Astăzi la dirigenţie

06 ianuarie 2009


O să vă vorbească tanti despre bube… că n-am mai scris de mult şi mi s-o făcut dor de-o educaţie igienică! Urmează un post scîrbos cu miros de arsură.

Eu aveam şi am încă, pentru că şi zînele au cîteodată, deşi în poze nu se vede, aluniţe, mai mici mai mari mai nebunatice. Aluniţele sînt o treabă foarte foarte serioasă şi nu trebuie ignorate, decît dacă ne zice nenea dermatologul că să le lăsăm în pace.

Odată ca niciodată cînd se potcoveau purecii mei cu nuştiucîte potcoave şi caii verzi zburau nepotcoviţi pe pereţii minţii mele, aviaaam io aviaaam o bubă zisă aluniţă, în termeni medicali am uitat deja, pe undeva printr-o zonă denumită generic burtă care mă deranja ceva de groază. O fostă colegă de-a mea din vremurile foarte apuse a avut aluniţă pe picior, pe care a ignorat-o la modul agresiv pînă cînd s-a pricopsit chiar cu cancer la piele, a suferit enorm şi morbid pînă au făcut-o bine doctorii, iar eu sînt înspăimîntată de fenomen, deci am zburat ca vîntul şi ca gîndul acum în pragul sărbătorilor, la doctor.

Întîi am fost la medicul de familie, aka mama-soacră i-am prezentat fenomenul, i-am spus ca o doresc anihilată, ea a zis bine, mergem la dermatolog să ţi-o cauterizeze. Vreau să spun că în mintea mea naivitată de prea multe prostii finuţe, ca toate lucrurile pe care nu le cunosc bine, am impresia că se întîmplă ceva de genul mă prezint la O dermatologĂ tînără şi frumoasă, foarte în banca ei, care scoate un mic laser, îmi zice Suzica, închide ochişorii, eu îi închid şi în zece secunde o aud pe doctoră că spune gata, acuma poţi să-i deschizi, iar eu mirată îi deschid gata?! vaaai nici n-am simţit! Vă mulţumesc! Dau să-i pun o sude ioro în buzunarul halatului şi ea se retrage foarte speriată că nu se poate aşa ceva cum să-i dau şpagă Doamneee. Eu ies din cabinet foarte freşă şi îmi cumpăr un profiterol din suta de bani şi ţoale şi ce chestie am cauterizat o aluniţă!

Ne-am prezentat la doctor luni la 7, că soacră-mea e dementă, vrea să le facă de la prima oră pe toate, în cabinet era asistenta, care scotea reţete de Revelion pe o agenda veche, sictirită şi îngheţată, mama-soacră zice am venit cu noru-mea la Gigi s-o cauterizeze că are o alunică scabroasă. Asistenta se uită zice na bine, domnU doctor vine imediat, eu între timp pregătesc anestezia! Eu sar ca arsă, deşi nu eram, zic aoleu, e bărbat?! Şi anestezieee? M-am repezit la uşă, dar nişte gheare de cotoroanţă m-au prins biiine am simţit privirea ei cum mă fulgera şi mi-a scuipat între ochi stai aici şi nu mă fă de rahat în faţa la oameni străini că mă cunoaşte un oraş întreg vrei să zică ca noru-mea e o sălbatică vino-ţi în fire că eşti ditamai femeia, ce ai, nu poţi să înduri o injecţie dă-o-n mă-sa de treabă nu fă istericale. Hai că-ţi iau o brăţară dacă eşti cuminte!

Întreb pe asistentă a să mă doarăăă? Ea, diplomată şi cu placa veche zice ah, nuuuu, o pişcătură de ţînţar! Asta cu pişcătura io am mai auzit-o dar nu ştiu cum pişcă ţînţarii, că dorm atunci! Şi cînd aud cu insectele deja mă fac verde, că e clar că mă borteleşte bine. Zic daţi-mi măcar acu să-l văd. Scoate femeia un ac şi mi-l arată, na, uite, da cîţi ani ai domnişoară de te temi aşa! Şarap băi urît-o, că nu ştii nimica.

