Ce te face să uiţi de toamnă?
Compunere cu toamna. Dar şi cu mine. Dar şi cu toamna.

Nimic nu se compară cu dimineţile de toamnă! Ceţoase, friguroase, cu ciori plictisite, cu frunze umblînd alandala pe lîngă garduri, oamenii muncii încruntaţi după un concediu prea scurt, copiii cărînd rucsace enorme scrise cu pixul “AIDAN  LUV U”, maşinile poluînd somnoros atmosfera, ah, nimic nu le egalează în tristeţe!

În fiecare dimineaţă de toamnă îmi doresc să nu trăiesc într-un climat temperat continentalo oceanico mediteranean cu patru anotimpuri, să nu mă fi dus la şcoală, să fi urlat – cît se mai putea face ceva! – să fiu lăsată într-o familie de fermieri montaniarzi plătiţi mizerabil pentru creşterea mea pînă împlineam 10 ani (continuare cenzurată – n.red.) sau furată de pe scările unei catedrale de o familie de piraţi (există familii de piraţi?!), mi-e cam totuna la ora actuală.

Şi totuşi, sînt lucruri care mă fac să uit că e toamnă, să începem o preaslăvire.

Duc mîna dreaptă la inima stîngă şi spun cu sufletul meu de copil că nimic nu e mai bun pe lumea asta, nici ciocolata caldă, nici plăcinta cu mere, niiici măcar crema de zahăr ars (minţi! minţi! minţi!). Aici am eerat un pic, tăiem, reformulez: nimic nu e mai bun pe lumea asta decît: o cană de supă de ouătoare cnor turnată împreună cu minunatele cipsuri cu ceapă honchiponchi şi la sfîrşit o farfurioară rasssă cu cremă de zahăr arsss! Ăsta da confort culinar.

Mă uit în oglindă, îmi văd faţa mîzgălită şi strig cu egoul meu de modistă pierdută că nimic nu este mai fatal şi mai înnebunitor decît praful de ochi Ombre Essentielle Mahogany 51 în combinaţie tembelă cu praful de obrăjori Girly Pink 002 şi cu crema de buze cu vitamina A cu miros de pipi de pisică, fabricată de doamna farmacistă din Piaţa Voievozilor…! Asta da cosmetică de război antitoamnă.

Şi dacă mă mai uit şi în geantă, unde am o carte de M. V. Llosa, un pliant cu National Library of Ireland - Yeats Ebition for Halloween şi nu în ultimul rînd, dar totuşi ultimul (număr de la) Star – all gossip, all stars, (plus două pastiluţe pentru vasul veceu - că iar am găsit o ofertă, dar nu car toată cutia, că nu-mi încape în geantă şi o pastă de dinţi) mă cuprinde o stare elevată de agitaţie şi mare curiozitate, atemporală asezonală şi anuală! Şi cu intelectul stăm bine în anotimpul răcoros.

Sfîrşit brusc, inexplicabil.

Azi am suferit două rafale de cuget foarte violente, una a fost cu exilul ca parşivenie a sorţii şi a doua a fost cu repulsia. Acuma cu exilul.

În fiecare an cînd mă duc acasă, fuuug mîncînd pămîntul cînd aud setul de întrebări legate de străinătăţuri: setul 1 sună – cum  e acolo, te-ai acomodat, îţi e dor de-acasă, vrei să te întorci; setul 2 – cît costă gazele, apa caldă, apa rece, ce suprafaţă locuibilă aveţi, cum sînt gardurile şi multe altele toate la fel de originale.

Cînd plec din patrie, normal că doresc să mă izbesc teatral de “locomotiva rece şi neîndurătoare”, “ce-i pasă ei” că eu plec iar… din astea, dar mă ţine destul de puţin, nu trăiesc drame de conştiiţă, în care să-mi impun “să fiu puternică”, să-mi “port crucea destinului” pe “meleaguri străine” pentru că “poporul nostru atît de frumos inimos şi primitor” a avut “o istorie atît de nedreaptă”.

