Acuma, ala-i subiectul, altul nu e, Edward Norton a stat, s-a gindit, s-a razgindit, iar s-a gindit, vreo sapte ani a tot rumegat la filmul asta, s-a scremut si a iesit un film frumos dupa parerea mea si bine jucat si bine colorat! Implecabil (ce cuvint!) cel putin in ceea ce-l priveste pe el insusi (el fiind Walter, sotul indurerat). Este asa o fiinta nesarata in genere el ca om, ca nu-ti vine sa-l iubesti deloc deloc, adica o inteleg pe Kitty, dar este in acelasi timp expresiv si reuseste pe parcursul filmului, prin gesturi si prin privire sa devina hm destul de interesant, adica chiar agreiabil, adica chiar dragut!
Hihih, glumesc, nu, mi-a placut de el in filmul asta (spre deosebire de Magicianul unde vai de mine ce-or fi vrut de la el oare?!), mi-a placut si Naomi Watts, nu in mod deosebit, dar a fost ok, mi-au placut doi oameni care sint secundari asa, Toby Jones ( care e englez si el pierdut prin China si el e pe post de intelept, da) si Diana Ring (care este maica stareta de la orfelinatul unde-o sa lucreze Kitty o vreme, alta inteleapta, da).
Si e si frumos in China, asa ca mie chiar mi-a placut.
Ah am uitat sa spun de ce se cheama asa, ca am observat ca au existat nedumeriri in public. Este luat dintr-un poem a lu Percy Bysshe Shelley (gagicu lu Mary Shelley, aia cu Frankenstein, pentru cine nu le are cu romanticii englej)
Lift not the painted veil which those who live
Call life: though unreal shapes be pictured there,
And it but mimic all we would believe
With colours idly spread,-behind, lurk Fear
And Hope, twin Destinies; who ever weave
Their shadows, o’er the chasm, sightless and drear.
Creed ca zice asa:
Nu ridicati valul pictat pe care cei vii
Il numesc viata: cu forme ireale
Desi ai crede ca parodiaza lumea
In culori nepasator imprastiate, sub el frica si speranta,
Stau la pinda, destine gemene; impletindu-si necontenit
Deasupra abisului, umbrele, orbirea si tristetea.
Samd nu ma mai chinui acuma, ca scrie baiatu asta complet alambicat, asta-i ideia, metafizica curata.
Ca sa-si spele pacatul de-a ma fi strins de git joi noaptea, DD a fost cavaler si m-a dus sa-l vad pe Gioni, ca numai asta ma mai putea consola, sa ma rinjesc la Gec Sperou ciiit e de frumusel!
Dar n-o sa zic cum e filmul, fiind eu foarte subiectiva, sper sa primesc cit de curind un poster pe care sa mi-l lipesc cu scoci pe usa de la sifonier, cu Gioni pirat, ma-ntelegeti si pe mine…
La continuarile astea e mai greu sa fii pe gustul asteptarilor care sint extravagante parerea mea, nu e cu nimic mai rau decit piratii unu, dar oamenii asteapta sa-i dea pe spate, lucru care nu se intimpla.
Adica la Lordul inelelor a mers linie cu succesul pentru ca au avut cartea in fata si n-au facut decit sa bage imaginile, ca actiunea aia era (sint nedreapta).
Piratii trei tine ingrozitor de mult, sa stai aproape 3 ceasuri in cinemau este totusi un chin, iar actiunea este incarcata de m-a cam zapacit la un moment dat.
Tiiii dar are efecte faine, se lupta doua corabii pe-o mare, ca unde altundeva puteau ele sa se lupte, si-o muzica inaltatoare fiori mi-a dat! Au bagat si niste chestii pe care nu le-am inteles, doamne, mi s-au parut ciudate rau! Si plus Orlando Blum nu mai reuseste sa aive prestanta masculina nici sa-l tai, io nu m-as pupa cu el, adica chiar nu stiu ce-a vazut fata aia la el ma refer la Keira, ma duceam impuscata cu unul din figuranti, numai cu el nu.
Erau foarte multi copii in sala, filmul avind o rata de 12 ani si in elanul artistic al cui se ocupa de film, se apucara sa-i puna pe astia doi pe-o plaja si se repede Orlando la un genunchi de-a lu Chira si-l apucau erotismele, erau numai ochi bulbucati in intuneric, eu cu DD ne-am uitat unul la altul asta ce-o mai fi? Efectiv degeaba, a, Orlando cica nu mai avea inima, dar de simtit mai simtea, o poezie intreaga.