Vine doctorul, eu intrasem în şoc, mă uitam numai la seringă, mă învită să mă întiiind şi chiar mă sprijină, că deci nu mai vedeam unde sînt, inchide uşa cabinetului în ciuda scîncetelor soacră-mi s-o lase să mă ţină forţat culcată! Sub mine a pus un fel de zale de metal, ca să nu mă curenteze ori ceva, bănuiesc eu, după care mi-au făcut nenorociţii injecţia… auuu ce-a durut, să ştiţi, doare anestezia aia, este efectiv un val de durere care se propagă în ţesut iar eu cum eram şi speriată de bombe m-am apucat (firesc) să mă tînguieeesc că ah ce rău e. Ei au schimbat priviri şi m-au invitat să mă uit pe geam, dupa care mi-au luat frumos pielea şi mi-au ars-o cu nesimţire, dar eu eram amorţită şi n-am mai avut nici o durere, doar m-a mişcat mirosul de carne arsă şi trebuie să precizez că deci carnea de la om nu miroase a friptură la tavă deloc!

Apoi mi-au pus un plasture şi m-au invitat să mă cobor de pe masa de operaţie şi m-au sfătuit să mă ung cu antibiotic zece zile, plus leucoplast. Asta-i tot. Cînd m-am ajuns acasă, am scos pansamentul să văd ce e acolo, este un mic crater, adica e săpat in piele şi e o gaură fără sînge. Am ţinut acoperit cam 5 zile şi după aceea am lăsat locul liber şi s-a vindecat.

Ideea povestirii mele este că, dacă vă supără aluniţele, sînt în locuri de trafic şi nu stau potolite, cauterizaţi-le, dragi copii, pentru că este un lucru bun şi scăpaţi de durerea de-a avea un duşman pe corp! Doar că nu e laser.

Mulţumiri aluniţei defuncte, domnului doctor Gigi, asistentei sale cu acul mic, Policlinicii judeţene din Piteşti, familiei mele pentru suportul acordat, fără de care aceste rînduri nu ar fi putut fi scrise.


33 responses to Astăzi la dirigenţie

  1. julie spune:

    tare de tot, felicitari pentru curaj. Ar trebui sa fac asta si eu.
    Numa’ ca trebuie sa iti recunosc, ca nu-mi prea plac dubiosii astia de medici

  2. tuvia spune:

    ah nu! am si eu una pe burta, una langa buza, dar nici nu ma gandex sa ma duc la doctor.me frica de mor.abia mau tarat cand sa ma opereze de apendicita cu promisiunea ca numa duc la scoala 2 sapt si dup’aia primesc inghetzata si hamburgeri gratis..plus ca mi’a zis un nene, de mult, ca’s sexi :”> oricum, congratz, esti bube free now!

  3. Suzi spune:

    Nu cred ca sint foarte curajoasa, ca mi-e foarte frica de injectii, daca nu mi le fac io!, atit de groazaa incit, daca mi se ia singe, mi se opreste vena si ma injura toata lumea! si daca ma duc la dentist trebuie sa ma dea cu spray anestezic in gura inainte sa-mi faca vreo carie! Dar mi-a fost frica de mai rau, de aia am facut-o si trast mi, daca io am facut-o, oricine poate face!
    Alunitele estetice nu se pun, alea sint netoxice!:)

  4. Inah spune:

    da’ cum sa nu….
    brava Suzica pentru curaj…
    pi mini, nici legata nu ma duci la doftor pentru “cauterizare alunita”.
    am fro 3500, pacatele mele:))

  5. Liviu spune:

    Se poate si cu laser, am facut io acu vreo 6 ani. A durat doo minute, a durut zero dar a usturat la buzunar.