Nici nu mai am mari complexe de vinovăţie faţă de prietenii care nu-mi mai sînt prieteni din cauza distanţei, am depăşit faza în care trăgeam de toată lumea să ieşim şi să vorbim, ca să constat cu stupoare că nu mai aveau timp-chef de mine.

Nici nu mai am senzaţia că locul meu e undeva la mijloc între ţara pe care n-o mai înţeleg şi ţara pe care nici nu mă chinui s-o înţeleg.

Am terminat Întoarcerea huliganului, Norman Manea, că de la asta m-am luat cînd m-a lovit una din rafale. Bun şi acolo apare ideea că patria lui este limba. Se referă la română, îi dau dreptate, atîta timp cît ai limba maternă la îndemînă, poti să te consideri cu rădăcini. Un american îi spunea că-l invidiază, pentru că el (N. M.) are limba lui – ei, şi ideea este frumoasă, pentru că româna, în cazul lui N. M. nu este un instrument de comunicare, devine patria lui, refugiul personal, care dovedeşte o apartenenţă, de care nu se poate face abstracţie indiferent că e în Romania sau în America.

Nu m-am gîndit pînă am venit aici dacă limba e importantă, m-a întrebat la un moment dat cineva dacă am ajuns să visez în englezeşte şi am răspuns foarte clar şi sigură pe mine că nu, nici vorbă, vai, cum. De fapt habar n-am în ce limbă visez, nici nu ştiu dacă ce se întîmplă prin vise e în vreo limbă, dar mi le-am apărat imediat, de parcă era ceva foarte intim – relaţia cu limba neamului şi ceva de necontestat – să visez în limba mea.
Mda.
 

Ieri am discutat cu cineva despre doua lucruri oarecum legate si oarecum dezlegate unul de altul, acuma urmeaza eu sa fac o brambureala din fundul intelepciunii mele duminicale.
Unu a fost daca sintem influentati de oamenii din jurul nostru, fie ei reali sau virtuali, discutia se referea mult la partea virtuala.
Al doilea a fost ca ne indragostim des si prost pe net.

Eu cred ca in virtual este foarte usor sa te atasezi de cineva, multi dintre noi sintem virtuali pentru ca realul este insuficient, fie sintem departe de cei dragi, fie nu avem destula realitate pentru noi insine, sa ne simtim intregi - asta e fie singuratate de moment sau de viata, fie plictis (la serviciu haha), fie nevoia de o evadare aparent lipsita de consecinte etcetera. Practic, se intimpla ca virtualul sa se prelungeasca si in real, e foarte putina lume care se poate detasa in momentul in care a inchis calculatorul.

Mai problematic este atunci cind ne indragostim in virtual, iar in cazul blogurilor este o nebunie, avind in vedere ca doza de sinceritate este minimaaa, textele sint pre-scrise multe dintre ele si poate ca nu reflecta decit putin din fiinta autorului, am observat ca blogurile personale sint fie lipsite de griji, fie cu multe angoase, ceea ce denota o poza / o dispozitie / un stil, in nici un caz o persoana, poate sa ma contrazica cine doreste. Cind se trece pe mesengere, iarasi e o problema, ai o comunicare artificiala, poti baga un care in realitate nu e, poti parea intelegator fata de cineva doar pentru ca citesti ziarul intre timp si esti complet absent, sau dimpotriva poti spune o timpenie ofensatoare ca sa te aperi de ceva, poti face o gramada de gesturi pe care de fapt nu le simti si nu le gindesti, eplele pot continua. Pe internet poti fi cum ai chef, dupa puteri.

Cit de vulnerabili si dependenti sintem? Citi stam in fata monitorului asteptind… habar n-am ce, sa vezi ca X is now online, X is writing …, you have 1 new message, dind refresh la o pagina, asezat cuminte si rontaind seminte, cu o rabdare de invidiat, la autobuz injuri pe toata lumea daca ai de stat 10 minute, pe net stai cu orele. Citi dintre noi ne-am bine dispus sau ne-am dat cu capul de masa in urma unui text, a unei discutii, a unui raspuns anapoda, a unei taceri? Citi ne-am refuzat o plimbare o carte un film o relatie, ca sa stam online? Citi ne-am repezit la calculator imediat ce-am intrat pe usa, sa vedem ce s-a mai intimplat? Citi ne-am intrebat daca celorlalti le pasa atit cit ne pasa noua? Noi facem virtualul sau ne face virtualul pe noi? Iaca nu stiu.