Da deci il lasara fara inima si i-au impins un baticut pe cap (negru) care ii pica pe ochi, imi era si mila de el.
Keith Richards, care trebuie sa fie taica-su lu Jack nu e interesant deloc, si supriza apare Marcel Iures ca pirat franse, asta am constatat acasa, ca asa la film mi s-a parut ca l-as cunoaste de undeva, dar nu m-am prins.
Cred ca o sa fie si-un episodul patru daca stau ei si se gindesc, ce sa zic? Eu zic ca filmul e bun atit cit e, daca vine si urmatorul, eu nu refuz, actiune e, muzica imi place, efecte sint! chiar prea multe, piratul pirat, ma duc.
Aaa vine Heri Poter vai am vazut treilerul oo e unul foarte urit care nu stiu, dar le face ceva si pleaca pe mături sa se bata astia micii de capul lor, abia astept!
Zilele trecute am vazut The Departed, nu-mi pare rau, desi tine o gramada, este foarte fain! Mie personal nu prea imi place asa tare Leo Dicaprio la modul ca nu ma uit cu limba de-un cot la el pe micul ecran, dar m-a incintat cind i-am vazut evolutia la Aviatorul, mult! (da chiar mare pacat ca s-a despartit de Jizel, interminabila fata, dar cine stie, or fi avut probleme, el s-o fi uitat dupa altele, mare drama creca traiesc si fotomodelele astea, apai eu ce sa mai zic, daca si Jude a inselat-o pe Siena, care iar e draguta foc, dar creca multa minte n-are! sa se cupleze ea cu Pididi! am incheiat paranteza foarte lunga de altfel critic de film ma fac cind o sa fiu mare.
Ei, in filmul la care m-am uitat eu adica Plecatii aia (tradus la noi Cirtita? foarte frumos), sint doi politisti si unul e andărcavăr la un interlop si altul e pe mina cu respectivul interlop si il ajuta, o intreaga poveste foarte alambicata dar te tine in tensiune. Nu pot sa povestesc pentru ca nu-mi iese nicicum, ca eu m-am prins ca unul din politai (altul decit ala bun si ala rau, care e bun, dar nu-ti dai seama la inceput ca e bun) o sa apara la un moment dat sa faca dreptate si am sarit in sus si-am zis asa:
pai normal ca erau pe mina pentru ca ala care vorbea urit era cu tata lu Charlie Sheen cind s-o intilnit atunci cu Jack Nicholson si rideau ei minzeste ca i-o zis ti-aduci aminte cum te striga tata tau si gagica lu Jack era in spatele copiilor alora care mergeau acolo imbracati ingeri si clar si ala tinarul stia tot ce stia tata lu Charlie Sheen!
Va sa zica e complicat ca actiune si cu singe girla, dar e facut interesant ca scenariu si am zis, Leo (ala bun), Matt Damon (ala rau, e super antipatic acolo), Jack Nicholson (vai ce rau e!) se joaca foarte frumos si are mult suspans si ce e bine e ca se impusca pe capete am zis ca eram in Pulp Fiction la o bucata, dar nu, e film politist.
E un pic cam exagerat la unele chestii, adica se omoara prea mult, nu ca nu da bine la camera, dar asa ca faza, e artistic la o adica, nu documentar si mai e si-o doctorita care culmea, se iubeste si cu ala raul si cu ala bunul, care iar nu-mi da la socoteala cum taman asa o lovit-o, desi viata bate filmul.
Ca sa inchei mareata mea prezentare, eu zic ca filmul e frumos pentru un film de actiune si la sfirsit, dupa ce stai doua ore cu nasu-n ecran in super suspans, in cinci minute ii rezolva si pe aia bunii si pe aia raii, ca sa nu te lase cumva pe ginduri, mor si gata.
Ah ce tristete, repara budele, trebuie sa stau la servici si imi facusem un program anteresant si colorat, n-a fost sa fie…
Am vazut eu in sfirsit Little Miss Sunshine care ooo ce mi-a mai placut, foarte frumos film si diferit de restul filmelor care iau oscaruri recent si ori imi trag cite-o drama de lacrimez ca nebuna, ori o chestiune despre necazurile lumii a treia, ori filme de caractere si de situatii cu intuneric si bataie, ce sa spun.
