Ce-mi place de mine cînd sînt fatală şi finuţă, nu mi-am găsit dimineaţă tricoul mulat şi decoltat cu care voiam să fac senzaţie, nu mi-am găsit blugii care mă fac suplă şi ca să mă enervez mai tare, mi-am luat ghetele cu toc, am derapat cînd am ieşit din casă şi am dat cu nasul de asfalt, deci m-am întors şi mi-am luat bocancii. M. a rezervat la un restaurant, eu am citit că e indian şi ce m-am ofticat, urăsc să mănînc la indieni, am început să pufnesc că iar curii curii curii!, care nu m-a înţeles nimeni şi au întrebat ce vreau de fapt! Băi da mai stailiş decît indieni n-ai găsit, n-am nimic cu ei, dar chiar n-am chef să mănînc ticamasala şi alte bîzdîgănii de-alea nici pîine calumea n-au, să bobinez. Dar de unde ai scos-o că mergem la indieni?, mă reuit la email mai de-aproape şi văd italieeeni, muuult mai bine! Da, şi ce-o sa mănînci? Pizza păi cealtceva! Marea doamnă.
Am cumpărat bigudiuri şi o maşinuţă pentru Geisăn, să sperăm că nu o să-mi spună că sînt concediată că-mi bat joc de el, dacă era după capul meu, i-aş fi luat o coroniţă de prinţesă foarte faină cu pietre roze şi cercei de regină, dar m-am gîndit că poate crede că vreau să sugerez mai ştiu eu ce!
Mă duc cu inima frîntă la băută, Elaine şi Pantera Roz astăzi fac concurs de tastat, se reorientează către secretare sau recepţionere, nu au încotro, nu e absolut nici o slujbă în arhitectură, M rămîne pe lîngă, se pare că va mai veni şi în ianuarie. Diseară cred că va fi un fel de hai să bem să ne prefacem că totul este ca înainte, mă îmbăt mă doare-n cot, deşi ştiu că devin lacrimogenă cînd iau la bord prea mult, după care o să adorm cu sughiţuri prin taxiuri.
Revin abia marţi, am treabă multă în zilele ce vine, de spălat boarfe de luat acasă, de găsit nişte valize, de cumpărat cadouri, de facut curat în frigider, de flămînzit mîţa, de făcut manichiura pedichiura, să-mi aplic o mască întineritoare două?, de pus hîrtiile în ordine pe aici, de găsit biletele de avion, de verificat prizele să vedem.
Ieri am fost să-mi iau un senviş normal banal am cerut pîine unt şuncă ouă maioneza brînză roşii ardei castraveti şi o gogoaşă şi tipa mi-a zis ştiţi nu avem voie să vă servim cu porc, deci nu pupaţi azi şuncă. Eu nu am înţeles prea prea bine ce au cu mine şi m-am uitat cruciş la ea îmi venea să plîng, păi, zic, de ce nu îmi daţi cu porc? Păi aşa ne-a zis şeful că nu avem voie să vă servim, porcul este bolnav şi noi nu ne riscăm! Mi-a trebuit o mare concentrare să îmi dau seama că nu au ceva personal cu mine şi că ei nu mai bagă carne de porc. Sper să se facă bine cît mai repede, să mă pot bucura de el/ei mult timp de acum înainte!
Am facut inventarul la cite neamuri avem şi nu mai cumpărăm cadouri decît la copii, apare problema a doua, nu ştiu cîţi copii au, şi pe cei pe care îi am la inventar, am uitat 1. cum îi cheamă 2. cîţi ani ar putea avea. Am început să-mi fac socoteala caaam pe cînd puteau fi născuţi copiii aceia, ca la indieni, s-a născut în anul în care a fost o iarnă grea, a fost eclipsă sau cînd mi-am luat eu papucii ăia care mi-au făcut bătături.