Ieri m-a enervat unu rau de tot, Dani romanasul de zic eu, si-a adus foarte multe rude prin apropiere, inclusiv un neam pe care am uitat cum il cheama si pe care il vad maturind cladirea, udind florile si dind cu cirpa. Ieri zic, cind plecam acasa, ne-am nimerit de-am mers o bucata de drum impreuna si tot am vorbit, ajungind noi la concluzia ca el are o slujba lejera, ca nu lucreaza pe santier, ca ii vad pe bietii oameni cum sint darimati la sfirsitul zilei, vai de mama lor. Bun, desteptul asta s-a umflat in pene si mi-a zis cu mindrie ca el a venit in Irlanda sa “faca bani” nu “sa munceasca”! Am crezut ca mi se face raaau cind am auzit asemenea ineptie! Parca oamenii aia care fac santier sint bucurosi de ce fac! Si parca el ar munci la rachete! Asa-mi venea sa ii rid intre ochi ah da bine ca ce faci tu este deosebit de intelectual si interesant, speli pe jos baaai prostane, nu esti mai bun decit oamenii aia care se omoara ca sa trimita bani acasa la copchii! Dar cui sa-i spui?…

Trecind in alta nebunie, azi la gazeta zicea un mare studiu ca cica i-o intrebat pe multi barbati care-i gradul lor de fericire si ei au raspuns care si cum o putut, in fine, la sfirsit concluzia a fost ca cu cit mai avansate scolile femeilor, cu atit mai fericiti barbatii! Un an de studii femeiesti aduce ooopt procente in fericirea masculina! Deci de-aia imi tot ziceau ai mei ia si invata nu mai pierde vremea aiurea, ca o sa ajungi departe! Din pacate, concluziile studiului mi s-au aratat prea tirziu… daca are cineva vreo bursa de vinzare, sa ma anunte.

Dupa asta, i-a mai intrebat mah voi cum va dati apetisanti la dame si ei in marea lor naivitate au zis o pai cum cu apropouri virile, asta merge probat testat. Cind au fost intrebate femeile ele au zis vai dar nu! acesta e unul din lucrurile care plictisesc deja, tre sa vina cu ceva original haios interesant, s-au intors la barbati, ei, uitati ce zic femeile, ei nimica, taci ca damele vorbesc prostii, noi mergem pe varianta noastra!

Eu nu stiu chiar de ce n-au combinat testele, sa vada cu ciiit la suta scade interesul pentru replici cu substrat, pe masura ce studiile feminine avanseaza, de unde si fericirea ar putea creste in cazul barbatilor cu femei cu studii inalte deja a devenit prea complicat.

Un sondaj referitor la fericirea feminina legata de educatia masculina este inca irelevant in zilele noastre.

Ah demonii nu-mi dau pace, am avut intr-o noapte un cosmar nebun cu spaime si urlete, despre care am ales sa nu scriu, sint discreta cu demonii mei, ii pun si pe seama vietii mele reale si ireale, dar si cumva in simpatie (ehehe) cu niste lecturi tembele pe care le servesc in ultima vreme.
Citesc momentan urmatoarele carti: Invierea - Tolstoi, Tragicul sens al vietii - Miguel de Unamuno, Jurnalul - Mihail Sebastian si In cautarea timpului pierdut - Marcel Proust.
Dupa cum se poate observa la un ochi rapid, sint tot una si una, numai bine de ridicat moralul, as putea chiar sa scriu un tratat despre ideile comune, haha.