  6. Zu spune:

    Auch, ce m-ai nimerit- am si eu o alunita tot pe burta si taman imi facusem curaj sa o scot cand a venit bebe (cam cu o luna mai devreme decat planificasem), asa ca a trebuit sa aman…

    Acum infama e tot acolo, la locul ei, eu iar am ajuns cu curajul la minus zero grade si postul tau mi-a dat fiori pe sira spinarii… :-ss

  7. Drina spune:

    Ma gandeam si eu sa trec pe la dermatolog pentru niste alunite, dar mi-a fost teama sa nu se uite doctorul lung la mine, ca oamenii mor de cancer si mie imi arde de operatii estetice. Dar din ce zici tu e treaba serioasa. Ramane cicatrice dupa?

  8. vio spune:

    iote suziii caci mia nu mei multsumit:D

    pe urmatuarea sa tso faci la doftoru lu liviu, ca auz ca a lui e cu laser (or a vazut liviu razboiu stelelor!)

    in rest, si io ca inah, tot ca la 3500 posed…

    buey pipal la multi ani evribadea! :)

  9. Leah spune:

    Ouch, dupa ce ne-ai povestit tare ma bucur ca nu am alunite de tratat. Totul era bine pana la mirosul de carne de om arsa. Acolo tragem linie :):xae:

  10. vera spune:

    Suzica si pipal, lamultziani va doresc.
    Suzi draga, de distrat, m-am distrat si m-am ris. Da am ziceri si intrebari.
    Intrucit nu aveam incredere in doctoru romin, acu vreo 13 ani mi-am scos niste alunite la NY. La o kinezoaica, cu miini d’aur. Injectia de anestezie cu un ac min-us-cool, n-am simtzit nemika, apoi, cu un bisturiu mic si ascutit ca dracu, harsht-harsht, nici un fior, nici la ea, nici la mine. Da porma, on the down side, san-capatzinat sa mi le trimita la lab, ca cica e obligator, sa vaza daca nu sint canceroase. Plecasem DE MULT acasa si aia ii cerea prietenei mele bani, ca venisera results de la lab. Desi io ii zisesem ca sint venetica, ca nu stau acolo si plec curind si ca nu voiu lab.
    Iti zic, ca cica (in lumea voastra civilizata si grijulie cu healthu) NU se cauterizeaza, ca nu mai poti vedea la lab. Ho, zic si io ce stiu, nu dau cu paru.
    Ma-ntereseaza bocoup sprayu anestezic contra dentistilor. Ce e, de-unde se ia fara retzeta, etc.? Please!

  11. Suzi spune:

    Liviu, cum a fost cu laser frate? Ai vazut cum e, adica ce se intimpla mai precis, ca banuiesc ca tot arde! Nu??

    Drina, nu ramine cicatrice, cel putin nu vad ce ar ramine, ca mie acuma locul imi este roziu si atit, dar s-a inchis pielea am decit un punct miiic care nu cred ca o sa se vada, ma rog, abia am … doua saptamini de cind am facut!

    Deci ca sa fiu mai clara, eu am exagerat durerea la anestezie pentru efect artistic, insa nu e de te urci pe pereti, doar ca eu sint pishacioasa! E ca si cum… te-ai taia scurt cu o coala de hirtie velina, senzatia aia e, dupa aia te ia cu cald si nu mai simti:) Iar de mirosit, miroase a ars oleaca, dar nu e ceva ca cum ai pirli un om intreg!:D

  12. Suzi spune:

    Vera! chiar ti-a taiat-o cu bisturiul?! Aiuleu mama, de fapt, e cam acelasi lucru ca traire interioara, ce mi-e cutitu ce mi-e lampa de sudura…
    Da, uite asta cu laboratorul pe mine nu m-a pasionat si doctorul a zis ca e o alunita banala, nu arata pentru el dubios ca tesut, era curata asa ca aratare si nu mi-a zis s-o trimita nicaieri si eu nu am insistat. Banuez ca omul ar fi zis ceva de laborator daca i se parea ciudata!