O calatorie in India de E.M.Forster este destul de interesantă şi mi-am dat seama că am mai citit-o o dată dar am uitat complet, în schimb mi-am amintit de profesoara care mi-a predat literatura în anul 4 parcă hm cînd am văzut o doamnă mare îmbracata într-un cojoc murdar de ceva alb pe la mîneci şi parcă o văd cum îşi dădea ochii peste cap şi ne zicea ceva de nişte peşteri ciocnirile de civilizaţii iar eu mă gindeam la orice altceva decît societatea fragmentată din Chandrapore şi problemele de conştiinţă ale Adelei Quested. Avea băiatul în Canada şi vorbea cu el de la un telefon public.
Vreau sa plec de la servici şi tocmai am spus foarte convinsă că trebuie să mă duc la masa de Crăciun la firma lu DD, acum vreo două săptămîni am plecat pentru că DD era bolnav, acum mai multe săptămîni aveam programare la doctor, în urmă cu luni de zile am avut o altă programare, apoi o prietenă venită de acasă între doua avioane, ca să nu mai spun zilele întregi în care mi-a fost rău sau mi se blocase uşa, oare pînă cînd o să mai mint! M-am gîndit că poti căuta pe Gugle să afli scuze sa nu te duci la muncă, dacă se creează un sait cu scuze, să se adune mii, tehnici cum să te porţi sau cum să vorbeşti cînd te scuzi, ar fi unul din puţinele saituri utile pe lumea asta!
Don’t go to work for two days and then tell your boss you died and then was miraculously resurrected. Hopefully he’s a Christian
You need to call in and say that you are having trouble with your eyes, and when your boss asks what is wrong tell them that you just can’t see yourself coming in to work!
You can’t face your boss at work because you’re so hot for her.
Nu am găsit ce să cumpăr pentru vineri, cică este un funşop pe undeva prin centru, dar cred că voi lua bigudiuri şi o maşinuţă şi o ciocolăţică, să mai atenuez din şocul bigudelelor. La cererea Smillei, ceva despre cadouri, sper să fiu pe macaz.
Cadouri neinspirate eu primesc cam tot timpul, de exemplu maică-mea se ambiţionează să-mi cumpere haine, care nu-mi plac, m-am săturat să fiu politicoasă, am invitat-o să-mi cumpere de acum încolo doar pijamale. Am rugat-o de asemenea săptămîna trecută să-mi împletească un fes normal de bun simţ, că, la pletele mele credcă şi pe 30 de grade îmi bate vîntul prin urechi, ea mi-a cumpărat, mi-a şi arătat în uebcam… o bandană cred că se cheamă, tricotată din mohair negru, CU COZOROC şi o floare din ştrasuri în frunte! Pentru că ţine şi de cald, şi de soare, şi e şi şic! I-am urat să o poarte sănătoasă şi mi-a replicat că este pentru tineret! Măi să fie… Pentru că am făcut mofturi, mi-a cumpărat un alt fes, cu model de CĂPŞUNĂ! adica e roşu cu bulinuţe albe şi în vîrful capului e cu verde şi are o aţă cu o căpşună mai mică. Promit să îmi fac poze cu ele cînd ajung acasă!
Soacră-mea de asemenea este campioană, aproape invariabil cînd ne vedem îmi face cadou un ruj roz, sau fard de pleoape verde. Care eu mă rujez doar dacă sînt forţată cu cuţitu la gît şi la pleoape tre să fiu nebună să mă dau cu verde. Ea insistă măcar în momentul ăla să mă dau şi că ce-s aşa fraieră, că-mi stă foarte “cochet”, deci mă dau şi încerc să evit oamenii. A depăşit limita cînd mi-a făcut cadou o pechineză din piaţă, cumpărată ca s-o cupleze cu pechinezul ei, ea gîndea că cei doi, ca şi oamenii, trebuie doar să le faci cunoştinţă şi se şi împerechează, dar a luat ţeapă, că Puf a fugit mîncînd pămîntul şi nu-l blamez. Căţea mai isterică decît Miţi a mea nu am văzut niciodată efectiv mă înspăimînta, plîngeam de nervi, lătra şi zbiera pînă o luam în braţe, unde se pişa pe mine de bucurie, o puneam jos, i se declanşa alarma. Pînă la urmă am dat-o şi nu-mi mai trebuie cîine cadou!