Pauza, piesa asta este bezmetica, mie-mi place la nebunie si Nina e chiar mortala! Bai, cind o sa ma marit eu, sa-mi cinte Manic Street Preachers, fara numar, ca nu ma uit la bani

Revenind…
Apropo de chestia cu cosmarul, la un moment dat in Tragicul sens al vietii (despre care sper sa apuc sa scriu ceva mai mult) zice nenea ca oamenii nu vor sa accepte ideea de moarte pentru ca nu-si pot imagina lumea fara ei. Si autorul aduce somnul ca stare, in care sintem cumva rupti de lume, pentru ca sintem cam absenti. Lucru care mie mi s-a parut foarte grav cind l-am citit si mi-a dat mult de gindit, poate de aia organismul meu refuza sa doarma cit i-ar trebui, desi eu tot ii spun bre ia si dormi, ca-ti face bine la ten, el nimica.

Intimplator sau nu (demonul meu filozofic imi sopteste ca nimic nu este intimplator), in Proust am intilnit pasajul asta:
“Cind sintem bolnavi, ne dam seama ca nu traim singuri, ci inlantuiti de o faptura apartinind unui regn diferit, de care ne despart abisuri, care nu ne cunoaste si de care nu-i cu putinta sa ne facem intelesi: trupul nostru. Chiar pe un tilhar pe care l-am intilni in cale, l-am putea poate induiosa, daca nu fata de nenorocirea noastra, cel putin punindu-i in joc interesul personal. Dar a-i cere trupului nostru sa ne crute ar fi ca si cum am vorbi cu o caracatita, pentru care cuvintele noastre nu pot avea mai mult inteles decit vuietul apei si cu care am fi inspaimintati sa fim ondamnati a trai. “(vol Guermantes)

Mi-e din ce in ce mai clar in ultima vreme, sint crize sa zicem,  in timpul carora lucrurile o iau razna din interior catre exterior, si culmea, parca ti-e mai greu sa le controlezi decit daca ar fi invers. Lucrul asta n-ar fi ceva trist sau datator de spaime, cred ca e un fapt si trebuie, la un anumit moment, luat ca atare,  sintem fragili si ne e frica sa recunoastem, ca si cum acceptarea inseamna capitulare. Ori probabil ca nu e.

In primul rind sa facem publicitate un pic sitului antichici care a adunat deja citeva posturi, unele sint fermecatoaaare, leapsa asta a fost deosebita. Am riiis mult am ris la unele si sper sa se adune o colectie impresionanta!

In al doilea rind, gata doamne gata, s-a dus naibii moda metrosexualilor, pfff eu cind faceam spume ca nu e bine nu e bine se duce naibii lumea, nu ma credea nimeni!  Noroc cu stirile astea ca am mai aflat si eu ca in sfirsit i se stinge steluta gloriei lui Deivid Becăm, ii apune soarele de fatal ce e el, ca ma scotea din sarite cind il vedeam! si il vedeam peste tot, dar acuma poate ma mai slabeste, ca n-are el nici o vina ca e asa, de vina sint fraierii care mi-l baga mie sub nas si care n-au pic de gust!, zise zina gusturilor, Suzi.

Iaca vine moda de moda veche cumva, ceea ce e o usurare, se mai relacseaza si femeile si barbatii, combinatie interresanta de uber si metro, adica nici nu se uita numai la meciuri dar nici nu se umple de camasi roz brrrr.
Previziunile sint pesimiste, in comparatie cu metro, care dureaza de vreo … cinci ani, heteropolitanului i se dau (deocamdata) mai slabe sanse de reusita! Ma indoiesc, mai nasol decit cu metro n-are cum sa fie, eu zic ca o sa faca multi pureci moda asta.

Ideea e
“Studiul (Men’s Health) arata ca majoritatea heteropolitanilor sint barbati din rindul adolescentilor anilor ‘80 si ‘90 care s-au linistit la casele lor si s-au maturizat.

80% din cei intrebati au raspuns ca pun pe primul loc partener/a/ul si copiii, si 75% au spus ca serile de luni si le petrec mai degraba la o cina acasa decit la o bauta cu prietenii” (The Sun online)

Da deci e om normal hetero asta, care se spala, nu se geleaza, nu e rupt, nu e mulat, nu e roz, nu e bronzat, nu e puscarias, nu e tatuat, nu sta non stop cu berea-n falca, stie sa faca mincaaare, nu-i e frica sa fie intr-o relatiune stabila si este ah cred ca e plictisitor totusi … Orcum, asta-i moda.