Little Miss Sunshine este un concurs de miss la alea mici in State si Olive isi doreste sa fie acolo pe scena, asa ca pleaca toata familia intr-un microbuz antic si aproape infunctionabil, vreo mie de chilometri s-o prezinte acolo, familia adica: frate-su Dwayne, care citindu-l pe Nietzsche face un juramint de tacere si cind are de zis ceva scrie, maica-sa o femeie normala fara prea multa minte si profunzime, taica-su care tinea prelegeri din alea de motivat oameni, si era asa determinat si el si gindea numai in lozinci, ca nu intelegea de nici o culoare ce se intimpla pe linga el, unchi-su, expert in Proust, care facuse o depresie ca un student de-al lui nu-i raspunsese la dragostea ce i-o purta si incercase sa se sinucida. In sfirsit, bunica-su, la o virsta destul de inaintata se droga, ca tot n-avea ce face si intre timp o invata pe aia mica un dans pentru la concurs si il sfatuia pe nepotu-su sa se culce cu cit mai multe femei.
E o chestie destul de inteleapta, toti evolueaza de-a lungul filmului, au probleme fiecare in parte si au nevoie sa gindeasca sa ia decizii se se calmeze (taica-su) si sa iasa din inertie (restul), bunicul are si el o soarta spectaculoasa, Olive este de-o candoare si-o naturalete care banuiesc ca prin ea, ca personaj, s-a vrut ridiculizarea modei cu missurile, care chiar sint deplasate. Olive fiind o durdulie si ochelarei grosuti asa, haioasa foc, am zis copil normal, iar bunica-su ii pregatise un dans super super inspirat (adica strip-tease, ca asta stia el, asta a invatat-o), si este bestiala cind apare pe scena si se apuca de dansat si de scos hainele de pe ea, care ea habar n-avea ce face si oricum n-o interesa, asta invatase, asta presta – fiind ironie, zic eu, ca alea mici sint atit de impopotonate, ca numai asta mai lipseste sa mai faca).
Vai citesc o carte cu o crima cu una de-a spinzurat-o de tavan c-o cravata si a batut-o si alta era cit pe ce s-o omoare! Nu stiu de ce, a scapat, dar nu-si mai aminteste nimica, noroc cu Freud care acuma sta s-o psihanalizeze, ma tine in super suspans si ma mai mir de ce nu dorm noaptea.
Alegzandra, am vazut Flags of Our Fathers, cum am putut eu mai bine si mai bine. Cind or sa-mi parvina si Scrisorile din insula aia, le voi vedea cu siguranta.
Sper ca astalalt sa-mi prezinte mai multe chestiuni singeroase si anapoda, ca Flags… nu m-a convins. Si cu asta am fost vag ironica. Bai ce placere au americanii astia sa ne bage cite trei patru chestii asa macabre ca sa ne simtim in atmosfera! Cea mai misto faza a fost cind au gasit un adapost japonez in care-si facusera harachiri si erau cu matele suuuper fain imprastiate!
Revenind, Iwo Jima, americanii trebuiau sa cucereasca o insula japonezeasca, au trimis soldati acolo care s-au dus si-au murit saracii pe capete. Au cucerit insula si au infipt pe-un deal un steag americanesc, au pozat momentul si au trimis poza acasa, a fost tiparita in ziare si lumea si-a mai dres moralul vazind steagul fluturind in gloria neamului hai americanii. Trei dintre cei sase care pusesera steagul supravietuiesc pina cind unui guvernator ii vine o idee nastrusnica si sint adusi baietii in State inapoi pe post de eroi si se desfasoara un mare turneu de promovare a acestor trei eroi.
In aparenta este frumos, nu? Este. Dar in fapt, nu e. In primul rind ca oamenii n-o simteau de-un turneu si nu cred ca e cineva innebunit sa se plimbe prin fanfare cind vii din razboi. In al doilea rind, scopul era cit se poate de meschin, anume stringerea de noi fonduri pentru continuarea razboiului, ca si americanii avusesera pagube ohoho si japonezii erau ciini rai, asa ca pentru finantari era nevoie de un element tare, care s-au dovedit a fi acesti trei baietei, unul cu drag de public, unul care fusese sanitar si ramasese cu destule traume dar pe care incerca sa si le depaseasca si un Indian (nu din India!) pe care razboiul il facuse varza.