Ce am vrut să primesc în copilărie foarte foarte mult şi nu am primit au fost: înainte de asta, vreau să spun că aveam un model vestimentar cînd eram copilă, ea se chema Irinadelatrei, o lungană schijă care mie mi se părea idealul de frumuseţe pe lîngă biluţa de mine. Irina avea aşa: o rochie tricotată bleo, cu cordon în talie, o pereche de opincuţe cu moţoc sau, dacă era cald, o pereche de sandale cu un pic de toc şi barete împletite şi o (sau mai multe) pereche de ciorapi subţiri albi pînă sub genunchi. Ea mai avea şi altele, dar astea mie mi-au fost inaccesibile, oricît am plîns şi m-am zbătut. Rochiţă bleo şi ciorapi albi ai mei au zis că sînt penibile şi mi-au propus la schimb o rochie tip sac din catifea vişinie cu guler alb, ca la proşti, dar ei ziceau că arăt ca o fetiţă cuminte şi de bun gust yeah right. Îmi cumpărau şosete de bumbac albe pînă la genunchi, ceea ce e complet opusul eleganţei ciorapilor subţiri, dar ce să le ceri, dacă ei astăzi îmi cumpără mie bandane cu sclipici! Opincuţele şi sandalele chiar au vrut să-mi ieie dar nu erau mărimea mea, nu au fost niciodată, cred că Irina purta pe vremea aia cît port eu acuma, iar eu purtam ceva infim, pentru care nu se făceau opincuţe! Iar cînd am avut mărimea relativ decentă, nu m-au mai atras ciucureii respectivi. Şi sandale ca alea nu s-au mai fabricat.
Cadourile pe care mi le-am dorit foarte mult şi le-am primit şi le ţin minte că au fost chiar un şoc, pentru că nu-mi exprimasem dorinţa cu glas tare au fost: o pereche de papuci de casă roşii cu inimioare galbene verzi şi albastre, i-am purtat pînă s-au rupt dar nu aşaaa, pînă s-a rupt de nu mai aduceau a papuci!, cartea cu Sclava Isaura mi-au dat lacrimile cînd am primit-o, era ca un fel de Fraţii Karamazov pentru mine pe vremea aia! Al treilea cadou a fost o rochie neagră mulaată dintr-un material licra, cu bretele şi un palmier pe burtă, cînd am primit-o m-am cutremurat de fericire, eram convinsă că este cel mai sexi lucru posibil şi voi arăta spectacular! cînd m-am văzut în oglindă m-am tăvălit pe jos de rîs şi nimeni nu m-a văzut niciodată îmbrăcată cu rochia respectivă! brrr mă ia cu fiori şi acuma.
Nu mai ţin minte altele şi mă doare mîna de scris.
Am trăit un moment sentimental cu M. era să-mi dea lacrimile. Am zis că atunci cînd m-am angajat eu, în birou nu se făcea brad, că nu le trecuse prin cap şi m-am dus pe 30 Noiembrie la Geisăn şi am zis tre să punem brad, io fără brad nu pot respira. Ceea ce am făcut, asta de 4 ani încoace eu scot bradul pun cedeul cu colinde şi sînt fericită ca o rîndunică!, iar în ianuarie pun iar cedeul cu colinde, îl desfac bradul dar sînt mai puţin rîndunică.