    Spreiu deci mi-l spreiaza doctora dentista inainte de a face ceva! Adica e ai, nu stiu cum se chiama! Dar Vera, exista din cite stiu eu, magazine de chestii medicale, cel putin pentru alea stomato sint, de la scaun pina la tampoane de tifon, acolo poti intreba!
    A! uite ca am dat pe gugal si auzi ca se cheama Lidocaina! Ne-am scos, io ma duc sa-mi iau un bax!:D

  13. Ovidiu spune:

    buna ziua!

  14. Ramona spune:

    vaaai, ce dragut ai povestit! mai ca-mi venea sa zic ca a fost chiar simpatica experentza. bai, eu m-am lecuit de toate operatiunile astea necesare si complicate de cand mi-am scos polipii. fratiloooor, stiti voi cum e chestia asta???????? nu stiu daca intre timp tehnica a mai avansat, dar atunci cand mi i-am scos io m-a durut de efectiv si alta nu era sa mor. ceva atat de ingrozitor de dureros sper sa nu mai egziste pe lume nici pentru dusmanii prietenilor mei. awful!

  15. Suzi spune:

    Buna ziua, Ovidiu:)

    Ramona! Chiar doare ha? Si la mine in bloc erau copii operati de polipi si ziceau ca este ceva ingrozitor! Da ce-ti face? Ti-i zmulge?! Si am auzit ca se refac la loc citeodata, tu mai ai?

  16. Eu Suzica te inteleg mai mult ca perfect! Adica eu am teroare mare, mare de ace si doctori! De exemplu, de curand tata si-a cumparat o masinarie de aia de masurat glicemia si acum e obsedat sa o masoare la toata lumea, familie si nu numai! Si pentru a o masura este nevoie de sange, si pentru sange tre sa te intepe in deget iar pe mine a trebuit sa ma tina toata familia imobilizata ca sa ma intepe, a fost o tragedie pentru mine, ca restul lumii a lesinat de ras. Am decis ca la anu nu ma mai duc acasa de sarbatori daca mai au de gand sa-mi masoare glicemia; si nimic macar nu era afara din grafic!:((

  17. vera spune:

    Darlingo, io sint la Bucuresti, acileasha. Nu in negru occident, ca dta. Nu cred ca pot merge de pe strada si cumpara Lidocaina. Far’ de retzet. Si io nu vreau sa-mi dea dentistu, mai-nainte de orice contact, fie el chiar si bonjur. Io vreau sa fac dush in Lidocaina, inainte de plec de acasa. Ca ma duc la dentist in forma aproape lichida, really!!!!
    Da, da, sa ne luam cu baxele! Doar sa aflu de-unde.
    Ce bine ca pot si io sa zic la un om ce penibela sint si ala=vous sa nu ma ridiculizeze.
    Si nici pipal astia de aici nu m-au pusara la punct. Traiasca fricosii de durere.

  18. poesica spune:

    bai nu invata oamenii la prostii, ca tu acolo nu ai avut alunita obisnuita, ci altceva, iar alunitele obisnuite, acelea pigmentate, nu se cauterizeaza.

  19. Suzi spune:

    Alice, daaa stiu si eu aparatu ala este groaznic, pai te doare cind iti ia singe de acolo! Dar doare mai putin decit din vena! Dar doare, dar e bun un control al glicemiei o data pe an cind te duci la parinti, iti fac controale sa vada cum mai sta fata cu glicemia!:D

  20. Suzi spune:

    Vera, eu magazinele alea de care zic cu aparatura le-am vazut in Romania, nu aici! Adica, si aici, dar pe ala de stomato l-am vazut chiar in cartier la mine acasa!
    Spreiul ala l-am gasit despre el tot in Romania, era pe forumul despre copii, care banuiesc ca se adreseaza mai ales mamicilor din Romania, deci poti sa incerci la farmacie, ca nu cred ca e cine stie ce complicatenie :)

  21. Suzi spune:

    Poesis:) sa raspund sau sa nu raspund… :-?
    Nu stiu daca aveam altceva decit alunita, eu i-am spus alunita pentru ca nu mi se parea a fi din alta familie si nu am cunostinte medicale aprofundate ca unii dintre noi:D, sa fac clasificarea bubelor, dar poti s-o faci tu, daca vrei, ca nu ma supar.
    Uite, aici http://www.sfatulmedicului.ro/revista_presei_medicale/Cand_trebuie_sa_ne_ingrijoreze_o_alunita_235.html
    spune despre alunite, probabil ca sa inteleaga oricine.