Filmul urmareste in paralel trei firicele, ala din razboi cu asaltul insulei, unul din timpul turneului si unul din zilele noastre cind fiul unuia reconstituie intimplarile, de care sincer m-as fi lipsit cu mare drag deoarece mi s-a parut patetic si lipsit de sens.
Daca ma lasa pur si simplu cu doua firicele, as fi fost incintata, ca si asa filmul abundeaza de efecte de capete zburinde si burti spintecate si singe si noroi, care nu-mi plac, nu-mi displac, nimic nou pe tema asta, am spus, in afara de harachireii aia, am mai vazut imaginile alea de citeva productii incoace.
Ah si Ryan Phillippe, suparat mai e, a mai crescut nu mai e chiar asa domnisorica, mi-a placut despre el si indianul a fost ok, s-a chinuit mult in film ca trebuia sa se rateze, ceea ce a si facut cu brio.
Ori ca am vazut atitea prostii violente in ultima vreme, ori ca filmele de razboi devin plictisitoare daca nu incearca sa mai scoata si altceva decit lupte hai cu singe hai cu ploaie hai cu soldati, vin acasa au cosmaruri, nu sint eroi sint eroi copiii lor ii stimeaza, dar ei au flash-backuri de pe cind urcau dealul si i-a lovit tunul. Adica eu cred ca se poate si altfel, asta dejaaa pe mine ma adoarme.
Ca sa nu fiu totusi nedreapta si circotasa, mesajul filmului este unul foarte fain si adevarat, ceva cu eroi, nu mai tin minte, dar e frumos.
Trebuie sa-mi fac rost de un cearsaf rosu si de-o farfurie mai mare si de-un bat, sa ma joc de-a spartancii.
Si cica eu eram regele si cica tu erai Xerxes si cica tu veneai la mine si ziceai sa ma predau si io racneam viiinooo si iaaa-maaa si dupa aia io ma intorceam catre luptatorii mei si urlam spartaaaani la noaaapteee luptam in iaaaad!
Si cica dupa aia tu veneai sa ma omori si eu bagam farfuria in fata si ma aparam si dupa aia iti bagam batu-n burta si te omoram eu pe tine si tu mai veneai o data si cica eu iar te omoram! Ca eu nu muream! Si ce daca spartancii au murit!? Eu cica nu muream si te omoram pe tine! Spartaaani la ataaac!
Ieri am mincat un chil de floricele de porumb in adrenalina care m-a cuprins la 300. Am iesit cu gind de razbunare si de lupta, dar cu urechile infundate. Ce-au mai urlat baietii aia in film…
Filmul e jumate lupta, jumate imi explica ce era cu ei si de ce se luptau si cu cine se luptau si ce se mai intimpla prin Sparta cind nu era Leonidas acasa. Leonidas era regele spartanilor, persii au venit sa cucereasca Grecia, Sparta fiind provincie greceasca, Leonidas a gasit normal sa isi apere tara si sa se duca la razboi impotriva persilor. Sfatul batrinilor spartani a zis mai calmeaza-te Leonidas, ca aia-s prea multi, hai sa ne predam. Leonidas a zis ca nu si nu, a adunat o mina de soldati faini, in numar de trei sute si le-a zis hai sa luptam sa ne aparam patria, asa ca au plecat la Termopile. Acolo s-au bagat intr-un defileu si i-au asteptat pe persani sa vina. Si au luptat si i-au omorit pe capete. Persanii fiind super armata si numeroasa, pina la urma i-au invins, cum ar veni spartanii stiau ca vor fi invinsi dar s-au luptat cu vitejie si-au murit liberi pentru apararea patriei.