Anul ăsta eu am hotărît să nu facem brad, pentru că este jale în birou, nu mă apuc de trăncănit şi de cîntat nici să mă baţi. Acum juma de oră a venit M. şi s-a aşezat cu fundul pe biroul meu şi mi-a zis că dacă nu scot bradul din seif o să fie foarte supărat pe mine, că e Crăciunul şi ştie cît îmi place mie şi să nu mă privez şi ne-am uitat unul la altul atît de trist că mi s-a rupt inima în două.
Parcă eram bolnavi nu ştiu cum, aşa era. Ca la şcoală cînd termini liceul şi scrii prostii de-alea în oracol XOXO şi rîzi şi vorbeşti despre că tre să te duci la meditaţie şi mai ai de învăţat nu ştiu ce, o mulţime de bazaconii numai ca să nu dai voie gîndului de gol pe care-l ai şi de vulnerabilitate, ştii că chiar dacă te mai vezi pe-afară sau la bere cu cineva, nu e acelaşi lucru şi nici tu nu vei mai fi la fel, că maşinăria ta personală funcţionează aşa doar cu ei, deci tre să schimbi maşinăria ca să functioneze cu alţii, şi ştii că tre s-o faci, că altfel rămîi un nostalgic prost.
Şi de-aia avea dreptate Holden cînd spunea că să nu spui niciodată nimănui nimic, pentru că, în secunda în care deschizi gura, te apucă dorul de toţi!, mă simt ca Holden.
Acuma o să scriu despre cadouri, că tot zicea Smilla, a dar de fapt nu scriu chiar în minutul ăsta, mă duc să fac bradul, scriu mai încolo.
Am vrut să scriu de moş, dar mi-a ieşit de moţ, hah, deci sîmbătă am primit în papuci bomboane şi portocale, pe lîngă asta, am mai primit şi o pişpirică de cameră foto comandată cadou pentru soacră-mea căreia i-am promis că-i iau una să se pozeze singură la oglindă, cum am făcut eu sîmbătă toată ziua. Vai ce simpatică e, poate nu i-o mai dau! Mă pozez cu două odată şi una pe alta!
Faza dureruasă a fost că eu am cumpărat dulciurele, dar am uitat să le pun în papuci şi sîmbătă dimineaţă a fost super jale în casă pe motiv de “io ţi-am pus ţie tu de ce nu mi-ai pus mie, scîrbă mică nu mai vezi nimica de-acuma”, şi m-a mustrat conştiinţa! Drept urmare, am luat Moşul şi l-am dus la Mol, unde l-am băgat cu forţa într-un magazin de gioace şi drept cadou… nu, nu i-am cumpărat nimic, dar l-am coonviins să-şi cumpere singur! Pentru că merită! Şi aşa de bucuros a fost, că chiar mi-a mulţumit! Ce cadou mai frumos poţi primi de la cineva decît să te convingă că ai valoare!
Acelaşi lucru trebuie să-l fac şi vineri, cînd cu ocazia mesei ăleia nenorocite, trebuie să ne facem cadouri haioase de pînă in 5 ioro unu la altu şi am tras la sorţi!Ghici pe cine am tras, pe Geison! Ceea ce eu nu ştiu ce să îi cumpăr, cred că o să reciclez un cadou mai vechi care zace prin birou de la nu ştiu cine, nişte cătuşe cu blăniţă roşie pe care văd că nu le-a folosit nimeni, că şi aşa am asistat la o discuţie maritală jenantă în care Angela întreba normal dacă mai are nevoie de ea pe la acolo şi el a răspuns că nu mai are nevoie de ea la nimica, ceea ce mi s-a părut de prost gust şi săraca a făcut un rîs de-mi venea să sar de pe scaun să zbier bă omuleţ, mop te-aş face să spăl cu tine mocheta asta, dar n-am avut tupeu, deci m-am făcut că sînt ocupată pe sub birou. Poate cadoul are efect în luna asta magică!
