Catralioane de scuze doamnelor domnişoarelor şi domnilor cu care mi-am promis randevuuri la capitală, mi s-a împotmolit programul în aşaaa un hal, că n-am văzut Bucureştiul decît înainte de-a intra în nori. Sper că voi fi pardonată, să ştiţi, n-a fost vina mea, a fost vina managerilor mei şi a piarului care nu s-a ţinut de cuvînt m-a deviat întîrziat şi m-am văzut după trei săptămîni cu multe dorinţe neîndeplinite.
Mare lene ce-am avut şi-aş mai fi avut încă şi în ziua de astăzi, dacă nu aş fi avut un dram de bună cuviinţă care mi-a zis Suzi, esti de-o nesimţire adîncă, dacă vezi că atîtea tanti şi atiţia neni vin aici şi îţi mai trag cîte-un ghiont, zi şi tu ceva!, c-aşa-i frumos! Zic.
Doamne, vreau acasă înapoi, aici e foarte urît, este foarte frig, ni s-a stricat centrala, nu avem hrană, nu avem bani, nu avem chef, oamenii vorbesc într-o limbă ciudată, ne privesc chiorîş, străzile sînt pustii, la uşă zace un maldăr de pliante publicitare, valizele noastre put, se face întuneric prea devreme, e prea gol în casă, becurile sînt chioare, n-avem fix (mi-ar fi trebuit un fix!), nu mai înţeleg Betty, am pierdut nişte episoade şi sînt înnebunităă!
În vacanţă a fost frumos, o să scriu mai multe mai cînd o să mă calmez, dar mi-a zis în cafea şi cărţi că mă întorc în Românica curînd şi-o să fie foarte bine, vorbe la drum pe seară cu adunare în casă, bucurii mici bucurii mari pe temei, cică aflu o veste proastă acuma repejor aici, sper să nu mă dea afara, că nu mi-a zis că aş avea certuri sau ceva schimbare de muncă.
Acasă.
Partea foarte bună e că a fost cald, partea şi mai bună a fost că am ieşit pe ogor la propriu, partea proastă e că n-am avut filtru uve!
Partea bună e că m-am bronzat, partea mai puţin bună e că în urma băşicilor explodate, acum năpîrlesc, foiţă cu foiţă.
Partea super a fost că am mîncat în prostie, partea proastă a fost că am avut sute mii de indigestii, dar partea bună e că am avut unde să le desfăşor şi cu ce să mă recuperez, partea proastă a fost că le făceam la loc.
Partea mişto e că au fost trei praznice, partea proastă e că nu am avut voie să mă duc decît la unul, cu rugăminţi şi sărit-gard-vecini-eu-praznic-doresc.
Partea mişto e că a ieşit vinu, a ieşit, partea proastă e că s-a buşit cazanul de rachiu.
Partea foarte mişto e că am reuşit să ajung la un salon de coafură şi cosmetică, partea proastă e că arăt ciudat. Partea frumoasă e că trece repede.
Partea bună e că am citit două cărţi cartonate, partea proastă e că una a fost degeaba. Partea bună e că nu le-am mai cărat încoace (că de aia am început cu cartonatele, atirnă la cîntar), partea proastă e că am mai lăsat şi altele necitite, pe motivul de prea grele.
Partea proastă e că m-am întors, dar partea bună e că am unde să mă plîng. Revin în zilele următoare.
ah, ce-a fost mai greu a trecut!

pentru noi, care te-am aşteptat, zic
je tem ca-n prima zi!!!