Daca te duci la film ca sa vezi film de-al de Private Ryan sau mai stiu eu ce drama de razboi, e posibil sa te enervezi si sa vrei sa iesi din sala, daca stai sa vezi cum racnesc spartanii si ce fistichii erau persii, e posibil sa-ti placa. Pentru ca e facut asa holiudian cu pompa si efecte, ca iti ia ochii, dar ti-i ia destul de bine. Fazele de razboi sint foarte faine, daca era tot filmul numai cu lupta aia, eu as fi fost multumita. Adica putea sa dureze si patru ore, pe mine nu m-ar fi deranjat. Cind baga faze din spatele frontului, deja ma plictisea. In Matrix cind se bate Neo cu toti agentii Smith si da imaginile cu incetinitorul si vezi gloantele prin aer si Neo se mai invirte un pic si da-i si da-i… asa a fost si asta, doar ca nu erau gloante, erau sulite si mult singe si capete taiate! Asta mi-a placut mie tare. Si mi-au mai placut baietii aia, adica erau putini, dar unul si unul, nu te mai saturai privindu-i, creca Sparta putea sa dea multi mister univers, asa de frumosi erau.
Si mi-a mai placut o faza cind regina spartanca baga o sabie intr-un nenorocit care facuse o magarie, halal femeie.
Ah si Leonidas!… frumos de pica si mai avea si un mic defect de vorbire, era vag peltic, iti venea sa-l iei cu tot cu scut acasa si sa-l pui sa racneasca.
La sfirsit am bagat si doua lacrimi, ca nu s-au putut abtine americanii sa nu trinteasca un final de mare efect cu o nevasta spartanca indurerata care-si tine la piept fiul viitor rege, singura ei comoara si rodul iubirii cu sotul ei viteaz.
Ca sa spun asa, mie mi-a placut filmul si l-as mai vedea o data, pentru fazele alea de lupta, e bine ca l-au facut asa, si nu ca pe Troia sau Alexandru, care parerea mea e ca au fost o timpenie, e mai fain, mai de poveste si mai de impact, ca sonor, culori, personajele mai bine facute (ah ce fata de fraier avea Brad Pitt in Troia, aici nu se compara), si e fain ca mai prinde lumea ceva istorie, asa comerciantizanta si romantata, dar e buna. Adica nu e Teleenciclopedia!
La lupta deci!
In ziare, saptamina trecuta au inceput sa spuna ca drogurile iar au luat-o razna prin Irlanda, raportat la numarul din ce in ce mai mare al oamenilor care cer ajutor.
Anul trecut s-au implinit 10 ani de cind a murit Veronica Guerin. Povestea este urmatoarea: V. G. era o ziarista pentru Sunday Independent, cind, prin ’94 si-a dat seama ca drogurile sint o mare problema in Irlanda, dealerii aveau super putere in societate, iar legile nu prevedeau in nici un fel controlarea lor, financiar vorbind. In genere, lumea nu prea se baga, de frica, asa ca s-a bagat ea, curajoasa.
Si a inceput sa scrie despre diversi interlopi, folosindu-le poreclele, si avea o groaza de expeditii detectivistice pentru descoperirea lor, inconstienta curata. Si a dat ea de un baiat bun John Gilligan, dealer super mare si Gilligan s-a suparat tare si-a trimit un mesager s-o avertizeze, care a impuscat-o in picior, in ’95, ca s-o sperie, dar n-a reusit. Vajnica, s-a dus peste Gilligan acasa la el, sa-i ia un interviu, care omul a batut-o bine bine si dupa citeva zile a sunat-o sa-i spuna ca daca nu se potoleste, ii rapeste copilul si i-l violeaza.
Politia i-a asigurat protectie 24 de ore, pe care Veronica nu prea a luat-o in considerare si nu prea a ascultat de sfaturile nimanui, continuind sa atraga atentia asupra mafiei din tara apropos de droguri, pina cind intr-o buna zi de iunie 1996, la o intersectie, pe cind statea la semafor, au aparut doi baieti pe-o motocicleta, care au tras vreo sase gloante in ea, in vazul lumii si-au transformat-o in erou national.
Asta e filmul pe care l-am vazut eu, adica Veronica Guerin, cu domnita Cate Blanchett la microfon. Filmul… nu l-am gasit impresionant deloc. Adica, poate daca nu stii nimic despre personaja, filmul creeaza o imagine cumva, dar daca vezi cit de puternica este impresia pe care a produs-o in constiinta dublinezilor moartea ei si din prisma mortii ei, activitatea de descoperire si de demascare si de condamnare a dealerilor de droguri, iti dai seama cumva ca filmul nu e atit de elocvent pe cit ar trebui, ca este doar o chestie vag comerciala si un fel de hai sa ne jucam de-a filmul de personaj.
Dar filmul are meritul de-a aduce in fata unora un personaj de care altfel n-ar fi stiut.