Apropo de magic, duminică m-am întîlnit cu un bărbat adevărat conform demonstraţiei, care a scris de altfel mai bine decît aş fi putut eu face, căci sînt încă bulversată - cum s-a petrecut minunea!
Am ascultat o anumită piesă cam de două mii de ori. Ar fi timpul s-o las să se piardă în neant, fără regrete şi să n-o mai aud niciodată.
M-am îngrăşat 2 chilograme şi m-am simţit prost. La anul sper să reuşesc să mă îngraş şi să mă simt bine.
Nu am purtat nici o bijuterie în afară de cercei, la anul voi purta orice altă bijuterie în afară de cercei.
Am citit cărţi din care jumate puteau fi înlocuite cu altele mai bune. M-am plictisit de balast, mă simt o combină veche şi lentă de treierat cărţi.
O mie de ore, adică undeva la 40 de zile am stat în faţa computerului degeaba, plictisită, singură, mută. La anul voi scrie doar emailuri cui şi cînd am chef.
Am pierdut trei iluzii mari asociate cu trei oameni diferiţi, ce am admirat la mine a fost că am luat-o frontal şi nu m-am ferit. La anul nu voi mai avea iluzii şi voi sta numai cu spatele.
Am plîns în fiecare săptămînă. M-am hotărît să nu mai plîng pentru lucruri care nu merită. Deci probabil voi plînge cu 99% mai puţin. Mai uscată mai curată.
Am scris mai feminin decît aş fi vrut, am flirtat mai rar decît s-a ivit şi am iubit mai mult decît îmi permiteam. La anul voi scrie şi mai femin, voi flirta mai des decît ar trebui şi voi iubi cu zgîrcenie.
De fapt, cred că vreau să mă răzbun şi nu ştiu de unde să încep.
Da, mai am două săptămîni pînă la concediu, 9 zile lucrătoare din care două sînt vinere, deci nu se pun, apoi săptămîna viitoare am masa de Crăciun, în uichneduri am de alergat după cadouri… Ce poţi să mai vrei, decît să zaci la serviciu cu ochii pe monitor să vezi ce se mai întîmplă prin lume, să nu mai faci absolut nimic. În fiecare an e aşa, doar că anul ăsta încă n-am făcut bradul, că am uitat şi acum m-a acaparat lenea. Singura chestie care nu-mi place înainte de vacanţa de sărbători este că avem nenorocirea de revizuire a activităţii, evaluarea anuală!
Pentru că lumea nu mai construieşte fiind problemele care sînt, nici arhitecţii nu se bucură de prea mare succes, nu ne mărim salariile, dar observaţii tot primim. De exemplu eu trebuie să vin la timp, e laitmotivul lui Geisăn cînd mă prinde, să nu mai urlu în telefon, să ne facem condica la secundă, să repectăm pe batrîni, să cedăm locul femeilor gravide. Nu-mi place mie evaluarea pentru că mă jenează, nu suport critica, o iau foarte aiurea dar nu mai poate el că eu transpir şi mă scarpin pe faţă de nervi.
Ieri a început, foarte dubios mi s-a părut, pînă acum ne lăsa în pace pînă în ultimele zile, dar ieri am văzut că a staaat cu Pantera Roz o grămadă, apoi cu Elaine şi la sfîrşit, cu M. Foarte mult! Mai pe la început cînd m-am angajat şi mergeam la tetateturile astea, eu discutam după aia, întrebam da ţie ce ţi-a zis ce ţi-a reproşat că uite mie aşa şi aşa, am observat că lumea nu avea nici o dorinţă de a împărtăşi impresii, deci acum nu mai întreb nimic şi presupun o grămadă! Ieri, paranoia mea înfloritoare a început să ţese frumos şi să ajungă la concluzia că! Le măreşte salariul, îi anunţă că sînt cei mai buni şi nu ştie (Geisăn) cum să scape de mine că nu fac nimic, îi e milă că sîntem un popor sărac şi abia intraţi în lume, cum să îmi facă una ca asta! Deci am început să arunc cu hîrtii să mă foiesc cu dosare să fac impresie! Ajunsesem la super nervi. Iese M, mă pregătesc să intru cînd Geisăn zice tre să plec pa.
