M-am reapucat de Marcel, am reuşit să termin Guermantes, nu cred c-o să scriu vreodată mare lucru despre În căutarea timpului pierdut, eu aş vrea să spun foarte multe, dar sigur o să mi se înfunde, pentru că e frumos şi eu nu scriu aşa frumos pe cît ar merita. Am mai spus mai demult că îmi pare bine că nu l-am citit mai devreme, cred că acum sînt mai antrenată şi cu mai multă răbdare decît mai devreme, pentru că e complexă, are un ritm destul de lent şi trebuie să ai răbdarea de-a o citi de plăcere, în nici un caz n-o văd că pe o carte pe care s-o citeşti că s-o treci la CV.Faţă de alte cărţi pe care le-am citit şi mi-au plăcut şi le-am terminat şi le-am recitit şi gata, aici am înţeles cumva de ce e bun cîteodată cititul a mai multe cărţi deodată, de ce unii oameni recitesc doar unele volume sau pasaje sau citesc, se opresc, se reapucă. A fost destul de bine că am facut un fel de jonglerie, mi se pare un e
ciţiu de lectură foarte bun, nici n-aş fi putut sta să citesc 10-12 volume fără altceva, aş fi abandonat din saturaţie, nici nu se merită, dacă nu eşti cu mintea dispusă, ajungi să nu-ţi mai placă, cel puţin în cazul meu şi poate şi în cazul altora care au lăsat-o în banii ei. Poate că peste zece, douăzeci de ani aş fi citit-o cap-coadă fără să simt vreo nevoie de-a mă sustrage. Mi-ar fi plăcut şi ca franceza mea să fie mai zdravănă, s-o pot citi în original, are pasaje la care cred că ar fi fost interesant să nu mă las la mîna traducătorilor.
Pînă acum, sînt la jumătea cărţii, nu cred c-o să-mi schimb părerea, aşa că zic, este imensă, este multă şi impresionantă la cîntar, merită însă efortul, citeşti ore zile întregi, dar nu-ţi pare rău de nici o pagină. Raportul cantitate calitate e cît se poate de echitabil.***Mihail Sebastian, sînt la jumătea volumului (mă refer la Jurnal), este la a doua lectură, iarăşi îmi permit să îmi iau viteza care-mi prieşte. Înainte de el, citisem volumul doi din jurnalul Gabrielei Melinescu, pe care îl tot ridic eu in slăvi, mai am volumul trei pe care-l citesc la anul, nu-mi aduc aminte prea bine dacă a fost în volumul unul sau volumul doi o întîlnire cu Mircea Eliade, venit la ea acasă, în Suedia, au discutat şi ea aminteşte vag despre trecutul lui legionar, pe care el însuşi şi mulţi după el l-au trecut discret cu vederea. În jurnalul lui M. Sebastian, apare foarte clară şi dureroasă (pentru autor) această “rătăcire” a lui Eliade, la influenţa lui Nae Ionescu, care m-a întors pe dos, îmi este greu cumva să înţeleg cum doi oameni luminaţi pot atinge o astfel de extremă, nu le-aş găsi nici o scuză, dacă n-ar fi timpurile demente în care trăiau.
Un alt lucru care îmi place mult este audiţia, disciplinarea gustului muzical, una e să asculţi o piesă, alta e să asculţi concerte întregi, să le înţelegi, să scrii cronici, să înţelegi notele în succesiunea lor de ce sînt aşa şi nu aşa, să simţi muzica la fel cum simţi literatura, pictura, cinematografia, care se face prin educarea simţului dedicat.***Învierea de Tolstoi, nu-mi place, nu mi-a plăcut şi n-o să-mi placă, oricît m-aş strădui. Este ultimul său roman, concentrat pînă la chin, problema credinţei, a pămîntului, autobiografic în mare măsură, la ora aceasta nu-mi spune nimic, îl citesc ori prea tîrziu, acum cîţiva ani aş fi mîncat cartea, ori prea devreme, mă deprimă îngrozitor, mă întristează şi mă conştientizează despre probleme pe care din laşitate, ignoranţă, frivolitate, nu vreau să le înghit.
Este auster, amar, retrospectiv, încercarea de-a-ţi răscumpăra greşelile tinereţii, o întoarcere la multe grade a gîndirii, nu e pe gustul meu la ora actuală.Despre Unamuno altă dată.
Scris pe 31-08-2007 capitol Suzi citeşte