Cred că vine primăvara, în Dablin dimineaţă ningea zburdalnic iar eu mă simt de la prima oră a primei zile foarte intelectuală, aşa că mă voi apleca spre literatură.
Daniel Pennac mie-mi place foarte mult şi a fost o încîntare pentru mine să citesc patru din cele cinci cărţulii care formează saga Malaussène. Cele traduse de la Polirom sînt (în ordinea în care ar trebui citite, neobligatoriu, nefiind legate) La căpcăunii veseli, Zîna carabină, Micuţa vînzătoare de proză, Fructele pasiunii. Lipseşte Domnul Malaussène, care ar trebui să vină înainte de Fructele pasiunii, dar din motive obscene editura s-a gîndit să-l sară şi eu sînt în dubii dacă să-l achiziţionez anfranse şi să-mi pun creierii pe sîrmă, sau să-l aştept calmă pînă se va milostivi cineva să mi-l traducă.
Pentru că este blogul meu şi pot să mă dau savantă, zic: eu recomand acest autor, din cîteva motive subiective, unul dintre ele fiind că-mi place cum vorbeşte, am văzut un filmuleţ cu el pe saitul de la Gallimard (jos capitolul L’entretien) şi mi s-a părut şaarmaaant. Al doilea motiv este că nu mă oboseşte cu tristeţi apăsătoare. Şi în cărtile astea sînt necazuri - ca la toţi oamenii, dar sînt prezentate sub forma unui “nor de rahat” adică mai uşurel şi mai pe înţelesul meu. Al treilea ar fi simţul umorului, la unele pagini chiar am rîs şi în hohote şi în autobuz, la unele nu am rîs deloc dar ele “respiră” un fel de chicoteală cîteodată chiar neagră.
Alt motiv ar fi imaginaţia debordantă a cărţilor, să poţi inventa situaţii palpitante şi personaje care să poată fi întoarse cu susu-n jos ca la circ şi cititorul să facă aaaa acuma o să pice şi nu pică, tot felul de scheme şi te lasă cu răsuflarea tăiată uau asta e treabă serioasă! În afară de toate astea, familia Malaussène este foarte lipicioasă! Îţi vine să-i iei acasă, eu cel puţin am prins drag de toţi şi n-aş avea nici o problemă dacă D Pennac ar mai scoate încă vreo cîteva cărţişoare cu ei!
Nu este Anna Karenina, asta este un lucru clar, dar merită citit, mai ales dacă eşti într-o pană de chef de lectură, sau într-o dispoziţie proastă, nu sînt cărţi neapărat de vacanţă sau de tren, e ca şi cum ai sta la o şuetă cu un tip haios şi isteţ despre ce “căcaturi” ţi se pot întîmpla cîteodată şi nu faci caz, dar faci haz de ele. Atîta.
Dee mi-a zis săptămîna trecută că a văzut The Kite Runner - filmul deci apărut proaspăt. Cartea este ieşită de mai demult, dar eu am cumpărat-o acum vreo lună, cînd am auzit prima dată că se face film. Pentru că aveam o presimţire că vreau să citesc şi, dacă apuc să văd la teveu, sigur adio lectură. După ce mi-a zis fata că l-a vizionat eu am sărit direct pe carte şi m-am apucat de ea, este tristă şi gravă cu probleme de castă de religie de politică, ah în ce m-am aruncat. Am văzut treilerul de la film, că nu m-am putut abţine, dar pare un pic diferit de ce este în carte, aşa că! Eu zic pentru cine îi place să citească, să ia întii cartea în braţe, este tradusă la noi, Vînătorii de zmeie, editura Niculescu. Filmul este frumos oricum.
Ceea ce nu e cazul cu Dragoste în vremea holerei, despre care o tanti spune în Cotidianul că este cam prost.
Trăiască pufarinele, am descoperit ieri la un magazin şi de atunci mă chinui cu ele, mi-am găsit o nouă ocupaţie!
Singura treaba pe care am reusit-o a fost sa nu fumez la servici, dar imi scoteam pirleala cind ajungeam acasa si in uichenduri. 
!
Ultimul lui Pennac e Chagrins d’école, care pare foarte dragut dar pe care-l astept in Poche ca e cam scump.
Atunci mai astept vara sa citesc The kite runner,ca la lipsa de soare si furtunile de pe aici m-ar deprima si mai si!
Eu ii sunt recunoscatoare lu’ Vio ca m-a facut sa citesc seria Malaussene…