In ior feis Deivid.

Da, ca tot n-aveam ce face, adica aveam dar nu-mi doream deloc, m-am apucat sa fac testul cu aichiuul, ca si-asa o duc super bine la capitolul asta. Doamne, bai Smilla, alta data zi ca are 60 de intrebari!, ca m-a disperat, m-au luat toate mincarimile si noroc c-am gasit o ciocolatica sa ma mai dreg, sa-i ia naiba cu dreptunghiurile si cercurile lor. Plus, ce ma termina fazele cu daca toti icsii sint igreci si toti igrecii sint dubluvei, inseamna ca toti icsii sint dubluvei, da de unde sa stiu eu asa ceva?! Si multe alte nelamuriri, nu pot astia sa faca un IQ test mai artistic, ca pentru oameni fara capacitate de concentrare si fara numere, va rog?

Suzi, your IQ score is 110  -  Daca ride cineva din public, ma pun pe plins.

The way you think about things makes you a Linguistic Architect. This means you are brilliant when it comes to language and words. You are also very good at understanding things on an abstract level. You are at your best when you put those two skills together to communicate new ideas and see how they fit into different contexts. You understand math and science on a gut level, even if the equations and science don’t come as easily. You can use these skills to be a great communicator or to create a masterpiece.

How did we determine that your thinking style is that of a Linguistic Architect? When we eined your test results further, we analyzed how you scored on 8 dimensions of intelligence: spatial, organizational, abstract reasoning, logical, mechanical, verbal, visual and numerical. The 3 dimensions you scored highest on combine to make you a Linguistic Architect. Only 6 out of 1,000 people have this rare combination of abilities.

De aici l-am luat, “multumesc” Smilla inca o data, ma doare capul de nu mai pot, m-ai fortat sa gindesc, nu te iert…

Dimineata, bintuind eu pe aici odata cu gainile, am dat de un post pe Gramos, care primise sarcina de la BaLaur (am apucat oare sa-i multumesc pentru vot la blogfest? sa scrie despre prieteni reali si virtuali.

In viata de zi cu zi, pe linga prietenii mai mult sau mai putin prieteni, am trei best best-e, ca sa ma exprim in termeni  poetici, in ordinea aparitiei sint:

Alina cu care imi zic orice de vreo… 15 ani? Cu care practic am crescut, va sa zica sintem ca si neamuri, vrem nu vrem hahahihi,  sintem prea legate ca sa mai am ce spune, sau ar insemna sa spun prostii ca sa ma aflu-n treaba.

Dupa asta vine Vio, pe care o stiu de 10 ani si cu care in niste vremuri tulburi ale noastre ne-am ajutat intru supravietuire si ne-am facut una alteia viata mai traibila, si cum noi avem probleme tot timpul, se perpetueaza.

Alina, alta Alina, din Pitesti care m-a ajutat cind am ajuns acolo si nu stiam pe nimeni, eram foarte debusolata si naiva asa, a fost mama si tata meu, si-a facut timp si rabdare pentru mine, si cu care am facut cele mai misto plecari in lume spre aerisire, intr-un Oltcit nenorocit care raminea intepenit cind iti era lumea mai draga.

***

Citesc bloguri pe care nu comentez nimic ( rar), n-o fac ori ca nu stiu efectiv ce sa spun  (chiar daca-mi place, nu zic nimica, ce sa zic? bravo? poate ca da), ori ca n-am nici o parere, ori ca aflu lucruri la care nu pot sa scriu, fiind eu pe dinafara. Citeodata mai citesc bloguri noi si pina nu ma obisnuiesc cu blogarul respectiv, nu comentez, ca nu stiu cum si daca raspunde la comenturi. Sau comentez, mi se raspunde aiurea (ceea ce e posibil sa fac si eu uneori) si dupa aia tac. Bloguri cetatenesti si de larg consum, nu prea servesc.