Azi dimineaţă Angela intră pe uşă şi mă priveşte cu nişte ochi de găină căreia parcă nu îi iese oul, îmi venea să-i zic vreo două, gata eram, clar clar mă trimite acasă, că şi aşa mi-a mai zis că ştie el că io traduc angro! Că el n-a auzit de blog probabil şi crede că eu traduc. Şi Angela, mă întreabă ai vorbit cu Geisăn? Nu, da de ce? Ah ah! Îşi dă ochi peste cap şi pleacă!
Cînd turbam de mă duceam la budă din cinci în cinci minute să mă spăl pe mîini, îl aud pe şef haidi Suzi cu mine în camera de sticlă, să avem o discuţie ca între bărbaţi. Mă aşez, el mă privea drăgăstos, eu voiam să scot iar sabia cu laser să-i tai capul să ies prin geam, şi zice hmmm ieri am discutat cu Pantera, Elaine şi M… La care eu deci începusem să delirez că ştiu că nu fac tot timpu treabă că nu sînt chiar ahtiată să am ordine pe birou şi ştiu că vin tîrziu că e frustrant să ai pe cineva ca mine… Copii, voi să nu faceţi niciodată aşa de faţă cu patronul vostru. Gaisăn se uită şi mai drăgăstos la mine şi behăie: le-am zis omuleţilor că de la 1 ianuarie nu mai lucrează aici. E recesiune, sîntem in deep shit nu-mi permit să-i mai plătesc, răminem doar noi şi vedem cum ne descurcăm, o să luam temporari, fără contract fără obligaţii selaviimaşerii, vrei nişte apă?
Acum înţeleg de ce a ţinut pasărea aia să mă umple de rahat pe geantă, cîteodată găinaţul poate face minuni.
Am primit un mail la coada unor alte emailuri care m-au stresat nervos azi cu un băiat chemat Manuel (pampam), m-a pus acuma pe gînduri!
El zice cum se vede
Ce beau gagicele de obicei? Mi-e absolut jenă, dar n-aş vrea să treacă şpaga asta şi să nu profit, deci aş putea să-i cer … !? Aştept sugestii, aia cu butoiul de Hainechen este deja prima pe listă, dar nu-l cer decît dacă sînt forţată!
Am scris despre copilul ăla care a lins geamul la autobuz? Ei bine, astăzi a mai lins unu un geam, totot, aburul depus pe sticlă a dispărut ca prin farmec şi am văzut clar afară, graţie unui tînăr de un doişpe treişpe! Mie mi se pare foarte hazliu fenomenul ăsta! Pisica “mea” a fost descoperită într-o noapte în flagrant la duş, era să mor de spaimă cînd am văzut-o stînd calmă în cabină bînd de-acolo, am urlat Uci nuuuu! şi cu încetinitorul acuma: m-am repezit ca un fulger şi am prins-o de coadă, că zburase la ţipătul meu dar am ţinut-o bine cu tot riscul de-a mă vedea zgîriată eram prea şocată să-mi mai pese ea s-a întors mirată spre mine am profitat de dezorganizarea din capul ei şi am înhăţat-o de burtă şi ţuşti cu ea cu capul sub robinetul de apă curată i-am dat să bea din palma mea dar ce să mai faci c-o mîţă speriată şi cam grea, a zbughit-o într-un mieunat isteric şi a sărit pe geam! Aşa cred că gîndesc copiii ăştia care ling geamurile, le-o fi chiar sete şi poate în Manualul micului supravieţuitor animal sau om o fi vreun capitol, dacă te afli într-un deşert, n-ai nici o sursă de apă, nici o oază, eşti într-un autobuz cu geamurile aburinde, te apuci şi lingi.