Si mai pune pentru mine problema eroismului, care in cazul asta, mi s-a parut inconstienta curata, bravada si nepasare cumva. Cind stii ca viata ta si a familiei tale este in primejdie, si tu sa nu te opresti, de dragul adevarului, este probabil eroism. Cind ti se ofera protectie, pe care tu o pasuiesti, pentru ca nu se conformeaza stilului tau aventurier (adica nu putea sa vorbeasca cu diversi hoti, dealeri, ca vedeau ei masina politiei) si sa te apuci sa te duci in gura lupului efectiv cu mina-n buzunar, asta mi se pare bravada si naivitate.
Incheind, recomand cu mare drag filmul, este putin ciudat, din cauza ca e despre droguri si ziaristi si nu e cu elfi, dar merge, V. Guerin este un erou in Irlanda, fiind primul jurnalist omorit in Irlanda pentru articolele sale si unul din multii care au fost asasinati in lume pentru ca s-au apucat sa scobeasca afaceri obscure.
Vineri, stind de vorba, din una in alta, comentam cu colegii mei cit de frumoasa e Irlanda si ce nereprezentativ este Dublinul pentru tara asta si ca ar trebui sa facem calatorii pe coasta de vest, unde se gasesc orase micute si sate pitoresti cu oameni simpli si frumosi. Ca orice natie, si ei sint mindri ca sint irlandezi si considera ca tara lor este foarte frumoasa, am promis ca o sa mergem si asa o sa facem. Pentru o tara atit de mica, are in istorie o groaza de oameni curajosi care s-au luptat pentru pamintul lor si s-au chinuit poate mai mult decit altii sa-si afirme identitatea si neamul lor, istoria e plina cu astfel de exemple, si ca toate istoriile, este fascinanta. Desi au multe influente britanice si in ciuda antipatiei fata de englezi, apropierea geografica si istorica de ei le-a ajutat foarte mult, exista o traditie pe care se straduiesc s-o pastreze.
The wind that shakes the barley este o balada populara din secolul al 19-lea, care cinta despre revolta din 1798 in care irlandezii, inspirati de revolutia franceza, au organizat si ei o revolta, pentru a scapa de dominatia engleza. Cind au plecat oamenii la lupta cea mare, si-au umplut cu orz buzunarele, ca sa aiba sa mai manince pe drum, si cind au ajuns nas in nas cu englezii, unii au fost impuscati si aruncati in gropi de-aiurea, dar orzul a incoltit si asa au aparut in unele locuri smocuri de orz prin care vintul adie.
Filmul a imprumutat titlul baladei si trateaza perioada din anii razboiului de independenta. Cum am spus si data trecuta, dupa cistigarea independentei s-a pornit razboiul civil, unii care erau multumiti cu ce obtinusera, si unii care considerau ca Marea Britanie s-a jucat cu ei un pic si le-a dat iluzia independentei. Filmul se ocupa de doi frati, plecati sa lupte impreuna, dar care in timpul razboiului civil se vad pe pozitii diferite, unul era cu puterea nou instalata, unul care inca nu-si vedea inca visul cu ochii, devine dizident, este arestat si condamnat la moarte.
Bineinteles ca a fost criticat de Marea Britanie, considerat ca un film care inspira ura fata de englezi si ii prezinta intr-un mod rau-voitor, ca lucrurile n-au fost chiar asa, adica nu erau britanicii chiar atit de cruzi. N-as zice, desi englezii sint niste monstri in film, fara pic de suflet, omoara oameni dupa propria lor nebunie, dau foc la case, terorizeaza lumea prin sate, cind ajung irlandezii la putere, se comporta la fel de dur cu cei care inca mai opuneau rezistenta, asa ca filmul e scuzat de-a face propaganda anti-britanica.
Iti trezeste interesul pentru istorie, prin dramatismul actiunii, te impresioneaza onoarea si eroismul personajelor, nu da in patetisme, este pur si simplu un film bine facut despre patriotismul irlandez. Ceea ce e meritoriu.
Ca amanunt tehnic, in film se vorbeste o engleza cu accent irlandez destul de anapoda, asa ca e bine sa fie vazut cu subtitrare.