Cu cititorii!, citiva comenteaza aproape tot timpul, ceea ce pe mine ma inveseleste, mai ales ca nu ma injura! si pentru ca fac efortul sa nu ma lase sa vorbesc singura!  Sint care nu comenteaza,  intr-o zi o sa fac o strigare dupa ip-uri, atunci probabil o sa primesc injuraturi, ca i-am deranjat,  glumesc, dar ii consider tot prieteni.

Dintre prietenii din blogosfera, pe care nu-i cunosc realmente, nu am decit una singura persoana pe mesenger,  nu e vorba ca nu ma intereseaza despre cei care citesc sau pe care ii citesc!, dar stau foarte putin pe mesenger efectiv de la servici,  il folosesc strict intre mine si cei foarte apropiati, trei patru oameni, din autocenzura, nu din mindrie.

Gata. Miine blogul o sa fie intr-o tacere de posturi si comenturi (suna aiurea, dar am rugamintea sa nu bage nimeni nici un comentariu miine), din motive de tacere blogaristica pentru cei de la Virginia Tech.

OMG! In curind n-o sa mai am nevoie de prietene, DD o sa stie absolut orice in materie de birfe cu vedete, o sa mearga cu mine la shoping si-o sa-si dea cu parerea ce culoare mi se potriveste mai bine si mai bine si o sa mergem si la bodyshop dupa aia, sa ne luam cite-o cutiuta de crema de aloe si de mango si ce fructe or mai fi  (sau o sa ma trimita pachet la mama cu un ochi vinat).

Duminica trecuta, cred, la teveu era o emisiune in care luau interviuri la diversi cetateni, dame si dami, sa raspunda la intrebarea va deranjeaza barbatii care folosesc cosmetice (creme, balsamuri, creioane contur, rujuri…) Unii barbati au zis ca ii deranjeaza, altii au zis ca nu, daca e artist si ii trebuie chipul cosmeticat, daca e intr-o formatie de roc etc. Majoritatea femeilor au spus ca nu, nu le deranjeaza, daca el e multumit, ele n-au absolutamente nada impotriva.

In revista Glamour am citit diverse scrisori de la cititoare in care ele se confeseaza revistei despre aplecarea pe care o mai au unii dintre prietenii lor, de eplu sa foloseasca autobronzant sau lac incolor de unghii.

Intr-o zi am urmarit o birfa, nu e prima oara cind ma frapeaza la un tip sa bitch-iuie la modul cit se poate de feminin, si anume: ai vazut cum a facut aia? Ai vazut cum vorbea? Vai dar cum vorbea si cum era imbracata, ai auzit ca asa si asa si asa?!  Au tocat citeva persoane maruntel – maruntel!

Ah, eu cred ca feminitatea si masculinitatea sint asa, in cantitati constante in lume si asa vor ramine, sint fixe, dar, cum femeile devin din ce in ce mai barbate in ultima vreme, mi se pare o urmare fireasca sa apara o tendinta feminina la barbati, sa nu se strice echilibrurile, doamne-fereste.

Azi dimineata in autobuz s-au asezat in fata mea un tip si-o tipa, s-au zimbarit s-au vorbit, el o tinea pe ea de dupa umeri si tot isi sopteau chestii, adica clar erau amorezi. Si cum stateau ei asa unul cu altul, la un moment dat el s-a oprit, s-a uitat pe geam, a scos din buzunarul de la piept un strugurel (alifie de gura, in format ca rujul, da!?), si-a tuguiat gurita si-a inceput sa-si aplice tacticos crema. Dupa aia a constatat ca vaselina era bine aplicata (in acelasi mod ca gagicile, a miscat din buze asa sa se intinda bine bine) si si-au vazut mai departe de discutia lor.

Sub privirile mele holbate si pline de invidie, avea un strugurel foarte fain.

Aici scrie Suzi! is proudly powered by WordPress and designed by XiAP Design Studio (modified Pyxis theme). Other plugins: Audio Player Wordpress plugin, Subscribe To Comments, Seesmic, Search Everything.