Episodul doi a fost la întoarcere acuma seara. Vai, avem o mică manelistă în cartier, de-o energie fantastică, iubeşte orice mişcă, ia de gît pe toată lumea, te întreabă de unde eşti ai fraţi surori, ce telefon ai, ce muzică asculţi unde te duci cum te cheamă, foarte sociabilă! Cînd lumea o ignoră, îşi găseşte singură de lucru! Azi era sus pe un scaun în faţă. Scaunele din faţă au în faţa lor un parbriz imens şi acum bineînţeles, aburit! Ea şedea calmă şi privea opacitatea ca o pînză goală, aştepta inspiraţia… I-a venit, deci a sărit ca arsă şi a scris cu litere mari “ZANA BUNA”. S-a reaşezat, după nici un minut, iar “STEA”, apoi iar jos iar sus “SPALA”, apoi a tot scris un pomelnic cu nume irinagianilacrimaotelo a umplut geamul. După care s-a plictisit şi ca la tablă, s-a apucat şi cu palmele a şters tot ce scrisese. După aia s-a aşezat, palmele îi erau ude, chipul îi era îmbujorat, că era cald acolo şi ea avea haine groase, deci crăpa de cald, ce putea face? S-a apucat frumooos şi a dat cu mîinile pe faţă! Să pic de pe scaun de rîs! Ea a prins că-i face bine gestul şi a mai luat apă de pe geam şi dă-i pe obrăjori! Eu în fundul autobuzului mă sufocam de rîs, şi nu eram singura. Doar o chinează lîngă o privea cu nelinişte şi tipa se întoarce spre ea şi zice na, vrei şi tu? Aia şi-a dat ochii peste cap. Hahaha.
Mi-am scos sabia laser şi am înfipt-o în geam care s-a spart în mii de cioburi, că devenea jenant, după aia am coborît.
A fost foarte frumos la vot şi foarte nimeni, am primit şi o carte de vizită a unei doctore românce cu cabinet! Bănuiesc că va fi super plin, chiar eu mă voi duce la ea cînd mă voi simţi, că pe mîna doctorilor de aici nu mă mai dau, de cînd m-a trimis ăla să iau aspirină şi io aveam o sude grade febră! Adevărul e că, dacă nu-ţi dă antibiotice, doctoru degeaba e doctor, sper ca doamna să ne dea la toţi ampicilină import direct. Am văzut că acuma se poartă de Oscilococinum, dar la mine nu funcţionează placeboul existent în respectivele granule, eu vreau eritro, ampi, poli, molda, tot ce e mai amar şi mai dureros, cînd mă fac bine, să simt!, am mari speranţe cu noua doctoră!
Iar am nimerit peste un “stilist” care m-a aranjat la bucle, crecă îi inspir să mă chelească ori ceva, nu-mi explic, dar nu vreau să umplu blogul de teorii coafezale, că m-am plictisit chiar şi eu. Trecînd peste aspectul acesta, am mers şi la Burgher Ching, ce m-am bucurat, pentru că noi mîncăm foarte rar acolo iar eu mă dau în vînt după cartofii lor, subit devin foarte plină şi adormită, deci am fost ca să ne cinstim! Apoi mi-am cumpărat un şprei şi DD un fular şi ne-am întors acasă, foarte m-am simţit importantă şi boemă!
Am vrut să scriu de moş, dar mi-a ieşit de moţ, hah, deci sîmbătă am primit în papuci bomboane şi portocale, pe lîngă asta, am mai primit şi o pişpirică de cameră foto comandată cadou pentru soacră-mea căreia i-am promis că-i iau una să se pozeze singură la oglindă, cum am făcut eu sîmbătă toată ziua. Vai ce simpatică e, poate nu i-o mai dau! Mă pozez cu două odată şi una pe alta!