Ah ce-am mai scrisnit din dinti la Sylvia, ce fiinta complexa si neinteleasa si chinuita putea fi…
Filmul n-a avut cine stie ce rezonante, adica le-a avut, ca s-a ofuscat fata Sylviei Plath, Frieda Hughes, ca impieteaza memoria mamei si chestiuni de genul asta, mmm se poate spune si asa, dar este facut curatel asa, nu are efecte speciale lacrimogene datatoare de exaltari si cutremure, nici nu face talmes-balmes din viata ei, facind-o “papusa sinucigasa”, cum s-a temut F. H..
Ce n-am inteles este de ce l-au bagat pe Daniel Craig, cred ca daca aparea intii in James Bond nu-l mai intrebau de sanatate acum, dar s-a descurcat onorabil si dinsul, desi cred ca l-a enervat si pe el un pic gelozia doamnei cu pricina.
Filmul ne prezinta (destul de impartial asa) povestea celor doi poeti, evolutia nefericita a Sylviei, omeneste indivioasa pe succesul pe care il avea T. H. la vremea cind s-au cunoscut si de altfel dinsa a cam murit cu oful asta, pe de alta parte iubindu-l egoist si posesiv si femeieste, cu accese de gelozie si cu crize de nefericire si de disperare exacerbate si de conditia delicata in care se afla.
Cind ai o cariera nu prea stralucita, un sot care are una, si mai are si lipsuri de-acasa, ce-ti mai trebuie? Copii! Orice femeie moderna ar zice pas, dar in anii ’60 nu prea era la ordinea zilei sa nu faci copii sau sa nu depinzi de un barbat, desi S. P. s-a scandalizat in felul ei, totusi, cum o si afirma, isi dorea practic lucruri destul de banale, sa aiba o familie normala si sa scrie linistita poezii (in masura in care o poeta poate fi normala).
Cum nu intotdeauna literatura iti iese cind ti-e cald si bine, cele mai bune poezii ale dumisale (colectia Ariel, publicata postum) sunt compuse in timp de criza adinca, la 4 dimineata, cu chinuri si cu spasme, poezie urlata, sa intre bine in urechi.
Dupa parerea mea, S. P. degeaba e icoana feministelor si n-are de ce sa-i sara lumea-n cap lui Ted Hughes ca a fost un criminal nenorocit, Sylvia Plath nu cred ca a avut vocatie de eroina si nici nu cred ca si-a dorit lucrul asta, era mult prea chinuita ca sa aiba ragazul sa se agite cu stegulete pentru egalitatea sexelor si pe fruntea ei nu scria eliberati femeile, dimpotriva, si-a dorit din tot sufletul sa fie iubita si ocrotita de un barbat, sa faca mincare, sa faca copii, sa mearga la mare, la soare. Doar ca n-a fost sa fie.
Filmul nu straluceste cum stralucesc filmele fie gen Amelie, fie gen Titanic, am ales doua asa, din fuga calului la poluri opuse si cu mare priza, este, ca si Iris, mers pe mina BBC-ului, cuminte si frumos facut, ca sa ne mai cultive si pe noi, muritorii de rind.
Am sa fac o marturisire pe care mi-am facut-o eu mie in uichend si care m-a surprins foarte tare. Mie imi plac filme genu luuu sa zicem “Motorcycle Diaries” ooori… “Amores Perros” ooori “The Downfall” sa zic asa, dar! Si mai mult imi plac “Harry Potter” “Lordul inelelor” “Piratii din Caraibe”. Si acu proaspat picate in lista mea de favorite, Xmen-urile cele trei zbang zbang, vazute in uichend!
Ce sa maaai primul a fost fain, a aparut Volverinu, suparat foc, si dupa aia ailalti, cu nebuniile lor, comsi comsa, merge, ca idee. Uhh al doilea super super fain ca efecte si ca diversitate, imi pare rau ca n-au dezvoltat niste personaje, mi-ar fi placut sa-i vad pe aia mici zbatindu-se mai mult. Si m-a distrus, o, mama, cind am ajuns la final la faza cu apele si cu tipa care tine apele sa le plece alora nava si cind a venit apa peste ea era sa-mi tisneasca niste lacrimi, dar m-am tinut tare! Si la sfirsit durere mare Lupul si Orbitorul, care o iubeau si ca sa nu se mai certe, na c-au scapat de ea si, bineinteles, ca sa nu ne suparam, se vede o pata asa albicioasa in apa, gagica se facuse balena…
Am zis balena?