    Si nu cred ca am prostit pe nimeni, ca nu se apuca acuma lumea sa-si arda alunitele la aragaz ca a scris Suzi, asa ca nu e cazul sa ne impacientam.

  22. Liviu spune:

    N-am acu timp sa citesc toate comentariile, da’ raspund totusi la cum a fost in razboiul stelelor. Eu aveam o alunita pe spate sub omoplatul stang, nu mare nici mica, totusi nu ma incomoda cu nimic. Problema a fost ca pe atunci aveam parul lung, asa, cam de vreo 60 cm. Un fir s-a prins de alunita si s-a rasucit in jurul ei. Asta s-a ofticat si a inceput sa creasca, n-am mai avut incotro si m-am dus la spital (altfel nu mi-ar fi pasat prea tare de estetica…) Am fost la Lasermed, o clinica particulara pe atunci proaspat deschisa, undeva prin Drumul Taberei. Curat, civilizat. Nu stiu cum a fost anestezia (nu prea imi pasa de injectii din astea, in copilarie am facut multa penicilina si ceva moldamin, asa ca un anestezic e jucarie). Alunita a fost taiata cu bisturiul si data la laborator pentru analiza, iar ce ramasese a fost curatat cu laser. Operatia a durat, cum ziceam si mai sus, vreo doua minute. A costat un milion (acum multi ani – 5? 6? – era o suma MARE). N-a durut deloc, daca nu pun la socoteala anestezia (care nici ea nu a durut, practic).

    Cam asta. Nasol e sa (de)scrii subiecte medicale. :)

  23. Liviu spune:

    Bai, cat am scris eu un comentariu au mai aparut trei!!! :O
    Fierbinte subiect, zau asa..

  24. Liviu spune:

    Citesc ce zice Ramona de polipi. Da, nasoala experienta, confirm. :D
    Daca tot suntem la operatii & stuff, pot spune ca pentru mine operatia de apendicita a fost de-a dreptul placuta. Am putut sa chiulesc de la scoala si sa fumez tot cartusul de Lucky Strike pe care mi-l daduse mama sa-l dau asistentelor.

  25. Suzi spune:

    Haha e ceva in neregula, finca am schimbat io ora blogului, de-aia nu apar la timp, creeed!
    Lasermed o stiu! E acolo unde e Lascar doctor, sau era, tot acu vreo 6 ani am fost si io acolo, foaaarte misto si foaaarte scump!:D Dar fac treaba buna, lu DD i-a facut o operatie estetica si acuma este ca nou, mi-a placut tare, am zis c-o sa ma duc si io cind oi avea bani sa-mi implantez si transplantez niste treburi!

    Si mie mi-a placut operatia de apendicita, a fost de-a dreptul o experienta inedita si am urmarit actiunea in lampa de deasupra capului! Fascinant! Deci ai fumat spaga:D!

  26. mih spune:

    eh, poesica sufla si-n iaurt ca si mine :)

    pe mine m-a speriat acum multi ani o doctorita oncoloaga care mi-a zis ca alunitele trebuie scoase chirurgical si cand m-oi hotari s-o fac, si apoi duse la biopsie; years later mi le-a scos o tanti demartoloaga cu bisturiul, nu m-a durut deloc deloc :) poate si pentru ca eram fascinata de parul ei, frateeee, o coama enorma vopsita portocaliu, si ea mirosea a parfum buuuun, avea si chef de taclale, zici ca nici nu eram la clinica ci… chiar asa, unde? suzi, cum sa termin eu fraza asta? :d

    hm, credeam ca excizia cu laser sau cea prin cauterizare sunt unul si acelasi lucru… hmmm

  27. mih spune:

    suzi, fa ceva cu ora, ca-ti da peste cap comentarili :d postul meu apare cu ora ta (-2h? ca la mine e 23, da comentariul apare cu ora 21) si postul tau cu ora mea. adica cu ora corecta. or something.

    da in mod clar ora e alandala, ca eu am scris dupa poesica, dupa cum isi poate da seama ilustrul cititor, si nu inainte, dupa cum vrea sa ne faca sa credem in mod eronat si total inducator in eroare wordpressul.

