incheind, recomand cu mare drag filmul, este putin ciudat, din cauza ca e despre droguri si ziaristi si nu e cu elfi, dar merge, V. Guerin este un erou in Irlanda, fiind primul jurnalist omorit in Irlanda pentru articolele sale si unul din multii care au fost asasinati in lume pentru ca s-au apucat sa scobeasca afaceri obscure.

Vineri, stind de vorba, din una in alta, comentam cu colegii mei cit de frumoasa e Irlanda si ce nereprezentativ este Dublinul pentru tara asta si ca ar trebui sa facem calatorii pe coasta de vest, unde se gasesc orase micute si sate pitoresti cu oameni simpli si frumosi. Ca orice natie, si ei sint mindri ca sint irlandezi si considera ca tara lor este foarte frumoasa, am promis ca o sa mergem si asa o sa facem. Pentru o tara atit de mica, are in istorie o groaza de oameni curajosi care s-au luptat pentru pamintul lor si s-au chinuit poate mai mult decit altii sa-si afirme identitatea si neamul lor, istoria e plina cu astfel de eple, si ca toate istoriile, este fascinanta. Desi au multe influente britanice si in ciuda antipatiei fata de englezi, apropierea geografica si istorica de ei le-a ajutat foarte mult, exista o traditie pe care se straduiesc s-o pastreze.

The wind that shakes the barley este o balada populara din secolul al 19-lea, care cinta despre revolta din 1798 in care irlandezii, inspirati de revolutia franceza, au organizat si ei o revolta, pentru a scapa de dominatia engleza. Cind au plecat oamenii la lupta cea mare, si-au umplut cu orz buzunarele, ca sa aiba sa mai manince pe drum, si cind au ajuns nas in nas cu englezii, unii au fost impuscati si aruncati in gropi de-aiurea, dar orzul a incoltit si asa au aparut in unele locuri smocuri de orz prin care vintul adie.

Filmul a imprumutat titlul baladei si trateaza perioada din anii razboiului de independenta. Cum am spus si data trecuta, dupa cistigarea independentei s-a pornit razboiul civil, unii care erau multumiti cu ce obtinusera, si unii care considerau ca Marea Britanie s-a jucat cu ei un pic si le-a dat iluzia independentei. Filmul se ocupa de doi frati, plecati sa lupte impreuna, dar care in timpul razboiului civil se vad pe pozitii diferite, unul era cu puterea nou instalata, unul care inca nu-si vedea inca visul cu ochii, devine dizident, este arestat si condamnat la moarte.

Bineinteles ca a fost criticat de Marea Britanie, considerat ca un film care inspira ura fata de englezi si ii prezinta intr-un mod rau-voitor, ca lucrurile n-au fost chiar asa, adica nu erau britanicii chiar atit de cruzi. N-as zice, desi englezii sint niste monstri in film, fara pic de suflet, omoara oameni dupa propria lor nebunie, dau foc la case, terorizeaza lumea prin sate, cind ajung irlandezii la putere, se comporta la fel de dur cu cei care inca mai opuneau rezistenta, asa ca filmul e scuzat de-a face propaganda anti-britanica.

Iti trezeste interesul pentru istorie, prin dramatismul actiunii, te impresioneaza onoarea si eroismul personajelor, nu da in patetisme, este pur si simplu un film bine facut despre patriotismul irlandez. Ceea ce e meritoriu.

Ca amanunt tehnic, in film se vorbeste o engleza cu accent irlandez destul de anapoda, asa ca e bine sa fie vazut cu subtitrare.

Aici scrie Suzi! is proudly powered by WordPress and designed by XiAP Design Studio (modified Pyxis theme). Other plugins: Audio Player Wordpress plugin, Subscribe To Comments, Seesmic, Search Everything.