In partea a treia si ultima (sper ca nu), Scott – Orbitorul se simte strigat si se duce la lacul unde ramasese Jean, ah si iese Jean din apa si ăsta, sa pice, se pupa si ea ii suge toata energia, praf il face. Daca s-ar fi facut Jean balena, tot era bine, dar se facuse ceva incontrolabil, care era super super puternic! De facea pulbere orice o enerva, foarte suparata, ca l-a omorit si pe mentorul ei si pe mai multi (in afara de Wolverine, pe care-l cam placea mai apasat). La sfirsit n-are ce sa-i faca, trebuia s-o omoare. Deci moare.
Recitesc si imi dau seama ca am povestit minunat, daca citesc intr-o luna de zile, o sa cred ca e vorba despre alt film.
In primul se intimpla asa Wolverine (caruia ii ieseau niste gheare imense din mina, cind avea el chef, si mai avea marea bucurie de-a se vindeca foarte repede, si avea scheletul dintr-un aliaj indrstructibil) si cu Rogue (care cind atingea pe cineva, ii lua energia) nimeresc in mijlocul unui conflict intre doua tabere mutante: scoala lui Xavier, cu mutantii buni care stringea mutanti marginalizati de societate si se zbatea un pic sa le capete drepturi egale cu ale celorlalti oameni (acolo erau: Xavier fondatorul – care citea ginduri, Jene – care citea si ea ginduri, misca lucruri, si alte mici chestiuni, Storm – care putea sa declanseze furtuni, Scott – care ii tisnea laser si foc prin ochi) si gasca lui Magneto, care voia sa-i distruga pe oameni si sa fie numai mutanti peste tot. Si in primul deci se da o mica batalie intre Xavier si Magneto, ca sa salveze niste omuleti. Wolverine se indragosteste de Jene si ramine la scoala, cu Rogue, care ramine si ea ca eleva si se inamoreaza un pic de un tip care facea gheata.
In al doilea, se da lupta intre mutanti si oamenii normali, care voiau sa-i distruga si s-au folosit de un alt mutant care sa-i controleze mintea lui Xavier, care prin aparatul lu peste, reusea sa localizeze pe toti mutantii si sa-i omoare. N-o sa iasa treaba si o sa se dea o lupta, cind mutantii tre sa-l scoata pe Xavier din controlul lui ala micu, sa-l duca la nava si sa plece inainte ca un baraj sa se sparga tralala. Doar ca nava nu prea avea motorina si apa venea peste ei, asa ca Jean face o fapta buna, tine apele in loc o bucata, incarca cu energie nava, si pac ii da drumul navei sa zboare si apele vin pe ea.
In a treia parte oamenii au scos un medicament pentru tratatea mutatiei, si cine voia, putea sa se trateze, oamenii lui Magneto se opun, Xavier are alte probleme pe cap, ca e gasita iar Jean, doar ca ea era mutant de nivelul 5 adica avea forta cosmica, frati surori, putea sa faca ce voia ea cu planeta, n-avea treaba. Pina atunci, Xavier, care stia cit de periculoasa era puterea ei, i-o tinuse lui Jean in subconstient, dar acu se dezlantuie un pic, il omoara pe profesor. Magneto o ia in tabara lui, si-o convinge sa mearga sa captureze laboratorul unde faceau astia antidotul si unde sursa era tot un mutant, care avea calitatea de a anula mutatia oricarui mutant care se afla in apropierea lui. Bon, Scoala lui Xavier il ia pe mutantul anihilator inaintea lui Magneto, ii aplica lui Magneto niste injectii cu anulator, asa ca-l fac om.
Si Jean statea ea relaxata si se apuca soldatii sa traga cu medicatie in ea, si fata se enerveaza crunt si intr-un mare virtej de energie distruge tot ce-i iese in cale… numa Wolverine ramine, se duce spre ea, ea il tot vintura de-i lua pielea de pe el (dar el se vindeca urgent), ajunge linga ea, si ea-l intreaba “vrei sa mori pentru ei?” si el ramine foarte surprins si zice “ pentru ei? … nu, pentru tine”
Si-i mai zice c-o iubeste si ii baga cutitele in burta si-o omoara, ca prea o luase razna. De data asta nu mai invie!
Sfirsit, sunt epuizata cit am scris.