  28. Suzi spune:

    Gata Mih, le-am rezolvat:) La mine e doua ore mai devreme ca la tine, acuma is puse sa le inteleg si io.

    Deci tu ti-ai scos alunite cu cutitu?! Erea multe ce le aveai si de ce ai procedat asa?

  29. mih spune:

    erea multi si cum scrie la carte ca sunt acelea cu semne de intrebare. am mai lasat vreo doo, sa am ce sa mai verific din cand in cand, sa nu ma simt singurica si fara nici un fel de semn distinctiv :)

    phew, bravo ca ai fixat ora, acuma se vad corect si in ordine vag maniacala toate comentariile :)

  30. Monica spune:

    mie imi place mirosul de om ars. adica sa nu se deduca pe aici ca am crematoriu in gestiune, doar ca am fost cu o cuzina a mea sa-i scoaţă nu ştiu ce o altă cuzină de a noastră şi poac! i-a dat cu cauterizarea şi mi-a părut rău să-i miros carnea arzîndă că m-am simţit ca şi cum i-am pătruns în intimitate şi nu se face să-l miroşi pe altul cînd arde ci mai degrabă să-l scoţi din foc.
    Liviu să ştie că leacuri băbeşti spun să înfăşori strâns un fir de păr în jurul unei bube care se va usca şi va cădea, de ce a întrerupt procesul? după aia s-a tuns?

  31. Liviu spune:

    Liviu stie de leacurile babesti, de aia am si mers cu o mare jena la doctor, pun pariu ca doctorita a zis “Uite-l si p’asta, s-a zgarcit sa se opereze dar n-a avut curaj sa mearga pana la capat cu medicina populara” (doare).
    Dupa aia m-am tuns, dar nu chiar imediat si fara legatura cauzala.

  32. Ramona spune:

    cu polipii la mine a fost in felul urmator: m-a dat cu putin spray in gat. dupe care, practic pe viu, ca la porci, ca na, cat poate un spray ma-ntelegi: a luat o chiureta sinistra cu care mi-a decupat foarte misto (dintr-o miscare pac-pac) polipii. baaaaiiii, e ceeevaaaa!!! n-as fi crezut, adica m-am dus cu toata increderea, ca nu mai puteam sa respir ca oamenii, ma sufocam noaptea. nu m-as fi dus de-as fi stiut ce patesc. mie nu mi-au crescut la loc, slava Domnului! oricum, dac-o fi sa fie, ma mai operez in Suedia, la New York, habar n-am, unde au aia posibilitati de anestezie, zic si io.

  33. Monica spune:

    mie imi rezulta ca eliminarea polipilor se face fara anestezie mai mare decat ai primit tu, Ramona, pentru ca aveam trei ani, mama era cu mine in sala de operatie, aia ma “lucrau ” eu racneam si ma uitam la mama cum nu ma salveaza ea.Am urat-o rau de tot, in momentele alea, fapt pentru care imi amintesc asta si acum, dupa 30 de ani.Biata femeie, cum ar fi fost sa ia un buzdugan, sa-i dea medicului in cap si sa ma scoata de acolo?si de atunci nu-mi plac orelistii si chestia aia a lor de pe cap, care ii ajuta sa vada mai mult prin orificiile noastre naso-buco-urechesti.

Leave a Response

Comment Spam Protection by WP-SpamFree

Aici scrie Suzi! is proudly powered by WordPress and the SubtleFlux (modified) theme.

WordPress | În Română

Copyright © Aici scrie Suzi!